Pastorala de Advent a IPS Ioan Robu

Scrisoare pastorală cu ocazia Adventului 2003
IPS Ioan Robu, Arhiepiscop romano-catolic
al Arhidiecezei de București

Nu stingeți Duhul! (1 Tes 5, 19)

Europa – ce înseamnă aceasta pentru biserica noastră?

Cu prilejul Adventului vă salut pe voi toți confrați preoți, surori și frați din congregațiile călugărești, colaboratori laici ai bisericii noastre și pe voi toți credincioșii din comunitățile parohiale și religioase. îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru voi, pentru colaborarea voastră generoasă, pentru devotamentul vostru față de biserică. împreună mulțumim, la începutul anului bisericesc, pentru noul episcop auxiliar pe care Sfântul Părinte mi l-a dat ca ajutor pentru voi, în persoana părintelui Cornel Damian, care va fi consacrat Episcop pe data de 8 decembrie 2003, în Catedrala „Sfântul Iosif”.

Inainte de a vă vorbi despre tema anunțată în titlul acestei scrisori, doresc să vă spun câteva cuvinte despre Adventul pe care-l începem, despre modul în care Biserica îl trăiește, și an de an, îl retrăiește.

Dumnezeu a voit să pregătească timp de secole venirea Fiului Său pe pământ. L-a vestit prin gura profeților care s-au succedat în Israel, a trezit în inima păgânilor o așteptare nelămurită a acestei veniri; l-a trimis pe Ioan Botezătorul ca înainte mergător. Sărbătorind în fiecare an liturgia Adventului, Biserica retrăiește această așteptare a lui Mesia. Lecturile de la Sfintele Liturghii, cântările bisericești, rugăciunile breviarului, rostite de preoți și persoane consacrate, toate poartă încărcătura spirituală a acestei așteptări, ajutându-ne să ne punem în comuniune cu așteptarea celor din Vechiul Testament pentru prima venire a lui Mesia și trezind în noi dorința după cea de a doua Venire. Spunea Sfântul Ciril de Ierusalim în una din catehezele sale: „Noi vestim venirea lui Cristos: nu un singur eveniment, ci și un al doilea care este și mai frumos decât primul. Primul a avut loc sub semnul suferinței, al doilea va purta coroana regalității divine … Să nu ne oprim, așadar, doar la prima venire, ci să o așteptăm și pe cea de-a doua.” Privirea interioară spre Cristos care a venit și va veni, face ca Adventul să fie o chemare la speranță și bucurie, la primenire sufletească prin primirea sacramentelor, rugăciune și sobrietate. Adventul este și un timp de post. Chiar celebrările liturgice ne amintesc acest lucru. De exemplu, la Sfânta Liturghie nu se mai cântă „Gloria”, este îmbrăcată culoarea violetă, altarele nu sunt împodobite cu flori. Postul Adventului nu are rigoarea Postului Mare dinaintea Paștelui, însă rămâne tot post. Ca atare Biserica ne recomandă să rămânem în limitele postului, căutând cele care favorizează concentrarea sufletească, faptele de caritate față de aproapele și spiritul de rugăciune, ferindu-ne de petrecerile zgomotoase și de tot ce este contrar tradiției postului. Să nu stingem duhul postului Adventului, nici acum, nici în viitor!

Și fiind vorba de viitor, mă gândesc la perspectiva noastră în legătură cu Europa de mâine. Nu vă spun o noutate scriindu-vă că România se află pe drumul spre Uniunea Europeană. Europa constituie o provocare în fața căreia nu se află doar oamenii politici și cetățenii ci și noi creștinii. Doresc, împreună cu voi, dragi surori și dragi frați, să reflectez la ceea ce înseamnă aceasta pentru biserica catolică, și nu numai pentru biserica noastră. De acum paisprezece ani, în țara noastră s-au schimbat multe. Există atâtea inițiative. Trebuie însă să ne întrebăm, dacă tot ce este nou, este bun. Trebuie apoi să vedem și ce a rămas din ceea ce era înainte de 1989. Astăzi, în mod deosebit orice creștin, trebuie să aibă darul de a face deosebirea între duhuri. Ce vine de la duhul binelui și ce vine de la duhul răului? Sfântul Paul ar spune: Dar cercetați toate: păstrați tot ce este bun! (1 Tes 5, 21).

Ca prim pas, trebuie să luăm în considerare bogăția spirituală a României, cultura religioasă și tradițiile umane. Când vin oaspeți din străinătate, aceștia sunt adesea uimiți de bisericile noastre pline, și de devoțiunile înrădăcinate în popor față de sfinți, de pregătirea serioasă catehetică, de frecventarea sacramentelor, de prețuirea spovezii, de legătura atât de strânsă cu Biserica. Cardinalul Meissner din Köln a spus în acest an în catedrala noastră la despărțire: „Părăsesc România întărit în credință”. Nu este de la sine înțeles faptul că avem mulți cu chemare la preoție și la viața călugărească. Pentru acest lucru trebuie să fim recunoscători harului dumnezeiesc precum și familiilor profund creștine și parohiilor. Aș mai dori să amintesc ospitalitatea generoasă și spiritul de prietenie de care se bucură oaspeții noștri. Avem aceste valori și ele constituie avuția țării noastre și a bisericii noastre. Trebuie să păstrăm și să îngrijim această bogăție. Aș dori să vă amintesc aici cuvintele Sfântului Paul: Mulțumiți pentru toate, căci aceasta este voința lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi! (1 Tes 5, 18)

Odată cu revenirea în Europa am căpătat o nouă libertate. Această fericire este dată uitării de mulți atunci când sunt împovărați de griji materiale, de ispitirile materialismului sau de responsabilitățile personale. Să nu uităm suferințele trecutului! Această aducere aminte ne este de mare ajutor pentru a vedea și pentru a prețui noua libertate. Varietatea de păreri pe care le întâlnim în emisiunile televizate și în ziare, întâlnirile cu oaspeții din întreaga lume ca și posibilitatea de a călători, ne îmbogățesc viața. Dar nu în mod gratuit și nu fără primejdii! Trebuie să învățăm să folosim libertatea cu înțelepciune, cu prudență. în calitate de creștini avem datoria să ne spunem curajos și în public părerea. Dacă se păstrează respectul, critica duce la progres. Trebuie să ne opunem acelor forțe care amenință modul nostru de viață de familie. Nu avem voie să ne lăsăm degradați de materialism. Cea mai bună apărare o constituie cultivarea vechilor noastre valori. Mai mult decât oricând avem nevoie de acea putere pe care o primește fiecare din cei care respectă duminica, își cinstesc părinții, pun copiii în centrul preocupărilor, practică rozariul și aduc cinstire sfinților. Să reamintim cuvintele Sfântului Paul: Bucurați-vă întotdeauna! Feriți-vă de orice fel de rău! (1 Tes 5, 16. 22).

De la drumul ce duce în Uniunea Europeană țara noastră așteaptă o creștere a bunăstării. Economia se schimbă radical. Există o nouă bogăție dar și o nouă sărăcie. Lupta pentru dreptate se înscrie printre primele misiuni ale creștinilor. Pe lângă repartizarea nedreaptă, bogăția exterioară conține și pericolul amenințării față de bogăția interioară. De primejdiile bogăției nu ne poate apăra decât răspunderea socială. Concret, aceasta înseamnă următoarele: cu cât are cineva mai mult, cu atât mai generoase ar trebuie să fie donațiile sale, cu atât mai mult ar trebui să ajute la soluționarea problemelor sociale. Caritas-ul în biserica noastră ca și diaconia în biserica evanghelică sau ortodoxă nu se referă în primul rând la organizație ci la iubirea pe care o poate da, și serviciul pe care-l poate face și pentru care este chemat fiecare om. Fiecare își poate pune întrebarea: în ce fel pot să-i ajut pe oamenii însingurați și pe cei mai în vârstă? Cum putem avea spațiu de locuit și de trăit pentru cei tineri și pentru tinerele familii? Cum putem să dăm șanse noi șomerilor? Cine poate prelua copiii ai căror familii sunt distruse? Odată cu bogăția trebuie să crească răspunderea socială a fiecăruia ca și a comunităților; trebuie să se impună în conștiința noastră și în practică, ideea, principiul binelui comun. Sfântul Paul spune: Să-i încurajați pe cei timizi, să-i sprijiniți pe cei slabi, să aveți răbdare față de toți (1 Tes 5, 14).

Deschiderea țării noastre spre Europa privește înainte de toate tineretul. Tânăra generație are șanse noi să învețe și să modeleze viitorul țării noastre. Pentru tineri există astăzi oferte și ispite din Europa și din întreaga lume. Mulți au dat urmare unor asemenea „chemări” și au părăsit țara noastră. Vrând, nevrând am cedat străinătății o parte a elitei noastre de tineri. în această situație, este deosebit de important pentru noi să rămânem în legătură cu toți și să-i însoțim pe copiii noștri în depărtare cu afecțiunea și rugăciunea noastră. Ei trebuie să știe că ușile noastre rămân mereu deschise pentru ei: să ne viziteze sau să se reîntoarcă. Conaționalilor noștri din străinătate, în primul rând celor tineri, eu le-aș spune: în succesul sau insuccesul vostru nu-i uitați pe părinții voștri, nu uitați țara și mai ales, nu-i uitați pe cei mai în vârstă. De această cinstire a părinților este legată binecuvântarea și făgăduința pentru ca tu să trăiești mult și pentru ca să-ți meargă bine pe pământ. Le dau și vă dau sfatul Sfântului Paul: Trăiți în pace unii cu alții. Rugați-vă fără încetare! (1 Tes 5, 13. 17).

Cu Adventul începe noul an bisericesc. Privim la cele pe care trebuie să le trăim în timpul postului Adventului precum și la sarcinile pe care ni le va pune în față noul an. Drumul spre Uniunea Europeană este o speranță. Dar numai dacă vom percepe responsabilitatea noastră. Cunoscând harul lui Dumnezeu și bogăția interioară spirituală pe care am moștenit-o de la înaintașii noștri și pentru care au suferit mulți din poporul nostru ne îndreptam curajoși spre comunitatea mai mare, europeană. Cu misiunea și avertizarea Sfântului Paul: Nu stingeți Duhul!, și cu un gând al unui autor francez: „Credința pe care o prefer, spune Dumnezeu, este speranța” (Charles Péguy).

Ne îndreptăm spre Crăciun. Aceasta înseamnă că Isus vrea să vină. El ne dă Duhul său, curaj și optimism.

Cu binecuvântare, al vostru Arhiepiscop
+ Ioan Robu

Autor: IPS Ioan Robu
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 02.12.2003
Publicarea pe acest sit: 02.12.2003
Etichete:

Lasă un răspuns