O nouă surpriză a Duhului Sfânt: Sfântul Părinte Papa Francisc

Scrisoarea PS Petru Gherghel
Episcop de Iași
despre alegerea noului Papă
vineri, 15 martie 2013

Istoria Bisericii este plină de intervenții divine și de surprize ale Duhului Sfânt, pentru că ea nu este opera oamenilor, ci este lucrarea și intervenția specială a lui Dumnezeu.

Din clipa în care Cristos l-a ales pe Petru ca să fie piatra de temelie a Bisericii sale, spunându-i „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18), din acel moment Duhul Sfânt, care a coborât asupra lui Petru și asupra celorlalți apostoli, nu încetează să intervină și să apere lucrarea sa divină de pe acest pământ până la sfârșitul veacurilor.

Este vrednic de remarcat adevărul pe care l-a scos în evidență marele papă emerit Benedict al XVI-lea la ultima sa audiență din Piața „Sfântul Petru”, care, deși împovărat de suferințele și greutățile vieții, nu a pierdut niciodată încrederea în Dumnezeu, cel care fără încetare ocrotește Biserica, barca lui Petru, fiind mereu prezent în ea, el fiind Domnul și Păstorul tuturor.

Dorind să-i asigure pe cei surprinși și întristați de retragerea sa de la cârma Bisericii, că el nu se îndepărtează de crucea lui Isus, ci alege să o îmbrățișeze într-o altă formă, în rugăciune și meditații, și să fie cât mai alături de noul cârmaci voit și ales de Isus, noul păstor al tuturor, Sfântul Părinte de atunci, Benedict, declara mulțimii din Piața „Sfântul Petru” din Roma: „Da, barca Bisericii nu este a mea, nu este a noastră, ci a sa. Și Domnul nu o lasă să se scufunde. El este cel care o conduce, desigur și prin oamenii pe care i-a ales, pentru că așa a voit. Aceasta a fost și este o certitudine pe care nimic nu o poate întuneca” (Audiența generală, 27 februarie 2013).

O convingere a unui slujitor umil al Bisericii, a unui papă fidel, mare teolog și păstor și, desigur, a unui strălucit exemplu de umilință și iubire față de Biserică și întemeietorul ei, Isus Cristos.

Gestul său a cucerit lumea, a mișcat sufletele și a lăsat o mare și profundă convingere, întărindu-ne în felul acesta pe toți că nu trebuie să avem teamă, ci să fim siguri că Biserica nu moare, nu încetează atunci când un slujitor al ei nu mai poate continua din cauza slăbiciunii trupești ori moare.

Primul cârmaci, apostolul Petru a murit ca martir împreună cu ceilalți apostoli, Domnul însă a rămas și rămâne mereu viu, căci, odată înviat din morți, el nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui (cf. Rom 6,8-9) și este mereu prezent în barca Bisericii sale.

Este pentru a nu știu câta oară în ultimii ani când acest lucru a ieșit în evidență: nu oamenii conduc Biserica, nu jurnaliștii și mass-media aleg noul pontif și păstor, nu noi, care uneori gândim omenește și hotărâm la fel, ci el, Cristos, cel care a întemeiat-o; el, prin Duhul său Sfânt și prin cei aleși de el, îl alege pe cel pe care el îl crede cu adevărat vrednic pentru o asemenea misiune.

Și surpriza nu s-a lăsat așteptată. Duhul Sfânt a intervenit, a hotărât și a ales un nou cârmaci al Bisericii lui Cristos, un nou papă, venit de la capătul lumii, din mijlocul unui popor credincios, cu rădăcini adânci în Europa și Italia, dintr-un alt continent al lumii, unde Biserica Catolică este atât de numeroasă (peste 60% dintre toți membrii ei).

O adevărată surpriză și mai mult o adevărată premieră care a depășit gândirea tuturor și confirmă cu adevărat că Biserica nu este opera noastră, ci este a lui Cristos care o ocrotește și o conduce.

Pentru prima dată în istorie un păstor este ales din America Latină; pentru prima dată un papă se ridică din marele și vrednicul popor credincios catolic al Argentinei; pentru prima dată este ales papă un fiu din marea familie a iezuiților, „Societatea lui Isus”; pentru prima dată în istorie un papă își alege numele de Francisc, fapt care ne duce cu gândul la visul profetic al „sărăcuțului din Assisi”, cel care a primit chemarea să repare și să sprijine Biserica; pentru prima dată un suveran pontif își începe misiunea sa cu un salut îmbrăcat în rugăciune, o rugăciune program pentru tot pontificatul său, ca astfel, susținut de harul lui Cristos, cel care i-a încredințat cârma Bisericii sale, să poată transmite tuturor prima sa binecuvântare pontificală. Iar pentru a avea binecuvântare de la Domnul, în misiunea sa de păstor al întregii Biserici, se pleacă cu simplitate și umilință înaintea tuturor celor care prin toate mijloacele de comunicare stăteau cu ochii îndreptați spre loja bazilicii „Sfântul Petru” și le imploră rugăciune.

Și pentru a confirma acest prima dată, un suveran pontif, ca un umil „servus servorum Dei” (slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu), ia un microbuz pentru prima ieșire din Vatican, continuând practica de ani de slujire din mijlocul poporului său din Buenos Aires, renunțând astfel, pentru moment, la obișnuitul protocol datorat de veacuri misiunii de mare păstor suprem al Bisericii.

Nu-i cunoaștem încă proiectul pastoral, pe care desigur îl așteptăm cu mare interes să-l facă cunoscut în ziua intronizării, din sărbătoarea Sfântului Iosif, ocrotitorul lui Isus și al sfintei familii și patronul Bisericii universale.

Dar îi cunoaștem în mare parte pașii printre cei săraci și bolnavi, gesturile lui prin care renunță la tot ceea ce îl ține departe pe un păstor de oamenii simpli, de poporul cel viu al Bisericii. Îi știm deja gestul pe care l-a făcut în Săptămâna Sfântă, spălând picioarele multor persoane, și încă, cel mai impresionant, ale unor bolnavi de SIDA.

Îi cunoaștem, de asemenea, curajul și angajarea în lupta pentru apărarea vieții și a demnității familiei și căsătoriei creștine, în fața celor ce doreau legi contrare credinței și moralei, în fața celor puternici și străini de cei săraci și lipsiți, așa de mulți în jurul metropolei Buenos Aires și în întregul continent latino-american.

Nu sunt oare toate aceste gesturi și multe altele cele care ne fac să înțelegem că tocmai el era omul și păstorul căutat și potrivit să stea în fruntea Bisericii Catolice și să o conducă cu un zel reînnoit, cu o credință vie, cu noi forme de apostolat și cu o iubire totală?

Ne-a întărit în această convingere chiar ploaia măruntă care a însoțit rugăciunile tuturor credincioșilor din întreaga lume, a pelerinilor adunați în Piața „Sfântul Petru”, ea devenind un simbol al revărsării darurilor Duhului Sfânt asupra cardinalilor din Conclav, ca apoi norii să se oprească pentru câteva clipe, ca să fie văzut și primit, cu multă afecțiune și cu mult entuziasm, cel ales și așezat la cârma bărcii lui Petru, care să o conducă printre valurile și furtunile acestor timpuri.

Ne-au însoțit apoi și alte semne care ar putea fi considerate prevestitoare a marelui eveniment, așteptat de o lume întreagă, acei mesageri, pescăruși care pluteau deasupra Capelei Sixtine, unul dintre ei poposind mult timp chiar pe hornul ce urma să transmită în văzduh fumul de culoare albă cu hotărârea lui Dumnezeu prin slujirea cardinalilor. Chiar și o stea a putut fi văzută de mulți pelerini pe cerul Romei, făcându-și loc printre nori, tocmai în această atmosferă de așteptare a anunțului: „Habemus Papam”, cu numele nou și încărcat de semnificații: Franciscus – Francisc.

Am primit cu bucurie salutul său simplu, uman, spontan și degajat de „Buona sera!” – Bună seara!, ca și invitația la rugăciune. Ne-am rugat împreună cu noul ales, ne-am bucurat de chemarea sa la comuniune și curaj ca să primim apoi, prin mijlocirea Maicii sfinte darul binecuvântării noului păstor. Au fost momente pline de emoție și de speranță că noul papă va continua lucrarea predecesorilor săi pe scaunul lui Petru și în fruntea Bisericii, aceea a carismaticului papă fericit Ioan Paul al II-lea, și că va duce mai departe lucrarea impresionantă și curajoasă a marelui și clarvăzătorului pontif Benedict al XVI-lea. Așteptăm cu mare speranță să vedem cum se concretizează binecuvântata treime de daruri, pentru Biserică și pentru lume, din partea cerului și a Duhului Sfânt, și astfel să se vădească și să se împlinească cu adevărat surpriza Duhului sfânt pentru timpurile noastre. Îi vedem cu bucurie în imaginea alăturată pe cei trei păstori, cei care pe drept trebuie considerați între mulți alții binecuvântați și daruri surpriză ale Duhului Sfânt pentru Biserică, dispuși să transmită, unul după altul, frumusețea evangheliei și a credinței.

Preacucernici părinți, dragi frați și surori, iubiți credincioși,

Îl primim pe noul nostru păstor și părinte, Francisc, și îl însoțim cu rugăciunea și iubirea noastră, pentru a înainta împreună cu el pe urmele lui Cristos și pentru a fi ocrotiți și fericiți în barca Bisericii sale.

Încredințându-l pe noul nostru părinte papa iubirii marelui preot și păstor, Cristos, ocrotirii Preasfintei Fecioare Maria, maica Bisericii, precum și grijii sfântului Francisc, îi spunem din inimă:

Ad multos felicesque annos, Beatissime Pater!

Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat!

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 15.03.2013
Publicarea pe acest sit: 16.03.2013
Etichete:

Lasă un răspuns