Notă despre Ordinariatele pentru anglicanii ce vor să intre în Biserica Catolică

Nota Congregației pentru Doctrina Credinței
despre Ordinariatele personale pentru anglicanii
care doresc să intre în Biserica Catolică
marți, 20 octombrie 2009

Cu pregătirea unei constituții apostolice, Biserica Catolică răspunde la numeroasele cereri care au fost făcute la Sfântul Scaun din partea unor grupuri de clerici și credincioși anglicani provenind din diferite părți ale lumii, care doresc să intre în comuniunea deplină și vizibilă.

În această constituție apostolică, Sfântul Părinte a introdus o structură canonică ce se ocupă de o astfel de reuniune corporativă prin instituirea de ordinariate personale, care vor permite credincioșilor foști anglicani să intre în comuniunea deplină cu Biserica Catolică, păstrând în același timp elemente din patrimoniul spiritual și liturgic anglican specific.

Conform modului de exprimare al constituției apostolice, supravegherea și conducerea pastorală pentru aceste grupuri de credincioși foști anglicani va fi asigurată de un ordinariat personal, al cărui ordinariu va fi în mod obișnuit numit de clerul fost anglican.

Constituția apostolică ce va fi publicată în curând reprezintă un răspuns rațional și chiar necesar dat unui fenomen global, oferind un unic model canonic pentru Biserica Universală adaptabil la diferite situații locale și, în aplicarea sa universală, egală pentru foștii anglicani. Acest model prevede posibilitatea hirotonirii de clerici căsătoriți foști anglicani, ca preoți catolici. Motive istorice și ecumenice nu permit hirotonirea bărbaților căsătoriți ca episcopi fie în Biserica Catolică, precum și în cele ortodoxe. De aceea, constituția determină că ordinariul poate să fie ori un preot ori un episcop necăsătorit.

Seminariștii din ordinariat sunt pregătiți alături de alți seminariști catolici, chiar dacă ordinariatul va putea deschide o casă de formare cu scopul de a răspunde la necesitățile speciale de formare în patrimoniul anglican. În felul acesta, constituția apostolică încearcă să creeze un echilibru între interesul de a păstra prețiosul patrimoniu anglican liturgic și spiritual pe de o parte, și preocuparea ca aceste grupuri și clerul lor să fie încorporați în Biserica Catolică.

Cardinalul William Levada, prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, care a pregătit această măsură, a afirmat: „Am încercat să venim în mod unitar și egal în întâmpinarea cererilor pentru o unire deplină care ne-au fost prezentate din partea credincioșilor foști anglicani provenind din diferite părți ale lumii în anii recenți. Cu această propunere Biserica vrea să răspundă la aspirațiile legitime ale acestor grupuri anglicane pentru o comuniune deplină și vizibilă cu episcopul de Roma, succesorul sfântului Petru”.

Aceste ordinariate personale vor fi instituite, în funcție de necesități, cu consultarea prealabilă a conferințelor episcopilor locale, iar structurile lor vor fi într-un fel asemănătoare cu acelea ale ordinariatelor militare, care au fost înființate în atâtea țări pentru a asigura îngrijirea pastorală a membrilor forțelor armate și a angajaților lor în lumea întreagă. „Anglicanii care s-au pus în contact cu Sfântul Scaun au exprimat clar dorința lor pentru o comuniunea deplină și vizibilă în Biserica una, sfântă, catolică și apostolică. În același timp ne-au vorbit despre importanța tradițiilor lor anglicane referitoare la spiritualitate și la cult pentru propriul drum de credință”, a afirmat cardinalul Levada.

Înființarea acestei noi structuri este în linie cu angajarea pentru dialogul ecumenic, care continuă să fie o prioritate pentru Biserica Catolică, îndeosebi prin eforturile Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor. „Inițiativa provine de la diferite grupuri de anglicani”, a adăugat cardinalul Levada. „Ei au declarat că împărtășesc credința catolică comună, așa cum este exprimată în Catehismul Bisericii Catolice, și că acceptă ministerul petrin ca un element voit de Cristos pentru Biserică. Pentru ei a venit timpul să exprime această unire implicită într-o formă vizibilă de comuniune deplină”.

Conform cardinalului Levada: „Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea speră că clericii și credincioșii anglicani care doresc unirea cu Biserica Catolică vor găsi în această structură canonică oportunitatea de a păstra acele tradiții anglicane care sunt prețioase pentru ei și conforme cu credința catolică. Deoarece exprimă într-un mod distinct credința mărturisită în mod obișnuit, aceste tradiții sunt un dar care trebuie împărtășit în Biserica universală. Unirea cu Biserica nu cere uniformitatea care ignoră diversitățile culturale, așa cum demonstrează istoria creștinismului”.

„În afară de asta, numeroasele și diferitele tradiții prezente astăzi în Biserica Catolică sunt înrădăcinate toate în principiul formulat de sfântul Paul în Scrisoarea către Efeseni: «Un singur Domn, o singură credință, un singur botez» (4,5). Deci comuniunea noastră este întărită de asemenea diversități legitime și de aceea suntem fericiți că acești bărbați și femei oferă contribuțiile lor particulare la viața noastră comună de credință”.

Informații contextuale

Încă din secolul al XVI-lea, când regele Henric al VIII-lea a declarat independența Bisericii din Anglia de autoritatea papei, Biserica din Anglia a creat propriile confesiuni doctrinale, uzanțe liturgice și practici pastorale, încorporând adesea idei din Reforma care a avut loc pe continentul european. Expansiunea regatului britanic, unită cu apostolatul misionar anglican, a comportat după aceea nașterea unei Comuniuni Anglicane la nivel mondial.

În decursul celor peste 450 de ani ai istoriei sale, problema reunirii dintre anglicani și catolici nu a fost pusă deoparte niciodată. La jumătatea secolului al XIX-lea, Mișcarea din Oxford (în Anglia) a arătat un reînnoit interes față de aspectele catolice ale anglicanismului. La începutul secolului al XX-lea, cardinalul Mercier, din Belgia, a întreprins colocvii publice cu anglicanii cu scopul de a explora posibilitatea unei uniri cu Biserica Catolică sub drapelul unui anglicanism „reunit, dar nu absorbit”.

Conciliul Vatican II a nutrit ulterior speranța pentru o unire, îndeosebi cu Decretul despre ecumenism (nr. 13), care, făcând referință la comunitățile despărțite de Biserica Catolică în timpul Reformei, a reafirmat: „Între acele [comuniuni] în care continuă să subziste în parte tradițiile și structurile catolice, ocupă un loc special Comuniunea Anglicană”.

Încă de la Conciliu, raporturile dintre anglicani și catolicii romani au creat un climat mai bun de înțelegere și cooperare reciprocă. Anglican-Roman Catholic International Commission (ARCIC) a produs o serie de declarații doctrinale în decursul anilor, în speranța de a crea baza pentru o unire deplină și vizibilă. Pentru mulți apartenenți la cele două comuniuni, declarațiile lui ARCIC au pus la dispoziție un instrument în care exprimarea comună a credinței poate să fie recunoscută. În acest cadru trebuie încadrată noua măsură.

În anii care au urmat după Conciliu, unii anglicani au abandonat tradiția de a conferi ordinele sacre numai bărbaților, chemând la prezbiterat și la episcopat și femei. Mai recent, unele segmente din Comuniunea Anglicană s-au îndepărtat de învățătura biblică comună în privința sexualității umane – exprimată deja în mod clar în documentul ARCIC „Viața în Cristos” – conferind ordinele sacre clericilor homosexuali și binecuvântând unirile dintre persoane de același sex. Totuși, în timp ce Comuniunea Anglicană trebuie să înfrunte aceste noi și dificile provocări, Biserica Catolică rămâne pe deplin angajată în dialogul său ecumenic cu Comuniunea Anglicană, îndeosebi prin activitatea Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.

Între timp, mulți anglicani au intrat individual în comuniunea deplină cu Biserica Catolică. Uneori au intrat și grupuri de anglicani, păstrând o anumită structură „corporativă”. Acest lucru s-a petrecut, de exemplu, pentru Dieceza anglicană de Amritsar din India și pentru câteva parohii în Statele Unite care, deși menținând o identitate anglicană, au intrat în Biserica Catolică în cadrul unei așa-numite „măsuri pastorale”, adoptată de Congregația pentru Doctrina Credinței și aprobată de papa Ioan Paul al II-lea în anul 1982.

În aceste cazuri, Biserica Catolică a dispensat frecvent de condiția celibatului, admițând ca acei clerici anglicani căsătoriți care doresc să continue slujirea ministerială ca preoți catolici să fie hirotoniți în Biserica Catolică.

În acest context, ordinariatele personale instituite conform constituției apostolice amintite mai sus pot fi văzute ca un pas ulterior spre realizarea aspirației pentru unirea deplină și vizibilă în unica Biserică, care este unul din scopurile principale ale mișcării ecumenice.

Autor: Congregația pentru Doctrina Credinței
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 20.10.2009
Publicarea pe acest sit: 21.10.2009
Etichete: ,

Lasă un răspuns