Mesajul Urbi et Orbi – Paşti

Mesajul Urbi et Orbi
al Sanctității Sale Papa Francisc
16 aprilie 2017

Iubiți frați și surori, Paște fericit!

Astăzi, în lumea întreagă, Biserica reînnoiește vestirea plină de uimire făcută de primii discipoli: „Isus a înviat!” – „A înviat cu adevărat, precum a zis!”.

Vechea sărbătoare a Paștelui, memorial al eliberării poporului ebraic din sclavie, ajunge astfel la împlinire: prin învierea sa, Isus Cristos ne-a eliberat de sclavia păcatului și a morții și ne-a deschis calea spre viața veșnică.

Noi toți, când ne lăsăm stăpâniți de păcat, pierdem drumul bun și mergem pe unul greșit ca niște oi rătăcite. Dar Dumnezeu însuși, Păstorul nostru, a venit să ne caute, și pentru a ne salva s-a înjosit până la umilința crucii. Iar astăzi putem să proclamăm: «A înviat Păstorul cel bun care a binevoit să moară pentru turma sa!» (Misalul Roman, Duminica a IV-a a Paștelui, Antifona la Împărtășanie).

De-a lungul timpurilor, Păstorul Înviat nu obosește să ne caute pe noi, frații rătăciți în deșerturile omenirii. Iar cu semnele Pătimirii – rănile iubirii sale milostive – ne atrage pe drumul său, drumul vieții. Și astăzi El ia pe umerii săi atâția frați ai noștri oprimați de rău în diferitele sale forme.

Păstorul Înviat merge să-i caute pe cei rătăciți în labirinturile singurătății și ale marginalizării; merge în întâmpinarea lor prin intermediul fraților și surorilor care știu să se apropie de ei cu respect și tandrețe și să le facă pe acele persoane să audă glasul lui, un glas niciodată uitat, care le cheamă din nou la prietenia cu Dumnezeu.

Se împovărează cu cei care sunt victime ale sclaviilor vechi și noi: ai muncilor inumane, ai traficurilor ilicite, ai exploatării și discriminării, ai dependențelor grave. Se împovărează cu copiii și adolescenții care sunt privați de un trai lipsit de grijă pentru a fi exploatați; și cu cei care au inima rănită din pricina violențelor suferite între zidurile propriei case.

Păstorul Înviat devine tovarăș de drum pentru cei constrânși să-și părăsească pământul din cauza conflictelor armate, a atacurilor teroriste, a foametei, a regimurilor opresive. Pe acești emigranți El îi face să întâlnească frați sub orice petec de cer, pentru a împărți împreună pâinea și speranța pe drumul comun.

În evenimentele complexe și uneori dramatice ale popoarelor, Domnul Înviat să călăuzească pașii celor ce caută dreptatea și pacea, și să le dăruiască responsabililor națiunilor curajul de a evita răspândirea conflictelor și de a opri traficul de arme.

În aceste vremuri, să sprijine în mod deosebit eforturile celor care se implică activ în a aduce alinare și mângâiere populației civile din Siria, victimă a unui război care nu încetează să semene oroare și moarte. Să dăruiască pace tuturor din Orientul Mijlociu, începând cu Țara Sfântă, ca și în Irak și în Yemen.

Bunul Păstor să nu le priveze de apropiere sa pe populațiile din Sudanul de Sud, din Sudan, din Somalia și Republica Democratică Congo, care suferă din cauza perpetuării conflictelor, agravate de foametea atât de gravă care lovește unele regiuni din Africa.

Isus înviat să sprijine eforturile celor care, mai ales în America Latină, se străduiesc să garanteze binele comun al societăților, uneori marcate de tensiuni politice și sociale care în unele cazuri au ajuns la violență. Se pot construi punți de dialog, perseverând în lupta împotriva plăgii corupției și în căutarea de soluții efective și pacifice la controverse, pentru progresul și consolidarea instituțiilor democratice, în deplin respect față de statul de drept.

Bunul Păstor să ajute Ucraina, afectată în continuare de un sângeros conflict, ca să ajungă la concordie și să însoțească inițiativele menite să aline dramele celor care suferă consecințele acestuia.

Domnul înviat, care nu încetează să umple continentul european cu binecuvântarea sa, să le dăruiască speranță celor care trec prin momente de criză și dificultate, îndeosebi din cauza lipsei grave de locuri de muncă mai ales pentru tineri.

Iubiți frați și surori, în acest an, creștinii de orice confesiune celebrăm împreună Paștele. Astfel, răsună într-un singur glas din fiecare colț al pământului vestea cea mai frumoasă: «Domnul a înviat cu adevărat, precum a zis!». El, care a învins întunericul păcatului și al morții, să dăruiască timpurilor noastre pacea. Paște fericit!

Autor: Papa Francisc
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ARCB.ro
Publicarea în original: 16.04.2017
Publicarea pe acest sit: 17.04.2017
Etichete: ,

Comments are closed