Mesajul Urbi et Orbi – Paşti

Mesajul Urbi et Orbi
al Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea
8 aprilie 2007

Frați și surori din lumea întreagă,
bărbați și femei de bunăvoință!

Cristos a înviat! Pace vouă! Se celebrează astăzi marele mister, fundament al credinței și speranței creștine: Isus din Nazaret, Răstignitul, a înviat din morți a treia zi, după Scripturi. Vestea dată de îngeri, în acei zori aii primei zile de după sâmbătă, Mariei din Magdala și femeilor venite în grabă la mormânt, o reascultăm astăzi cu reînnoită emoție: „Pentru ce îl căutați pe cel viu între cei morți? Nu este aici, a înviat”(Luca 24,5-6).

Nu este greu de imaginat care erau, în acel moment, sentimentele acestor femei: sentimente de tristețe și spaimă din cauza morții Domnului lor, sentimente de neîncredere și uimire față de un fapt prea surprinzător pentru a fi adevărat. Mormântul însă era deschis și gol: trupul nu mai era acolo. Petru și Ioan, înștiințați de femei, au alergat la mormânt și au verificat că ele aveau dreptate. Credința Apostolilor în Isus, Mesia cel așteptat, fusese pusă la foarte grea încercare de scandalul crucii. În timpul arestării, al condamnării și al morții sale se împrăștiaseră, iar acum se regăseau împreună, nedumeriți și dezorientați. Dar însuși Cel Înviat vine în întâmpinarea neîncrezătoarei lor sete de certitudini. Nu a fost vis, nici iluzie sau imaginație subiectivă acea întâlnire; a fost o experiență adevărată, chiar dacă neașteptată și tocmai de aceea deosebit de emoționantă: „Isus a venit, a stat în mijlocul lor și le-a zis: ‘Pace vouă!'” (Ioan 20,19).

La acele cuvinte, credința aproape stinsă din sufletele lor s-a reaprins. Apostolii i-au spus lui Toma, care a fost absent la acea primă întâlnire extraordinară: Da, Domnul a împlinit tot ceea ce a anunțat mai înainte; a înviat cu adevărat și noi l-am văzut și atins! Toma însă a rămas neîncrezător și nedumerit. Când, opt zile mai târziu, Isus a venit a doua oară în Cenacol, i-a spus: „Adu-ți degetul încoace, vezi mâinile mele; întinde-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu necredincios, dar credincios!”. Răspunsul Apostolului este o emoționantă mărturisire de credință: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”(Ioan 20, 27-28).

„Domnul meu și Dumnezeul meu”! Să reînnoim și noi profesiunea de credință a lui Toma. Ca urare pascală pentru anul acesta am dorit să aleg chiar cuvintele lui, deoarece omenirea de astăzi așteaptă de la creștini o reînnoită mărturie despre învierea lui Cristos; are nevoie să îl întâlnească și să îl poată cunoaște ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Dacă în acest Apostol putem recunoaște dubiile și nesiguranțele atâtor creștini de azi, temerile și deziluziile a nenumărați contemporani ai noștri, cu el putem și să redescoperim cu reînnoită convingere credința în Cristos mort și înviat pentru noi. Această credință, transmisă de-a lungul secolelor de succesorii Apostolilor, continuă, pentru că Domnul înviat nu mai moare. El trăiește în Biserică și o conduce cu mână sigură spre împlinirea planului său veșnic de mântuire.

Fiecare dintre noi poate fi tentat de necredința lui Toma. Durerea, răul, nedreptatea, moartea, în special când lovesc pe cei nevinovați – de exemplu copiii victime ale războiului și terorismului, ale bolilor și foametei – nu pun ele oare la grea încercare credința noastră? Cu toate acestea, în mod paradoxal, chiar în aceste cazuri, necredința lui Toma ne este utilă și prețioasă, deoarece ne ajută să ne purificăm orice concepție falsă despre Dumnezeu și ne conduce la a descoperi chipul autentic: chipul unui Dumnezeu care, în Cristos, a luat asupra sa plăgile omenirii rănite. Toma a primit de la Domnul, și, la rândul său, a transmis Bisericii darul unei credințe puse la încercare de patima și moartea lui Isus și confirmată de întâlnirea cu El înviat. O credință care era aproape moartă și a renăscut datorită contactului cu rănile lui Cristos, cu rănile pe care Cristos nu le-a ascuns, ci le-a arătat și continuă să le indice în necazurile și suferințele cu care se confruntă fiecare ființă umană.

„Prin rănile lui ați fost vindecați!” (1Petru 2,24), aceasta este vestea pe care Petru o aducea primilor convertiți. Acele răni, care pentru Toma erau mai înainte un obstacol în calea credinței, fiind semne ale unui aparent faliment al lui Isus; aceleași răni au devenit, în întâlnirea cu cel Înviat, dovezi ale unei iubiri victorioase. Aceste răni pe care Cristos le-a primit din iubire față de noi ne ajută să înțelegem cine este Dumnezeu și să repetăm și noi: „Domnul meu și Dumnezeul meu”. Numai un Dumnezeu care ne iubește până la a lua asupra Sa rănile noastre și durerea noastră, mai ales cea nevinovată, este demn de credință.

Câte răni, câtă durere în lume! Nu lipsesc calamitățile naturale și tragediile umane care provoacă nenumărate victime și uriașe pagube materiale. Mă gândesc la ceea ce s-a petrecut recent în Madagascar, în Insulele Solomon, în America Latină și în alte regiuni ale lumii. Mă gândesc la flagelul foametei, la bolile incurabile, la terorism și la sechestrările de persoană, la miile de fețe ale violenței – uneori justificată în numele religiei – la disprețul pentru viață și la violarea drepturilor umane, la exploatarea persoanei. Privesc cu îngrijorare la starea în care se găsesc nu puține regiuni ale Africii: în Darfur și în țările vecine starea continuă să fie catastrofală și din păcate situația umanitară este subevaluată; la Kinshasa, în Republica Democratică Congo, ciocnirile și jafurile din săptămânile trecute suscită temeri privind viitorul procesului democratic congolez și reconstrucția țării; în Somalia reluarea confruntărilor îndepărtează perspectiva păcii și agravează criza regională, mai ales în ceea ce privește deplasările populației și traficul de arme; o gravă criză roade Zimbabwe, pentru care Episcopii țării, într-un recent document, au indicat ca singura cale de depășire rugăciunea și angajarea activă pentru binele comun.

De reconciliere și de pace are nevoie populația din Timorul de Est, care se pregătește să trăiască importante alegeri electorale. De pace au nevoie și Sri Lanka, unde doar o soluție negociată va putea pune capăt dramei conflictului care însângerează țara și Afghanistanul, marcat de crescândă neliniște și instabilitate. În Orientul Mijlociu, pe lângă semne de speranță în dialogul dintre Israel și Autoritatea palestiniană, nimic pozitiv nu vine din păcate dinspre Irak, însângerat de masacre continue, în timp ce populația civilă emigrează. În Liban, paralizia care a cuprins instituțiile politice amenință rolul pe care țara e chemată să îl desfășoare în regiune și pune în pericol viitorul ei. Nu pot, în fine, uita dificultățile pe care comunitățile creștine din Țara Sfântă le înfruntă zilnic și exodul creștinilor de acolo, din leagănul credinței noastre. Față de ei îmi reînnoiesc cu afecțiune expresia apropierii mele spirituale.

Dragi frați și surori, prin rănile lui Cristos înviat putem vedea cu o privire de speranță aceste rele care chinuie umanitatea. De fapt, Domnul înviind din morți nu a înlăturat suferința și răul din lume, dar le-a învins din rădăcină prin supraabundența harului Său. Aroganței răului i-a opus atotputernicia Iubirii Sale. Ne-a lăsat ca itinerar spre pace și bucurie Iubirea care nu se teme de moarte. „Cum v-am iubit eu pe voi”, le-a spus Apostolilor înainte de a muri, „așa să vă iubiți și voi unii pe alții” (Ioan 13,34).

Frați și surori în credință, care mă ascultați din orice parte a pământului! Cristos înviat este viu între noi, El este speranța unui viitor mai bun. În timp ce cu Toma spunem: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, să răsune în inima noastră cuvântul dulce dar angajant al Domnului: „Dacă îmi slujește cineva, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi și cel care mă slujește. Dacă îmi slujește cineva, Tatăl meu îl va cinsti” (Ioan 12,26). Și noi, uniți cu El, dispuși să ne trăim viața pentru frații noștri (cfr 1Ioan 3,16), să devenim apostoli de pace, mesageri ai unei bucurii ce nu se teme de durere, bucuria Învierii. Să ne dobândească acest dar pascal Maria, Mama lui Cristos. Tuturor un Paște Fericit!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radio Vatican
Copyright: Libreria Editrice Vaticana
Publicarea în original: 08.04.2007
Publicarea pe acest sit: 08.04.2007
Etichete: , ,

Lasă un răspuns