Mesajul PS Cornel Damian pentru Postul Mare

Mesaj pentru Postul Mare
al PS Cornel Damian
Episcop auxiliar de București

Numai cine știe să-i vorbească lui Dumnezeu,
știe cum să-i vorbească săracului!

Timpul Postului Mare (care anul acesta începe pe 5 martie – Miercurea cenușii) este timpul liturgic în care creștinul este chemat cu mai multă insistență să-și analizeze propria viață în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât, cu viața reînnoită, să celebreze Învierea Domnului. Este timpul prin excelență al convertirii, al carității, al rugăciunii, al postului și al faptelor bune.

Papa Francisc, în Mesajul său pentru Postul Mare, ne oferă câteva gânduri utile acestui drum spiritual, un drum străbătut nu numai personal, dar și comunitar. Titlul Mesajului – „S-a făcut sărac, pentru a ne îmbogăți cu sărăcia sa” (2Cor 8,9) – nu surprinde, pentru că am văzut încă de la începutul pontificatului său cât de aproape este Papa de cei săraci, de cei care se află la periferia societății; cât de mult cunoaște viața și dificultățile celor săraci și abandonați.

Pentru Suveranul Pontif, cuvintele Sfântului Paul ne spun care este stilul lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu se revelează cu mijloacele puterii și ale bogăției lumii, ci cu acelea ale slăbiciunii și ale sărăciei”. Sărăcia lui Cristos este un mister: „însă motivul… este iubirea divină, o iubire care este har, generozitate, dorință de apropiere și nu ezită să se dăruiască și să se jertfească pentru creaturile iubite”.

Papa Francisc, în Mesajul său, face o distincție netă între sărăcie și mizerie. Mizeria nu este atitudine evanghelică; dimpotrivă, trebuie luptat împotriva ei, trebuie combătută: „mizeria este sărăcie fără încredere, fără solidaritate, fără speranță”. Istoria Bisericii cunoaște persoane deosebite, sfinți, care, din iubire față de Cristos sărac, au ales ca stil de viață sărăcia, pentru a lupta împotriva mizeriei.

Sfântul Părinte identifică trei tipuri de mizerie:

Mizeria materială, în mod obișnuit, o numim sărăcie; ea lovește pe cei care trăiesc într-o condiție nedemnă de persoana umană, oameni privați de drepturile fundamentale, de bunurile absolut necesare vieții, adică pâinea de fiecare zi, apa, condițiile igienice, munca, dezvoltarea și formarea intelectuală și culturală.

Mizeria morală, care se identifică cu viciul și cu păcatul.

Mizeria spirituală, care lovește atunci când omul se îndepărtează de Dumnezeu, de cuvântul său și refuză chemarea Bisericii la convertire, chemare specifică Postului Mare.

Convertire și slujire – sunt două repere care marchează acest timp de har. „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie!” – spune preotul, impunând cenușa la începutul Postului Mare. Cenușă pe cap la început și apă pe picioare la sfârșit, în Joia Sfântă! Convertire și slujire! Acesta este un drum personal și comunitar de convertire. Începe în Miercurea cenușii și se termină, liturgic vorbind, în Joia Sfântă, cu ritul spălării picioarelor.

Dar ne putem întreba: ajung, oare, aceste 40 de zile de Post? Cred că este un drum pe care suntem chemați să-l străbatem toată viața! Cenușă și apă – simboluri ale convertirii și ale slujirii continue.

Mesajul Papei pentru Postul Mare ne oferă, dacă putem spune așa, un program de viață: „Imitându-l pe Învățătorul nostru, noi, creștinii, suntem chemați să privim mizeriile fraților… Evanghelia este adevăratul antidot al mizeriei”, o Evanghelie trăită nu numai în „timpurile forte”, ci în fiecare zi.

Fericitul Vladimir Ghika a trăit Evanghelia în mod eroic și din perspectiva atenției și a slujirii celor aflați în mizeria de orice fel. Pentru el, întâlnirea cu cei săraci era împlinirea întâlnirii cu Isus, în Euharistie: „Mergeți către Isus, în realitatea sa prezentă fără cuvinte printre noi, înainte de a-l găsi mai vădit, mai vizibil ca asemănare și mai îndepărtat, mai puțin desăvârșit în omul sărac. Unul ajută la înțelegerea celuilalt. Ostia jertfită vă va ajuta să știți ce este săracul, iar săracul, ce este Jertfa de pe altarele noastre” (Vizitarea bolnavilor, pp. 237-238).

Autorul sintagmei „Liturgia aproapelui”, convins că întâlnindu-l pe cel în mizerie, îl întâlnești pe Cristos spunea: „Sunt cât se poate de sigur: săracii… mă vor vedea mult mai des… voi fi cu ei în fiecare zi, nu ca străin, ci ca prieten și frate, nu ca vizitator ocazional, ci ca unul dintre ei” (Profesor de speranță, pp. 88-89).

Spre sfârșitul anului 1906, tânărul Vladimir Ghika înființează o asociație, numită Asociația Doamnelor de Caritate, cu scopul de a le ajuta pe surorile din Congregația Sfântul Vincențiu de Paul și de a dedica timp vizitării celor săraci. La visite des pauvres este titlul unei publicații ce conține o serie de conferințe pentru formarea Doamnelor de Caritate. În aceste conferințe, Vladimir Ghika făcea o distincție clară între caritate și filantropie. Pentru el, filantropia este „exterioară, cantitativă și impersonală” (Profesor de speranță, p. 122). Papa Francisc, în Mesajul său, vorbește despre un pietism filantropic, care este echivalent cu a da din ceea ce-ți prisosește.

În schimb, caritatea, concretizată în solidaritate și în vizitarea celor săraci, este moment de întâlnire, de comuniune cu o persoană care în Cristos, ne este frate: „dați întâlnirilor voastre caracterul familiar și familial pe care îl impune numele de frate (Profesor de speranță, p. 123).

Conștient de faptul că nu este întotdeauna ușor să faci binele, Monseniorul Ghika spunea: „Întâlnirea cu săracul trebuie pregătită în rugăciune…; straniu și profund adevăr: numai cine știe cum să-i vorbească lui Dumnezeu, știe cum să-i vorbească săracului (Profesor de speranță, p. 124).

La începutul Postului Mare, contemplându-l pe Cristos, care s-a făcut sărac pentru ca prin sărăcia lui, noi să ne îmbogățim (cf. 2Cor 8,9), să primim îndemnul Sfântului Părinte din finalul Mesajului: „acest timp al Postului Mare să găsească întreaga Biserică dispusă și preocupată să mărturisească tuturor celor care trăiesc în mizeria materială, morală și spirituală, mesajul evanghelic… Postul Mare este un timp potrivit pentru despuiere; și ne va face bine să ne întrebăm de care lucruri putem să ne privăm cu scopul de a ajuta și a îmbogăți pe alții cu sărăcia noastră. Să nu uităm că adevărata sărăcie doare: n-ar fi valabilă o despuiere fără această dimensiune penitențială. Nu am încredere în pomana care nu costă și care nu doare.”

Solidaritatea și caritatea față de cei aflați în orice tip de mizerie să însoțească drumul nostru de convertire și purificare.

Autor: PS Cornel Damian
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 05.03.2014
Publicarea pe acest sit: 05.03.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns