Mesajul preşedintelui Ion Iliescu la aniversarea a 150 de Mitropolie la Blaj

Mesajul domnului Ion Iliescu, Președintele României, adresat
participanților la aniversarea a 150 de ani de la înființarea
Arhiepiscopiei și Mitropoliei Greco-Catolice de Blaj
Blaj, 12 iulie 2003

Îmi face o deosebită plăcere să mă adresez ierarhilor și credincioșilor Bisericii Române Unite cu Roma, tuturor participanților la aniversarea a 150 de ani de când Papa Pius al IX-lea, prin Bulla „Ecclesiam Chisti” din 15 decembrie 1853, înființa Provincia mitropolitană de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj.

Acest moment aniversar constituie, cred, un nou și potrivit prilej pentru a sublinia darurile prețioase pe care Biserica Greco-Catolică le-a făcut națiunii române de-a lungul timpului și pentru a reliefa contribuția esențială a unor figuri ilustre de ierarhi și cărturari greco-catolici la dezvoltarea culturii și conștiinței naționale.

Am avut posibilitatea, în ultimii ani, de a evidenția rolul pe care Biserica Greco-Catolică l-a jucat, prin reprezentanții de seamă ai Școlii Ardelene și prin marii săi ierarhi, la cristalizarea limbii literare românești și a spiritului național românesc.

Primul efect benefic al înființării Bisericii Greco-Catolice a fost, desigur, contactul nemijlocit cu civilizația apuseană, care ne-a adus regăsirea originii noastre romane, deșteptarea conștiinței naționale si un nemaiîntâlnit avânt cultural.

Această mediere între Apus și Răsărit, a însemnat, pe de o parte, asumarea valorilor occidentale promovate de Biserica Catolică și împărtășirea lor Răsăritului, iar pe de altă parte transmiterea specificului spiritual oriental în spațiul apusean.

Tot atât de importantă este și redescoperirea latinității noastre (realizată prin spirite ca Samuel Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu), crearea primelor școli și cărți de învățământ european, laic și apusean (prin grija lui Petru Pavel Aron sau Gheorhe Lazăr), dezvoltarea conștiinței drepturilor fundamentale ale omului și cetățeanului (susținută de Simion Bărnuțiu, Gheorghe Barițiu sau Vasile Lucaci) și amploarea dată luptei pentru unitate națională (avându-i ca artizani pe Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu sau Iuliu Hossu).

Grație efortului unor episcopi precum Atanasie Anghel, Ioan Inochentie Micu Klein sau Petru Pavel Aron, dar și a numeroși alți prelați și cărturari, Biserica Română Unită cu Roma și-a întărit propria identitate și a devenit în timp un ferment al dezvoltării culturale, sociale și politice românești.

Au urmat apoi școlile Blajului, lupta pentru emancipare națională, revoluția de la 1848 și marea Unire de la Alba Tulia, tot atâtea evenimente care l-au determinat pe Nicolae Iorga să afirme că „Blajul s-a ridicat din unirea sfântă a poporului românesc”.

În secolul trecut, numeroși slujitori ai Bisericii Unite cu Roma, printre care toți cei 12 ierarhi ai ei, s-au jertfit, în perioada grea a totalitarismului comunist, spre mai binele neamului și al Bisericii lor, devenind un exemplu de speranță, credință și iubire.

Așa cum spuneam, această aniversare este și un prilej potrivit pentru a evoca și omagia câteva dintre figurile luminoase ale ierarhiei greco-catolice: Ioan Inochentiu Micu-Klein, Iuliu Hossu și Alexandru Todea, autentice modele de simțire și jertfă românească.

Ioan Inochentiu Micu-Kiem este personalitatea de referință a începuturilor Bisericii Române Unite cu Roma, cel care, în anul 1737, a mutat reședința episcopală la Blaj, conferind acestui oraș un statut cultural și spiritual privilegiat, de care se bucură până astăzi. Ceea ce Mihai Viteazul a reușit pentru o clipă cu sabia, unirea provinciilor românești, episcopul de Blaj a izbutit cu spiritul, dând semnalul de unire definitivă a tuturor românilor prin ridicarea lor la conștiința națională. Obligat la un exil prelungit Ia Roma, timp de 24 de ani, care i-a și provocat, de altfel, moartea, măcinat de grija pentru ai săi, de nenumăratele suferințe morale și fizice, de mizeria care l-a pus în situația de a cerși, a continuat să scrie memorii și scrisori și să spere că va veni momentul întoarcerii în patrie. Într-o scrisoare, măcinat de dorul de țară, susține că „nu poți învia din morți decât în pământul patriei”. Parcă nimeni, niciodată în istoria acestei țări nu a exprimat cu asemenea profunzime și dramatism dragostea de pământul natal. De altfel, alături, poate, de Avram Iancu, Ioan Inochentie Micu-Klein este personajul cel mai tragic al istoriei noastre care, după 225 de ani, a avut șansa învierii în biserica sa din Blaj, așa cum și-a dorit. Întemeietor de istorie, Inochentie Micu Klein ocupă un loc aparte între sfinții neamului românesc. De fapt, acest patriotism, această dragoste de pământul natal, care poate atinge dimensiunea tragicului, este una dintre particularitățile spiritului ardelean.

Iuliu Hossu, personalitatea strălucitoare din constelația Marii Uniri de la 1918, s-a afirmat ca promotor neobosit al unirii Transilvaniei cu patria mamă. Cel dintâi cardinal al Bisericii Române Unite cu Roma, ierarh luminat, adevărat lider de opinie al românilor ardeleni, a lăsat posterității un exemplu unic de devoțiune și de răbdare în suferință.

Cel care a refăcut, după Revoluția din Decembrie 1989, marea tradiție a acestei Biserici, a fost cardinalul Alexandru Todea. Alexandru Todea a fost icoana vie a unei instituții religioase căreia neamul românesc îi datorează atât de mult în lupta sa cu restriștile istoriei. A îndurat el însuși aceste restriști, le-a învins prin credință și nădejde și a trăit ziua dreptății și a răsplății lui Dumnezeu și a oamenilor. A știut să fie nu omul umbrelor trecutului, cărora le plătise un tribut atât de greu, ci slujitorul luminilor viitorului, cărora li s-a închinat cu toată ființa.

Toți aceștia, fii ai „micii Rome” sunt ofranda cea mai de preț cu care Biserica Română Unită cu Roma a cinstit neamul românesc.

Revine și acum Bisericii Române Unite cu Roma, în spiritul acestei glorioase tradiții, responsabilitatea de a continua să fie puntea dintre România și Occident, același factor de stabilitate confesională și aceeași promotoare a latinității noastre și a deschiderii României spre Europa și spre lume.

Aflată exact la jumătatea distanței dintre Atlantic și Urali și deschisă dintotdeauna ambelor orizonturi, România, cultura română și Biserica înțeleg să-și regăsească, astfel, marea lor tradiție și experiență istorică, precum și acea neînfrântă slujire a idealurilor și valorilor umane și creștine, cu satisfacția firească de a constata că ele coincid perfect cu valorile euro-atlantice, spre care astăzi tindem.

Această aniversare este nu numai un prilej de bucurie, ci și de omagiere a trecutului glorios al Bisericii Greco-Catolice și de reafirmare a rolului istoric pe care Biserica Greco-Catolică trebuie să îl joace și de acum înainte în istoria poporului român.

Vă asigur, încă o dată, de întreaga mea considerație și apreciere, dorindu-vă tuturor sănătate, pace, multe împliniri, bucurie și prosperitate!

Autor: Ion Iliescu
Copyright: Catholica.ro
Publicarea în original: 12.07.2003
Publicarea pe acest sit: 12.07.2003
Etichete:

Lasă un răspuns