Mesajul prelaţilor americani către preoţi

Mesajul prelaților americani
către preoții din Statele Unite ale Americii

Noi, Cardinalii Statelor Unite și Președenția Conferinței Naționale a Episcopilor Catolici, reuniți împreună cu frații noștri Cardinali din Curia Romană în jurul Succesorului lui Petru, dorim să vă adresăm un cuvânt special vouă, fraților noștri întru preoție, care vă dedicați cu atâta generozitate, zi de zi, slujirii Poporului lui Dumnezeu.

La întâlnirea noastră, voi ați fost mereu prezenți în mințile și inimile noastre, deoarece cunoaștem greutatea apăsătoare a tristeții și a rușinii pe care o purtați din cauza unora care au trădat harul hirotonirii, abuzând de cei care au fost încredințați grijii lor.

Regretăm faptul că neatenția Episcopilor a făcut ca Biserica să nu poată fi ferită de acest scandal. Întreaga Biserică, Mireasa lui Cristos, este afectată de această rană – victimele și familiile lor în primul rând, dar și voi, care v-ați dedicat viețile „slujirii Evangheliei lui Dumnezeu” (Romani 15,16).

Vouă tuturor vă transmitem recunoștința noastră pentru tot ceea ce ați făcut pentru înălțarea Trupului lui Cristos în sfințenie și în iubire. Vă promitem că vă vom susține în toate modurile posibile în aceste timpuri agitate, și vă cerem să fiți alături de noi în legătura preoției în eforturile de a aduce harul vindecător al lui Cristos peste oamenii pe care îi slujim.

Suntem în total acord cu Sfântul Părinte atunci când acesta a spus în discursul său de ieri: „De asemenea nu trebuie să uităm de imensul bine spiritual, uman și social pe care l-au realizat și încă îl mai realizează marea majoritate a preoților și călugărilor din Statele Unite… Către comunitățile catolice din Statele Unite, către păstorii și membrii lor, către călugări și călugărițe, către profesorii din universitățile și școlile catolice, către misionarii americani aflați în toate colțurile lumii, merg mulțumirile din inimă ale întregii Biserici Catolice, și mulțumirile personale ale Episcopului Romei.”

Privind spre viitor, să îi cerem împreună Marelui Preot harul de a trăi aceste timpuri de încercare cu curaj și încredere în Domnul Răstignit. Ne amintim cuvintele de la consacrarea noastră: „imitați misterul pe care îl celebrați; modelați-vă viața după misterul Crucii Domnului” (ritualul consacrării); aceasta este o parte vitală a ceea ce noi oferim Bisericii acum, când trece prin această dureroasă perioadă de purificare. Din reședința Succesorului lui Petru, care ne-a întărit în credință, dorim la rândul nostru să vă întărim pe voi în umila și înălțătoarea slujire a preoției catolice la care am fost chemați. Pacea să fie cu voi!

Vatican, 24 aprilie 2002

Autor: Prelații americani
Traducător: Oana și Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 24.04.2002
Publicarea pe acest sit: 26.04.2002
Etichete: ,

Lasă un răspuns