Mesajul Papei pentru cea de-a XVIII-a şedinţe publice a Academiilor Pontificale

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
cu ocazia celei de-a XVIII-a ședințe publice
a Academiilor Pontificale
28 ianuarie 2014

Către veneratul frate cardinal Gianfranco Ravasi,
președinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură
și al Consiliului de Coordonare între Academiile Pontificale

Cu ocazia celei de-a XVIII-a ședințe publice a Academiilor Pontificale sunt bucuros să vă transmit salutul meu cordial, pe care-l extind cu plăcere la președinți și academicieni, precum și la cardinali, la episcopi, la ambasadori și la toți participanții.

Sesiunea din acest an, convocat în mod voit în ziua comemorării liturgice a sfântului Toma de Aquino, a fost organizată de Academia Pontificală care-i poartă numele și de Academia Pontificală de Teologie, și are ca temă: „Oculata fides. A citi realitatea cu ochii lui Cristos”. Această temă trimite tocmai la o expresie a lui Doctor Angelicus citată în scrisoarea enciclică Lumen fidei. Vă mulțumesc pentru că ați voit să propuneți reflecției această tematică, precum și raportul dintre enciclică și recenta exortație apostolică Evangelii gaudium.

De fapt, în ambele documente am voit să invit la reflecție asupra dimensiunii „luminoase” a credinței și asupra conexiunii dintre credință și adevăr, care trebuie investigată nu numai cu ochii minții ci și cu cei ai inimii, adică în perspectiva iubirii. Sfântul Paul afirmă: „Cu inima se crede” (Rom 10,10). „În această împletire a credinței cu iubirea se înțelege forma de cunoaștere proprie credinței, forța sa de convingere, capacitatea sa de a lumina pașii noștri. Credința cunoaște deoarece este legată de iubire, deoarece însăși iubirea aduce o lumină. Înțelegerea credinței este aceea care se naște atunci când primim marea iubire a lui Dumnezeu care ne transformă în interior și ne dăruiește ochi noi pentru a vedea realitatea” (Lumen fidei, 26). În a doua zi după Învierea lui Isus, discipolii săi nu au contemplat un adevăr pur interior sau abstract, ci un adevăr care li se deschidea lor tocmai în întâlnirea cu Cel Înviat, în contemplarea vieții sale, a misterelor sale. Pe bună dreptate sfântul Toma de Aquino afirmă că este vorba despre o oculata fides, despre o credință care vede! (cf. ibid., 30).

De aici derivă consecințe importante fie pentru acțiunea credincioșilor, fie pentru metoda de lucru a teologilor: „Astăzi adevărul este redus adesea la autenticitatea subiectivă a individului, valabilă numai pentru viața individuală. Un adevăr comun ne înfricoșează, pentru că îl identificăm cu impunerea intransigentă a totalitarismelor. Însă dacă adevărul este adevărul iubirii, dacă este adevărul care se deschide în întâlnirea personală cu altul și cu alții, atunci este eliberată de închiderea în individ și poate să facă parte din binele comun… Departe de a ne face rigizi, siguranța credinței ne pune în mișcare și face posibilă mărturia și dialogul cu toți” (ibid., 34).

Această perspectivă a unei Biserici în întregime în mișcare și în întregime misionară – este aceea care se dezvoltă în Exortația apostolică despre vestirea Evangheliei în lumea actuală. „Visul unei alegeri misionare capabile să reînnoiască toate lucrurile” (Evangelii gaudium, 27) privește toată Biserica și fiecare parte a sa. Și academiile pontificale sunt chemate la această transformare, pentru a face să nu lipsească trupului eclezial contribuția proprie lor. Însă nu e vorba de a face operațiuni exterioare, „de fațadă”. E vorba mai degrabă, și pentru voi, de a ne concentra și mai mult „asupra esențialului, asupra a ceea ce este mai frumos, mai mare, mai atrăgător și în același timp mai necesar” (ibid., 35). În acest mod „propunerea se simplifică, fără a pierde din această cauză profunzime și adevăr, și astfel devine mai convingătoare și radioasă” (ibid.). Pentru aceasta, dragi și iluștri frați, cer colaborarea voastră calificată, în slujba misiunii întregii Biserici.

Tocmai pentru a-i încuraja pe cei care, dintre tinerii studioși de teologie, vor să ofere propria contribuție la promovarea și la realizarea unui nou umanism creștin prin cercetarea lor, sunt bucuros să acord ex aequo Premiul Academiilor Pontificale, dedicat anul acesta cercetării teologice și studiului operelor sfântului Toma de Aquino, la doi tineri studioși: pr. prof. Alessandro Clemenzia, pentru opera cu titlul În Treime ca Biserică. În dialog cu Heribert Mühlen, și profesoara Maria Silvia Vaccarezza pentru opera Motivele contingentului. Înțelepciunea practică între Aristotel și Toma de Aquino.

În sfârșit, dorind academicienilor și tuturor celor prezenți o angajare rodnică în respectivele domenii de cercetare, încredințez pe fiecare ocrotirii materne a Fecioarei Maria, Sedes Sapientiae, cerând o amintire în rugăciune pentru mine și pentru slujirea mea și din inimă împart o binecuvântare apostolică specială.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.01.2014
Publicarea pe acest sit: 29.01.2014
Etichete:

Lasă un răspuns