Mesajul Papei la deschiderea Întâlnirii ecumenice din Munchen

Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
pentru deschiderea celei de-a doua Kirchentag ecumenice
din München, Bavaria, Germania (12-16 mai)
10 mai 2010

Iubiți frați și surori în Cristos,

De la Roma îi salut pe toți cei care s-au adunat pe Theresienwiese la München pentru celebrarea liturgică de deschidere a celui de-a doua Kirchentag ecumenică. Îmi amintesc cu plăcere de anii în care am trăit în frumoasa capitală a Bavariei, ca arhiepiscop de München și Freising. Adresez deci un salut special arhiepiscopului de München și Freising, Reinhard Marx, și Episcopului regional luteran, Johannes Friedrich. Îi salut pe toți episcopii germani și din multe țări ale lumii și, în mod special, și pe reprezentanții celorlalte Biserici și Comunități ecleziale și pe toți creștinii care participă la acest eveniment ecumenic. În afară de asta, îi salut pe reprezentanții vieții publice și pe toți cei care sunt prezenți prin radio și televiziune. Pacea Domnului înviat să fie cu voi toți!

„Ca să aveți speranță”: cu acest moto v-ați adunat la München. Într-un timp dificil, vreți să trimiteți un semnal de speranță Bisericii și societății. Pentru aceasta vă mulțumesc mult. De fapt, lumea noastră are nevoie de speranță, timpul nostru are nevoie de speranță. Însă Biserica este un loc de speranță? În ultimele luni a trebuit să ne confruntăm în mod repetat cu știri care vor să ne ia bucuria în Biserică, știri care o întunecă pe ea ca loc de speranță. Asemenea servitorilor stăpânului casei din parabola evanghelică despre împărăția lui Dumnezeu, și noi vrem să-l întrebăm pe Domnul: „Stăpâne, oare n-ai semănat sămânță bună în ogorul tău? De ce are, deci, neghină?” (Mt 13,27). Da, cu al său Cuvânt și cu sacrificiul vieții sale Domnul a semănat cu adevărat sămânță bună în ogorul pământului. A răsărit și răsare. Nu trebuie să ne gândim numai la figurile luminoase din istorie, cărora Biserica le-a recunoscut titlul de „sfinți”, adică în mod complet pătrunși de Dumnezeu, strălucitori pornind de la El. Fiecare dintre noi cunoaște și persoanele obișnuite, nemenționate în nici un ziar și necitate în nici o cronică, persoane care pornind de la credință au crescu ajungând la o mare umanitate și bunătate. Abraham, în disputa sa pasionată cu Dumnezeu pentru a cruța cetatea Sodomei, a obținut de la Stăpânul Universului asigurarea că dacă vor fi zece drepți, nu va distruge cetatea (cf. Gen 18,22-33). Slavă Domnului, în orașele noastre sunt mult mai mult de zece drepți! Dacă astăzi suntem un pic atenți, dacă nu percepem numai întunericul, ci și ceea ce este clar și bun în timpul nostru, vedem că credința îi face pe oameni curați și generoși și îi educă la iubire. Din nou: Neghina există și în sânul Bisericii și printre cei pe care Domnul i-a primit în slujba sa în mod deosebit. Însă lumina lui Dumnezeu nu a apus, grâul bun nu a fost sufocat de sămânța răului.

„Ca să aveți speranță”: Această frază vrea înainte de toate să ne invite să nu pierdem din vedere binele și pe cei buni. Vrea să ne invite să fim noi înșine buni și să redevenim buni mereu, vrea să ne invite să discutăm cu Dumnezeu pentru lume, asemenea lui Abraham, încercând noi înșine, cu pasiune, să trăim din dreptatea lui Dumnezeu.

Așadar Biserica este un loc de speranță? Da, pentru că de la ea vine la noi mereu și din nou Cuvântul lui Dumnezeu, care ne purifică și ne arată calea credinței. Este loc de speranță pentru că în ea Domnul continuă să ni se dăruiască pe sine însuși, în harul sacramentelor, în cuvântul reconcilierii, în multiplele daruri ale mângâierii sale. Nimic nu poate să întunece sau să distrugă toate acestea. Pentru asta ar trebui să fim bucuroși în mijlocul tuturor suferințelor. Dacă vorbim despre Biserică precum un loc de speranță care vine de la Dumnezeu, atunci asta comportă, în același timp, o examinare a conștiinței: Ce fac eu cu speranța pe care Domnul ne-a dăruit-o? Cu adevărat mă las modelat de Cuvântul lui? Mă las schimbat și vindecat de El? Câtă neghină crește înlăuntrul meu? Sunt dispus să o smulg din rădăcină? Sunt recunoscător pentru darul iertării și dispus să iert și să vindec la rândul meu în loc să condamn?

Întrebăm încă o dacă: Ce este cu adevărat „speranța”? Lucrurile pe care le putem face singuri nu sunt obiect al speranței, ci o datorie pe care trebuie să o desfășurăm cu forța rațiunii noastre, a voinței noastre și a inimii noastre. Dar dacă reflectăm asupra a tot ceea ce putem și trebuie să facem, atunci observăm că nu putem face lucrurile mai mari, care vin la noi numai ca dar: prietenia, iubirea, bucuria, fericirea. Aș vrea să mai observ un lucru: noi toți vrem să trăim, și chiar viața nu ne-o putem da singuri. Însă aproape nimeni nu vorbește încă astăzi despre viața veșnică, aceea care în trecut era adevăratul obiect al speranței. Pentru că nu se îndrăznește să se creadă în ea, trebuie sperat să se obțină totul de la viața prezentă. Izolarea speranței în viața veșnică duce la aviditatea pentru o viață aici și acum, care devine aproape în mod inevitabil egoistă și, la sfârșit, rămâne irealizabilă. Chiar atunci când vrem să luăm în stăpânire viața ca pe un fel de bine, ea ne scapă. Dar să ne întoarcem înapoi. Lucrurile mari ale vieții nu le putem realiza noi, putem doar să le sperăm. Vestea cea bună a credinței constă tocmai în asta: există Cel care poate să ni le dăruiască. Nu suntem lăsați singuri. Dumnezeu trăiește. Dumnezeu ne iubește. În Isus Cristos a devenit unul dintre noi. Mă pot adresa lui și el mă ascultă. Pentru aceasta, asemenea lui Petru, în haosul din timpurile noastre, care ne conving să credem în atâtea alte căi, îi spunem: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice, iar noi am crezut și am cunoscut că tu ești Sfântul lui Dumnezeu” (In 6,68-69).

Dragi prieteni, vă doresc vouă tuturor, care sunteți adunați pe Theresienwiese la München, să fiți din nou copleșiți de bucuria de a-l putea cunoaște pe Dumnezeu, de a-l cunoaște pe Cristos și că El ne cunoaște. Aceasta este speranța noastră și bucuria noastră în mijlocul tulburărilor din timpul prezent.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 10.02.2010
Publicarea pe acest sit: 15.05.2010
Etichete: ,

Lasă un răspuns