Mesajul Papei la centenarul întemeierii Institutului Pontifical Oriental

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
cu ocazia centenarului întemeierii
Institutului Pontifical Oriental și
a Congregației pentru Bisericile Răsăritene
Vatican, 12 octombrie 2017

Veneratului frate
Cardinal Leonardo Sandri
Mare Cancelar al Institutului Pontifical Oriental

Cu ocazia aniversării centenarului întemeierii Institutului Pontifical Oriental, la puține luni după centenarul instituirii Congregației pentru Bisericile Răsăritene(cf. Benedict al XV-lea, Motu proprio Dei Providentis, 1 mai 1917), îmi este plăcut să adresez un salut cordial dumneavoastră, frate venerat, și întregii comunități academice.

Anticipând cu aproape jumătate de secol decretul conciliar Orientalium Ecclesiarum, veneratul meu predecesor a voit să atragă atenția cu privire la bogăția extraordinară a Bisericilor Răsăritene întemeind, chiar aici la Roma la 15 octombrie 1917, Institutul Pontifical Oriental. Deși în mijlocul furtunosului prim conflict mondial, pontiful a știut să rezerve Bisericilor Răsăritene o atenție specială.

Pentru această întemeiere, Benedict al XV-lea a făcut referință la acea deschidere spre Orient începută în Congresul euharistic de la Ierusalim din 1893, cu auspiciul de a crea un centru de studii, care ar fi trebuit să fie – așa cum s-a afirmat după aceea în documentul de întemeiere – „un sediu corespunzător de studii superioare despre problemele orientale”, destinat să formeze „și preoții latini care vor voi să exercite slujirea sacră la orientali”. De la început se voia ca „acest centru de studii [să fie] deschis și orientalilor, fie uniți, fie așa-numiților ortodocși” (Benedict al XV-lea, Motu proprio Orientis catholici, 15 octombrie 1917: AAS 9 [1917], 532). Cu această ultimă precizare, fondatorul situa noua instituție într-un orizont pe care-l putem numi astăzi eminamente ecumenic.

Pentru a rezolva problemele inițiale ale Institutului, Pius al XI-lea, primind sugestia primului conducător al Institutului, fericitul Ildefonso Schuster, în 1922 a decis să-l încredințeze Societății lui Isus (Scrisoarea Decessor Noster, 14 septembrie 1922: AAS 14 [1922], 545-546) și după aceea i-a acordat Institutului, pe lângă bazilica „Santa Maria Maggiore”, un sediu propriu, care și-a deschis porțile la 14 noiembrie 1926.

În 1928, cu enciclica Rerum Orientalium despre promovarea studiilor orientale, papa invita călduros pe episcopi să trimită studenți la Institutul Oriental, așa încât să garanteze în fiecare seminar prezența unui profesor în măsură să transmită măcar câteva elemente de studii orientale (cf. AAS 20 [1928], 283-284). După această enciclică a urmat, după mai puțin de o lună, motu proprio Quod maxime, cu care era asociați la Universitatea Gregoriana Institutele Biblic și Orientale (cf. AAS 20 [1928], 310). Anul următor, Pius al XI-lea trecea la întemeierea, pe lângă Institutul Oriental, a Colegiului Russicum, a cărui conducere o încredința tot Societății lui Isus (cf. Constituția apostolică Quam curam, 15 august 1929: AAS 21 [1929], 577-581).

De atunci, noutatea cea mai mare a fost, în 1971, întemeierea Facultății de Drept Canonic Oriental, până astăzi unica existentă (cf. Congregația pentru Educația Catolică, Decret Canonicae Orientalium, 7 iulie 1971: AAS 63 [1971], 791-792), alături de aceea care se identifica cu Institutul și care, din acel moment, a început să se desemneze ca Facultate de Științe Ecleziastice Orientale, articulată în trei secțiuni: teologico-patristică, liturgică și istorică.

O altă importantă noutate a fost după aceea transferarea – petrecută în 1993 – a titlului de mare cancelar al Institutului Oriental de la prefectul Congregației pentru Educația Catolică la prefectul Congregației pentru Bisericile Răsăritene. În acest mod, rămânând neatinsă competența propriu-zis academică asupra Institutului exercitată de Congregația pentru Educația Catolică, cele două instituții „orientale”, născute de altfel în același an, erau chemate să „promoveze o mai strânsă colaborare și unitate de intenții” în slujba Răsăritului creștin (Rescript al Secretariatului de Stat, 31 mai 1993).

Privirea la istorie ne conduce să ne întrebăm cu privire la missio pe care va trebui s-o îndeplinească acest Institut în viitor.

Dacă la începuturile sale a fost simțită o anumită conflictualitate între studiu și pastorație, astăzi trebuie să recunoaștem că această antinomie nu există. Nu este vorba de a spune „aut… aut”, ci „et… et”. De aceea îi invit pe profesori să pună pe primul loc al activităților lor cercetarea științifică, după exemplul predecesorilor care s-au remarcat în producerea de contribuții prestigioase, de monografii erudite, de editări îngrijite ale izvoarelor liturgice, spirituale, arheologice și canonice, și chiar de opere colective îndrăznețe, cum sunt publicarea actelor de la Concilium Florentinum și ediția critică a Anaphorae Syriacae. Apoi este cunoscută de toți contribuția pe care profesorii de la Institut au adus-o, mai întâi la redactarea documentelor conciliare Orientalium Ecclesiarum și Unitatis redintegratio (1964), și după aceea la pregătirea lui Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium (1990).

Pe de altă parte, timpurile în care trăim și provocările pe care războiul și ura le aduc rădăcinilor înseși ale conviețuirii pașnice în martirizatele ținuturi din Orient, văd Institutul încă o dată, exact ca în urmă cu o sută de ani, în centrul unei răscruci providențiale.

Menținând intactă atenția și aplicarea spre cercetarea tradițională, îi invit pe toți să ofere acelor Biserici și întregii comunități ecleziale capacitatea de ascultare a vieții și de reflecție teologică pentru a ajuta la susținerea existenței și drumului lor. Mulți dintre studenții și profesorii simt acest moment important al istoriei. Acest Institut, grație cercetării, învățământului și mărturiei, are misiunea de a-i ajuta pe acești frați și surori ai noștri să întărească și să consolideze propria credință în fața provocărilor teribile pe care trebuie să le înfrunte. Este chemat să fie locul propice pentru a favoriza formarea de bărbați și femei, seminariști, preoți și laici, în măsură să dea cont de speranța care-i însuflețește și îi susține (cf. 1Pt 3,15) și capabili să colaboreze cu misiunea reconciliatoare a lui Cristos (cf. 2Cor 5,18).

Îi îndemn pe profesori să se mențină deschiși față de toate Bisericile Răsăritene, considerate nu numai în configurarea lor antică, ci și în actuala răspândire și uneori chinuita dispersare geografică. Apoi, în raport cu venerabilele Biserici Răsăritene, cu care suntem încă pe drumul spre comuniunea deplină și care continuă autonom drumul lor, Institutul Pontifical Oriental are o misiune ecumenică de dus înainte, prin îngrijirea relațiilor fraterne, studiul aprofundat al problemelor care încă par să ne despartă și colaborarea eficace despre teme de importanță primară, așteptând ca, atunci când va voi Domnul și în maniera pe care numai El o cunoaște, „toți să fie una” (In 17,21). În această privință, prezența crescândă de studenți care aparțin Bisericilor Răsăritene necatolice confirmă încrederea pe care ele o au în Institutul Oriental.

Pe de altă parte, misiunea Institutului este să facă cunoscute și comorile tradițiilor bogate ale Bisericilor Răsăritene lumii occidentale, în așa fel încât ele să poată fi înțelese și să poată fi asimilate.

Constatând că mulți studenți din diferitele colegii orientale din Roma frecventează atenee în care primesc o formare care nu întotdeauna este pe deplin corespunzătoare tradițiilor lor, invit să se reflecteze asupra a ce s-ar putea face pentru a umple această lacună.

Cu prăbușirea regimurilor totalitare și a diferitelor dictaturi, care în unele țări a creat din păcate condiții favorabile răspândirii terorismului internațional, creștinii din Bisericile Răsăritene experimentează drama persecuțiilor și o diasporă tot mai îngrijorătoare. Asupra acestor situații nimeni nu poate închide ochii. Ca porțiune a „Bisericii în ieșire” (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 20-24), Institutul Oriental este chemat să se pună în ascultare rugătoare, pentru a recepta ce anume vrea Domnul în acest moment precis și, în coerență cu acel magis ignațian, să caute noi căi de parcurs. Va fi vorba, de exemplu, de a-i stimula pe viitorii păstori să insufle în credincioșii lor răsăriteni, oriunde s-ar afla, o iubire profundă față de tradițiile lor și față de ritul lor de apartenență; și, în același timp, să-i sensibilizeze pe episcopii diecezelor latine să se ocupe de credincioșii orientali dislocați geografic lipsiți de ierarhie proprie, asigurând fiecăruia și familiilor o asistență spirituală și umană adecvată.

Societății lui Isus adresez o caldă invitație de a realiza, cu observațiile cerute astăzi, ceea ce deja în 1928 Pius al XI-lea stabilea cu privire la Consorțiul Gregorian, destinat să favorizeze, împreună cu o însemnată economisire de oameni și mijloace, o mai mare unitate de intenții. Alături de missio realizată, de Universitatea Gregoriana respectiv de Institutul Biblic, există aceea nu mai puțin importantă a Institutului Oriental. De aceea este urgent să se garanteze acestei instituții un nucleu stabil de formatori iezuiți, cărora li se vor putea alătura alții în mod lăudabil. Inspirându-se din pedagogia ignațiană și folosindu-se de un discernământ comunitar rodnic, membrii comunității, atât călugărești cât și academice, vor ști să găsească formele cele mai potrivite pentru a iniția la disciplina austeră a cercetării și la exigențele pastorației pe cei pe care Bisericile vor voi să-i încredințeze lor.

Unindu-mă la aducerea de mulțumire lui Dumnezeu pentru munca făcută în acești o sută de ani, doresc ca Institutul Pontifical Oriental să continue cu elan reînnoit propria misiune, studiind și răspândind cu iubire și onestitate intelectuală, cu rigoare științifică și perspectivă pastorală tradițiile Bisericilor Răsăritene în varietatea lor liturgică, teologică, artistică și canonistă, răspunzând tot mai bine la așteptările lumii de astăzi pentru a crea un viitor de reconciliere și pace. Cu aceste urări împart din inimă dumneavoastră, frate venerat, și întregii comunități din acest institut o binecuvântare apostolică specială.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 12.10.2017
Publicarea pe acest sit: 12.10.2017
Etichete:

Comments are closed