Mesajul IPS Ioan Robu la început de Advent

Mesaj cu ocazia Adventului 2004

IPS Dr. Ioan Robu, Arhiepiscop romano-catolic

al Arhidiecezei de București

Iubiți frați și surori din Arhidieceză,

Gândindu-mă că se apropie începutul Anului Liturgic care invariabil se deschide cu Adventul, mi-am amintit cum, copil fiind, ne adunam cu toții în timpul postului Crăciunului, dimineața la ora șase, la biserică. Era prezentă acolo toată lumea din sat, adunată de glasul clopotului. Cum Traianul nu era parohie, nu preotul, ci dascălul satului era acela care conducea adunarea noastră din bisericuța veșnic rece, luminată de câteva lumânări, încât abia ne zăream unii pe alții. Rugăciunile, cântecele de Advent, adunarea noastră zi de zi la acea oră de dimineață, introduceau în sat, în biserică și-n familiile noastre o atmosferă aparte, nouă și plăcută.

Și azi mă gândesc că Adventul este de fapt o atmosferă, un spirit cu totul aparte, luminat de gândul venirii lui Cristos, încălzit de rugăciunile și faptele noastre bune, de reaprinderea zelului nostru, precum și de așteptarea Sărbătorii Crăciunului. Citim în Catehismul Bisericii Catolice: „Sărbătorind în fiecare an liturgia Adventului, Biserica actualizează această așteptare a lui Mesia: punându-se în comuniune cu îndelunga pregătire a primei veniri a Mântuitorului, credincioșii își reînnoiesc dorința arzătoare după cea de-a doua Venire” (nr. 542). Iată deci cum descrie Catehismul timpul de Advent: în termeni de așteptare, venire, reînnoire a dorinței de a-L întâlni pe Mântuitorul care vine.

Dumnezeu este prin definiție „Cel care vine”, iar liturgia Adventului este în esență istoria inițiativelor lui Dumnezeu, amintirea atâtor „veniri” spre om, care, văzute împreună, formează marele Advent cuprins între creație și venirea în slavă a lui Cristos. Între aceste două mari momente din istoria mântuirii ne aflăm noi, stând înaintea „Celui care vine” în atâtea feluri pe drumul vieții noastre, ca să-L putem întâlni.

Aș aminti mai întâi rugăciunea personală ca punct de întâlnire cu El. A te ruga înseamnă a-L aștepta pe Dumnezeu care vine, înseamnă a-L găsi pe Acela care înaintea ta te-a căutat, după cum spunea Sfântul Augustin. Fiecare zi marcată de rugăciune cunoaște întâlnirea cu Dumnezeu care vine; și fiecare noapte în care ne recomandăm Domnului este onorată de prezența Sa. El vine și atunci când am greșit totul, când nu am făcut nimic; mai mult, El vine și când am păcătuit; vine și când nu-L chemăm, ca să ne găsească așa cum suntem, mai presus de păcatele sau virtuțile noastre. El vine pentru că ne iubește. Iar dacă rugându-ne îl așteptăm pe „Dumnezeu care vine”, este clar că trebuie să admitem că El vine nu pentru a sta afară, la ușa noastră, ci pentru a intra, pentru a rămâne cu noi. Spiritul, atmosfera Adventului ne cheamă să vrem să-L întâlnim pe Dumnezeu, căci fără el nu putem trăi. Vrem să-L întâlnim pentru că El este Lumina, și fără lumină nu putem merge. Vrem să vină pentru că El este Iubire, și fără iubire nu există bucurie.

Semnul vizibil al iubirii lui Dumnezeu este Sfânta Euharistie. În ea îl întâlnim și îl primim pe Mântuitorul. În Taina Altarului, Dumnezeu vine încontinuu la noi, ca să ne hrănească și să ne întărească în iubire, în statornicie și în spirit de jertfă. Din Euharistie Isus pune în inimile noastre bucuria de a-L întâlni, de a-L asculta, de a-I vorbi, cu și fără cuvinte, de a-L simți aproape, de a fi cu noi. Binecuvântate clipele în care, din toată inima, îi spunem lui Isus împreună cu ucenicii din Emaus: „Rămâi cu noi, Doamne!”. „La cererea ucenicilor de la Emaus ca El să rămână cu ei, Isus a răspuns cu un dar mult mai mare: prin intermediul sacramentului Euharistiei El a găsit modul de a rămâne în ei” (Mane Nobiscum Domine, nr. 19). Atunci când întâlnirea devine deplină, în locul luminii cuvântului intră lumina care provine din „pâinea vieții”, cu care Cristos îndeplinește în cel mai măreț mod promisiunea de „a fi cu noi în toate zilele până la sfârșitul lumii” (cf. Matei 28,20; Mane Nobiscum Domine, nr. 2).

Învăluiți de atmosfera primenitoare a Adventului, noi căutăm întâlnirea deplină cu „Cel care vine” în „pâinea vieții” pentru a rămâne cu noi și pentru a ne învăța să auzim pașii Domnului care vine spre noi și în atâtea alte diferite feluri. Scriptura spune că Adam și Eva au auzit pașii lui Dumnezeu în grădina Paradisului (cf. Geneză 3,8). Acest cuvânt al Cărții Sfinte este viu și trăiește în toți aceia care se gândesc la Dumnezeu, „îi aud pașii” în natura înconjurătoare, în căldură și în frig, pe ploaie sau ninsoare, în întristări și bucurii, în evenimentele din viața noastră și din jurul nostru. Reîmprospătând simțul credinței noastre, Adventul ne ajută să descoperim atâtea căi pe care Dumnezeu vine spre noi, ca apoi să ne îndreptăm toată atenția la calea cea mai plină de mister: Nașterea lui Cristos.

Mă rog lui Dumnezeu ca atmosfera Adventului să cuprindă familiile noastre și să ne reînnoiască pe noi toți, mai ales prin rugăciune și Euharistie, și prin mărirea simțului credinței. Să ne bucurăm că Dumnezeu a venit, vine și va veni la noi.

Tuturor vă doresc un Advent binecuvântat.

+ Ioan Robu

Autor: IPS Ioan Robu
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 01.12.2004
Publicarea pe acest sit: 01.12.2004
Etichete: ,

Lasă un răspuns