Mesajul cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului

A XXIX-a Zi Mondială a Turismului 2008

„Turismul înfruntă provocarea schimbării climatice”

Mesajul Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților
27 septembrie 2008

Vaticanul a devenit primul stat suveran „cu emisii zero” de anhidridă carbonică (CO2) cu crearea, în anul 2007, a unei zone de pădure în teritoriul unguresc, proprietate a sa. Acest plan, orientat să regenereze vegetația constituie o angajare ecologică semnificativă față de planeta noastră din partea Bisericii Catolice în expresia ei apicală. O mărturie ulterioară a faptului cât de mult stă la inima Sfântului Scaun această problemă este dată de proiectul unui agregat fotovoltaic cu panouri solare care va furniza Vaticanului o cantitate de energie zilnică egală cu o cotă importantă din consumul său total. Sunt două exemple concrete, care trebuie să ne facă să reflectăm asupra viitorului ecologic dificil, referitor la schimbările climaterice ale planetei, la flagelul despăduririi și la fenomenul încălzirii globului.

1. În această privință, pentru a veni la tema noastră specifică, tocmai turismul este unul dintre vectorii schimbărilor climatice actuale, deoarece contribuie la procesul de încălzire a pământului (cf. Discursul Secretarului General al OMT, martie 2007). De fapt, luând în considerare, actualmente, că persoanele care merg în călătorie turistică în străinătate sunt peste 900 de milioane (și se prevede că în anul 2020 vor depăși un miliard și jumătate), călătoriile lor, prin aer, pe mare și pe uscat, folosesc carburanți poluanți, (iar) și hotelurile care-i găzduiesc, cu sistemele de aer condiționat, provoacă emisie de gaz nociv.

Desigur, nu este vorba numai de turism, deoarece există atâtea alte activități care produc poluare, încălzire globală și ulterioară sărăcire a atmosferei, cu consecințe negative asupra climei și ambientului. De fapt, se poate spune că ne aflăm în fața unei faze precare și delicate a istoriei omenirii, adică la o răscruce. În fața noastră se află proverbialele două drumuri ale binelui și răului, așa cum ne învață Biblia (cf. Dt 30,15; 1In 3,14).

Astfel, textul din Geneză referitor la creație a fost probabil inspirator al tratatelor care guvernează lumea, dar în practică a fost uitat. Demonstrează acest lucru deciziile tardive chiar și ale popoarelor mai avansate în domeniul ecologiei globale, ca și îndărătnicia celor care ezită să ratifice protocoale internaționale, menite pentru conservarea ambientului și pentru reducerea emisiilor de anhidridă carbonică.

Dacă însă am asculta cuvântul lui Dumnezeu în adevărul, frumusețea și poezia sa (Gen 1,1-31), universul ne-ar apărea ca o ofertă care trebuie conservată, un dar, un „Eden”, în care totul se conjugă în armonia și în bucuria de a trăi. Pământul este o grădină, un loc în care creaturile laudă iubirea celui care le-a creat și unde echilibrul este norma, întocmai în extazul unei grădini înfloritoare și plină de roade, de pomi și de viață.

Dar acolo unde domnea frumusețea, contemplată de autorul sacru inspirat, poarta, în regim de libertatea fără adevăr și iubire, rămâne deschisă ororii și păcatului: echilibrul a lăsat loc dezordinii; pacea este asaltată de violență, tortură și război; după vegetația luxuriantă vine secetă și catastrofe; unde era lumina, care se alterna cu întunericul pentru a ritma timpurile de muncă și de odihnă, sunt excesul, confuzia ritmată și haosul; acolo unde domnea dialogul iubirii dintre bărbat și femeie în pacea simțurilor, au găsit loc păcatul, acuza lui Adam față de Eva, soția sa, dușmănia, fratricidul, potopul.

Așadar, grădina a devenit un deșert, florile s-au ofilit, apa a înghițit și distrus ceea ce a găsit în drumul său crescând de potop, în timp ce s-au construit alte obstacole, bombele au format cratere, contemplația s-a transformat în uzurpare, dialogul a devenit monolog de atotputernicie, frații i-au redus la sclavie pe frați și popoarele n-au mai găsit pomul vieții în grădină, pentru că au gustat rodul binelui și răului.

2. Dar care este pentru noi drumul binelui ecologic pentru a ne opune schimbării climatice nefaste, temă a Zilei Mondiale a Turismului de anul acesta? Marea provocare pare să constea în depășirea unui anumit narcisism nesănătos, în combaterea egoismului și în privirea cu luciditate și onestitate a pământului, care riscă să fie distrus. Cu aceasta, desigur că nu se vrea să se spună că omul trebuie să se lase copleșit de dezamăgire, dimpotrivă, înseamnă a-și asuma propriile responsabilități la nivel individual și colectiv, pentru a recrea armonia posibilă după păcatul strămoșesc și a lăsa ca planeta să-și urmeze propriul ciclu vital, ajutând-o în acest sens. În concret, înseamnă a nu contribui și mai mult la creșterea încălzirii globale, cu acțiuni umane concertate sau inconștiente, frontiere de ruină prematură. Răul se află în structuri sau lucruri care accelerează poluarea, fără să se dea ascultare glasului interior al omului care-l amenință să-și dea seama de limite, fără a evalua deciziile care trebuie luate într-un orizont de fraternitate și bunăvoință milostivă față de generațiile care vor veni și față de binele comun universal, în perspectiva viitorului. Nu este drept ca ființele umane să provoace sfârșitul pământului și al scurgerii generațiilor din cauza neglijenței, sau din cauza unor decizii egoiste și a consumismului exasperat, ca și cum alții și cei care vor veni după noi nu ar conta nimic. Există deci un egoism în fața viitorului care se revelează în lipsa de cumpătare și de perspectivă, în indolență și abandonare.

3. Care este deci apelul care apare aici, pentru noi, pentru pastorația turismului, inspirați de tema care ne este propusă de Organizația Mondială a Turismului și pe care vrem s-o primim? Este aceea de a cultiva etica responsabilității, din partea tuturor – și pentru noi, îndeosebi din partea turiștilor. Acest tip de etică implică și respectarea viitorului și a condițiilor ecologice și climatice apte să-l facă posibil.

De asemenea, în mod concret, dorim contribuția tuturor, de aceea și a turiștilor, în ciclul pământului în care trăim, pentru a se da atenție comportamentelor și acțiunilor concertate, care să aducă mai puțină injurie planetei, dincolo de orice plângere, chiar legitimă, cu privire la dezechilibrul, daunele și posibilul naufragiu.

Turistul – în slujba căruia noi oferim o pastorație specifică – cu atitudinea sa poate, de fapt, să contribuie la menținerea în viață a planetei și la frânarea escaladării unei schimbări climatice care ne alarmează. Adică se poate alege – sunt tot două căi în fața noastră – să fie un turism împotriva pământului sau în favoarea sa, eventual mergând pe jos, preferând hoteluri sau locuri de primire mai în contact cu natura, ducând bagaj mai puțin pentru ca mijloacele de transport să emită cantități mai mici de anhidridă carbonică, evitând în mod corespunzător gunoaiele, consumând mâncăruri mai „ecologice”, plantând copaci pentru a neutraliza efectele poluante ale călătoriilor noastre, preferând produse ale artizanatului local în locul altora mai scumpe și veninoase, folosindu-se de materiale reciclabile sau biodegradabile, respectând legislația locală și valorizând cultura locului pe care-l vizităm.

Am mers la concret, îndrăznind să prezentăm propuneri ideale și poate neîmpărtășite de toți și soluții apte să aducă mai puțină daună naturii, ascultând glasul celui care bate la ușă, pentru a ne încuraja să realizăm noi moduri de a face turism, cel care poate fi susținut.

4. În această logică „ecologică” este extrem de important să ne întoarcem la simțul limitei, împotriva progresului nebun și cu orice preț, alungând obsesia de a poseda și a consuma. Simțul limitei se cultivă și atunci când se recunoaște alteritatea între semeni și transcendența Creatorului față de creaturile sale. Avem simțul limitei atunci când nu luăm locul celui care este lângă noi și dăm altora drepturile pe care le reclamăm pentru noi înșine. Asta înseamnă că ne deschidem la conștiința fraternității într-un pământ al tuturor și pentru toți, astăzi și mâine.

Orice ființă umană, și mai mult creștinul, trebuie să răspundă de planeta care poate fi susținută, de calitatea pământului nostru, care pentru următoarele generații va fi a lor. Toți turiștii, ca și întreaga comunitate internațională, ar trebui, de aceea, să respecte și să încurajeze o cultură „verde” care respectă ambientul, caracterizată, pentru noi, creștinii, în special, de valorile etice, în afară de cele morale. Cartea Genezei vorbește despre un început în care Dumnezeu îl pune pe om ca paznic al pământului, pentru a-l face să rodească. Frații noștri musulmani văd în el pe „majordomul” lui Dumnezeu.

Apoi, atunci când omul uită să fie un slujitor fidel al lui Dumnezeu și al pământului, el se răzvrătește și devine un deșert care amenință supraviețuirea. De aceea trebuie construite legături puternice între diferitele generații pentru ca viitorul să fie posibil; trebuie dezvoltată o austeritate bucuroasă, alegând ceea ce nu este tranzitoriu și nici perisabil. Este necesar să cultivăm caritatea și față de pământ, dezarmând logica morții și încurajând iubirea față de acest spațiu drag care ne aparține nouă tuturor, în amintirea darului, în responsabilitatea de fiecare clipă și în slujirea constantă a fraternității, și în vederea celor care vor veni după noi. În felul acesta, se va dezvolta o cultură a turismului responsabil și față de schimbările climatice.

Este urarea noastră, este dorința noastră și pentru aceasta se îndreaptă rugăciunea noastră în acest an de har 2008.

Renato Raffaele Cardinal Martino, președinte

Arhiepiscop Agostino Marchetto, secretar

Vatican, 18 iunie 2008

Autor: Consiliul Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 18.06.2008
Publicarea pe acest sit: 12.09.2008
Etichete:

Lasă un răspuns