Mesajul cu ocazia Jubileului celor din închisori

Mesajul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
cu ocazia Jubileului pentru cei închiși
9 iulie 2000

1. În contextul acestui an sfânt 2000, nu putea să lipsească ziua jubileului pentru cei închiși. Porțile centrelor de detenție nu pot într-adevăr exclude de la binefacerile acestui eveniment pe aceea care trebuie să petreacă o parte din viață în interiorul lor.

Gândindu-mă la acești frați și surori, primul meu cuvânt e dorința ca Cel Viu, care a intrat prin ușile încuiate ale Cenacolului, să poată intra în toate închisorile din lume și să găsească primire în inimi, aducând tuturor pace și seninătate.

După cum este cunoscut, în acest jubileu, Biserica celebrează într-un mod special misterul întrupării Domnului nostru Isus Cristos. S-au scurs două milenii de când Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om și a venit să locuiască în mijlocul nostru. Astăzi, ca și atunci, mântuirea adusă de Cristos ne este din nou oferită, pentru ca să producă roade bogate de bine, conform planului lui Dumnezeu, care vrea mântuirea tuturor fiilor săi, în mod deosebit a acelora care, fiind departe de el, caută drumul de întoarcere. Bunul păstor mereu este pe urmele oițelor rătăcite și, când le găsește, le ia în brațe și le readuce în staul. Cristos caută să întâlnească pe orice ființă umană, în orice situație s-ar găsi.

2. Scopul întâlnirii lui Cristos cu omul este mântuirea acestuia. O mântuire care este propusă, nu impusă. Cristos așteaptă de la om o acceptare plină de încredere, care deschide mintea spre decizii generoase, capabile să remedieze răul făcut și să promoveze binele. Este vorba de un drum uneori lung, dar cu siguranță stimulant, pentru că nu este parcurs de unul singur, ci în compania și cu susținerea aceluiași Cristos. Isus este un însoțitor de drum răbdător, care știe să respecte timpii și ritmurile inimii omului, chiar dacă nu obosește să încurajeze pe fiecare în drumul spre mântuire.

Aceeași experiență jubiliară este strâns legată de efortul uman de a depăși timpul, căruia el vrea să-i dea un sens: pe de o parte, jubileul vrea să ne ajute să trăim amintirea trecutului, învățând din toate experiențele trăite; pe de altă parte, el ne îndreaptă spre viitor, în care angajarea omului și harul lui Dumnezeu trebuie să țese împreună ceea ce rămâne de trăit.

Cel care se află în închisoare se gândește cu regret sau cu remușcări de conștiință la zilele în care era liber și suportă cu greutate un timp prezent care pare că nu mai trece. O puternică experiență de credință poate să aducă un ajutor determinant exigenței umane de a ajunge la un echilibru interior și în această situație dificilă. Aici stă unul din argumentele valorii jubileului pentru cei închiși: experiența jubiliară trăită după gratii poate să conducă la orizonturi umane și spirituale neașteptate.

3. Jubileul ne amintește că timpul aparține lui Dumnezeu. Stăpânirii lui Dumnezeu nu-i scapă nici timpul de detenție. Puterile publice, care, aplicând o dispoziție legislativă, privează o ființă umană de libertatea sa personală, punând, pentru a spune așa, între paranteze o perioada mai mare sau mai mică din existența sa, trebuie să știe că nu sunt stăpânele timpului deținutului. În același fel, cel care este în detenție nu trebuie să trăiască cu gândul că timpul de închisoare i-a fost sustras în mod iremediabil: chiar și timpul petrecut în închisoare este timpul lui Dumnezeu și el trebuie trăit ca atare; este un timp care trebuie oferit lui Dumnezeu ca o ocazie de adevăr, de umilință, de ispășire și de credință. Jubileul este o ocazie pentru a ne aminti nu numai că timpul aparține lui Dumnezeu, dar că momentele în care știm să recapitulăm totul în Cristos devin pentru noi „un an de îndurare al Domnului”.

În timpul jubileului, fiecare este chemat să regleze timpul inimii sale, unic și irepetabil, cu timpul inimii milostive a lui Dumnezeu, mereu gata să însoțească pe fiecare, după ritmul său, la mântuire. Chiar dacă uneori condițiile din închisoare riscă să depersonalizeze individul, privându-l de atâtea posibilități de exprimare publică, el trebuie să țină minte că înaintea lui Dumnezeu nu este la fel: jubileul este timpul persoanei, în care fiecare este el însuși în fața lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea lui. Fiecare este chemat să grăbească pasul său spre mântuire și să meargă înainte în descoperirea progresivă a adevărului despre el însuși.

4. Jubileul nu vrea să lase lucrurile cum sunt. Anul jubiliar al Vechiului Testament trebuia „să restabilească egalitatea între toți fiii lui Israel, deschizând noi posibilități familiilor care își pierduseră bunurile și chiar libertatea personală” (Tertio millennio adveniente, 13). Perspectiva pe care jubileul o deschide în fața fiecăruia este, așadar, o ocazie care nu trebuie pierdută. Trebuie profitat de anul sfânt pentru a repara eventualele nedreptăți, pentru a modera anumite excese, pentru a recupera ceea ce altfel s-ar pierde. Și dacă aceasta e valabil pentru fiecare experiență umană, care este sub semnul perfectibilității, cu mai multă putere se aplică experienței din închisori, unde situațiile care se crează îmbracă mereu cu un caracter mai delicat.

Dar jubileul nu stimulează numai la luarea de măsuri pentru repararea situațiilor de nedreptate. El are și un sens pozitiv. Așa cum îndurarea lui Dumnezeu, mereu nouă în formele sale, deschide noi posibilități de creștere în bine, la fel celebrarea jubileului înseamnă a acționa pentru a crea ocazii noi de răscumpărare pentru toate situațiile personale și sociale, chiar dacă ele sunt aparent fără speranță. Aceasta este și mai evident pentru realitatea închisorilor: abținerea de la acțiuni promoționale cu privire la deținut ar însemna reducerea măsurii detenției la o simplă replică socială, făcând-o odioasă.

5. Dacă marele jubileu este o oportunitate de reflecție oferită deținuților cu privire la condiția lor, la fel se poate spune pentru întreaga societate civilă, care se confruntă zilnic cu delincvența, pentru autorități, care au misiunea de a păstra ordinea publică și de a favoriza binele comun, pentru juriști chemați să reflecteze asupra sensului pedepsei și să deschidă noi frontiere pentru colectivitate.

Tema a fost abordată de mai multe ori în decursul istoriei și s-au realizat multe progrese în sensul adaptării sistemului penal atât la demnitatea persoanei umane cât și la efectiva garanție a menținerii ordinii publice. Dar dificultățile și greutățile trăite în complexa lume a justiției și, în plus, suferința care provine din închisori arată că au rămas încă multe de făcut. Suntem încă departe de momentul în care conștiința noastră ar putea să fie sigură că a făcut tot posibilul pentru a preveni delincvența și pentru a o reprima în mod eficace în așa fel încât să nu continue să rănească și, în același timp, pentru a oferi delincventului posibilitatea unei ispășirii și unei noi reintegrări pozitive în societate. Dacă toți cei care sunt implicați în această problemă, indiferent de funcție, ar vrea să profite de ocazia oferită de jubileu pentru a dezvolta această reflecție, poate omenirea întreagă ar putea face un mare pas înainte spre o viață socială mai liniștită și pacifică.

Pedeapsa detenției este la fel de veche ca istoria omului. În multe țări închisorile sunt supraaglomerate. Unele au condiții bune, în altele condițiile de viață sunt foarte precare, pentru a nu spune nedemne de ființa umană. Datele cunoscute ne spun că această formă de pedeapsă în general reușește numai în parte să facă față fenomenului delincvenței. Dimpotrivă, în multe cazuri, problemele pe care le crează par mai mari decât acelea pe care încearcă să le rezolve. Aceasta recere regândirea problemei în vederea unei anumite revizuiri: și din acest punct de vedere jubileul este o ocazie care nu trebuie pierdută.

Conform planului lui Dumnezeu, fiecare trebuie să-și asume propriul rol pentru a colabora la zidirea unei societăți mai bune. Aceasta, în mod evident, înseamnă un efort mare și în ceea ce privește prevenirea crimei. Și când, în ciuda a toate, aceasta este comisă, colaborarea la binele comun se traduce pentru fiecare, în limitele competenței lui, în angajarea la a contribui la pregătirea căilor de ispășire și de creștere personală și comunitară marcate prin responsabilitate. Toate acestea nu trebuie considerate ca o utopie. Aceia care pot trebuie să depună efort pentru a da o formă juridică acestei finalități.

6. În această linie, este de dorit o schimbare de mentalitate, grație căreia să fie posibilă prevederea unei adaptări convenabile a instituțiilor juridice. Aceasta presupune, evident, un puternic consens social și capacități tehnice speciale. Un puternic apel în acest sens vine din numeroasele închisori din lume, unde sunt segregați milioane de frați și surori ale noastre. Ei reclamă în mod deosebit o adaptare a structurilor închisorilor și câteodată o revizuire a legislației penale. Ar trebui, în sfârșit, să fie șterse din legislațiile statelor normele contrare demnității și drepturilor fundamentale ale omului, ca și legile care obstaculează exercițiul libertății religioase pentru deținuți. Vor trebui să fie revăzute regulamentele închisorilor care nu dau suficientă atenție bolnavilor gravi și celor în ultima fază; la fel, trebuie întărite instituțiile care se ocupă cu tutelarea legală a celor mai săraci.

Dar și în cazul în care legislația este satisfăcătoare, multe suferințe ating pe deținuți datorită altor factor concreți. Mă gândesc, în mod deosebit, la condițiile precare a locurilor de detenție în care cei închiși sunt constrânși să trăiască, la maltratările îndurate uneori de deținuți datorită discriminărilor pe motive etnice, sociale, economice, sexuale, politice și religioase. Uneori închisoarea devine un loc de violență asemănător acelor ambiente din care deținuți adesea provin. Este evident că aceasta zădărnicește întreg efortul educativ al măsurilor de detenție.

Alte dificultăți sunt întâlnite de cei închiși în menținerea contactelor obișnuite cu familia și cu cei dragi, și grave carențe se găsesc adesea în structurile care ar trebui să ajute pe cei care ies din închisoare, însoțindu-i în noua lor integrare socială.

Apel către guvernanți

7. Marele jubileu al anului 2000 se înscrie în tradiția anilor jubiliari care l-au precedat. De fiecare dată celebrarea anului sfânt a fost, pentru Biserică și pentru lume, o ocazie pentru a face câte ceva în favoarea dreptății, în lumina Evangheliei. A fost astfel un stimul pentru comunitate de a revedea dreptatea umană după măsura dreptății lui Dumnezeu. Numai o evaluare senină a funcționării instituțiilor penale, o sinceră conștiință a scopurilor pe care societatea le are pentru a înfrunta criminalitatea, o serioasă apreciere a mijloacelor utilizate pentru a atinge aceste scopuri, au condus și pot conduce încă la identificarea îmbunătățirilor care se impun. Nu se pune problema de a aplica automat sau decorativ măsurile de clemență care rămân pur formale, așa ca, după încheierea jubileului, totul să devină ca mai înainte. Este vorba, în schimb, de diverse inițiative care pot constitui o premisă validă pentru o reînnoire autentică atât a mentalităților cât și a instituțiilor.

În acest sens, acele state și guverne care au întreprins sau înțeleg să întreprindă revizuirii ale sistemului închisorilor, pentru a le adapta mai bine exigențelor persoanelor umane, merită să fie încurajate să continue o operă așa de importantă, prevăzând și un recurs mai frecvent la alte măsuri decât la pedeapsa cu detenția.

Pentru a face mai umană viața din închisoare, e mai mult ca niciodată important a prevedea inițiative concrete care să permită deținuților să dezvolte, pe cât posibil, activități lucrative capabile să-i sustragă de la secătuirea rezultată din lenevie. Ar putea astfel să fie introduși în itinerare formative care le-ar facilita reintegrarea în lumea muncii la sfârșitul pedepsei. Printre altele, nu trebuie neglijată asistența psihologică, putând rezolva multe probleme legate de personalitate. Închisoarea nu trebuie să fie un loc de negare a educației, de trândăvie și poate de viciu, dar un loc de ispășire.

În acest scop, deținuții vor fi cu siguranță ajutați dacă li se va oferi posibilitatea de a aprofunda raportul lor cu Dumnezeu, și, de asemenea, implicarea lor în proiecte de solidaritate și de caritate. Aceasta va contribui la accelerarea recuperării sociale, îmbunătățind, în același timp, condițiile de închisoare.

În contextul acestor propuneri deschise spre viitor, continuând o tradiție instaurată de predecesorii mei cu ocazia anilor jubiliari, mă adresez cu încredere responsabililor de state pentru a cere un semn de clemență în beneficiul tuturor deținuților: o reducere, chiar modestă, a pedepsei ar constitui pentru deținuți un semn clar de sensibilitate față de condițiile lor, care ar trezi ecouri favorabile în sufletele lor, încurajându-i să regrete răul făcut și stimulându-i în căința personală.

Dacă această propunere va fi primită de autoritățile responsabile, în timp ce ar invita deținuții să privească spre viitor cu o nouă speranță, ar constitui și un semn elocvent al unei dreptăți mai adevărate, care s-ar stabili progresiv în lume, îndreptând-ne spre al treilea mileniu creștin, pentru că deschide spre puterea eliberatoare a iubirii.

Invoc binecuvântarea lui Dumnezeu peste toți responsabilii care împart dreptatea în societate, ca și peste aceia care suportă consecințele legii. Fie ca Dumnezeu să dea din abundență tuturor și fiecăruia lumină și să-i umple cu bunurile sale cerești. Pe deținuții și deținutele din orice parte a lumii, îi asigur că sunt aproape de ei cu spiritul și mă gândesc că-i strâng pe toți într-o îmbrățișare ca frați și surori în umanitate.

Vatican, 24 iunie 2000
Ioan Paul al II-lea

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Editura Presa Bună
Publicarea în original: 24.06.2000
Publicarea pe acest sit: 10.07.2000
Etichete:

Lasă un răspuns