Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Vocaţiilor

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru cea de-a 53-a Zi Mondială
de Rugăciune pentru Vocații
17 aprilie 2016

Biserica, mamă a vocațiilor

Iubiți frați și surori!

Cât aș vrea ca, în cursul Jubileului Extraordinar al Milostivirii, toți cei botezați să poată experimenta bucuria că aparțin Bisericii! Și să poată redescoperi că vocația creștină, așa precum toate vocațiile speciale, se nasc în sânul poporului lui Dumnezeu și sunt daruri ale milostivirii divine. Biserica este casa milostivirii și este „pământul” unde vocația încolțește, crește și aduce rod.

Pentru aceasta vă invit pe voi toți, cu ocazia acestei a 53-a Zile Mondiale de Rugăciune pentru Vocații, să contemplăm comunitatea apostolică și să mulțumim pentru rolul comunității pe drumul vocațional al fiecăruia. În bula de convocare a Jubileului Extraordinar al Milostivirii am amintit cuvintele sfântului Beda Venerabilul, referite la chemarea sfântului Matei: „Miserando atque eligendo” (Misericordiae vultus, 8). Acțiunea milostivă a Domnului iartă păcatele noastre și ne deschide la viața nouă care se concretizează în chemarea la urmare și la misiune. Fiecare vocație în Biserică își are originea în privirea miloasă a lui Isus. Convertirea și vocația sunt ca două fețe ale aceleiași medalii și se amintesc încontinuu în toată viața discipolului misionar.

Fericitul Paul al VI-lea, în exortația apostolică Evangelii nuntiandi, a descris pașii procesului evanghelizării. Unul dintre ei este aderarea la comunitatea creștină (cf. nr. 23), acea comunitate de la care a primit mărturia credinței și proclamarea explicită a milostivirii Domnului. Această încorporare comunitară cuprinde întreaga bogăție a vieții ecleziale, îndeosebi Sacramentele. Și Biserica nu este numai un loc în care se crede, ci este și obiectul credinței noastre; pentru aceasta în Crez spunem: „Cred în Biserică”.

Chemarea lui Dumnezeu are loc prin medierea comunitară. Dumnezeu ne cheamă să facem parte din Biserică și, după o anumită maturizare în ea, ne dăruiește o vocație specifică. Drumul vocațional se face împreună cu frații și cu surorile pe care Domnul ni-i dăruiește: este o con-vocație. Dinamismul eclezial al chemării este un antidot pentru indiferență și pentru individualism. Stabilește acea comuniune în care indiferența a fost învinsă de iubire, deoarece cere ca noi să ieșim din noi înșine punând existența noastră în slujba planului lui Dumnezeu și însușindu-ne situația istorică a poporului său sfânt.

În această Zi, dedicată rugăciunii pentru vocații, doresc să-i îndemn pe toți credincioșii să-și asume responsabilitățile lor în îngrijirea și în discernământul vocațional. Când apostolii căutau pe unul care să ia locul lui Iuda Iscarioteanul, sfântul Petru a adunat o sută douăzeci de frați (cf. Fap 1,15); și pentru alegerea celor șapte diaconi, a fost convocat grupul discipolilor (cf. Fap 6,2). Sfântul Paul îi dă lui Tit criterii specifice pentru alegerea preoților (Tit 1,5-9). Și astăzi, comunitatea creștină este mereu prezentă în răsărirea vocațiilor, în formarea lor și în perseverența lor (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 107).

Vocația se naște în Biserică. Încă de la apariția unei vocații este necesar un adecvat „simț” al Bisericii. Nimeni nu este chemat exclusiv pentru o regiune determinată, nici pentru un grup sau mișcare eclezială, ci pentru Biserică și pentru lume. „Un semn clar al autenticității unei carisme este eclezialitatea sa, capacitatea sa de a se integra armonios în viața poporului sfânt al lui Dumnezeu pentru binele tuturor” (Ibid., 130). Răspunzând la chemarea lui Dumnezeu, tânărul vede cum se extinde propriul orizont eclezial, poate să ia în considerare multiplele carisme și astfel să facă un discernământ mai obiectiv. Comunitatea devine, în acest mod, casa și familia unde se naște vocația. Candidatul contemplă recunoscător această mediere comunitară ca element la care nu se poate renunța pentru viitorul său. Învață să cunoască și să iubească pe frații și surorile care parcurg drumuri diferite de drumul său; și aceste legături întăresc în toți comuniunea.

Vocația crește în Biserică. În timpul procesului de formare, candidații la diferitele vocații au nevoie să cunoască tot mai bine comunitatea eclezială, depășind viziunea limitată pe care cu toții o avem la început. În acest scop este oportun să se trăiască vreo experiență apostolică împreună cu alți membri ai comunității, de exemplu: alături de un bun catehet să se comunice mesajul creștin; să se experimenteze evanghelizarea din periferii împreună cu o comunitate călugărească; să se descopere comoara contemplației împărtășind viața de claustrare; să se cunoască mai bine misiunea ad gentes în contact cu misionarii; și cu preoții diecezani să se aprofundeze experiența pastorației în parohie și în dieceză. Pentru cei care sunt deja în formare, comunitatea eclezială rămâne mereu locul educativ fundamental, față de care se simte recunoștință.

Vocația este susținută de Biserică. După angajamentul definitiv, drumul vocațional în Biserică nu se termină, ci continuă în disponibilitatea la slujire, în perseverență, în formarea permanentă. Cel care și-a consacrat propria viață Domnului este dispus să slujească Biserica unde ea are nevoie. Misiunea lui Paul și Barnaba este un exemplu al acestei disponibilități ecleziale. Trimiși în misiune de Duhul Sfânt și de comunitatea din Antiohia (cf. Fap 13,1-4), s-au întors la aceeași comunitate și au povestit ceea ce Domnul a făcut prin intermediul lor (cf. Fap 14,27). Misionarii sunt însoțiți și susținuți de comunitatea creștină care rămâne o referință vitală, ca patria vizibilă care oferă siguranță celor care fac pelerinajul spre viața veșnică.

Printre lucrătorii pastorali au o importanță deosebită preoții. Prin slujirea lor se face prezent cuvântul lui Isus, care a spus: „Eu sunt poarta oilor […] Eu sunt păstorul cel bun” (In 10,7.11). Îngrijirea pastorală a vocațiilor este o parte fundamentală a slujirii lor pastorale. Preoții îi însoțesc pe cei care sunt în căutarea propriei vocații, precum și pe cei care deja și-au oferit viața în slujba lui Dumnezeu și a comunității.

Toți credincioșii sunt chemați să devină conștienți de dinamismul eclezial al vocației, pentru ca, după exemplul Fecioarei Maria, comunitățile de credință să poată deveni sân matern care primește darul Duhului Sfânt (cf. Lc 1,35-38). Maternitatea Bisericii se exprimă prin rugăciunea perseverentă pentru vocații și cu acțiunea educativă și de însoțire pentru cei care percep chemarea lui Dumnezeu. Face asta și printr-o atentă selecționare a candidaților la slujirea primită prin hirotonire și la viața consacrată. În sfârșit, este mamă a vocațiilor în susținerea continuă a celor care și-au consacrat viața în slujba celorlalți.

Să cerem Domnului să dea tuturor persoanelor care parcurg un drum vocațional o profundă adeziune la Biserică; și Duhul Sfânt să întărească în păstori și în toți credincioșii comuniunea, discernământul și paternitatea și maternitatea spirituală.

Tată al milostivire, care l-ai dăruit pe Fiul tău pentru mântuirea noastră și ne susții mereu cu darurile Duhului tău, dă-ne comunități creștine vii, fervente și bucuroase, care să fie izvoare de viață fraternă și să trezească printre tineri dorința de a se consacra Ție și evanghelizării. Susține-le în angajarea lor de a propune o cateheză vocațională adecvată și drumuri de consacrare specială. Dăruiește înțelepciune pentru necesarul discernământ vocațional, așa încât în toate să strălucească măreția iubirii tale milostive. Maria, Mama și educatoarea lui Isus, să mijlocească pentru fiecare comunitate creștină, pentru ca, făcută rodnică de Duhul Sfânt, să fie izvor de vocații genuine în slujba poporului sfânt al lui Dumnezeu.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 29.11.2015
Publicarea pe acest sit: 07.12.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns