Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Vocaţiilor

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru cea de-a 52-a Zi Mondială
de Rugăciune pentru Vocații
26 aprilie 2015

Exodul, experiență fundamentală a vocației

Iubiți frați și surori!

Duminica a IV-a a Paștelui ne prezintă icoana Bunului Păstor care cunoaște oile sale, le cheamă, le hrănește și le conduce. În această duminică, de peste 50 de ani, trăim Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocații. De fiecare dată ea ne amintește de importanța de a ne ruga pentru că, așa cum a spus Isus discipolilor săi, „stăpânul secerișului… să trimită lucrători în secerișul său” (Lc 10,2). Isus exprimă această poruncă în contextul unei trimiteri misionare: a chemat, în afară de cei doisprezece apostoli, alți șaptezeci și doi de discipoli și îi trimite doi câte doi în misiune (Lc 10,1-16). De fapt, dacă Biserica „este prin natura sa misionară” (Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, Decretul Ad gentes, 2), vocația creștină nu poate decât să se nască în cadrul unei experiențe de misiune. Astfel, a asculta și a urma glasul lui Cristos Bunul Păstor, lăsându-ne atrași și conduși de El și consacrând Lui propria viață, înseamnă a permite ca Duhul Sfânt să ne introducă în acest dinamism misionar, trezind în noi dorința și curajul bucuros de a-i oferi viața noastră și de a o trăi pentru cauza Împărăției lui Dumnezeu.

Oferirea propriei vieți în această atitudine misionară este posibilă numai dacă suntem capabili să ieșim din noi înșine. De aceea, în această a 52-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, aș vrea să reflectez tocmai asupra acestui „exod” special care este vocația, sau, mai bine zis, răspunsul nostru la vocația pe care Dumnezeu ne-o dăruiește. Când auzim cuvântul „exod”, gândul nostru merge imediat la începuturile minunatei istorii de iubire dintre Dumnezeu și poporul fiilor săi, o istorie care trece prin zilele dramatice ale sclaviei din Egipt, chemarea lui Moise, eliberarea și drumul spre țara promisă. Cartea Exodului – a doua carte din Biblie – care relatează această istorie, reprezintă o parabolă a întregii istorii a mântuirii, și chiar a dinamicii fundamentale a credinței creștine. De fapt, a trece de la sclavia omului vechi la viața nouă în Cristos este lucrarea răscumpărătoare care are loc în noi prin intermediul credinței (Ef 4,22-24). Această trecere este un adevărat „exod”, este drumul sufletului creștin și al întregii Biserici, orientarea decisivă a existenței îndreptate spre Tatăl.

La rădăcina fiecărei vocații creștine există această mișcare fundamentală a experienței de credință: a crede înseamnă a ne lăsa pe noi înșine, a ieși din comoditatea și rigiditatea propriului eu pentru a centra viața noastră în Isus Cristos; a părăsi ca Abraham propria țară pornind la drum cu încredere, știind că Dumnezeu va indica drumul spre noua țară. Această „ieșire” nu trebuie înțeleasă ca o disprețuire a propriei vieți, a propriei simțiri, a propriei umanități; dimpotrivă, cel care pornește la drum în urmarea lui Cristos găsește viața din belșug, punându-se în întregime pe sine însuși la dispoziția lui Dumnezeu și a Împărăției sale. Spune Isus: „Și oricine va fi părăsit case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soției, sau copii, sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică” (Mt 19,29). Toate acestea își au rădăcina lor profundă în iubire. De fapt, vocația creștină este înainte de toate o chemare de iubire care atrage și trimite dincolo de noi înșine, descentrează persoana, declanșează „un exod permanent din eu-l închis în el însuși spre eliberarea sa în dăruirea de sine, și tocmai așa spre regăsirea de sine, ba chiar spre descoperirea lui Dumnezeu” (Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Deus caritas est, 6).

Experiența exodului este paradigma vieții creștine, îndeosebi a celui care îmbrățișează o vocație de dăruire specială în slujba Evangheliei. Constă într-o atitudine mereu reînnoită de convertire și transformare, într-o rămânere mereu în mișcare, într-o trecere de la moarte la viață așa cum celebrăm în toată liturgia: este dinamismul pascal. În fond, de la chemarea lui Abraham la cea a lui Moise, de la drumul peregrin al lui Israel în deșert la convertirea predicată de profeți, până la călătoria misionară a lui Isus care culmină în moartea și învierea sa, vocația este mereu acea acțiune a lui Dumnezeu care ne face să ieșim din situația noastră inițială, ne eliberează de orice formă de sclavie, ne smulge din obișnuință și din indiferență și ne proiectează spre bucuria comuniunii cu Dumnezeu și cu frații. Așadar, a răspunde la chemarea lui Dumnezeu înseamnă a lăsa ca El să ne facă să ieșim din falsa noastră stabilitate pentru a porni la drum spre Isus Cristos, ținta primă și ultimă a vieții noastră și a fericirii noastre.

Această dinamică a exodului nu se referă numai la fiecare chemat, ci la acțiunea misionară și evanghelizatoare a întregii Biserici. Biserica este cu adevărat fidelă față de Învățătorul său în măsura în care este o Biserică „în ieșire”, care nu se preocupă de ea însăși, de propriile structuri și de propriile cuceriri, cât mai degrabă să fie capabilă să meargă, să se miște, să-i întâlnească pe fiii lui Dumnezeu în situația lor reală și să com-pătimească pentru rănile lor. Dumnezeu iese din El însuși într-o dinamică trinitară de iubire, ascultă mizeria poporului său și intervine pentru a-l elibera (Ex 3,7). La acest mod de a fi și de a acționa este chemată și Biserica: Biserica ce evanghelizează iese în întâmpinarea omului, vestește cuvântul eliberator al Evangheliei, îngrijește cu harul lui Dumnezeu rănile sufletelor și ale trupurilor, îi ridică pe săraci și pe nevoiași.

Iubiți frați și surori, acest exod eliberator spre Cristos și spre frați reprezintă calea pentru înțelegerea deplină a omului și pentru creșterea umană și socială în istorie. A asculta și a primi chemarea Domnului nu este o chestiune privată și intimă care se poate confunda cu emoția momentului; este o angajare concretă, reală și totală care îmbrățișează existența noastră și o pune în slujba construirii Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. De aceea vocația creștină, înrădăcinată în contemplarea inimii Tatălui, determină în același timp la angajarea solidară în favoarea eliberării fraților, mai ales a celor mai săraci. Discipolul lui Isus are inima deschisă spre orizontul său nemărginit și intimitatea sa cu Domnul nu este niciodată o fugă de viață și de lume, ci, dimpotrivă, „se configurează în mod esențial drept comuniune misionară” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 23).

Această dinamică de exod, spre Dumnezeu și spre om, umple viața de bucurie și de semnificație. Aș vrea să spun asta mai ales celor mai tineri care, și datorită vârstei lor și datorită viziunii despre viitorul care se deschide larg în fața ochilor lor, știu să fie disponibili și generoși. Uneori necunoscutele și preocupările pentru viitor și nesiguranța care atinge viața de zi cu zi riscă să paralizeze aceste elanuri ale lor, să frâneze visele lor, până acolo încât să creadă că nu merită să se angajeze și că Dumnezeu credinței creștine limitează libertatea lor. În schimb, dragi tineri, să nu existe în voi frica de a ieși din voi înșivă și de a porni la drum! Evanghelia este Cuvântul care eliberează, transformă și face mai frumoasă viața noastră. Cât de frumos este să vă lăsați surprinși de chemarea lui Dumnezeu, să primiți Cuvântul său, să puneți pașii existenței voastre pe urmele lui Isus, în adorarea misterului divin și în dedicarea generoasă pentru alții! Viața voastră va deveni în fiecare zi mai bogată și mai bucuroasă!

Fecioara Maria, model al oricărei vocații, nu s-a temut să rostească propriul „fiat” la chemarea Domnului. Ea ne însoțește și ne conduce. Cu curajul generos al credinței, Maria a cântat bucuria de a ieși din ea însăși și de a-i încredința lui Dumnezeu proiectele de viață. Ei ne adresăm pentru a fi pe deplin disponibili planului pe care Dumnezeu îl are cu fiecare dintre noi; pentru ca să crească în noi dorința de a ieși și de a merge, cu grijă, spre alții (cf. Lc 1,39). Fecioara Mamă să ne ocrotească și să mijlocească pentru noi toți.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 29.03.2015
Publicarea pe acest sit: 14.04.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns