Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Vocaţiilor

A XLIII-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații
Vocația în misterul Bisericii
Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Vocații
7 mai 2006

Venerați frați întru episcopat,
Iubiți frați și surori,

Celebrarea apropiatei Zile Mondiale de Rugăciune pentru Vocații îmi oferă ocazia pentru a invita întregul popor al lui Dumnezeu să reflecteze asupra temei Vocația în misterul Bisericii. Apostolul Paul scrie: „Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos… întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui” (Ef 1,3-5). Înainte de întemeierea lumii, înainte de venirea noastră la existență, Tatăl ceresc ne-a ales personal, pentru a ne chema să intrăm în relație filială cu el, prin Isus, Cuvântul întrupat, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Murind pentru noi, Isus ne-a introdus în misterul iubirii Tatălui, iubire care îl învăluie total și pe care el ne-o oferă tuturor. În acest mod, uniți cu Isus, care este capul, noi formăm un singur trup, Biserica.

Povara de două milenii de istorie îngreunează perceperea noutății misterului fascinant al adopțiunii divine, care este în centrul învățăturii sfântului Paul. Tatăl, amintește apostolul, „ne-a făcut cunoscut misterul voinței sale după planul binevoitor…: să fie reunite toate lucrurile” (Ef 1,9-10). Și adaugă, nu fără entuziasm: „Știm că el le îndreaptă toate spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemați după planul lui. Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a și hotărât să fie asemenea chipului Fiului său, așa încât el să fie primul născut între mulți frați” (Rom 8,28-29). Perspectiva este cu adevărat fascinantă: suntem chemați să trăim ca frați și surori ai lui Isus, să ne simțim fii și fiice ai aceluiași Tată. Este un dar care răstoarnă orice idee și proiect exclusiv umane. Mărturisirea credinței adevărate deschide larg mințile și inimile spre misterul inepuizabil al lui Dumnezeu, care pătrunde existența umană. Ce să spunem atunci despre ispita, foarte puternică în zilele noastre, de a ne simți autosuficienți până acolo încât să ne închidem în fața planului misterios al lui Dumnezeu față de noi? Iubirea Tatălui, care se revelează în persoana lui Cristos, ne interpelează.

Pentru a răspunde la chemarea lui Dumnezeu și a porni la drum nu este necesar să fim deja perfecți. Știm că sentimentul propriului păcat a permis fiului rătăcitor să întreprindă calea de întoarcere și să experimenteze astfel bucuria reconcilierii cu Tatăl. Fragilitățile și limitele umane nu reprezintă un obstacol, cu condiția să contribuie la a ne face tot mai conștienți de faptul că avem nevoie de harul răscumpărător al lui Cristos. Aceasta este experiența sfântului Paul care destăinuia: „Așadar, mă voi lăuda cu bucurie în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos” (2Cor 12,9). În misterul Bisericii, trup mistic al lui Cristos, puterea divină a iubirii schimbă inima omului, făcând-o să comunice fraților iubirea lui Dumnezeu. De-a lungul secolelor atâția bărbați și femei, transformați de iubirea divină, au consacrat propriile existențe pentru cauza împărăției. Deja pe malurile Mării Galileii, mulți s-au lăsat cuceriți de Isus: erau în căutarea vindecării trupului sau a spiritului și au fost atinși de puterea harului său. Alții au fost aleși personal de el și au devenit apostolii săi. De asemenea, găsim persoane, ca Maria Magdalena și alte femei, care l-au urmat din proprie inițiativă, doar din iubire, dar, asemenea discipolului Ioan, au ocupat și ele un loc special în inima sa. Acești bărbați și aceste femei, care au cunoscut prin Cristos misterul iubirii Tatălui, reprezintă mulțimea de vocații prezente din totdeauna în Biserică. Model al celui care este chemat să mărturisească în mod deosebit iubirea lui Dumnezeu este Maria, mama lui Isus, asociată în mod direct, în pelerinajul său de credință, la misterul Întrupării și al Răscumpărării.

În Cristos, capul Bisericii, care este trupul său, toți creștinii formează „un neam ales, o preoție împărătească, o națiune sfântă, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu, ca să vestească faptele mărețe ale aceluia care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină” (1Pt 2,9). Biserica este sfântă, chiar dacă membrii săi au nevoie să fie purificați, pentru a face în așa fel încât sfințenia, dar al lui Dumnezeu, să poată străluci în ei până la strălucirea sa deplină. Conciliul Vatican II scoate în evidență chemarea universală la sfințenie, afirmând că „aceia care îl urmează pe Cristos, chemați de Dumnezeu și îndreptățiți în Isus Domnul, nu după faptele lor, ci după hotărârea și harul lui, au devenit, în botezul credinței, cu adevărat fii ai lui Dumnezeu și părtași la natura divină și, prin aceasta, realmente sfinți” (Lumen gentium, 40). În cadrul acestei chemări universale, Cristos, marele preot, în grija sa față de Biserică, cheamă apoi, în toate generațiile, persoane care se îngrijesc de poporul său; îndeosebi, el cheamă la slujirea preoțească bărbați care să exercite o funcție paternă, al cărei izvor este în însăși paternitatea lui Dumnezeu (cf. Ef 3,15). Misiunea preotului în Biserică este de neînlocuit. Prin urmare, chiar dacă în unele regiuni se înregistrează un număr mic de clerici, nu trebuie să dispară niciodată certitudinea că Isus Cristos continuă să trezească bărbați, care, asemenea apostolilor, părăsind orice altă ocupație, se dedică total celebrării tainelor sfinte, predicării evangheliei și slujirii pastorale. În exortația apostolică Pastores dabo vobis, veneratul meu predecesor Ioan Paul al II-lea a scris în această privință: „Relația preotului cu Isus Cristos și, în el, cu Biserica sa se înscrie în însăși ființa preotului, în virtutea consacrării-ungerii sale sacramentale și în acțiunea sa, adică în misiunea sau slujirea sa. În special, «preotul ministru este slujitorul lui Cristos prezent în Biserica mister, comuniune și misiune. Datorită faptului că participă la ‘ungerea’ și la ‘misiunea’ lui Cristos, el poate prelungi în Biserică rugăciunea sa, cuvântul său, jertfa, acțiunea sa mântuitoare. Așadar, este slujitorul Bisericii mister pentru că actualizează semnele ecleziale și sacramentale ale prezenței lui Cristos înviat»” (nr. 16).

O altă vocație specială, care ocupă un loc de cinste în Biserică, este chemarea la viața consacrată. După exemplul Mariei din Betania, care „stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui” (Lc 10,39), mulți bărbați și multe femei se consacră urmării totale și exclusive a lui Cristos. Deși desfășoară diferite servicii în domeniul formării umane și al îngrijirii celor săraci, în învățământ sau în asistența bolnavilor, nu consideră aceste activități ca scop principal al vieții lor, deoarece, așa cum bine subliniază Codul de drept canonic, „contemplarea realităților divine și unirea asiduă cu Dumnezeu în rugăciune să fie cea dintâi și principala îndatorire a tuturor călugărilor” (can. 663, § 1). Și în exortația apostolică Vita consecrata Ioan Paul al II-lea nota: „În tradiția Bisericii profesiunea călugărească este considerată ca o aprofundare unică și rodnică a consacrării baptismale întrucât, prin ea, unirea intimă cu Cristos inaugurată deja la Botez se dezvoltă pentru a fi darul unei conformări pe care profesiunea sfaturilor evanghelice o exprimă și o realizează mai complet” (nr. 30).

Amintindu-ne de recomandarea lui Isus: „Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini” (Mt 9,37), simțim în mod viu necesitatea de a ne ruga pentru vocațiile la preoție și la viața consacrată. Nu surprinde faptul că, acolo unde oamenii se roagă cu fervoare, înfloresc vocațiile. Sfințenia Bisericii depinde în mod esențial de unirea cu Cristos și de deschiderea la misterul harului care lucrează în inima credincioșilor. Pentru aceasta, aș vrea să invit toți credincioșii să cultive o relație intimă cu Cristos, învățătorul și păstorul poporului său, imitând-o pe Maria, care păstra în suflet misterele divine și le medita cu sârguință (cf. Lc 2,19). Împreună cu ea, care ocupă un loc central în misterul Bisericii, ne rugăm:

O Tată, fă să răsară între creștini
numeroase și sfinte vocații la preoție,
care să mențină vie credința
și să păstreze amintirea recunoscătoare a Fiului tău Isus
prin predicarea cuvântului său
și administrarea sacramentelor,
cu care tu reînnoiești încontinuu pe credincioșii tăi.

Dă-ne slujitori sfinți ai altarului tău,
care să fie păzitori atenți și zeloși ai Euharistiei,
sacramentul darului suprem al lui Cristos
pentru răscumpărarea lumii.

Cheamă slujitori ai milostivirii tale,
care, prin sacramentul Reconcilierii
să răspândească bucuria iertării tale.

Fă, o Tată, ca Biserica să primească cu bucurie
numeroasele inspirații ale Duhului Fiului tău
și, docilă față de învățăturile sale,
să se îngrijească de vocațiile la slujirea preoțească
și la viața consacrată.

Susține pe episcopi, pe preoți, pe diaconi,
pe cei consacrați și pe toți cei botezați în Cristos,
pentru ca să îndeplinească în mod fidel misiunea lor
în slujba evangheliei.

Îți cerem aceasta prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Marie, regina apostolilor, roagă-te pentru noi!
Vatican, 5 martie 2006

Benedictus pp. XVI

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Editura Presa Bună
Publicarea în original: 05.03.2006
Publicarea pe acest sit: 04.04.2006
Etichete: , ,

Lasă un răspuns