Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Vocaţiilor

Mesajul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
pentru cea de a XLI-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații

Venerați frați în episcopat, iubiți frați și surori!

1. „Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul lui” (Lc 10,2).

Din aceste cuvinte ale lui Isus adresate apostolilor rezultă grija pe care bunul păstor o arată mereu pentru oile sale. El împlinește toate pentru ca ele „să aibă viață și s-o aibă din belșug” (In 10,10). După înviere, Domnul le va încredința discipolilor responsabilitatea de a continua misiunea sa, pentru ca evanghelia să fie vestită oamenilor din orice timp. Și sunt mulți aceia care cu generozitate au răspuns și continuă să răspundă la invitația sa constantă: „Urmează-mă!” (In 21,22). Sunt bărbați și femei care acceptă să-și pună viața cu totul în slujba împărăției sale.

Cu ocazia următoarei Zile Mondiale de Rugăciune pentru Vocații, fixată în mod tradițional pentru cea de-a IV-a duminică a Paștelui, toți credincioșii se vor reuni într-o ferventă rugăciune pentru vocații la preoție, la viața consacrată și la slujirea misionară. Într-adevăr, este prima noastră îndatorire să-l rugăm pe „stăpânul secerișului” pentru cei care îl urmează îndeaproape pe Cristos în viața de preoție și de călugărie, și pentru cei pe care el, în milostivirea sa, nu încetează să-i cheme pentru slujiri ecleziale atât de importante.

2. Să ne rugăm pentru vocații!

În scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte am notat că „se înregistrează astăzi în lume, în ciuda vastelor procese de secularizare, o exigență răspândită de spiritualitate, care se exprimă și printr-o reînnoită nevoie de rugăciune” (nr. 33). În această „nevoie de rugăciune” se inserează cererea noastră comună către Domnul ca să „trimită lucrători în secerișul lui”.

Cu bucurie constat că în multe Biserici particulare se formează grupuri de rugăciune pentru vocații. În seminariile majore și în casele de formare ale institutelor călugărești și misionare au loc întâlniri în acest scop. Numeroase familii devin mici „cenacole” de rugăciune, ajutându-i pe tineri să răspundă cu curaj și generozitate la chemarea Învățătorului divin.

Da! Vocația la slujirea exclusivă a lui Cristos în Biserica sa este un dar inestimabil al bunătății divine, dar care trebuie cerut cu insistență și umilință încrezătoare. Creștinul trebuie să se deschidă tot mai mult spre acesta, veghind pentru a nu risipi „timpul de har” și „timpul vizitării” (cf. Lc 19,44).

Capătă o valoare deosebită rugăciunea legată de sacrificiu și de suferință. Suferința, trăită ca împlinire a ceea lipsește în propriul trup „suferințelor lui Cristos, pentru trupul său, care este Biserica (Col 1,24), devine o formă de mijlocire cât mai eficientă. Mulți bolnavi în fiecare parte a lumii își unesc suferințele lor cu crucea lui Isus, pentru a implora vocații sfinte! Ei mă însoțesc în mod spiritual și pe mine în ministerul petrin pe care mi l-a încredințat Dumnezeu, și aduc cauzei evangheliei o contribuție inestimabilă, chiar dacă adesea în mod cu totul tainic.

3. Să ne rugăm pentru cei chemați la preoție și la viața consacrată!

Doresc din inimă să se intensifice tot mai mult rugăciunea pentru vocații; rugăciune care să fie adorare a misterului lui Dumnezeu și mulțumire pentru „marile lucruri” pe care el le-a împlinit și nu încetează să le săvârșească, în ciuda slăbiciunii oamenilor; rugăciune contemplativă, plină de uimire și de recunoștință pentru darul vocațiilor.

În centrul tuturor inițiativelor de rugăciune stă Euharistia. Sacramentul altarului capătă o valoare decisivă pentru apariția de vocații și pentru perseverența lor, pentru ca toți cei chemați să poată primi putere din sacrificiul mântuitor al lui Cristos, pentru a se dedica cu totul vestirii evangheliei. La Celebrarea euharistică este bine să se adauge adorația preasfântului Sacrament, prelungind în acest mod, într-un fel, misterul sfintei Liturghii. A-l contempla pe Cristos, prezent în mod real și substanțial sub chipul pâinii și al vinului, poate trezi în inima celui care este chemat la preoție sau la o misiune deosebită în Biserică același entuziasm care l-a făcut pe Petru să exclame pe muntele schimbării la față: „Doamne, bine este să fim aici” (Mt 17,4; cf. Mc 9,5; Lc 9,33). Acesta este un mod privilegiat de a contempla chipul lui Cristos împreună cu Maria și la școala Mariei, care prin atitudinea sa interioară poate fi calificată într-adevăr drept „femeie «euharistică»” (Scrisoarea enciclică Ecclesia de Eucharistia, nr. 53).

Fie ca toate comunitățile creștine să poată deveni „adevărate școli de rugăciune„, unde se înalță rugăciuni pentru a nu lipsi lucrătorii în vastul câmp al apostolatului. Apoi este necesar ca Biserica să îi însoțească cu o grijă spirituală constantă pe cei pe care Dumnezeu i-a chemat deja, și care „îl urmează pe Miel oriunde ar merge” (Ap 14,4). Mă refer la preoți, la călugări și călugărițe, la eremiți, la fecioarele consacrate, la membrii institutelor seculare, adică la toți aceia care au primit darul vocației și poartă „această comoară în vase de lut” (2Cor 4,7). În trupul mistic al lui Cristos există o mare varietate de ministere și carisme (cf. 1Cor 12,12), îndreptate toate spre sfințirea poporului creștin. În grija reciprocă pentru sfințenie, care trebuie să însuflețească pe fiecare membru al Bisericii, este indispensabil să ne rugăm pentru ca toți cei „chemați” să rămână fideli vocației lor și să ajungă la cea mai înaltă măsură cu putință a desăvârșirii evanghelice.

4. Rugăciunea celor chemați

În exortația apostolică postsinodală Pastores dabo vobis am subliniat că „o exigență obligatorie a iubirii pastorale față de Biserica locală proprie și față de viitorul ei ministerial este grija pe care preotul trebuie s-o aibă de a găsi, ca să zicem așa, pe cineva care să-i fie succesor în preoție” (nr. 74). Știind că Dumnezeu cheamă pe cine vrea (cf. Mc 3,13), trebuie să fie, așadar, în grija fiecărui ministru al lui Cristos să se roage cu perseverență pentru vocații. Nimeni nu poate înțelege mai bine ca el urgența unui schimb care generează și asigură persoane generoase și sfinte pentru vestirea evangheliei și pentru administrarea sacramentelor.

Tocmai în această perspectivă, este mai necesară ca oricând „adeziunea spirituală la Domnul și la propria vocație și misiune” (Vita consecrata, nr. 63). De sfințenia celor chemați depinde forța mărturiei lor, capabilă să implice alte persoane, îndemnându-le să-și încredințeze propria viață lui Cristos. Aceasta este modalitatea de a contracara scăderea numărului vocațiilor la viața consacrată, care amenință existența multor opere apostolice, mai ales în țările de misiune.

În plus, rugăciunea celor chemați, preoți și persoane consacrate, capătă o deosebită valoare, deoarece se inserează în rugăciunea sacerdotală a lui Cristos. El îl roagă pe Tatăl prin ei, ca să sfințească și să păstreze în iubirea sa pe aceia care, deși sunt în această lume, nu aparțin acesteia (cf. In 17,14-16).

Duhul Sfânt să facă din întreaga Biserică un popor de oameni care se roagă, care-și înalță glasul spre Tatăl ceresc pentru a cere vocații sfinte pentru preoție și viața consacrată. Să ne rugăm pentru ca aceia pe care Domnul i-a ales și chemat să fie fideli și bucuroși mărturisitori ai evangheliei, căreia și-au consacrat viața.

5. Spre tine, Doamne, ne îndreptăm cu încredere!

Fiule al lui Dumnezeu,
trimis de Tatăl la oamenii din toate timpurile
și din toate părțile pământului!
Te invocăm prin mijlocirea Mariei,
Maica ta și a noastră:
fă ca în Biserică să nu lipsească vocațiile,
în particular acelea dedicate în mod special împărăției tale.
Isuse, Mântuitor unic al omului!
Te rugăm pentru ai noștri frați și surori
care au răspuns „da” chemării tale
la preoție, la viața consacrată și la misiune.
Fă ca experiențele lor să se reînnoiască zi de zi,
și să devină evanghelie vie.
Doamne milostiv și sfânt,
continuă să trimiți lucrători noi
în secerișul împărăției tale!
Ajută-i pe aceia pe care îi chemi să te urmeze
în acest timp al nostru:
fă așa încât, contemplând chipul tău,
să răspundă cu bucurie la misiunea minunată
pe care le-o încredințezi spre binele poporului tău și al tuturor oamenilor.
Tu care ești Dumnezeu și viețuiești și domnești
împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt
în vecii vecilor. Amin.

Din Vatican, 23 noiembrie 2003
IOANNES PAULUS II

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 23.11.2003
Publicarea pe acest sit: 05.12.2003
Etichete: ,

Lasă un răspuns