Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului

A XXIV-a Zi Mondială a Tineretului
„Ne-am pus speranța în Dumnezeul cel viu” (1Tim 4,10)

Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
pentru Ziua Mondială a Tineretului
5 aprilie 2009

Dragi prieteni,

În Duminica Floriilor vom celebra, la nivel diecezan, Cea de-a XXIV-a Zi Mondială a Tineretului. În timp ce ne pregătim pentru acest prilej anual, mă gândesc din nou cu vie recunoștință față de Domnul la întâlnirea care a avut loc la Sydney, în iulie anul trecut: întâlnire de neuitat, în timpul căreia Duhul Sfânt a reînnoit viața a foarte numeroși tineri veniți din lumea întreagă. Bucuria sărbătorii și entuziasmul spiritual experimentate în timpul acelor zile au fost un semn elocvent al prezenței Duhului lui Cristos. Și acum suntem îndreptați spre adunarea internațională programată la Madrid în anul 2011, care va avea ca temă cuvintele apostolului Paul: „Înrădăcinați și zidiți în Cristos, întăriți în credință” (cf. Col 2,7). În vederea acestei întâlniri mondiale a tinerilor, vrem să facem împreună un parcurs formativ, reflectând în anul 2009 asupra afirmației sfântului Paul: „Ne-am pus speranța în Dumnezeul cel viu” (1Tim 4,10), iar în anul 2010 asupra întrebării tânărului bogat pusă lui Isus: „Învățătorule bun, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Mc 10,17).

Tinerețea, timp al speranței

La Sydney, atenția noastră s-a concentrat asupra a ceea ce Duhul Sfânt le spune astăzi credincioșilor și îndeosebi vouă, dragi tineri. În timpul sfintei Liturghii de încheiere, v-am îndemnat să vă lăsați plăsmuiți de el pentru a fi mesageri ai iubirii divine, gata să construiți un viitor de speranță pentru toată omenirea. Problema speranței este, într-adevăr, în centrul vieții noastre de ființe umane și al misiunii noastre de creștini, mai ales în perioada contemporană. Simțim cu toții nevoia de speranță, dar nu de o speranță oarecare, ci de o speranță tare și credibilă, așa cum am voit să subliniez în enciclica Spe salvi. Îndeosebi tinerețea este timp de speranțe, deoarece privește la viitor cu diferite așteptări. Atunci când suntem tineri nutrim idealuri, visuri și proiecte; tinerețea este timpul în care se formează alegeri decisive pentru restul vieții. Și poate și din această cauză este perioada existenței în care apar cu putere întrebările de fond: de ce sunt pe pământ? ce sens are a trăi? ce va fi cu viața mea? De asemenea: cum se ajunge la fericire? pentru ce există suferința, boala și moartea? ce este dincolo de moarte? Întrebări care devin presante atunci când trebuie să ne măsurăm cu obstacole care uneori par insurmontabile: dificultate la studii, lipsa de muncă, neînțelegeri în familie, crize în relațiile de prietenie sau în construirea unei înțelegeri de cuplu, boli sau neputințe, lipsa de resurse adecvate ca o consecință a actualei și răspânditei crize economice și sociale. Ne întrebăm atunci: de unde să luăm și cum să ținem vie în inimă flacăra speranței?

În căutarea „speranței mari”

Experiența demonstrează că nu sunt suficiente calitățile personale și bunurile materiale ca să asigure acea speranță pe care sufletul uman o caută constant. Așa cum am scris în enciclica Spe salvi, politica, știința, tehnica, economia și orice altă resursă materială singure nu sunt suficiente pentru a oferi marea speranță la care aspirăm cu toții. Această speranță „poate să fie numai Dumnezeu, care cuprinde universul și care poate să ne propună și să ne dăruiască ceea ce, singuri, nu putem obține” (nr. 31). Iată pentru ce una dintre consecințele principale ale uitării lui Dumnezeu este evidenta rătăcire care marchează societățile noastre, cu aspecte de singurătate și violență, de insatisfacție și pierdere a încrederii, care des dau în disperare. Clară și puternică este chemarea care ne vine din cuvântul lui Dumnezeu: „Blestemat este omul care-și pune încrederea în om, care-și face dintr-un trup sprijinul său, iar inima și-o îndepărtează de Domnul. El va fi ca ciulinii în pustiu; nu va vedea fericirea” (Ier 17,5-6).

Criza de speranță lovește mai ușor noile generații care, în contexte socio-culturale lipsite de certitudini, de valori și de solide puncte de referință, trebuie să înfrunte dificultăți care apar superioare puterilor lor. Dragi tineri prieteni, mă gândesc la atâția de aceeași vârstă cu voi care sunt răniți de viață, condiționați de o imaturitate personală care este adesea consecință a unui gol familial, a alegerilor educative permisive și libertine și a experiențelor negative și traumatice. Pentru unii – și din păcate nu sunt puțini – ieșirea obligatorie este o fugă alienantă spre comportamente riscante și violente, spre dependența de droguri și alcool și spre atâtea alte forme de încurcături tinerești. Și totuși, nici în cel care ajunge să se afle în condiții grele pentru că a urmat sfaturile unor „învățători răi” nu se stinge dorința de iubire adevărată și de fericire autentică. Însă cum să vestești acestor tineri speranța? Noi știm că numai în Dumnezeu ființa umană găsește adevărata sa realizare. Angajarea primară care ne implică pe toți este pentru aceasta cea a unei noi evanghelizări, care să ajute noile generații să redescopere chipul autentic al lui Dumnezeu, care este iubire. Vouă, dragi tineri, care sunteți în căutarea unei speranțe trainice, vă adresez aceleași cuvinte pe care sfântul Paul le adresa creștinilor persecutați din Roma de odinioară: „Dumnezeu speranței să vă umple de toată bucuria și pacea în credință, ca să prisosiți în speranță prin puterea Duhului Sfânt” (Rom 15,13). În timpul acestui an jubiliar dedicat apostolului neamurilor, cu ocazia bimilenarului nașterii sale, să învățăm de la el să devenim martori credibili ai speranței creștine.

Sfântul Paul, martor al speranței

Aflându-se cufundat în dificultăți și încercări de diferite feluri, Paul îi scria discipolului său fidel Timotei: „Ne-am pus speranța în Dumnezeul cel viu” (1Tim 4,10). Cum s-a născut în el această speranță? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să pornim de la întâlnirea sa cu Isus înviat pe drumul Damascului. În acea vreme Saul era un tânăr ca voi, de circa douăzeci sau douăzeci și cinci de ani, adept al Legii lui Moise și hotărât să lupte cu orice mijloc împotriva celor pe care-i considera dușmani ai lui Dumnezeu (cf. Fap 9,1). În timp ce mergea la Damasc pentru a-i aresta pe adepții lui Cristos, a fost orbit de o lumină misterioasă și s-a simțit chemat pe nume: „Saule, Saule, pentru ce mă persecuți?”. Căzut la pământ, el a întrebat: „Cine ești, Doamne?”. Și acel glas a răspuns: „Eu sunt Isus, pe care tu îl prigonești!” (cf. Fap 9,3-5). După acea întâlnire, viața lui Paul s-a schimbat radical: a primit Botezul și a devenit apostol al evangheliei. Pe drumul Damascului, el a fost transformat în interior de iubirea divină întâlnită în persoana lui Isus Cristos. Într-o zi va scrie: „Ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a dat pentru mine” (Gal 2,20). Așadar, din persecutor a devenit martor și misionar; a întemeiat comunități creștine în Asia Mică și în Grecia, parcurgând mii de kilometri și înfruntând tot felul de peripeții, până la martiriul de la Roma. Totul din iubire față de Cristos.

Marea speranță este în Cristos

Pentru Paul, speranța nu este numai un ideal sau un sentiment, ci o persoană vie: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Pătruns intim de această certitudine, va putea să-i scrie lui Timotei: „Ne-am pus speranța în Dumnezeul cel viu” (1Tim 4,10). „Dumnezeul cel viu” este Cristos înviat și prezent în lume. El este adevărata speranță: Cristos care trăiește cu noi și în noi și care ne cheamă să participăm la însăși viața sa veșnică. Dacă nu suntem singuri, dacă el este cu noi, ba mai mult, dacă el este prezentul și viitorul nostru, de ce să ne temem? Așadar, speranța creștinului este a dori „împărăția cerurilor și viața veșnică drept fericire a noastră, punându-ne încrederea în promisiunile lui Cristos și sprijinindu-ne nu pe puterile noastre, ci pe ajutorul harului Duhului Sfânt” (Catehismul Bisericii Catolice, 1817).

Drumul spre marea speranță

Așa cum într-o zi l-a întâlnit pe tânărul Paul, Isus vrea să-l întâlnească și pe fiecare dintre voi, dragi tineri. Da, înainte de a fi o dorință a noastră, această întâlnire este o dorință vie a lui Cristos. Dar vreunul dintre voi ar putea să mă întrebe: Cum pot să-l întâlnesc eu, astăzi? Sau, mai degrabă, în ce mod se apropie el de mine? Biserica ne învață că dorința de a-l întâlni pe Domnul este deja rod al harului său. Atunci când în rugăciune exprimăm credința noastră, chiar și în întuneric îl întâlnim deja pentru că el ni se oferă nouă. Rugăciunea perseverentă deschide inima pentru a-l primi, așa cum explică sfântul Augustin: „Domnul Dumnezeul nostru vrea ca în rugăciuni să se exercite dorința noastră, așa încât să fim gata să primim ceea ce el vrea să ne dea” (Scrisori 130,8,17). Rugăciunea este dar al Duhului, care ne face bărbați și femei de speranță, și rugăciunea ține lumea deschisă lui Dumnezeu (cf. Spe salvi, 34).

Faceți spațiu rugăciunii în viața voastră! A ne ruga singuri este bine, dar și mai frumos și folositor este să ne rugăm împreună, pentru că Domnul a asigurat că este prezent acolo unde doi sau trei sunt adunați în numele lui (cf. Mt 18,20). Există multe moduri pentru a ne familiariza cu el: există experiențe, grupuri și mișcări, întâlniri și itinerare pentru a învăța să ne rugăm și astfel să creștem în experiența credinței. Luați parte la liturgie în parohiile voastre și hrăniți-vă cu îmbelșugare din cuvântul lui Dumnezeu și din participarea activă la sacramente. Așa cum știți, culmea și centrul existenței și misiunii oricărui credincios și ale oricărei comunități creștine este Euharistia, sacrament de mântuire în care Cristos devine prezent și dăruiește ca hrană spirituală însuși trupul și sângele său pentru viața veșnică. Mister cu adevărat inefabil! În jurul Euharistiei se naște și crește Biserica, marea familie a creștinilor, în care intrăm cu Botezul și ne reînnoim constant grație sacramentului Reconcilierii. Apoi cei botezați, prin Mir, sunt confirmați de Duhului Sfânt pentru a trăi ca prieteni și martori autentici ai lui Cristos, în timp ce sacramentele Preoției și Căsătoriei îi fac apți să realizeze îndatoririle lor apostolice în Biserică și în lume. În sfârșit, Ungerea bolnavilor ne face să experimentăm mângâierea divină în boală și în suferință.

A acționa conform speranței creștine

Dacă vă hrăniți cu Cristos, dragi tineri, și trăiți cufundați în el, ca apostolul Paul, nu veți putea să nu vorbiți despre el și să nu-l faceți cunoscut și iubit de atâția alți prieteni și tineri de vârsta voastră. Devenind discipolii lui fideli, veți fi astfel în măsură să contribuiți la formarea de comunități creștine impregnate de iubire asemenea celor despre care vorbește cartea Faptele Apostolilor. Biserica se bazează pe voi pentru această misiune angajantă: să nu vă descurajeze dificultățile și încercările pe care le întâlniți. Fiți răbdători și perseverenți, învingând tendința naturală a tinerilor la grabă, la a voi totul și imediat.

Dragi prieteni, asemenea lui Paul, mărturisiți-l pe cel înviat! Faceți-l cunoscut celor care, tineri de vârsta voastră și adulți, sunt în căutarea „speranței mari” care să dea sens existenței lor. Dacă Isus a devenit speranța voastră, spuneți asta și altora cu bucuria și cu angajarea voastră spirituală, apostolică și socială. Locuiți de Cristos, după ce v-ați pus în el credința și după ce i-ați dat toată încrederea voastră, răspândiți această speranță în jurul vostru. Faceți alegeri care să manifeste credința voastră; arătați că ați înțeles cursele idolatriei banului, a bunurilor materiale, a carierei și a succesului, și nu vă lăsați atrași de himere false. Nu cedați în fața logicii interesului egoist, ci cultivați iubirea față de aproapele și străduiți-vă să vă puneți pe voi înșivă și capacitățile voastre umane și profesionale în slujba binelui comun și a adevărului, mereu gata să răspundeți „oricui vă cere cont de speranța voastră” (1Pt 3,15). Creștinul autentic nu este niciodată trist, chiar dacă trebuie să înfrunte încercări de diferite tipuri, pentru că prezența lui Isus este secretul bucuriei și al păcii sale.

Maria, Maica speranței

Modelul acestui itinerar de viață apostolică să fie pentru voi sfântul Paul, care a alimentat viața sa de credință și speranță constantă urmând exemplul lui Abraham, despre care a scris în Scrisoarea către Romani: „Sperând împotriva oricărei speranțe, el a crezut că va deveni părintele multor popoare” (Rom 4,18). Tot pe aceste urme ale poporului speranței – format din profeții și din sfinții din toate timpurile – noi continuăm să înaintăm spre realizarea împărăției și în drumul nostru spiritual ne însoțește Fecioara Maria, maica speranței. Cea care a întrupat speranța lui Israel, care l-a dăruit lumii pe Mântuitorul și a rămas, tare în speranță, la picioarele crucii, este pentru noi model și sprijin. Mai ales, Maria mijlocește pentru noi și ne conduce în întunericul dificultăților noastre la zorii strălucitori ai întâlnirii cu cel înviat. Aș vrea să închei acest mesaj, dragi tineri prieteni, însușindu-mi un frumos și cunoscut îndemn al sfântului Bernard inspirat din titlul Mariei stella maris, steaua mării: „Tu care, în instabilitatea continuă a vieții prezente, îți dai seama că ești mai mult aruncat încoace și încolo printre furtuni decât să mergi uscat, ține privirea îndreptată spre strălucirea acestei stele, dacă nu vrei să fii măturat de uragane. Dacă se ridică vânturile ispitelor și te împotmolești printre obstacolele încercărilor, privește la stea, invocă pe Maria… În pericole, în necazuri, în perplexități, gândește la Maria, invocă pe Maria… Urmând exemplele ei, nu te vei rătăci; invocând-o, nu vei pierde speranța; gândindu-te la ea, nu vei cădea în greșeală. Sprijinit de ea, nu vei aluneca; sub ocrotirea ei, nu-ți va fi frică de nimic; condus de ea, nu vei obosi; cu ocrotirea ei vei ajunge la destinație” (Omilii în cinstea Fecioarei mame, 2,17).

Marie, stea a mării, condu-i tu pe tinerii din lumea întreagă la întâlnirea cu Fiul tău divin Isus, și fii tu păzitoare cerească a fidelității lor față de evanghelie și a speranței lor.

În timp ce vă asigur de amintirea mea zilnică în rugăciune față de fiecare dintre voi, dragi tineri, din inimă vă binecuvântez pe toți împreună cu persoanele care vă sunt dragi.

Vatican, 22 februarie 2009

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.02.2009
Publicarea pe acest sit: 31.01.2009
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns