Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului

Mesajul Sfântului Părinte
Papa Ioan Paul al II-lea
cu ocazia celor de a IX-a și de-a X-a
Zi Mondială A Tineretului

«Precum m-a trimis pe mine Tatăl,
vă trimit și Eu pe voi»
(In 20, 21)

Dragi tineri!

1. «Pace vouă!» (In 20, 19). Prin acest salut, foarte bogat în semnificație, Domnul înviat se prezintă ucenicilor înfricoșați și tulburați după patima sa.

Cu aceeași intensitate și profunzime de sentiment mă adresez vouă, în apropierea celor de-a IX-a și de-a X-a Zile Mondiale ale Tineretului. Ele vor avea loc, așa cum o vrea deja un fericit obicei, în Duminica Floriilor din 1994 și 1995, în vreme ce marea întîlnire internațională care îi reunește pe tinerii din lumea întreagă în jurul Papei este fixată la Manilla, capitala Filipinelor, în ianuarie 1995.

În cursul precedentelor întîlniri care au marcat itinerariul nostru de reflecție și de rugăciune, am avut, ca și ucenicii, posibilitatea de «a vedea» ? ceea ce înseamnă în egală măsură a crede și a cunoaște, aproape «a pipăi» (cf. 1 In 1, 1) ? pe Domnul înviat.

L-am «văzut» și întîmpinat ca învățător și prieten, la Roma în 1984 și 1985, atunci cînd ne-am început pelerinajul din centrul și din inima catolicismului, pentru a da socoteală despre speranța care se află în noi (cf. 1 Pt 3, 15), purtîndu-i Crucea pe drumurile lumii. I-am cerut ? cu insistență ? să rămînă cu noi pe parcursul drumului nostru zilnic.

L-am «văzut» la Buenos Aires, în 1987, cînd, cu tinerii din toate conti-nentele și în mod special din America latină, «am cunoscut iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi și am crezut în ea» (1 In 4, 16) și cînd am procla-mat că revelația sa, ca un soare care luminează și încălzește, hrănește speranța și reînnoiește bucuria efortului misionar pentru construirea civilizației iubirii.

L-am «văzut» la Santiago de Compostella, în 1989, unde i-am descope-rit chipul și l-am recunoscut ca fiind calea, adevărul și viața (cf. In 14, 6), meditînd cu apostolul Iacob asupra profundelor rădăcini creștine ale Europei.

L-am «văzut» în 1991, la Czestochowa, cînd ? barierele odată căzute ? toți împreună, tineri din Est și din Vest, sub privirea atentă a Mamei noastre cerești, am proclamat paternitatea lui Dumnezeu prin Duhul și cînd ne-am recunoscut ? în El ? frați: «Ați primit un duh de fii» (Rom 8, 15).

L-am «văzut» foarte de curînd încă, la Denver, în inima Statelor Unite ale Americii, unde l-am căutat pe fața omului contemporan într-un context cu totul diferit de etapele precedente, dar nu mai puțin entuziasmant datorită profunzimii conținuturilor, făcînd experiența și gustînd darul vieții depline: «Am venit ca ei să aibă viață, și să o aibă din plin» (In 10, 10).

Păstrînd în fața ochilor și în inimi priveliștea minunată și de neuitat a acelei mari întîlniri din mijlocul Munților Stîncoși, pelerinajul nostru se continuă și poposește, de data aceasta, la Manilla, în vastul continent asiatic, loc de întîlnire a celei de-a X-a Zi Mondiale a Tineretului.

Dorința de «a-l vedea pe Domnul» este mereu prezentă în inima omului (cf. In 12, 21) și îl îndeamnă fără încetare să îi caute Fața. Și noi, pornind la drum, ne manifestăm expresia acestui dor și, împreună cu pelerinul pe drumul spre Sion, repetăm: «Fața ta, Doamne, o caut» (Ps 27, 8).

Fiul lui Dumnezeu vine să se întîlnească cu noi, ne întîmpină și ni se arată, El ne repetă ceea ce a spus ucenicilor în seara Învierii: «Precum m-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi» (In 20, 21).

Și de data aceasta, Isus Cristos este cel care îi convoacă pe tinerii din lumea întreagă, El care este centrul vieții noastre, rădăcina credinței noastre, motivul speranței noastre și izvorul dragostei noastre.

Chemați de El, tinerii din toate colțurile planetei se întreabă cu privire la angajarea lor în favoarea «noii evanghelizări», în urma misiunii încredințate Apostolilor și la care fiecare creștin este chemat să participe în virtutea Botezului său și a apartenenței sale la Comunitatea bisericească.

2. Vocația și angajarea misionară a Bisericii izvorăsc din misterul central al credinței noastre: Paștele. Într-adevăr, «în seara aceleiași zile» Isus le apare ucenicilor zăvorîți în spatele ușilor închise «de frica iudeilor» (In 20, 19).

După ce a dat dovada iubirii sale fără limită îmbrățișînd Crucea și oferindu-se ca jertfă de răscumpărare pentru toți oamenii ? El spusese de altfel: «Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca viața să și-o pună pentru prietenii săi» (In 15, 13) ? dumnezeiescul Învățător se reîntoarce printre ai săi, printre cei pe care i-a iubit cel mai intens și cu care și-a petrecut viața pămîntească.

Este o întîlnire extraordinară, în cursul căreia inimile se deschid la fericirea prezenței regăsite a lui Cristos, după evenimentele tragicei sale patimi și ale glorioasei sale învieri. Ucenicii «s-au bucurat văzîndu-l pe Domnul» (In 20, 20).

Întîlnirea din a doua zi după înviere a însemnat pentru Apostoli dovada că mesajul său nu era mincinos, că făgăduințele sale nu erau scrise pe nisip. El, viu și strălucind de slavă, constituie dovada atotputerniciei iubirii lui Dumnezeu, care schimbă în mod radical cursul istoriei și al existențelor noastre individuale.

Întîlnirea cu Isus este deci un eveniment care dă sens existenței omului și care o transformă, deschizînd spiritului orizonturile unei autentice libertăți.

Epoca noastră se situează și ea în «ziua ce urmează Învierii». Ea este «vremea potrivită», «ziua mîntuirii» (2 Cor 6, 2).

Cel Înviat se reîntoarce printre noi cu plinătatea bucuriei și cu o bogă-ție supra-abundentă de viață. Speranța devine certitudine, căci, de vreme ce El a învins moartea, putem și noi spera să triumfăm într-o zi, la plinirea timpurilor, în era contemplării definitive a lui Dumnezeu.

3. Dar întîlnirea cu Domnul înviat nu reflectă numai un moment de bucu-rie individuală. Ea este mai degrabă ocazia prin care se manifestă, în toată amplitudinea ei, chemarea pe care o așteaptă fiecare ființă omenească. Întăriți prin credința în Cristos înviat, sîntem invitați cu toții să deschidem larg porțile vieții, fără temeri, fără incertitudini, pentru a întîmpina Cuvîntul care este Calea, Adevărul și Viața (cf. In 14, 6) și a-l vesti cu tărie și curaj lumii întregi.

Mîntuirea care ne-a fost oferită este un dar pe care nu trebuie să-l ținem ascuns cu gelozie. Este ca lumina soarelui, care prin natura sa străpunge întunericul; este ca apa unui izvor limpede, care țîșnește din stîncă fără a se putea opri.

«Atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, încît l-a dat pe Fiul său unic» (In 3, 16). Isus, trimis omenirii de Tatăl, împărtășește fiecărui credincios plinătatea vieții (cf. In 10, 10), așa cum am meditat și proclamat cu ocazia recentei Zile de la Denver.

Evanghelia sa trebuie să devină «împărtășire» și misiune. Vocația misionară îl angajează pe fiecare creștin; ea devine însăși esența oricărei mărturii de credință concretă și vitală. E vorba de o misiune a cărei origine este în planul Tatălui, plan de iubire și de mîntuire care se realizează cu puterea Duhului, fără de care orice inițiativă apostolică este destinată eșecu-lui. Tocmai pentru a-i face pe ucenicii săi capabili să împlinească această misiune, Isus le spune: «Primiți pe Duhul Sfînt» (In 20, 22). El transmite astfel Bisericii misiunea sa mîntuitoare, pentru ca misterul pascal să continue să fie împărtășit fiecărui om, în toate timpurile, pe toate meridianele planetei.

Mai ales voi, tinerii, sînteți chemați să vă faceți misionari ai acestei Noi Evanghelizări, dînd mărturie în fiecare zi Cuvîntului care mîntuiește.

4. Voi trăiți cel mai direct neliniștile epocii actuale a istoriei, bogată în speranțe și incertitudini, în care uneori cu ușurință se poate pierde calea care duce la întîlnirea cu Cristos.

Într-adevăr, în zilele noastre tentațiile sînt multiple, ca și seducțiile care ar vrea să sufoce glasul divin care răsună în adîncul inimii fiecăruia.

Omului secolului nostru, vouă tuturor, dragi tineri care sînteți înfome-tați și însetați de adevăr, Biserica vi se înfățișează ca tovarășă de călătorie. Ea vă oferă veșnicul mesaj evanghelic și vă încredințează o sarcină apostolică entuziasmantă: să fiți protagoniștii Noii Evanghelizări.

Fidelă păzitoare și interpretă a patrimoniului credinței care i-a fost transmis de Cristos, ea înțelege să dialogheze cu noile generații; ea vrea să se intereseze despre nevoile și așteptările lor, pentru a căuta, în dialog sincer și deschis, sentimentele cele mai potrivite spre a ajunge la izvoarele mîntuirii dumnezeiești.

Biserica încredințează tinerilor sarcina de a face să răsune în lume bucuria care izvorăște din întîlnirea cu Cristos. Dragi prieteni, lăsați-vă cuceriți de Cristos; primiți invitația lui de a-l urma. Mergeți și vestiți Vestea cea Bună care răscumpără (cf. Mt 28, 19); faceți-o cu bucurie în inimă și răspîndiți speranță într-o lume adesea încercată de deznădejde, răspîndiți credință într-o societate care pare uneori că se resemnează la necredință, răspîndiți iubirea în mijlocul evenimentelor cotidiene adesea ritmate de logica egoismului dezlănțuit.

5. Pentru a-i putea imita pe ucenicii care, purtați de suflarea Duhului, au proclamat fără șovăire credința lor în Răscumpărătorul care îi iubește pe toți oamenii și care vrea să îi mîntuiască pe toți (cf. Fapte 2, 22-24. 32-36), trebuie să devenim oameni noi, părăsind omul vechi pe care îl purtăm în noi și lăsîndu-ne reînnoiți în profunzime de puterea Duhului Domnului.

Fiecare dintre voi e trimis în lume, în special printre tinerii de vîrsta voastră, pentru a transmite prin mărturia vieții și a faptelor voastre mesajul evanghelic al împăcării și al păcii: «Vă rugăm, în numele lui Cristos, lăsați-vă împăcați cu Dumnezeu!» (2 Cor 5, 20).

Această împăcare este înainte de toate destinul individual al fiecărui creștin, care își hrănește și își reînnoiește continuu identitatea sa de ucenic al Fiului lui Dumnezeu în rugăciune și în participarea la sacramente, în special la sacramentele Pocăinței și Euharistiei.

Dar este și destinul întregii familii umane. Astăzi, a fi misionar în mijlocul societății noastre înseamnă și a folosi cel mai bine cu putință mijloacele de comunicare în vederea acestei sarcini religioase și pastorale.

Devenind înflăcărați transmițători ai Cuvîntului care mîntuiește și martori ai bucuriei pascale, veți fi și ziditori de pace într-o lume care se îndoiește că poate dobîndi această pace, considerînd-o ca pe o utopie și uitîndu-i rădăcinile profunde. Rădăcinile păcii ? o știți prea bine ? se află în inima fiecăruia, dacă știe să se deschidă la urarea Răscumpărătorului înviat: «Pace vouă!» (In 20, 19).

De-acum înainte, în vederea adventului celui de-al treilea mileniu creș-tin, vouă, tinerilor, vă este încredințată într-un mod special datoria de a deveni niște împărțitori de speranță și făcători de pace (cf. Mt 5, 9), într-o lume care are tot mai multă nevoie de martori credibili și de vestitori coerenți. Să știți să vorbiți la inimă tinerilor de vîrsta voastră, însetați de adevăr și de fericire, aflați într-o constantă, deși adesea inconștientă, căutare a lui Dumnezeu.

6. Preaiubiți tineri din lumea întreagă!

Deschizînd oficial, prin acest Mesaj, drumul către viitoarele două Zile Mondiale ale Tineretului, doresc să reînnoiesc salutul meu afectuos fiecăruia dintre voi, în special celor care trăiesc în Filipine: într-adevăr, în 1995, pentru prima oară Întîlnirea Mondială a tinerilor cu Papa va fi celebrată pe continen-tul asiatic, bogat în tradiții și cultură. Vouă, tineri din Filipine, vă revine de data aceasta să pregătiți primirea numeroșilor voștri prieteni din lumea întrea-gă. Astfel, tînăra Biserică din Asia este chemată într-un mod special să dea cu ocazia întîlnirii de la Manilla o vie și ferventă mărturie de credință. Îi doresc să știe să primească acest dar pe care însuși Cristos se pregătește să i-l ofere.

Vouă tuturor, tineri din toate colțurile lumii, vă adresez această invitație de a porni în mod spiritual la drum spre viitoarele Zile Mondiale. Însoțiți și călăuziți de Păstorii voștri, în sînul parohiilor și diecezelor, al asociațiilor, mișcărilor și grupurilor ecclesiale, pregătiți-vă să primiți semințele de sfințenie și de har cu care Domnul va voi cu siguranță să vă copleșească cu o generoasă abundență.

Doresc ca celebrarea acestor Zile să fie pentru voi toți o ocazie privi-legiată de formare și de creștere în cunoașterea personală și comunitară a lui Cristos; să vă stimuleze interior spre a vă consacra în Biserică slujirii fraților pentru a clădi civilizația iubirii.

Încredințez Mariei, Fecioara prezentă în Cenacol, Maica Bisericii (cf. Fapte 1, 14), pregătirea și desfășurarea viitoarelor Zile Mondiale: Ea să ne facă cunoscut secretul său pentru a-l întîmpina pe Fiul în viața noastră, ca să facem ce ne va spune El (cf. In 2, 5).

Și Binecuvîntarea mea părintească, dată din inimă, să vă însoțească.

Din Vatican, 21 noiembrie 1993, în Solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului.

Papa Ioan Paul al II-lea

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ARCB.ro
Publicarea în original: 21.11.1993
Publicarea pe acest sit: 10.10.2000
Etichete: ,

Lasă un răspuns