Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii

Ziua Mondială a Păcii
„Pace pe pământ oamenilor, pe care Domnul îi iubește”
Mesajul Sanctității sale Papa Ioan Paul al II-lea
pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păcii
1 ianuarie 2000

1. Acesta este mesajul îngerilor care, acum 2000 de ani, a însoțit nașterea lui Isus Cristos (cf. Lc 2,14) și pe care-l vom auzi răsunând în noapte sfântă de Crăciun, când în mod solemn va fi deschis marele jubileu.

Acest mesaj de speranță, care vine din peștera de la Betleem, vrem să-l propunem încă o dată la începutul noului mileniu: Dumnezeu iubește pe toți bărbații și femeile de pe pământ și le dă speranța unui timp nou, a unui timp de pace. Iubirea sa, revelată pe deplin în Fiul său născut din femeie, este fundamentul păcii universale. Primit în intimitatea inimii, el împacă pe fiecare cu Dumnezeu și cu el însuși, reînnoiește raporturile dintre oameni și provoacă acea sete de fraternitate capabilă să îndepărteze ispita violenței și a războiului.

Marele jubileu este indisolubil legat de acest mesaj de iubire și de reconciliere, care interpretează cele mai autentice aspirații ale omenirii timpului nostru.

2. În perspectiva unui an plin de semnificație, reînnoiesc tuturor urarea cordială de pace. Tuturor le spun că pacea este posibilă. Ea trebuie cerută ca un dar de la Dumnezeu, dar, cu ajutorul său, ea trebuie construită zi de zi prin faptele dreptății și ale iubirii.

Desigur sunt probleme multe și complexe care fac ca drumul către pace să fie adesea dificil și descurajant, dar ea reprezintă o exigență profundă înrădăcinată în inima fiecărui om. Totuși nu trebuie micșorată voința de a o căuta. La baza acestei căutări trebuie să fie conștiința că, în ciuda faptului că este însemnată de păcat, de ură și de violență, omenirea este chemată de Dumnezeu să formeze o unică familie. Acest plan divin trebuie recunoscut și sprijinit, promovând căutarea relațiilor armonioase dintre persoane și popoare, într-o cultură de deschidere spre transcendent, de promovare a omului, de respectare a naturii.

Acesta este mesajul de Crăciun, acesta este mesajul jubileului, aceasta este urarea mea la începutul unui nou mileniu.

„Prin război, cea care pierde este omenirea”

3. În secolul pe care-l lăsăm în urmă, omenirea a fost aspru încercată de un șir interminabil și îngrozitor de războaie, de conflicte, genocide, „purificări etnice”, care au cauzat suferințe de nepovestit: milioane și milioane de victime, familii și țări distruse, mulțimi de refugiați, mizerie, foame, boli, subdezvoltare, pierderea unor imense resurse. La rădăcina acestei suferințe este o logică a violenței, hrănită de dorința de a stăpâni și de a exploata pe alții, de ideologia puterii sau a utopismului totalitar, de naționalisme nesănătoase sau vechi dușmănii tribale. Uneori împotriva violenței brutale și sistematice, menită chiar spre exterminarea totală sau subjugarea de popoare și regiuni întregi, a fost necesară o rezistență armată.

Secolul XX ne lasă ca moștenire mai ales un avertisment: războaiele sunt adesea cauza altor războaie, deoarece alimentează uri profunde, creează situații de nedreptate și calcă în picioare demnitatea și drepturile persoanelor. Ele, în general, nu rezolvă problemele pentru care combat, ba chiar, pe lângă faptul că sunt distrugătoare, sunt și inutile. Prin război cea care pierde este omenirea. Numai prin pace și cu pacea se poate garanta respectarea demnității persoanei umane și a drepturilor sale inalienabile.

4. În fața scenariului războiului secolului XX, onoarea omenirii a fost salvată de cei care au vorbit și au lucrat în numele păcii.

Este de datoria noastră a aminti pe atâția care au contribuit la afirmarea drepturilor umane și la proclamarea lor solemnă, la înfrângerea totalitarismelor, la încheierea colonialismului, la dezvoltarea democrației, la crearea marilor organisme internaționale. Exemple luminoase și profetice ne-au oferit cei care au întipărit alegerile lor de viață cu valoarea nonviolenței. Mărturia lor de coerență și fidelitate, care a ajuns adesea până la martiriu, a scris pagini minunate și bogate în învățături.

Printre aceia care au acționat în numele păcii nu trebuie să uităm bărbații și femeile a căror angajare a făcut posibile marile progrese în toate domeniile științei și tehnicii, dând posibilitatea să se învingă boli îngrozitoare, să se îmbunătățească și să se prelungească viața.

Nu pot apoi să nu menționez pe predecesorii mei, de cinstită amintire, care au condus Biserica în secolul XX. Prin magisteriul lor înalt și opera lor neobosită, au orientat Biserica în promovarea unei culturi a păcii. Ca și o emblemă a acestei opere multiforme se află intuiția fericită și clarvăzătoare a lui Paul al VI-lea care, la 8 decembrie 1967, a instituit Ziua Mondială a Păcii. Din an în an ea s-a consolidat ca o rodnică experiență de reflecție și proiect comun.

„Chemarea de a fi o unică familie”

5. Pace pe pământ oamenilor pe care Domnul îi iubește.

Salutul evanghelic ne sugerează o întrebare tristă: secolul care începe va fi pentru oameni și popoare un secol al păcii și al fraternității mult dorite? Desigur nu putem prevedea viitorul. Totuși putem stabili un principiu exigent: va fi pace în măsura în care omenirea întreagă va ști să redescopere chemarea sa originară de a fi o unică familie, în care demnitatea și drepturile persoanelor – de orice rasă, religie, stare – se vor afirma ca primele și superioare față de orice altă diferențiere și specificare.

Dintr-o asemenea conștiință poate primi suflet, sens și orientare actualul context mondial, marcat de dinamismele globalizării. În astfel de procese, care nu sunt lipsite de riscuri, sunt prezente oportunități extraordinare și promițătoare, tocmai în vederea scopului de a face din omenire o singură familie, bazată pe valorile dreptății, ale echității și solidarității.

6. Pentru aceasta e necesar de a realiza o răsturnare de perspectivă: trebuie să domine peste toate nu binele particular al unei comunități politice, rasiale sau culturale, dar binele omenirii. Căutarea binelui comun al unei singure comunități politice nu poate fi în contrast cu binele comun al întregii omeniri, exprimat în recunoașterea și respectarea drepturilor umane, decretate de Declarația universală a drepturilor omului din 1948. De aceea, trebuie depășite concepțiile și practicile, adesea condiționate și determinate de puternice interese economice, care subordonează faptului absolut al națiunii și al statului orice altă valoare. Diviziunile și diferențierile politice, culturale și instituționale în care se structurează și se organizează omenirea sunt, în această perspectivă, legitime în măsura în care se armonizează cu apartenența la familia umană și cu exigențele etice și juridice care derivă din ea.

Crimele împotriva omenirii

7. Din acest principiu izvorăște o consecință de o însemnătate enormă: cel care lezează drepturile umane lezează conștiința umană ca atare, lezează însăși omenirea. Datoria de a apăra aceste drepturi trece chiar peste granițele geografice și politice în care au fost încălcate. Crimele împotriva omenirii nu pot fi considerate afaceri interne ale unei națiuni. Instituirea unui tribunal penal internațional chemat să judece aceste crime, oriunde și oricum ar avea loc ele, este un pas important în acest sens. Trebuie să mulțumim lui Dumnezeu dacă continuă să crească, în conștiința popoarelor și a națiunilor, convingerea că drepturile umane nu au granițe, pentru că sunt universale și indivizibile.

8. În timpul nostru a scăzut numărul războaielor dintre state. Acest fapt, în sine mângâietor, este totuși puternic redimensionat dacă se consideră conflictele armate care se desfășoară în interiorul statelor. Din păcate ele sunt foarte numeroase, prezente practic pe toate continentele, și nu arareori foarte violente. Mai mult au la bază motive istorice îndepărtate de natură etnică, tribală sau chiar religioasă, cărora acum li se adaugă alte motive de natură ideologică, socială și economică.

Aceste conflicte interne, în general combătute prin folosirea impresionantă a armelor cu calibru mic sau a așa-ziselor arme „ușoare”, dar în realitate extraordinar de ucigătoare, au adesea implicații grave care trec dincolo de granițele statului, implicând interese și responsabilități externe. Deși este adevărat că datorită gradului lor înalt de complexitate este foarte dificil de a înțelege și a aprecia cauzele și interesele în joc, rezultă un fapt incontestabil: consecințele cele mai dramatice ale acestor conflicte sunt îndurate de populațiile civile, și din cauza neobservării practice atât a legilor comune cât și a însăși legilor de război. Departe de a fi protejați, civilii sunt adesea primul obiectiv al forțelor opuse, atunci când ei înșiși nu sunt implicați în acțiuni armate directe în interiorul unei spirale perverse care îi vede, în același tip, ca victime și ucigași ai altor civili.

Multe și foarte oribile au fost, și continuă să fie, scenariile sinistre în care copii, femei, bătrâni fără apărare, nevinovați, devin, fără voia lor, victime ale conflictelor care însângerează zilele noastre; într-adevăr prea multe, pentru a nu simți că a sosit momentul de a schimba drumul, prin decizie și mare simț de responsabilitate.

Dreptul la asistență umanitară

9. În orice caz, în fața unor astfel de situații dramatice atât de complexe, trebuie afirmată, împotriva tuturor „motivelor” presupuse pentru război, valoarea superioară a dreptului umanitar și, de asemenea, datoria de a garanta dreptul la asistență umanitară populațiilor suferinde și refugiaților.

Recunoașterea și satisfacerea efectivă a acestor drepturi nu trebuie să se afle la baza intereselor vreunei părți aflate în conflict. Dimpotrivă, se impune obligația de a individualiza toate acele moduri, instituționale sau nu, care pot concretiza cel mai bine finalitățile umanitare. Legitimarea morală și politică a unor astfel de drepturi este, de fapt, în principiul conform căruia binele persoanei umane este înainte de toate și transcende orice instituție umană.

10. Vreau să reafirm aici convingerea mea profundă că, în față modernelor conflicte armate, instrumentul negocierii între părți, cu intervenții oportune de mediere și pacificare puse în acțiune de organisme internaționale și regionale, asumă o relevanță maximă, atât pentru a preveni însăși conflictele, cât și, o dată izbucnite, pentru a le face să înceteze, restabilind pacea printr-o constituire echitabilă a drepturilor și a intereselor în joc.

Această convingere asupra rolului pozitiv al organismelor de mediere și pacificare trebuie extinsă la organizațiile umanitare neguvernative și la cele religioase care, cu discreție și fără calcule, promovează pacea între diferite grupuri, ajută la învingerea vechilor dușmănii, împacă dușmanii și deschid drumul spre un viitor nou și comun. În timp ce le aduc omagiu pentru nobila dăruire pentru cauza păcii, doresc să adresez un gând de prețuire tuturor celor care și-au dat viața pentru ca alții să poată trăi: pentru ei înalț către Dumnezeu rugăciunea mea și îi invit, de asemenea, pe credincioși să facă același lucru.

„Participarea umanitară”

11. Evident, atunci când populațiile civile riscă să piară sub loviturile unui agresor nedrept, iar eforturile politicii și instrumentele de apărare nonviolente nu valorează nimic, este legitim și, de asemenea, o datorie angajarea cu inițiative concrete pentru a dezarma agresorul. Totuși aceste inițiative trebuie să fie circumscrise timpului și precise în obiectivele lor, conduse în respectarea deplină a dreptului internațional, garantate de o autoritate recunoscută la nivel supranațional și, în orice caz, niciodată lăsate după logica armelor.

Va fi necesară pentru aceasta folosirea la maxim și în spiritul dreptății a ceea ce s-a prevăzut în Carta Națiunilor Unite, precizând ulterior instrumente și modalități eficace de intervenție în cadrul legalității internaționale. În această privință, aceeași Organizație a Națiunilor Unite trebuie să ofere tuturor statelor membre o oportunitate echitabilă de a participa la decizii, depășind privilegii și discriminări care îi slăbesc rolul și credibilitatea.

12. Se deschide aici un domeniu nou de reflecție și de discuție atât pentru politică cât și pentru drept, un câmp pe care toți îl dorim cultivat cu pasiune și înțelepciune. Este necesară, și nu tergiversată, o reînnoire a dreptului internațional și a instituțiilor internaționale care să aibă ca prioritate înaintea oricărui lucru binele omenirii și al persoanei umane, punctul de plecare și criteriul fundamental de organizare. Această reînnoire este cu atât mai urgentă cu cât considerăm paradoxul războiului din timpul nostru, care a generat și în conflicte recente, unde pentru siguranța maximă a armatelor corespundeau condiții tulburătoare de pericol pentru populațiile civile. În nici un fel de conflict nu este legitim a neglija dreptul civililor la integritate.

Apoi, dincolo de perspectivele juridice și instituționale, pentru toți oamenii și femeile de bunăvoință, chemați să se angajeze ei înșiși pentru pace, rămâne fundamentală datoria de a dezvolta structuri de pace și instrumente de nonviolență, de a depune toate eforturile posibile pentru a aduce pe cei ce sunt în conflict la masa negocierilor.

Pacea în solidaritate

13. Pace pe pământ oamenilor, pe care Domnul îi iubește. De la problematica războiului, privirea se îndreaptă în mod natural spre o altă dimensiune, care este legată de ea în mod deosebit: problema solidarității. Datoria nobilă și angajantă a păcii, sădită în vocația omenirii ca să fie și să se recunoască ca o familie, are un punct de forță în principiul destinării universale a bunurilor pământului, principiu care nu delegitimează proprietatea privată, dar îi deschide concepția și gestiunea la funcția sa socială de care nu poți face abstracție, în avantajul binelui comun și mai ales al membrilor mai slabi ai societății. Acest principiu fundamental nu este acceptat, după cum demonstrează menținerea și lărgirea diferenței dintre un Nord al lumii, tot mai bogat în bunuri și resurse și compus dintr-un număr crescând de bătrâni, și un Sud în care se concentrează marea majoritate a tinerelor generații, lipsite încă de o perspectivă credibilă a dezvoltării sociale, culturale și economice.

Nimeni să nu-și facă iluzii că simpla absență a războiului este sinonimă păcii durabile. Nu există pace adevărată dacă ea nu este însoțită de egalitate, adevăr, dreptate și solidaritate. Este destinat falimentului orice proiect care ține separate două drepturi indivizibile și interdependente: dreptul la pace și dreptul la o dezvoltare integrală și solidară. „Nedreptățile, dezechilibrele excesive cu caracter economic sau social, invidia, neîncrederea și orgoliul care izbucnesc dăunător între oameni și națiuni, amenință neîncetat pacea și cauzează războaiele. Tot ceea ce se face pentru a elimina aceste dezordini contribuie la construirea păcii și la evitarea războiului”.

14. La începutul unui nou secol, sărăcia miliardelor de bărbați și femei este o problemă care mai mult decât alta interpelează conștiința noastră umană și creștină. Ea devine și mai dramatică atunci când ne dăm seamă că marile probleme economice ale timpului nostru nu depind de lipsa de resurse, dar de faptul că actualele structuri economice, sociale și culturale se străduiesc să ia pe umeri exigențele unei dezvoltări autentice.

Pe bună dreptate săracii, atât cei din țările în curs de dezvoltare cât și cei din țările prospere și bogate, „cer dreptul de a avea parte de bunuri materiale și de a pune în acțiune capacitatea lor de muncă, creând astfel o lume mai dreaptă și mai prosperă pentru toți. Înălțarea celor săraci este o mare ocazie pentru creșterea morală, culturală dar și economică a întregii omeniri”. Să privim la cei săraci nu ca la o problemă, dar ca la cei care pot deveni subiecte și protagoniști ai unui viitor nou și mai uman pentru toată lumea.

Urgența unei regândiri a economiei

15. În această perspectivă este necesar a ne întreba și cu privire la acea greutate crescândă pe care în ziua de astăzi o simt, în fața problemelor care apar pe versantul sărăciei, al păcii, al ecologiei, al viitorului tinerilor, mulți cercetători și lucrători economici atunci când reflectă asupra rolului pieței, asupra dimensiunii monetar-financiare, asupra deschiderii dintre economic și social și asupra altor teme asemănătoare din activitatea economică.

Poate că a ajuns momentul unei noi și profunde reflecții asupra sensului economiei și a scopurilor sale. Pare urgent în această privință reconsiderarea concepției însăși a bunăstării, pentru ca să nu fie dominată de o perspectivă utilitaristă insuficientă, lăsând un spațiu marginal și rezidual valorilor ca solidaritatea și altruismul.

16. Aș vrea să invit aici promotorii științei economice și pe însăși lucrătorii din acest sector, ca și pe responsabilii politici, să ia seama de urgența ca practica economică și politicile corespunzătoare să tindă spre binele fiecărui om și a omului în totalitate. Aceasta o cere nu numai etica, dar și o economie sănătoasă. Pare confirmat de fapt din experiență că succesul economic este totdeauna condiționat de valorizarea persoanelor și a capacităților lor, de promovarea participării, de folosirea mai mult și mai bine a cunoștințelor și informațiilor, de creșterea solidarității.

Sunt valori care, departe de a fi străine științei și acțiunii economice, contribuie la formarea unei științe și a unei practici integral „umane”. O economie care nu privește dimensiunea etică și care nu se îngrijește să slujească binele persoanei – a fiecărei persoane și a întregii persoane – în sine nici nu se poate numi „economie”, înțeleasă în sensul unei gestionări raționale și benefice a bogăției materiale.

Ce modele de dezvoltare?

17. Din moment ce omenirea, chemată să fie o singură familie, este încă în mod dramatic împărțită în două de către sărăcie – la începutul secolului XXI mai mult de un miliard patru sute de milioane de persoane trăiesc într-o situație de extremă sărăcie – este urgentă o reconsiderare a modelelor ce inspiră alegerile de dezvoltare.

În această privință, ar trebui să se armonizeze mai bine exigențele legitime ale eficienței economice cu cele ale participării politice și ale dreptății sociale, fără a recădea în greșelile ideologice comise în secolul XX. În concret, aceasta înseamnă a împleti cu solidaritate rețelele interdependențelor economice, politice și sociale, pe care procesele de globalizare în act tind să le mărească.

Aceste procese cer o regândire a cooperării internaționale, în termenii unei noi culturi a solidarității. Gândită ca sămânță a păcii, cooperarea nu se poate reduce la ajutor și asistență, cu atât mai puțin la căutarea avantajelor ce ar decurge din resursele puse la dispoziție. Ea trebuie să exprime, în schimb, o angajare concretă și palpabilă a solidarității, astfel încât să-i facă pe săraci protagoniștii propriei dezvoltări și să poată fi promovat un număr cât mai mare de persoane în cadrul realităților economice și politice în care trăiesc, să fie încurajată creativitatea tipică a persoanei umane, de care depinde și bogăția națiunilor.

În special, e necesar a găsi soluții definitive vechii probleme a debitului internațional al țărilor sărace, garantând în același timp finanțările necesare și pentru lupta împotriva foamei, a subnutriției, a bolilor, analfabetismului și degradării ambientului.

18. Într-o formă mai urgentă decât în trecut este necesitatea de a valorifica conștiința valorilor morale universale, pentru a înfrunta problemele prezentului, a cărui conotație comună este dată de dimensiunea planetară pe care și-o asumă. Promovarea păcii și a drepturilor umane; constituirea conflictelor armate interne și externe ale Statelor; apărarea minorităților etnice și a migranților; salvgardarea ambientului; bătălia împotriva bolilor îngrozitoare; lupta împotriva comerțului cu droguri și cu arme și împotriva corupției politice și economice, sunt probleme pe care nici o națiune nu le poate rezolva singură. Ele privesc întreaga comunitate umană, și de aceea trebuie înfruntate și rezolvate acționând împreună.

Trebuie găsită calea pentru a discuta, printr-un limbaj inteligibil și comun, problemele puse de viitorul omului. Fundamentul acestui dialog este legea morală universală scrisă în inima omului. Urmând această „gramatică” a spiritului comunitatea umană poate înfrunta probleme conviețuirii și se poate mișca spre viitor respectând planul lui Dumnezeu.

Din întâlnirea dintre credință și rațiune, dintre simțul religios și cel moral derivă o contribuție decisivă în direcția dialogului și al colaborării dintre popoare, dintre culturi și religii.

Isus, darul păcii

19. Pace pe pământ oamenilor, pe care Domnul îi iubește! În lumea întreagă în contextul marelui jubileu, creștinii sunt angajați pentru a actualiza în mod solemn misterul Întrupării. Reascultând anunțul îngerilor de la Betleem (cf. Lc 2,14), ei ne reamintesc cu conștiința că Isus „este pacea noastră” (Ef 2,14), este darul păcii pentru toți oamenii. Primele sale cuvinte adresate discipolilor după Învierea au fost:”Pace vouă!” (In 20,19.21.26). El a venit pentru a uni ceea ce era divizat, pentru a distruge păcatul și ura, redeșteptând în omenire vocația la unitate și la fraternitate. El este „principiul și modelul acestei omeniri reînnoite pătrunsă de iubire fraternă, de sinceritate și de spiritul păcii, spre care toți aspiră”.

20. În acest an jubiliar, Biserica, în amintirea vie a Domnului său, vrea să confirme propria vocație și misiune de a fi în Cristos „sacrament” adică semn și instrument de pace în lume și pentru lume. Pentru ea, a împlini misiunea evanghelizatoare este a lucra pentru pace. „Astfel Biserica, unica turmă a lui Dumnezeu, ca stindard înălțat între popoare, punând în slujba întregului neam omenesc Evanghelia păcii, realizează în speranță pelerinajul său spre patria cerească”.

Așadar angajarea de a construi pacea și dreptatea pentru credincioșii catolici nu este secundară, dar esențială, și este îndeplinită cu suflet deschis către frații celorlalte Biserici și Comunități ecleziale, credincioșii celorlalte religii și către toți bărbații și femeile de bunăvoință, cu care împărtășim aceeași grijă pentru pace și fraternitate.

Angajarea generoasă pentru pace

21. Este motiv de speranță a constata cum, în ciuda a multiple și mari obstacole, continuă să se dezvolte zilnic inițiative și proiecte de pace prin generoasa colaborare a atâtor persoane. Pacea este un edificiu mereu în construcție. La construirea lui participă:

– părinții, care în familie, trăiesc și mărturisesc pacea și-i educă pe fiii lor în spiritul ei;

– educatorii care știu să transmită valorile autentice, prezente în orice spațiu al științei și în patrimoniul istoric și cultural al omenirii;

– bărbații și femeile care muncesc, angajați să mărească lupta lor seculară pentru demnitatea muncii față de noile situații care, la nivel internațional, cer dreptate și solidaritate;

– guvernanții care pun în centrul acțiunii politice proprii și a țărilor lor o determinare fermă și convinsă pentru pace și pentru dreptate;

– toți cei care, în Organizațiile Internaționale, acționează adesea cu lipsă de mijloace, în prima linie, unde a fi „operatori ai păcii” este o acțiune riscantă și pentru propria integritate personală;

– membrii Organizațiilor nonguvernamentale care, prin studiu și acțiune, în diferite părți ale lumii și în cele mai variate situații, se dedică prevenirii și rezolvării conflictelor;

– credincioșii care, convinși că credința autentică nu este niciodată izvor al războiului nici al violenței, promovează prin dialogul ecumenic și cel interreligios, motivele păcii și ale iubirii.

22. Gândul meu se îndreaptă în special spre voi, dragi tineri, care experimentați în mod deosebit binecuvântarea vieții și aveți datoria de a nu o irosi. În școli și universități, la locurile de muncă, în timpul liber și când practicați sportul, în tot ceea ce faceți, lăsați-vă conduși de acest gând constant: pacea în interiorul vostru și în jurul vostru, mereu pacea, pacea cu toți, pacea pentru toți.

Tinerilor care, din păcate au cunoscut tragica experiență a războiului și încearcă sentimente de ură și răzbunare, vreau să le adresez un cuvânt de încurajare: faceți posibilul de a regăsi calea reconcilierii și a iertării. Este o cale dificilă, dar este unica care vă va permite să priviți spre viitor cu speranță pentru voi, fiii voștri, țara voastră și omenirea întreagă.

Voi relua acest dialog cu voi, dragi tineri, când ne vom întâlni la Roma, în luna august anului 2000, pentru ziua jubiliară dedicată vouă.

Papa Ioan al XXIII-lea, în unul din ultimele sale discursuri, s-a adresat încă o dată „oamenilor de bunăvoință” pentru a-i invita să se angajeze într-un program de pace bazat pe „evanghelia ascultării lui Dumnezeu, a milostivirii, a iertării”. Și adăuga: „Atunci, fără îndoială, flacăra luminoasă a păcii va parcurge calea sa, aprinzând bucuria și vărsând lumina și harul în inima oamenilor de pe toată fața pământului, făcându-i să descopere, dincolo de toate granițele, fețele fraților, fețele prietenilor”. Voi, tineri ai anului 2000, puteți descoperi și puteți face să se descopere fețele fraților și fețele prietenilor!

În acest an jubiliar, în care Biserica se va angaja în rugăciunea pentru pace cu intenții speciale, ne îndreptăm cu devoțiune filială spre Mama lui Isus invocând-o ca Regină a păcii, pentru ca ea să împartă cu dărnicie darurile bunătății sale materne și să ajute neamul omenesc să devină o singură familie, în solidaritate și pace.

Vatican, la 8 decembrie 1999

Ioan Paul al II-lea

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: pr. Anton Iștoc
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.01.2000
Publicarea pe acest sit: 01.01.2000
Etichete: ,

Lasă un răspuns