Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor

A 90-a Zi Mondială a Misiunilor
Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru Ziua Mondială a Misiunilor

Biserică misionară, martoră a milostivirii
23 octombrie 2016

Iubiți frați și surori,

Jubileul Extraordinar al Milostivirii, pe care Biserica îl trăiește, oferă o lumină deosebită și Zilei Misionare Mondiale din 2016: ne invită să privim la misiunea ad gentes ca o mare, imensă operă de milostivire atât spirituală cât și materială. De fapt, în această Zi Misionară Mondială, suntem invitați toți să „ieșim”, ca discipoli misionari, fiecare punând în slujbă propriile talente, propria creativitate, propria înțelepciune și experiență în ducerea mesajului duioșiei și compasiunii lui Dumnezeu întregii familii umane. În virtutea mandatului misionar, Biserica se îngrijește de cei care nu cunosc evanghelia, pentru că dorește ca toți să fie mântuiți și să ajungă să trăiască experiența iubirii Domnului. Ea „are misiunea de a vesti milostivirea lui Dumnezeu, inimă pulsantă a evangheliei” (Bula Misericordiae vultus, 12) și să o proclame în fiecare colț al pământului, încât să ajungă la fiecare femeie, bărbat, bătrân, tânăr și copil.

Milostivirea procură bucurie intimă inimii Tatălui atunci când întâlnește fiecare creatură umană; încă de la început, el se adresează cu iubire și celor mai fragile, pentru că măreția sa și puterea sa se revelează tocmai în capacitatea de a se întruchipa în cei mici, cei rebutați, cei asupriți (cf. Dt 4,31; Ps 86,15; 103,8; 111,4). El este Dumnezeul binevoitor, atent, fidel; devine aproape pentru cel care este în nevoie pentru a fi aproape de toți, mai ales de cei săraci; se implică în realitatea umană cu duioșie exact cum ar face un tată și o mamă în viața copiilor lor (cf. Ier 31,20). La sânul matern face trimitere termenul folosit de Biblie pentru a exprima milostivirea: deci la iubirea unei mame față de copii, acei copii pe care ea îi va iubi întotdeauna, în orice împrejurare și orice s-ar întâmpla, pentru că sunt rod al sânului ei. Acesta este un aspect esențial și al iubirii pe care Dumnezeu o nutrește față de toții copiii săi, în mod deosebit față de membrii poporului pe care i-a născut și pe care vrea să-i crească și să-i educe: în fața fragilităților și infidelităților lor, interiorul său se înduioșează și freamătă de compasiune (cf. Os 11,8). Și totuși, el este milostiv față de toți, iubirea sa este pentru toate popoarele și duioșia sa se extinde asupra tuturor creaturilor (cf. Ps 145,8-9).

Milostivirea își are manifestarea cea mai înaltă și împlinită în Cuvântul întrupat. El revelează chipul Tatălui bogat în milostivire, „vorbește despre ea și o explică prin folosirea de asemănări și de parabole, dar mai ales el însuși o întrupează și o personifică” (Ioan Paul al II-lea, Enciclica Dives in misericordia, 2). Primindu-l și urmându-l pe Isus prin evanghelie și sacramente, cu acțiunea Duhului Sfânt, noi putem deveni milostivi precum Tatăl nostru ceresc, învățând să iubim așa cum el ne iubește și făcând din viața noastră un dar gratuit, un semn al bunătății sale (cf. Bula Misericordiae vultus, 3). Biserica, în mijlocul omenirii, cea dintâi este comunitatea care trăiește din milostivirea lui Cristos: mereu se simte privită și aleasă de el cu iubire milostivă, și din această iubire scoate stilul mandatului său, trăiește din ea și o face cunoscută neamurilor într-un dialog respectuos cu orice cultură și convingere religioasă.

Pentru a mărturisi această iubire de milostivire, ca în primele timpuri ale experienței ecleziale, sunt atâția bărbați și femei de orice vârstă și condiție. Semn elocvent al iubirii materne a lui Dumnezeu este o considerabilă și crescândă prezență feminină în lumea misionară, alături de cea masculină. Femeile, laice sau consacrate, și astăzi chiar multe familii, realizează vocația lor misionară în cele mai diferite forme: de la vestirea directă a evangheliei la slujirea caritativă. Alături de opera evanghelizatoare și sacramentală a misionarilor, femeile și familiile înțeleg adesea mai adecvat problemele oamenilor și știu să le înfrunte în mod oportun și uneori inedit: în grija față de viață, cu o atenție deosebită mai mult față de persoane decât față de structuri și punând în joc orice resursă umană și spirituală în construirea armoniei, relațiilor, păcii, solidarității, dialogului, colaborării și fraternității, fie în cadrul raporturilor interpersonale fie în cadrul mai amplu al vieții sociale și culturale, și îndeosebi al îngrijirii săracilor.

În multe locuri evanghelizarea pornește de la activitatea educativă, căreia opera misionară îi dedică angajare și timp, ca viticultorul milostiv din evanghelie (cf. Lc 13,7-9; In 15,1), cu răbdarea de a aștepta roadele după ani de formare lentă; se generează astfel persoane capabile să evanghelizeze și să facă să ajungă Evanghelia acolo unde nu s-ar aștepta să se vadă realizată. Biserica poate să fie definită „mamă” și pentru cei care vor putea ajunge într-o zi la credința în Cristos. De aceea doresc ca poporul sfânt al lui Dumnezeu să exercite slujirea maternă a milostivirii, care ajută atât de mult să-l întâlnească și să-l iubească pe Domnul popoarele care încă nu-l cunosc. De fapt, credința este dar al lui Dumnezeu și nu rod al prozelitismului; însă crește grație credinței și carității evanghelizatorilor care sunt martori ai lui Cristos. Mergând pe căile lumii se cere discipolilor lui Isus acea iubire care nu măsoară, ci care mai degrabă tinde să aibă față de toți aceeași măsură a Domnului; să vestim darul cel frumos și cel mai mare pe care el ni l-a oferit: viața sa și iubirea sa.

Fiecare popor și cultură are dreptul să primească mesajul de mântuire care este dar al lui Dumnezeu pentru toți. Acest lucru este cu atât mai necesar dacă luăm în considerare câte nedreptăți, războaie, crize umanitare așteaptă astăzi o soluție. Misionarii știu din experiență că evanghelia iertării și a milostivirii poate aduce bucurie și reconciliere, dreptate și pace. Mandatul evangheliei: „Așadar, mergeți, și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să țină toate câte v-am poruncit” (Mt 28,19-20) nu s-a epuizat, dimpotrivă ne angajează pe toți, în scenariile prezente și în provocările actuale, să ne simțim chemați la o reînnoită „ieșire” misionară, cum indicam și în Exortația apostolică Evangelii gaudium: „Fiecare creștin și fiecare comunitate va discerne care este drumul pe care Domnul îl cere, însă toți suntem invitați să acceptăm această chemare: să ieșim din propria comoditate și să avem curajul de a ajunge la toate periferiile care au nevoie de lumina evangheliei” (20).

Chiar în acest An Jubiliar este a 90-a aniversare a Zilei Misionare Mondiale, promovată de Opera Pontificală a Răspândirii Credinței și aprobată de papa Pius al XI-lea în 1926. De aceea consider oportun să amintesc indicațiile înțelepte ale Predecesorilor mei, care au dispus că acestei Opere să fie destinate toate ofertele pe care fiecare dieceză, parohie, comunitate călugărească, asociație și mișcare eclezială, din orice parte a lumii, pot să le adune pentru a ajuta comunitățile creștine care au nevoie de ajutoare și pentru a da forță vestirii evangheliei până la marginile pământului. Și astăzi să nu ne sustragem de la acest gest de comuniune eclezială misionară. Să nu închidem inima în preocupările noastre particulare, ci să o lărgim la orizonturile întregii omeniri.

Maria Preasfântă, icoană sublimă a omenirii răscumpărate, model misionar pentru Biserică, să-i învețe pe toți, bărbați, femei și familii, să genereze și să păstreze pretutindeni prezența vie și misterioasă a Domnului Înviat, care reînnoiește și umple de milostivire bucuroasă relațiile dintre persoane, culturi și popoare.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.06.2016
Publicarea pe acest sit: 15.05.2016
Etichete: ,

Comments are closed