Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor

A 89-a Zi Mondială a Misiunilor
Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru Ziua Mondială a Misiunilor

18 octombrie 2015

Iubiți frați și surori,

Ziua Misionară Mondială 2015 are loc pe fundalul Anului Vieții Consacrate și primește un stimulent pentru rugăciune și reflecție. De fapt, dacă fiecare botezat este chemat să dea mărturie despre Domnul Isus vestind credința primită în dar, acest lucru este valabil în mod deosebit pentru persoana consacrată, pentru că între viața consacrată și misiune subzistă o legătură puternică. Urmarea lui Isus, care a determinat apariția vieții consacrate în Biserică, răspunde la chemarea de a lua crucea și de a merge în urma Lui, de a imita dedicarea sa Tatălui și gesturile sale de slujire și de iubire, de a pierde viața pentru a o regăsi. Și pentru că toată existența lui Cristos are caracter misionar, bărbații și femeile care-l urmează mai îndeaproape asumă pe deplin același caracter.

Dimensiunea misionară, aparținând însăși naturii Bisericii, este intrinsecă și oricărei forme de viață consacrată și nu poate să fie neglijată fără a lăsa un gol care desfigurează carisma. Misiunea nu este prozelitism sau simplă strategie; misiunea face parte din „gramatica” credinței, este ceva de care nu poate face abstracție acelea care se pune în ascultarea Duhului care șoptește „vino” și „mergi”. Cel care-l urmează pe Cristos nu poate decât să devină misionar și știe că Isus „merge cu el, vorbește cu el, respiră cu el. Îl simte pe Isus viu împreună cu el în mijlocul angajării misionare” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 266).

Misiunea este pasiune pentru Isus Cristos și în același timp pasiune pentru oameni. Când rămânem în rugăciune în fața lui Isus răstignit, recunoaștem măreția iubirii sale care ne dă demnitate și ne susține; și în același timp percepem că acea iubire care pornește din inima sa străpunsă se extinde la tot poporul lui Dumnezeu și la întreaga omenire; și tocmai așa simțim și că El vrea să se folosească de noi pentru a ajunge tot mai aproape de poporul său iubit (cf. ibid., 268) și de toți cei care îl caută cu inimă sinceră. În porunca lui Isus: „mergeți” sunt prezente scenariile și provocările mereu noi ale misiunii evanghelizatoare ale Bisericii. În ea toți sunt chemați să vestească Evanghelia cu mărturia vieții; și în mod special le este cerut celor consacrați să asculte glasul Duhului care îi cheamă spre marile periferii ale misiunii, printre oamenii la care încă n-a ajuns Evanghelia.

A cincizecea aniversare a decretului conciliar Ad gentes ne invită să recitim și să medităm acest document care a trezit un puternic elan misionar în Institutele de viață consacrată. În comunitățile contemplative a reluat lumină și elocvență figura sfintei Tereza a Pruncului Isus, patroană a misiunilor, ca inspiratoare a legăturii intime a vieții contemplative cu misiunea. Pentru multe congregații călugărești de viață activă dorința misionară provenită din Conciliul al II-lea din Vatican s-a realizat cu o extraordinară deschidere la misiunea ad gentes, adesea însoțită de primirea de frați și surori care proveneau din ținuturile și din culturile întâlnite în evanghelizare, așa încât astăzi se poate vorbi despre o interculturalitate răspândite în viața consacrată. Tocmai pentru aceasta este urgent să se propună din nou idealul misiunii în centrul său: Isus Cristos, și în exigența sa: dăruirea totală de sine pentru vestirea Evangheliei. Nu pot să existe compromisuri în acest sens: cel care, cu harul lui Dumnezeu, primește misiunea, este chemat să trăiască din misiune. Pentru aceste persoane, vestirea lui Cristos, în multiplele periferii ale lumii, devine modul de a trăi urmarea Lui și răsplata atâtor trude și privațiuni. Orice tendință de a devia de la această vocație, chiar dacă este însoțită de nobile motivații legate de multele necesități pastorale, ecleziale sau umanitare, nu se acordează cu chemarea personală a Domnului în slujba Evangheliei. În Institutele misionare formatorii sunt chemați fie să indice cu claritate și onestitate această perspectivă de viață și de acțiune, fie să fie autoritari în discernământul de vocații misionare autentice. Mă adresez mai ales tinerilor, care încă sunt capabili de mărturii curajoase și de acțiuni generoase și uneori împotriva curentului: nu lăsați să vi se fure visul unei misiuni adevărate, al unei urmări a lui Isus care implică dăruirea totală de sine. În secretul conștiinței voastre, întrebați-vă care este motivul pentru care ați ales viața călugărească misionară și măsurați disponibilitatea de a o accepta pentru ceea ce este ea: o dăruire de iubire în slujba vestirii Evangheliei, amintindu-vă că, înainte de a fi o necesitate pentru cei care n-o cunosc, vestirea Evangheliei este o necesitate pentru cel care-l iubește pe Învățătorul.

Astăzi, misiunea este pusă în fața provocării de a respecta necesitatea tuturor popoarelor de a porni din nou de la propriile rădăcini și de a salvgarda valorile respectivelor culturi. Este vorba de a cunoaște și a respecta alte tradiții și sisteme filozofice și a recunoaște fiecărui popor și cultură dreptul de a se lăsa ajutat de propria tradiție în înțelegerea misterului lui Dumnezeu și în primirea Evangheliei lui Isus, care este lumină pentru culturi și forță transformatoare a lor.

În cadrul acestei dinamici complexe ne punem întrebarea: „Cine sunt destinatarii privilegiați ai vestirii evanghelice?”. Răspunsul este clar și îl găsim chiar în Evanghelie: săracii, cei mici și bolnavii, cei care sunt disprețuiți și uitați, cei care nu au să dea înapoi (cf. Lc 14,13-14). Evanghelizarea îndreptată în mod preferențial spre ei este semn al Împărăției pe care Isus a venit să o aducă: „Există o legătură inseparabilă între credința noastră și săraci. Să nu-i lăsăm niciodată singuri” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 48). Acest lucru trebuie să fie clar în special pentru persoanele care îmbrățișează viața consacrată misionare: cu votul de sărăcie se alege să fie urmat Cristos în această preferință a sa, nu ideologic, ci asemenea Lui identificându-se cu săracii, trăind ca ei în precaritatea existenței zilnice și în renunțarea la exercitarea oricărei puteri pentru a putea deveni frați și surori ai celor din urmă, ducându-le mărturia bucuriei Evangheliei și exprimarea carității lui Dumnezeu.

Pentru a trăi mărturia creștină și semnele iubirii Tatălui printre cei mici și cei săraci, consacrații sunt chemați să promoveze în slujba misiunii prezența laicilor. Deja Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican afirma. „Laicii să coopereze la opera evanghelizatoare a Bisericii, participând ca martori și instrumente vii ale misiunii sale mântuitoare” (Ad gentes, 41). Este necesar ca persoanele consacrate misionare să se deschidă tot mai curajos față de cei care sunt dispuși să colaboreze cu ei, chiar și pentru un timp limitat, pentru o experiență pe teren. Sunt frați și surori care doresc să împărtășească vocația misionară conținută în Botez. Casele și structurile misiunilor sunt locuri naturale pentru primirea lor și susținerea lor umană, spirituală și apostolică.

Instituțiile și Operele misionare ale Bisericii sunt în totalitate puse în slujba celor care nu cunosc Evanghelia lui Isus. Pentru a realiza în mod eficace acest scop, ele au nevoie de carismele și de angajarea misionară a celor consacrați, dar și consacrații au nevoie de o structură de slujire, expresie a grijii Episcopului de Roma pentru a garanta koinonia, așa încât colaborarea și sinergia să fie parte integrantă a mărturiei misionare. Isus a pus unitatea discipolilor drept condiție pentru ca lumea să creadă (cf. In 17,21). Această convergență nu echivalează cu o supunere juridico-organizatoare față de organisme internaționale, sau cu o mortificare a fanteziei Duhului care trezește diversitatea, ci înseamnă a da mai multă eficacitate mesajului evanghelic și a promova acea unitate de intenții care este și ea rod al Duhului.

Opera Misionară a Succesorului lui Petru are un orizont apostolic universal. Pentru aceasta are nevoie și de multele carisme ale vieții consacrate, pentru a se adresa orizontului vast al evanghelizării și a fi în măsură să asigure o prezență adecvată la frontiere și în teritoriile dobândite.

Iubiți frați și surori, pasiunea misionarului este Evanghelia. Sfântul Paul putea să afirme: „Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!” (1Cor 9,16). Evanghelia este izvor de bucurie, de eliberare și de mântuire pentru orice om. Biserica este conștientă de acest dar, de aceea nu încetează să vestească neîncetat tuturor „Ceea cea era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri” (1In 1,1). Misiunea slujitorilor Cuvântului – episcopi, preoți, călugări și laici – este aceea de a-i pune pe toți, nimeni exclus, în raport personal cu Cristos. În ogorul imens al acțiunii misionare a Bisericii fiecare botezat este chemat să trăiască angajarea sa în cel mai bun mod, după situația sa personală. Un răspuns generos la această vocație universală îl pot oferi consacrații și consacratele, printr-o intensă viață de rugăciune și de unire cu Domnul și cu jertfa sa mântuitoare.

În timp ce încredințez Mariei, Maica Bisericii și model de misionaritate, toți cei care, ad gentes sau în propriul teritoriu, în orice stare de viață cooperează la vestirea Evangheliei, din inimă trimit fiecăruia Binecuvântarea Apostolică.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.05.2015
Publicarea pe acest sit: 24.05.2015
Etichete: ,

Comments are closed