Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor

A 88-a Zi Mondială a Misiunilor
Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru Ziua Mondială a Misiunilor

19 octombrie 2014

Iubiți frați și surori,

Astăzi sunt încă foarte mulți oameni care nu-l cunosc pe Isus Cristos. De aceea, rămâne de mare urgență misiunea ad gentes, la care toți membrii Bisericii sunt chemați să participe, deoarece Biserica este prin natura sa misionară: Biserica s-a născut „în ieșire”. Ziua Mondială a Misiunilor este un moment privilegiat în care credincioșii din diferitele continente se angajează cu rugăciuni și gesturi concrete de solidaritate în sprijinul tinerelor Biserici din teritoriile de misiune. Este vorba despre o celebrare de har și de bucurie. De har, pentru că Duhul Sfânt, trimis de Tatăl, oferă înțelepciune și tărie celor care sunt docili față de acțiunea sa. De bucurie, pentru că Isus Cristos, Fiul Tatălui, trimis pentru a evangheliza lumea, susține și însoțește opera noastră misionară. Tocmai despre bucuria lui Isus și a discipolilor misionari aș vrea să ofer o icoană biblică, pe care o găsim în Evanghelia lui Luca (cf. 10,21-23).

1. Evanghelistul relatează că Domnul i-a trimis pe cei șaptezeci și doi de discipoli, doi câte doi, în orașe și în sate, ca să anunțe că Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat pregătindu-i pe oameni pentru întâlnirea cu Isus. După ce au îndeplinit această misiune de vestire, discipolii s-au întors plini de bucurie: bucuria este o temă dominantă a acestei prime și de neuitat experiențe misionare. Învățătorul divin le-a spus: „Totuși, nu vă bucurați pentru aceasta, pentru că vi se supun duhurile, ci bucurați-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri. În ceasul acela a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt și a spus: «Te preamăresc pe tine, Tată». (…) Apoi, întorcându-se către discipoli, le-a spus aparte: «Fericiți ochii care văd ceea ce vedeți voi»” (Lc 10,20-21.23).

Sunt trei scene prezentate de Luca. Înainte de toate Isus le-a vorbit discipolilor, apoi s-a adresat Tatălui și din nou a început să vorbească cu ei. Isus a voit să-i facă părtași pe discipoli de bucuria sa, care era diferită și superioară față de aceea pe care ei au experimentat-o.

2. Discipolii erau plini de bucurie, entuziaști de puterea de a-i elibera pe oameni de diavoli. Totuși, Isus i-a avertizat să nu se bucure atât pentru puterea primită, cât mai ales pentru iubirea primită: „pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Lc 10,20). De fapt, lor le-a fost dăruită experiența iubirii lui Dumnezeu și posibilitatea de a o împărtăși. Și această experiență a discipolilor este motiv de recunoștință bucuroasă față de inima lui Isus. Luca a perceput această jubilare într-o perspectivă de comuniune trinitară: „Isus a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt” adresându-se Tatălui și dându-i laudă Lui. Acest moment de bucurie intimă provine din iubirea profundă a lui Isus ca Fiu față de Tatăl său, Domn al cerului și al pământului, care a ascuns aceste lucruri celor înțelepți și învățați și le-a descoperit celor mici (cf. Lc 10,21). Dumnezeu a ascuns și a revelat, și în această rugăciune de laudă se evidențiază mai ales descoperirea. Ce anume a descoperit și a ascuns Dumnezeu? Misterele Împărăției sale, afirmarea stăpânirii divine în Isus și victoria asupra satanei.

Dumnezeu a ascuns toate acestea celor care sunt prea plini de sine și pretind că știu deja totul. Sunt ca orbiți de propria îngâmfare și nu lasă spațiu lui Dumnezeu. Ne putem gândi cu ușurință la unii contemporani ai lui Isus pe care i-a avertizat de mai multe ori, dar este vorba despre un pericol care există mereu și care ne privește și pe noi. În schimb, cei „mici” sunt cei umili, cei simpli, cei săraci, cei marginalizați, cei fără glas, cei trudiți și împovărați, pe care Isus i-a numit „fericiți”. Ne putem gândi cu ușurință la Maria, la Iosif, la pescarii din Galileea și la discipolii chemați de-a lungul drumului, în cursul predicării sale.

3. „Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorința ta” (Lc 10,21). Expresia lui Isus trebuie înțeleasă cu referință la tresăltarea sa interioară de bucurie, unde dorința indică un plan mântuitor și binevoitor din partea Tatălui față de oameni. În contextul acestei bunătăți divine Isus a tresăltat de bucurie, pentru că Tatăl a decis să-i iubească pe oameni cu aceeași iubire pe care El o are față de Fiul. În afară de asta, Luca ne trimite la asemănătoarea tresăltare de bucurie a Mariei, „sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu Mântuitorul meu” (Lc 1,47). Este vorba despre Vestea Bună care conduce la mântuire. Maria, purtându-l în sânul ei pe Isus, Evanghelizatorul prin excelență, a întâlnit-o pe Elisabeta și a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt, cântând Magnificat. Isus, văzând rezultatul bun al misiunii discipolilor săi și bucuria lor, a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt și s-a adresat Tatălui său în rugăciune. În ambele cazuri este vorba despre o bucurie pentru mântuirea în desfășurare, pentru că iubirea cu care Tatăl îl iubește pe Fiul ajunge până la noi și prin lucrarea Duhului Sfânt ne învăluie, ne face să intrăm în viața trinitară.

Tatăl este izvorul bucuriei. Fiul este manifestarea ei, iar Duhul Sfânt este animatorul. Imediat după ce l-a lăudat pe Tatăl, așa cum spune evanghelistul Matei, Isus ne invită: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă. Luați asupra voastră jugul meu și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este ușoară” (11,28-30). „Bucuria Evangheliei umple inima și viața întreagă a celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiți de El sunt eliberați de păcat, de tristețe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naște și se renaște bucuria” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 1).

Fecioara Maria a avut o experiență cu totul singulară a acestei întâlniri cu Isus și a devenit „causa nostrae laetitiae”. În schimb discipolii au primit chemarea de a fi cu Isus și de a fi trimiși de El să evanghelizeze (cf. Mc 3,14) și astfel sunt umpluți de bucurie. De ce să nu intrăm și noi în acest fluviu de bucurie?

4. „Marele risc al lumii actuale, cu multipla și oprimanta sa ofertă de consum, este o tristețe individualistă care provine din inima comodă și avară, din căutarea bolnavă de plăceri superficiale, din conștiința izolată” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 2). De aceea, omenirea are mare nevoie să ia din mântuirea adusă de Cristos. Discipolii sunt cei care se lasă cuprinși tot mai mult de iubirea lui Isus și marcați de focul pasiunii pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru a fi purtători ai bucuriei Evangheliei. Toți discipolii Domnului sunt chemați să alimenteze bucuria evanghelizării. Episcopii, ca primi responsabili ai vestirii, au misiunea de a favoriza unitatea Bisericii locale în angajarea misionară, ținând cont de faptul că bucuria de a-l comunica pe Isus Cristos se exprimă atât în preocuparea de a-l vesti în locurile cele mai îndepărtate, cât și într-o constantă ieșire spre periferiile propriului teritoriu, unde există mai mulți oameni săraci în așteptare.

În multe regiuni lipsesc vocațiile la preoție și la viața consacrată. Adesea acest lucru se datorează absenței unei fervori apostolice contagioase în comunități, motiv pentru care ele sunt sărace în entuziasm și nu trezesc atracție. Bucuria Evangheliei provine din întâlnirea cu Cristos și din împărtășirea cu cei săraci. De aceea, încurajez comunitățile parohiale, asociațiile și grupurile să trăiască o viață fraternă intensă, întemeiată pe iubirea față de Isus și atentă față de necesitățile celor mai necăjiți. Acolo unde este bucurie, fervoare, voință de a-l duce pe Cristos celorlalți, apar vocații genuine. A crescut de acum conștiința identității și a misiunii credincioșilor laici în Biserică, precum și conștiința că ei sunt chemați să asume un rol tot mai relevant în răspândirea Evangheliei. Pentru aceasta este importantă o formare adecvată a lor, în vederea unei acțiuni apostolice eficace.

5. „Dumnezeu îl iubește pe cel care dă cu bucurie” (2Cor 9,7). Ziua Misionară Mondială este și un moment pentru a reînsufleți dorința și obligația morală a participării bucuroase la misiunea ad gentes. Contribuția economică personală este semnul unei oferiri de sine însuși, mai întâi Domnului și apoi fraților, pentru ca propria ofrandă materială să devină instrument de evanghelizare a unei omeniri care se construiește pe iubire.

Iubiți frați și surori, în această Zi Mondială a Misiunilor gândul meu se îndreaptă spre toate Bisericile locale. Să nu lăsăm să ni se fure bucuria evanghelizării! Vă invit să vă cufundați în bucuria Evangheliei și să alimentați o iubire în măsură să lumineze vocația și misiunea voastră. Vă îndemn să comemorați, ca într-un pelerinaj interior, „prima iubire” cu care Domnul Isus Cristos a încălzit inima fiecăruia, nu pentru un sentiment de nostalgie, ci pentru a persevera în bucurie. Discipolul Domnului perseverează în bucurie atunci când este cu El, când face voința Sa, când împărtășește credința, speranța și caritatea evanghelică.

Spre Maria, model de evanghelizare umilă și bucuroasă, să îndreptăm rugăciunea noastră, pentru ca Biserica să devină o casă pentru mulți, o mamă pentru toate popoarele și să facă posibilă nașterea unei lumi noi.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.06.2014
Publicarea pe acest sit: 16.06.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns