Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor

A LXXXI-a Zi Mondială a Misiunilor
Toate Bisericile pentru toată lumea

Mesajul Sanctității sale Benedict al XVI-lea
pentru Ziua Mondială a Misiunilor
21 octombrie 2007

Iubiți frați și surori,

Cu ocazia următoarei Zilei Mondiale a Misiunilor aș vrea să invit întregul popor al lui Dumnezeu – păstori, preoți, călugări, călugărițe și laici – la o reflecție comună asupra urgenței și asupra importanței pe care o are, și în acest timp al nostru, acțiunea misionară a Bisericii. De fapt, nu încetează să răsune, ca o chemare universală și un apel din inimă, cuvintele cu care Isus Cristos, răstignit și înviat, înainte de a se înălța la cer, a încredințat apostolilor mandatul misionar: „Așadar, mergeți și învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duhul, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”. Și a adăugat: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt 28,19-20). În angajanta operă de evanghelizare ne susține și ne însoțește certitudinea că el, stăpânul secerișului, este cu noi și conduce fără încetare poporul său. Cristos este izvorul inepuizabil al misiunii Bisericii. În afară de aceasta, anul acesta un motiv ulterior ne stimulează la o reînnoită angajare misionară: de fapt este al 50-lea aniversar al enciclicei slujitorului lui Dumnezeu Pius al XII-lea Fidei donum, cu care a fost promovată și încurajată cooperarea dintre Biserici pentru misiunea ad gentes.

„Toate Bisericile pentru toată lumea”: aceasta este tema aleasă pentru următoarea Zi Mondială a Misiunilor. Ea invită Bisericile locale din orice continent la o conștiință împărtășită cu privire la necesitatea urgentă de a relansa acțiunea misionară în fața provocărilor multiple și grave ale timpului nostru. Desigur, s-au schimbat condițiile în care trăiește omenirea și în aceste decenii a fost făcut un mare efort pentru răspândirea evangheliei, în special începând de la Conciliul al II-lea din Vatican. Totuși rămâne încă mult de făcut pentru a răspunde la apelul misionar pe care Domnul nu încetează să-l adreseze fiecărui botezat. El continuă să cheme în primul rând Bisericile așa-numite de veche tradiție, care în trecut au dat misiunilor, în afară de mijloace materiale, și un număr consistent de preoți, călugări, călugărițe și laici, dând naștere unei cooperări eficace între comunitățile creștine. Din această cooperare au apărut îmbelșugate roade apostolice atât pentru tinerele Biserici în țările de misiune, cât și pentru realitățile ecleziale din care proveneau misionarii. În fața înaintării culturii secularizate, care uneori pare să pătrundă tot mai mult în societățile occidentale, de asemenea luând în considerare criza familiei, scăderea vocațiilor și progresiva îmbătrânire a clerului, acest Biserici riscă să se închidă în ele însele, să privească cu speranță redusă spre viitor și să încetinească efortul lor misionar. Dar tocmai acesta este momentul de a se deschide cu încredere providenței lui Dumnezeu, care nu părăsește niciodată poporul său și care, cu puterea Duhului Sfânt, îl conduce spre împlinirea planului său veșnic de mântuire.

Ca să dedice cu generozitate pentru missio ad gentes păstorul cel bun invită și Bisericile evanghelizate recent. Chiar dacă întâlnesc multe dificultăți și obstacole în dezvoltarea lor, aceste comunități sunt în creștere constantă. Unele, din fericire, abundă de preoți și de persoane consacrate, dintre care nu puțini, deși fiind multe necesitățile in loco, sunt totuși trimiși să desfășoare slujirea lor pastorală și slujirea lor apostolică în altă parte, chiar și în țările cu veche evanghelizare. Se asistă în felul acesta la un providențial „schimb de daruri”, care se dovedește spre binele întregului trup mistic al lui Cristos. Doresc în mod călduros să se intensifice cooperarea misionară, valorizând potențialitățile și carismele fiecăruia. De asemenea, doresc ca Ziua Mondială a Misiunilor să contribuie la conștientizarea tot mai mare a tuturor comunităților creștine și a fiecărui botezat că este universală chemarea lui Cristos de a răspândi împărăția sa până la marginile planetei. „Biserica este misionară prin natură – scrie Ioan Paul al II-lea în enciclica Redemptoris missio – deoarece mandatul lui Cristos nu este ceva contingent și exterior, ci ajunge la însăși inima Bisericii. Rezultă că toată Biserica și fiecare Biserică este invitată la neamuri. Chiar Bisericile mai tinere trebuie să participe cât mai curând și de fapt la misiunea universală a Bisericii trimițând și ele misionari ca să predice pretutindeni în lume evanghelia, chiar dacă suferă de lipsă de cler” (nr. 61).

La cincizeci de ani de la istoricul apel al predecesorului meu Pius al XII-lea cu enciclica Fidei donum pentru o cooperare între Biserici în slujba misiunii, aș vrea să reafirm că vestirea evangheliei continuă să aibă caracteristicile de actualitate și de urgență. În enciclica citată Redemptoris missio, papa Ioan Paul al II-lea, la rândul său, recunoștea că „misiunea Bisericii este mai vastă decât «comuniunea dintre Biserici»; aceasta trebuie să fie orientată mai ales și în sensul misionarității specifice” (nr. 65). Prin urmarea angajarea misionară rămâne, cum s-a reafirmat de mai multe ori, prima slujire pe care Biserica o datorează omenirii de astăzi, pentru a orienta și a evangheliza transformările culturale, sociale și etice; pentru a oferi mântuirea lui Cristos omului din timpul nostru, în atâtea părți ale lumii umilite și asuprite din cauza sărăciei endemice, a violenței, a negării sistematice a drepturilor umane.

De la această misiunea universală Biserica nu se poate da înapoi; ea capătă pentru Biserică o forță obligatorie. Cristos încredințând în primul rând lui Petru și apostolilor mandatul misionar, acesta revine astăzi înainte de toate succesorului lui Petru, pe care providența divină l-a ales ca fundament vizibil al unității Bisericii, și episcopilor direct responsabili ai evanghelizării atât ca membri ai colegiului episcopal, cât și ca păstori ai Bisericilor particulare (cf. Redemptoris missio, 63). De aceea, mă adresez păstorilor tuturor Bisericilor, așezați de Domnul la conducerea turmei sale unice, ca să împărtășească obsesia vestirii și a răspândirii evangheliei. Tocmai această preocupare l-a făcut pe slujitorul lui Dumnezeu Pius al XII-lea, în urmă cu cincizeci de ani, să facă mai corespunzătoare exigențelor timpurilor cooperarea misionară. În special în fața perspectivelor evanghelizări el a cerut comunităților de veche evanghelizare să trimită preoți în sprijinul Bisericilor întemeiate mai recent. Astfel a dat viață unui nou „subiect misionar” care, de la primele cuvinte ale enciclicei, a luat tocmai numele de „fidei donum„. El a scris în această privință: „Considerând pe de o parte cetele nenumărate de fii ai noștri care, mai ales în țările cu veche tradiție creștină, sunt părtași de binele credinței, și pe de altă parte masa și mai numeroasă a celor care încă așteaptă mesajul mântuirii, simțim dorința arzătoare de a vă îndemna, frați venerabili, să susțineți cu zelul vostru cauza sfântă a răspândirii Bisericii în lume”. Și a adăugat: „Să dea Dumnezeu ca în continuare apelul nostru la spiritul misionar să pătrundă mai adânc în inima tuturor preoților și, prin intermediul slujirii lor, să-i înflăcăreze pe toți credincioșii” (AAS XLIX [1957], 226).

Să-i mulțumim Domnului pentru roadele îmbelșugate obținute de această cooperare misionară în Africa și în alte regiuni ale pământului. Cete de preoți, după ce au părăsit comunitățile de origine, și-au pus energiile lor apostolice în slujba comunităților abia născut pe atunci, în zone de sărăcie și în curs de dezvoltare. Între ei există mulți martiri care, la mărturia cuvântului și la dăruirea apostolică au unit sacrificiul vieții. Nici nu-i putem uita pe mulții călugări, călugărițe și laici voluntari care, împreună cu preoții, s-au străduit pentru a răspândi evanghelia până la marginile lumii. Ziua Mondială a Misiunilor să fie ocazie pentru a-i aminti în rugăciune pe acești frați și surori în credință și pe cei care continuă să se străduiască în vastul domeniu misionar. Să-i cerem lui Dumnezeu ca exemplul lor să trezească peste tot noi vocații și o reînnoită conștiință misionară în poporul creștin. De fapt, orice comunitate creștină se naște misionară și tocmai pe baza curajului evanghelizării se măsoară iubirea credincioșilor față de Domnul lor. Astfel am putea spune că, pentru fiecare credincios, nu mai este vorba doar de a colabora la activitatea de evanghelizare, ci de a se simți ei înșiși protagoniști și coresponsabili ai misiunii Bisericii. Această coresponsabilitate presupune creșterea între comunități a comuniunii și mărirea ajutorului reciproc în ceea ce privește atât personalul (preoți, călugări, călugărițe și laici voluntari) cât și folosirea mijloacelor necesare astăzi pentru a evangheliza.

Iubiți frați și surori, mandatul misionar încredințat de Cristos apostolilor ne implică într-adevăr pe toți. Ziua Mondială a Misiunilor să fie de aceea ocazie propice pentru a-l conștientiza mai mult și pentru a elabora împreună corespunzătoare itinerare spirituale și de formare care să favorizeze cooperarea dintre Biserici și pregătirea de noi misionari pentru răspândirea evangheliei în acest timp al nostru. Totuși, să nu se uite că prima și prioritara contribuție, pe care suntem chemați să o oferim acțiunii misionare a Bisericii, este rugăciunea. „Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini – spune Domnul. Rugați deci pe stăpânul secerișului să trimită lucrători în secerișul său” (Lc 10,2). „În primul rând – scria în urma cu cincizeci de ani papa Pius al XII-lea de venerată amintire – rugați-vă deci, frați venerabili, rugați-vă mai mult. Amintiți-vă de imensele necesități spirituale ale atâtor popoare încă așa de departe de adevărata credință sau așa de lipsite de ajutoare pentru a persevera în ea” (AAS, cit., pag. 240). Și îndemna să se înmulțească Liturghiile celebrate pentru misiuni, observând că „acest lucru răspunde la dorințele Domnului, care iubește Biserica sa și o vrea extinsă și înfloritoare în toate colțurile pământului” (Ibidem, pag. 239).

Iubiți frați și surori, reînnoiesc și eu această invitație deosebit de actuală. Să se extindă în fiecare comunitate invocația corală către „Tatăl nostru care este în ceruri” pentru ca să vină împărăția sa pe pământ. Fac apel îndeosebi la copii și la tineri, tot mai pregătiți pentru generoase elanuri misionare. Mă adresez celor bolnavi și celor suferinzi, amintind de valoarea colaborării lor misterioase și indispensabile la lucrarea mântuirii. Cer persoanelor consacrate și în special mănăstirilor de clauzură să intensifice rugăciunea lor pentru misiuni. Grație angajării fiecărui credincios, să se lărgească în toată Biserica rețeaua spirituală a rugăciunii în sprijinul evanghelizării. Fecioara Maria, care a însoțit cu grijă maternă drumul Bisericii care se năștea, să conducă pașii noștri și în această epocă a noastră și să ne obțină o nouă Cincizecime (Rusalii) de iubire. Îndeosebi, să ne facă pe toți conștienți că suntem misionari, adică trimiși de Domnul să fim martorii săi în orice moment al existenței noastre. Pe preoții „fidei donum„, călugării, călugărițele, laicii voluntari angajați pe frontierele evanghelizării, ca și toți cei care în diferite moduri se dedică vestirii evangheliei îi asigur de o amintire zilnică în rugăciunea mea, în timp ce împart tuturor cu iubire binecuvântarea apostolică.

Vatican, 27 mai 2007, solemnitatea Rusaliilor

Benedict al XVI-lea

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.05.2007
Publicarea pe acest sit: 13.12.2007
Etichete: , ,

Lasă un răspuns