Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor

A LXXVIII-a Zi Mondială a Misiunilor
Euharistia și misiunea
Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
cu ocazia Celei de-a LXXVIII-a Zile Mondiale a Misiunilor

17 octombrie 2004

Iubiți frați și surori!

1. Implicarea misionară a Bisericii constituie, și în acest început al celui de-al treilea mileniu, o urgență pe care am dorit să o amintesc de mai multe ori. Misiunea, așa cum am observat în enciclica Redemptoris missio, este încă departe de desăvârșirea ei, și de aceea trebuie să ne implicăm cu toate puterile în slujba acesteia (cf. nr. 1). Întregul popor al lui Dumnezeu, în orice moment al peregrinării lui în istorie, este chemat să împărtășească „setea” Răscumpărătorului (cf. In 19,28). Această sete de suflete care trebuie mântuite a fost mereu simțită puternic de către sfinți: este de ajuns să ne gândim, de exemplu, la sfânta Tereza de Lisieux, patroana misiunilor, și la Mons. Comboni, marele apostol al Africii, pe care recent am avut marea bucurie de a-l ridica la cinstea altarelor.

Provocările sociale și religioase pe care le înfruntă omenirea în aceste timpuri ale noastre îi stimulează pe credincioși să se reînnoiască în fervoarea misionară. Da! Este necesar să relansăm curajos misiunea „ad gentes”, pornind de la vestirea lui Cristos, Răscumpărătorul fiecărei ființe umane. Congresul Euharistic Internațional, care se va celebra la Guadalajara în Mexic în luna octombrie, luna misiunilor, va fi o ocazie extraordinară pentru această conștiință misionară comună în jurul Cinei trupului și sângelui lui Cristos. Adunată în jurul altarului, Biserica înțelege mai bine originea și mandatul său misionar. Euharistia și misiunea, așa cum bine subliniază tema Zilei Mondiale a Misiunilor din acest an, alcătuiesc un binom de nedespărțit. La reflectarea asupra legăturii existente între misterul euharistic și misterul Bisericii se adaugă în acest an o referință elocventă la sfânta Fecioară, datorită celebrării celei de-a 150-a aniversări a declarării neprihănitei zămisliri (1854-2004). Să contemplăm Euharistia cu ochii Mariei! Contând pe mijlocirea Fecioarei, Biserica îl oferă pe Cristos, pâinea mântuirii, tuturor popoarelor, ca să îl recunoască și să îl primească drept unic Mântuitor.

2. Întorcându-mă cu gândul la Cenacol, anul trecut, chiar în Joia Sfântă, am semnat enciclica Ecclesia de Eucharistia, din care doresc acum să reiau câteva fragmente care ne pot ajuta, iubiți frați și surori, să trăim cu spirit euharistic următoarea Zi Mondială a Misiunilor.

„Euharistia edifică Biserica și Biserica face Euharistia” (nr. 26): astfel scriam, notând că misiunea Bisericii se situează în continuarea misiunii lui Cristos (cf. In 20,21) și își trage forța spirituală din împărtășirea cu trupul și sângele lui. Scopul Euharistiei este tocmai „împărtășirea tuturor oamenilor cu Cristos și, în el, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt” (Ecclesia de Eucharistia, 22). Atunci când participăm la jertfa euharistică, percepem mai profund universalitatea mântuirii și, prin urmare, urgența misiunii Bisericii, al cărei program „este centrat, în ultimă instanță, pe Cristos însuși, pe care trebuie să îl cunoaștem, să îl iubim, să îl imităm, pentru a trăi prin el viața trinitară și pentru a transforma cu el istoria până la împlinirea sa în Ierusalimul ceresc” (ibidem, 60).

În jurul lui Cristos euharistic Biserica se dezvoltă ca popor, templu și familie a lui Dumnezeu: una, sfântă, catolică și apostolică. În același timp, ea înțelege mai bine caracterul său de sacrament universal al mântuirii și de realitate vizibilă structurată ierarhic. Desigur, „nici o comunitate creștină nu se poate zidi dacă nu are drept rădăcină și centru de greutate celebrarea sfintei Euharistii” (ibidem, 33; cf. Presbyterorum ordinis, 6). La sfârșitul fiecărei sfinte Liturghii, când celebrantul lasă mulțimea să plece prin cuvintele „Ite, Missa est”, toți trebuie să se simtă trimiși ca „misionari ai Euharistiei” pentru a răspândi în orice mediu marele dar primit. Într-adevăr, cine îl întâlnește pe Cristos în Euharistie nu poate să nu proclame prin viața sa iubirea milostivă a Răscumpărătorului.

3. În plus, pentru a trăi Euharistia este necesar să petrecem mult timp în adorație în fața preasfântului sacrament, experiență pe care eu însumi o fac în fiecare zi primind din ea forță, mângâiere și sprijin (cf. Ecclesia de Eucharistia, 25). Euharistia, subliniază Conciliul Vatican II, „este izvor și apogeu al întregii vieți creștine” (Lumen gentium, 11), „izvor și culme a întregii evanghelizări” (Presbyterorum ordinis, 5).

Pâinea și vinul, roade ale muncii omului, transformate prin puterea Duhului Sfânt în trupul și sângele lui Cristos, devin garanția unui „cer nou și pământ nou” (Ap 21,1), pe care Biserica le proclamă în misiunea sa de fiecare zi. În Cristos, pe care îl adorăm prezent în misterul euharistic, Tatăl a rostit ultimul cuvânt în ce privește omul și istoria lui. Și-ar putea Biserica împlini propria vocație fără a cultiva o relație constantă cu Euharistia, fără a se hrăni din această hrană care sfințește, fără a se baza pe acest sprijin de nelipsit pentru acțiunea sa misionară? Pentru a evangheliza lumea este nevoie de apostoli „experți” în celebrarea, adorarea și contemplarea Euharistiei.

4. În Euharistie retrăim misterul Răscumpărării care culminează în jertfa Domnului, așa cum observă cuvintele consacrării: „Trupul meu dăruit pentru voi…; sângele meu, vărsat pentru voi” (Lc 22,19-20). Cristos a murit pentru toți; pentru toți este darul mântuirii, pe care Euharistia îl face prezent în mod sacramental de-a lungul istoriei: „Faceți aceasta în amintirea mea” (Lc 22,19). Această poruncă este încredințată miniștrilor hirotoniți prin sacramentul hirotonirii. La acest banchet și jertfă sunt invitați toți oamenii, pentru a putea participa astfel la însăși viața lui Cristos: „Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el. Așa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, la fel și cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine” (In 6,56-57). Hrăniți cu el, credincioșii înțeleg că acțiunea misionară constă în a fi „o jertfă plăcută, sfințită în Duhul Sfânt” (Rom 15,16), pentru a alcătui tot mai mult „o singură inimă și un singur suflet” (Fap 4,32) și a deveni martori ai iubirii sale până la marginile pământului.

Biserica, popor al lui Dumnezeu itinerant de-a lungul secolelor, reînnoind în fiecare zi jertfa altarului, așteaptă întoarcerea glorioasă a lui Cristos. Este ceea ce proclamă, după consacrare, adunarea euharistică reunită în jurul altarului. Cu credință reînnoită de fiecare dată, ea întărește dorul după întâlnirea finală cu acela care va veni să ducă la împlinire planul său de mântuire universală.

Duhul Sfânt, prin acțiunea sa nevăzută, dar eficace, călăuzește poporul creștin în acest itinerar spiritual al său, care cunoaște inevitabile momente de dificultate și experimentează misterul crucii. Euharistia este mângâierea și garanția biruinței definitive pentru acela care luptă împotriva răului și a păcatului; este „pâinea vieții” care îi susține pe aceia care, la rândul lor, devin „pâine frântă” pentru frații lor, plătind uneori chiar și cu martiriul fidelitatea lor față de evanghelie.

5. În acest an are loc, așa cum am amintit, celebrarea a 150 de ani de la proclamarea dogmei neprihănitei zămisliri. Maria a fost „răscumpărată în mod atât de sublim în vederea meritelor Fiului ei” (Lumen gentium, 53). Observam în scrisoarea enciclică Ecclesia de Eucharistia: „Întorcându-ne spre ea, cunoaștem puterea transformatoare a Euharistiei. În ea vedem lumea reînnoită în iubire” (nr. 62).

Maria, „primul tabernacol din istorie” (ibidem, nr. 55), ni-l arată și ni-l oferă pe Cristos, calea, adevărul și viața, noastră (cf. In 14,6). Dacă „Biserica și Euharistia constituie un binom inseparabil, trebuie spus același lucru și despre binomul Maria și Euharistia” (Ecclesia de Eucharistia, 57).

Urarea mea este aceea ca fericita coincidență a Congresului Internațional Euharistic cu cea de a 150-a aniversare a declarării Neprihănitei Zămisliri să le ofere credincioșilor, parohiilor și institutelor misionare oportunitatea de a se întări în zelul lor misionar, pentru ca să se păstreze vie în fiecare comunitate „o adevărată foame după Euharistie” (ibidem, nr. 33).

Ocazia este, de asemenea, potrivită pentru a aminti contribuția pe care vrednicele Opere Pontificale Misionare o oferă acțiunii apostolice a Bisericii. Ele îmi sunt foarte dragi și le mulțumesc, în numele tuturor, pentru prețioasa slujire pe care o aduc noii evanghelizări. Vă invit să le sprijiniți spiritual și material, pentru ca și prin aportul lor vestea evanghelică să poată ajunge la fiecare popor de pe pământ.

Cu aceste sentimente, invocând mijlocirea maternă a Mariei, „Femeia euharistică”, vă binecuvântez pe toți din inimă.

Vatican, 19 aprilie 2004

Ioan Paul al II-lea

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 19.04.2004
Publicarea pe acest sit: 30.10.2004
Etichete: ,

Lasă un răspuns