Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor

A LXXV-a Zi Mondială a Misiunilor
„Milostivirea Domnului în veci o voi cânta” (Ps 89[88],2)
Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor
21 octombrie 2001

Iubiți frați și surori,

1. Cu profundă bucurie am celebrat marele jubileu al mântuirii, timp de har pentru întreaga Biserică. Milostivirea divină, pe care fiecare credincios a putut să o experimenteze, ne îndeamnă să „înaintăm în larg”, amintindu-ne cu recunoștință trecutul, trăind cu pasiune prezentul și deschizându-ne cu încredere spre viitor, cu convingerea că „Isus Cristos este același ieri, azi și întotdeauna” (Evr 13,8) (cf. Novo millennio ineunte, 1). Această îndreptare către viitorul luminat de speranță, trebuie să fie la baza modului de a acționa al întregii Biserici în noul mileniu. Acesta este mesajul pe care doresc să-l adresez fiecărui credincios cu ocazia Zilei Misionare Mondiale, care va fi celebrată pe 21 octombrie.

2. Da, este timpul să privim înainte, menținând ochii fixați pe chipul lui Isus (cf. Evr 12,2). Duhul ne cheamă „să ne proiectăm către viitorul care ne așteaptă” (Novo millennio ineunte, 3), să dăm mărturie despre Cristos, aducând mulțumire „pentru minunile pe care Dumnezeu le-a făcut în noi”: „Misericordias Domini in aeternum cantabo” (Ps 89[88],2). Cu ocazia Zilei Misionare Mondiale de anul trecut, am voit să amintesc cum angajarea misionară izvorăște din contemplarea plină de ardoare a lui Isus. Creștinul care l-a contemplat pe Isus Cristos nu poate să nu se simtă răpit de strălucirea sa (cf. Vita consecrata, 14) și să se implice în a da mărturie despre credința sa în Cristos, unicul Mântuitor al omului.

Contemplarea chipului Domnului trezește în apostoli „contemplarea” chipurilor bărbaților și femeilor de astăzi: Domnul de fapt se identifică „cu frații săi mai mici” (cf. Mt, 25,40.45). Contemplarea lui Isus, „primul și cel mai mare evanghelizator” (Evangelii nuntiandi, 7), ne transformă în evanghelizatori. Ne face să devenim conștienți de voința sa de a da viață veșnică celor pe care Tatăl i-a încredințat (cf. In 17,2). „Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea adevărului” (1Tim 2,4) și Isus știa că voința Tatălui cu privire la el era să vestească împărăția lui Dumnezeu și în celelalte orașe: „De aceea am fost trimis” (Lc 4,43).

Rod al contemplării „fraților mai mici” este și descoperirea faptului că fiecare om, chiar dacă într-un mod care ne pare misterios, îl caută pe Dumnezeu pentru că a fost creat și este iubit de el. Așa au descoperit primii ucenici: „Doamne, toți te caută” (Mc 1,37). Iar „grecii”, în numele generațiilor viitoare, exclamă: „Vrem să-l vedem pe Isus” (In 12,21). Da, Cristos este lumina adevărată care luminează pe fiecare om care vine în această lume (cf. In 1,9): fiecare om îl caută „mergând pe dibuite” (Fap 17,27), împins de o atracție interioară a cărei origine nici el nu o cunoaște bine. Ea este ascunsă în inima lui Dumnezeu, unde pulsează o voință mântuitoare universală. Dumnezeu ne face mărturisitori și vestitori ai acestei voințe. În vederea acestui scop el ne umple, ca într-o nouă zi a Rusaliilor, cu focul Duhului său, cu iubirea și cu prezența sa: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20).

3. Rod, așadar, al marelui jubileu este și atitudinea pe care Domnul o cere fiecărui creștin, anume aceea de a privi înainte cu credință și speranță. Domnul ne face cinstea de a-și repune în noi încrederea și ne cheamă la slujire arătându-ne milostivirea (cf. 1Tim 1,12.13). Nu este o chemare rezervată doar pentru unii, ci este pentru toți, fiecare în propria stare de viață. În scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte am scris în această privință: „Această pasiune va trezi în Biserică un nou avânt misionar, care nu va putea să fie încredințat unor anumiți «specialiști», ci va trebui să implice responsabilitatea tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu. Cel care l-a întâlnit cu adevărat pe Cristos nu poate să-l păstreze pentru sine, trebuie să-l vestească. Este nevoie de un nou elan apostolic care să fie trăit ca implicare zilnică a comunității și a grupurilor creștine… Propunerea lui Cristos va fi făcută tuturor cu încredere. Va fi adresată adulților, familiilor, tinerilor, copiilor, fără să se ascundă niciodată exigențele cele mai radicale ale mesajului evanghelic, dar venind în întâmpinarea exigențelor fiecăruia cu privire la sensibilitate și limbaj, după exemplul lui Paul, care afirma: «M-am făcut totul pentru toți, ca să mântuiesc cu orice preț măcar pe unii» (1Cor 9,22)” (nr. 40).

În mod special, chemarea la misiune dobândește o necesitate particulară dacă privim la acea porțiune a omenirii care încă nu-l cunoaște sau nu-l recunoaște pe Cristos. Da, iubiți frați și surori, misiunea ad gentes este astăzi mai validă ca niciodată. Păstrez întipărit în inimă chipul omenirii pe care am putut să-l contemplez în decursul pelerinajelor mele: este chipul lui Cristos reflectat în cel al săracilor și al suferinzilor; chipul lui Cristos care se oglindește în cei care trăiesc precum „niște oi fără păstor” (Mc 6,34). Fiecare bărbat și fiecare femeie au dreptul deplin să le fie explicate „multe lucruri” (ibid.).

În fața evidenței propriei fragilități și insuficiențe, tentația umană, chiar și a apostolului, este cea de a se retrage din fața lumii. În schimb, tocmai în acel moment, prin contemplarea chipului celui iubit, este nevoie ca fiecare să reasculte cuvintele lui Isus: „Nu trebuie să plece: voi înșivă să le dați să mănânce” (cf. Mt 14,16; Mc 6,37). Se experimentează astfel, în același timp, slăbiciunea umană și harul Domnului. Conștienți de fragilitatea pretutindeni prezentă care ne marchează în profunzime, să simțim nevoia de a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru ceea ce el a făcut pentru noi și pentru ceea ce va face prin harul său.

4. Cum să nu-i amintim în această circumstanță pe toți misionarii și misionarele, preoți, călugări, călugărițe și laici, care au făcut din misiunea ad gentes și ad vitam rațiunea existenței lor? Ei cu însăși existența lor proclamă „fără încetare harurile Domnului” (Ps 89). Nu de puține ori acest „fără încetare” a ajuns până la vărsarea de sânge: câți au fost „mărturisitorii credinței” în secolul trecut! Împărăția lui Dumnezeu a putut să se lărgească și datorită dăruirii lor pline de generozitate. Către ei se îndreaptă gândul nostru de mulțumire, însoțit de rugăciune. Exemplul lor este imbold și sprijin pentru toți credincioșii, care pot astfel să dobândească curaj prin faptul că se văd înconjurați de un așa mare număr de mărturisitori” (Evr 12,1), care cu viața și cuvântul lor au făcut și fac să răsune evanghelia pe toate continentele.

Da, iubiți frați și surori, nu putem să ținem sub tăcere ceea ce am văzut și am auzit (cf. Fap 4,20). Am văzut lucrarea Duhului Sfânt și slava lui Dumnezeu manifestându-se în slăbiciune (cf. 2Cor 12; 1Cor 1). Și astăzi atâția bărbați și atâtea femei, cu dăruirea lor și cu sacrificiul lor, sunt pentru noi manifestare elocventă a iubirii lui Dumnezeu. De la ei am primit credința și suntem îndemnați să fim, la rândul nostru, vestitori și mărturisitori ai misterului.

5. Misiunea este „vestire plină de bucurie a unui dar care este pentru toți și care este propus tuturor cu cel mai mare respect pentru libertatea fiecăruia: darul revelației lui Dumnezeu-iubire care «atât de mult a iubit lumea încât l-a dat pe Fiul său unul-născut» (In 3,16)… Biserica nu se poate sustrage de la activitatea misionară destinată popoarelor, iar vestirea că numai în Cristos, «calea, adevărul și viața» (In 14,6), oamenii își găsesc mântuirea, rămâne o datorie prioritară a misiunii ad gentes” (Novo millennio ineunte, 56). Este o invitație pentru toți, este un apel urgent căruia trebuie să-i dăm un răspuns prompt și generos. Trebuie să plecăm! Trebuie să pornim la drum numaidecât, așa cum a făcut Maria, mama lui Isus; așa cum au făcut păstorii la prima vestire a îngerului; așa cum a făcut Magdalena la vederea Celui Înviat. „Pasul nostru, la începutul acestui nou secol, trebuie să fie mai sprinten pentru a străbate din nou cărările lumii… Cristos cel Înviat ne va da din nou darul Duhului, ca într-o nouă întâlnire în Cenacol, unde în seara «primei zile de după sabat» (In 20,19), a venit la ai săi pentru a «sufla» asupra lor darul dătător de viață al Duhului și pentru a-i ajuta să înceapă marea aventură a evanghelizării” (Ibid., 58).

6. Iubiți frați și surori! Misiunea cere rugăciune și implicare concretă. Sunt multe necesitățile pe care le presupune răspândirea capilară a evangheliei.

Sărbătorim în acest an a 75-a aniversare a instituirii Zilei Misionare de către papa Pius al XI-lea, care a primit cererea Operei Pontificale pentru Răspândirea Credinței de „a stabili «o zi de rugăciune și de sensibilizare pentru misiuni» care să fie celebrată în aceeași zi în toate diecezele, parohiile și institutele din lumea catolică… și pentru a solicita obolul pentru misiuni” (Congregația Sacră a Riturilor: Instituirea Zilei Misionare Mondiale, 14 aprilie 1926: AAS 19 (1927), pag. 23s). De atunci Ziua Misionară constituie o ocazie specială pentru a aminti întregului popor al lui Dumnezeu validitatea permanentă a mandatului misionar, din moment ce „misiunea se referă la toți creștinii, la toate diecezele și parohiile, la instituțiile și asociațiile ecleziale” (Scrisoarea enciclică Redemptoris missio, 2). Este în același timp potrivită ocazia pentru a reafirma că „misiunile nu cer doar un ajutor, ci și o comuniune cu vestirea și caritatea față de cei săraci. Tot ceea ce am primit de la Dumnezeu – viața și bunurile materiale – nu este al nostru” (Ibid., nr. 81). Această zi este importantă în viața Bisericii „și pentru faptul că ne învață cum să dăruim: în celebrarea euharistică, adică sub forma unei oferte făcute lui Dumnezeu, și pentru toate misiunile din lume” (Ibid.). Această aniversare să fie o ocazie potrivită pentru a reflecta asupra necesității unui mai mare efort comun pentru promovarea spiritului misionar și pentru procurarea ajutoarelor materiale necesare de care misionarii au nevoie.

7. În predica de la încheierea marelui jubileu, la 6 ianuarie 2001, am spus: „Trebuie să se pornească din nou de la Cristos, cu avântul de la Rusalii, cu entuziasm reînnoit. Să se pornească din nou de la el înainte de toate în angajarea cotidiană a sfințeniei, punându-ne într-o atitudine de rugăciune și de ascultare a cuvântului său. Să se pornească din nou de la el pentru a da mărturie despre iubire” (nr. 8).

De aceea:

Pornește din nou de la Cristos, tu care ai găsit milostivire!
Pornește din nou de la Cristos, tu care ai iertat și ai primit iertarea!
Pornește din nou de la Cristos, tu care cunoști durerea și suferința!
Pornește din nou de la Cristos, tu care ești tentat de indiferență:
anul de har este timp nelimitat.
Pornește din nou de la Cristos, tu, Biserică a noului mileniu!
Cântă și mergi mai departe!
(cf. Ritul de încheiere a sfintei Liturghii celebrate cu ocazia Epifaniei Domnului 2001).

Marie, Maică a Bisericii, stea a evanghelizării, fii alături de noi pe acest drum, așa cum ai rămas alături de ucenici în ziua Rusaliilor. Către tine ne îndreptăm plini de încredere, pentru ca, prin mijlocirea ta, Domnul să ne acorde darul perseverenței în activitatea misionară, care privește întreaga comunitate eclezială.

Cu aceste sentimente, vă binecuvântez pe toți.

Vatican, 3 iunie 2001, solemnitatea Rusaliilor

Ioan Paul al II-lea

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 03.06.2001
Publicarea pe acest sit: 10.06.2001
Etichete: ,

Lasă un răspuns