Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Migranţilor

A 98-a Zi Mondială a Migrantului și a Refugiatului

Migrațiile și noua evanghelizare

Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
cu ocazia Zilei Mondiale a Migrantului și a Refugiatului
15 ianuarie 2012

Iubiți frați și surori!

A-l vesti pe Isus Cristos, unic Mântuitor al lumii, „constituie misiunea esențială a Bisericii, îndatorire și misiune pe care schimbările vaste și profunde ale societății actuale nu le fac mai puțin urgente” (Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, 14). Mai mult, astăzi simțim urgența de a promova, cu o nouă forță și cu modalități reînnoite, opera de evanghelizare într-o lume în care eliminarea frontierelor și noile procese de globalizare fac și mai apropiate persoanele și popoarele, fie datorită dezvoltării mijloacelor de comunicare, fie datorită frecvenței și facilității cu care sunt făcute posibile mutările persoanelor și grupurilor. În această nouă situație, trebuie să trezim în fiecare dintre noi entuziasmul și curajul care au determinat primele comunități creștine să fie vestitoare curajoase ale noutății evanghelice, făcând să răsune în inima noastră cuvintele sfântului Paul: „Dacă vestesc evanghelia, nu am nici un motiv de laudă, pentru că datoria mă obligă. Vai mie, dacă nu vestesc evanghelia” (1Cor 9,16).

Tema pe care am ales-o anul acesta pentru Ziua Mondială a Migrantului și a Refugiatului – „Migrațiile și noua evanghelizare” – se naște din această realitate. De fapt, momentul prezent cheamă Biserica să facă o nouă evanghelizare și în fenomenul vast și complex al mobilității umane, intensificând acțiunea misionară fie în regiunile de primă vestire, fie în țările cu tradiție creștină.

Fericitul Ioan Paul al II-lea ne invita să „ne hrănim din cuvânt pentru a fi „slujitori ai cuvântului” în activitatea de evanghelizare…, [într-o situație] care devine tot mai diversificată și mai pregnantă în contextul globalizării și al noului și inconstantului amestec de popoare și culturi care o caracterizează” (Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, 40). De fapt, migrațiile interne sau internaționale, ca ieșire pentru căutarea de condiții mai bune de viață sau pentru a fugi de amenințarea persecuției, războaielor, violenței, foametei și catastrofelor naturale, au produs un amestec de persoane și de popoare fără precedent, cu probleme noi nu numai din punct de vedere uman, ci și etic, religios și spiritual. Consecințele actuale și evidente ale secularizării, apariția de noi mișcări sectare, o răspândită insensibilitate față de credința creștină, o marcată tendință spre fragmentare, fac dificilă focalizarea unei referințe unificatoare care să încurajeze formarea „unei singure familii de frați și surori în societăți care devin tot mai multietnice și interculturale, unde și persoanele de diferite religii sunt stimulate la dialog ca să se poată găsi o conviețuire liniștită și rodnică, respectând diferențele legitime”, așa cum scriam în Mesajul de anul trecut pentru această Zi Mondială. Timpul nostru este marcat de tentative de a-l șterge pe Dumnezeu și învățătura Bisericii din orizontul vieții, în timp ce își croiesc drum îndoiala, scepticismul și indiferența, care ar vrea să elimine chiar și orice vizibilitate socială și simbolică a credinței creștine.

În acest context, migratorii, care l-au cunoscut pe Cristos și l-au primit, adesea sunt stimulați să nu-l mai considere relevant în propria viață, să piardă simțul credinței, să nu se mai recunoască drept parte a Bisericii și adesea duc o existență care nu mai este marcată de Cristos și de evanghelia sa. Crescuți în sânul popoarelor marcate de credința creștină, adesea emigrează spre țări în care creștinii sunt o minoritate sau unde vechea tradiție de credință nu mai este convingere personală, nici confesiune comunitară, ci este redusă la un fapt cultural. Aici Biserica este pusă în fața provocării de a-i ajuta pe cei care migrează să mențină tare credința, chiar și atunci când lipsește sprijinul cultural care exista în țara de origine, găsind și noi strategii pastorale, precum și metode și limbaje pentru o primire mereu vitală a cuvântului lui Dumnezeu. În unele cazuri e vorba de o ocazie pentru a proclama că în Isus Cristos omenirea s-a făcut părtașă de misterul lui Dumnezeu și de viața sa de iubire, este deschisă spre un orizont de speranță și de pace, și prin intermediul dialogului respectuos și mărturia concretă a solidarității, în timp ce în alte cazuri există posibilitatea de a trezi conștiința creștină ațipită, printr-o anunțare reînnoită a veștii bune și o viață creștină mai coerentă, în așa fel încât să ducă la redescoperirea frumuseții întâlnirii cu Cristos, care îl cheamă pe creștin la sfințenie oriunde s-ar afla, chiar și în țară străină.

Fenomenul migrator de astăzi este și o oportunitate providențială pentru vestirea evangheliei în lumea contemporană. Bărbați și femei care provin din diferite regiuni ale pământului, care încă nu l-au întâlnit pe Isus Cristos sau îl cunosc numai în manieră parțială, cer să fie primiți în țări cu tradiție creștină veche. Față de ei este necesar să se găsească modalități adecvate ca să-l poată întâlni și cunoaște pe Isus Cristos și să experimenteze darul inestimabil al mântuirii, care pentru toți este izvor de „viață din belșug” (cf. In 10,10); înșiși migranții au un rol în această privință pentru că pot la rândul lor să devină „vestitori ai cuvântului lui Dumnezeu și martori ai lui Isus Înviat, speranță a lumii” (Exortația apostolică Verbum Domini, 105).

În itinerarul angajant al noii evanghelizări, în domeniul migrator, asumă un rol decisiv lucrătorii pastorali – preoți, persoane consacrate și laici -, care lucrează tot mai mult într-un context pluralist: în comuniune cu ordinarii lor, inspirându-se din magisteriul Bisericii, îi invit să caute căi de împărtășire fraternă și de vestire respectuoasă, depășind contrapoziții și naționalisme. La rândul lor, Bisericile de origine, cele de tranzit și cele de primire ale fluxurilor migratoare să știe să intensifice cooperarea lor, în folosul fie al celui care pleacă, fie al celui care vine și, în orice caz, al celui care are nevoie să întâlnească pe drumul său chipul milostiv al lui Cristos în primirea aproapelui. Pentru a realiza o rodnică pastorație de comuniune, va putea să fie utilă actualizarea structurilor tradiționale de atenție față de migranți și față de refugiați, alăturându-le la modele care să răspundă mai bine la situațiile schimbate în care trebuie să interacționeze culturi și popoare diferite.

Refugiații care cer azil, cei fugiți din persecuții, violențe și situații care pun în pericol viața lor, au nevoie de înțelegerea și primirea noastră, de respectarea demnității lor umane și a drepturilor lor, precum și de conștiința obligațiilor lor. Suferința lor cer de la fiecare stat și de la comunitatea internațională să existe atitudini de primire reciprocă, depășind temeri și evitând forme de discriminare, și să se ia măsuri pentru a face concretă solidaritatea și prin structuri de ospitalitate adecvate și programe de reinserare. Toate acestea comportă un ajutor reciproc între regiunile care suferă și cele care deja de mulți ani primesc un mare număr de persoane fugite și o mai mare împărtășire a responsabilităților dintre state.

Presa și celelalte mijloace de comunicare au un rol important în a face cunoscută, cu corectitudine, obiectivitate și onestitate, situația celui care a trebuit în mod forțat să-și părăsească propria patrie și propriile afecte și dorește să înceapă să-și construiască o nouă existență.

Comunitățile creștine să rezerve o atenție deosebită față de muncitorii migranți și față de familiile lor, prin însoțirea rugăciunii, a solidarității și a carității creștine; valorizarea a ceea ce îmbogățește reciproc, precum și promovarea de noi proiecte politice, economice și sociale, care să favorizeze respectarea demnității fiecărei persoane umane, ocrotirea familiei, accesul la un trai demn, la muncă și la asistență.

Preoți, călugări și călugărițe, laici și, mai ales, tineri bărbați și femei să fie sensibili în a oferi sprijin atâtor surori și frați, care, fugiți la violență, trebuie să se confrunte cu noi stiluri de viață și dificultăți de integrare. Vestirea mântuirii în Isus Cristos va fi izvor de ușurare, speranță și „bucurie deplină” (cf. In 15,11).

În sfârșit, doresc să amintesc situația numeroșilor studenți internaționali care înfruntă probleme de inserare, dificultăți birocratice, greutăți în căutarea de gazdă și de structuri de primire. În mod deosebit, comunitățile creștine să fie sensibile față de atâția tineri și tinere care, tocmai datorită vârstei lor, în afară de creșterea culturală, au nevoie de puncte de referință și cultivă în inima lor o profundă sete de adevăr și dorința de a-l întâlni pe Dumnezeu. În mod special, Universitățile de inspirație creștină să fie loc de mărturie și de iradiere a noii evanghelizări, angajate serios să contribuie, în ambientul academic, la progresul social, cultural și uman, precum și la promovarea dialogului dintre culturi, valorizând aportul studenților internaționali. Aceștia vor fi stimulați să devină ei înșiși actori ai noii evanghelizări dacă vor întâlni martori autentici ai evangheliei și exemple de viață creștină.

Dragi prieteni, să invocăm mijlocirea Mariei, „sfânta Fecioară a drumului„, ca vestirea bucuroasă a mântuirii lui Isus Cristos să aducă speranță în inima celor care, de-a lungul drumurilor lumii, se află în condiții de mobilitate. Pe toți îi asigur de rugăciunea mea și împart binecuvântarea apostolică.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.09.2011
Publicarea pe acest sit: 26.10.2011
Etichete: , ,

Lasă un răspuns