Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Migranţilor

A LXXXIX-a Zi Mondială a Migrantului și a Refugiatului
Pentru o angajare de a învinge orice rasism,
xenofobie și naționalism exasperat

Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
cu ocazia Zilei Mondiale a Migrantului și a Refugiatului
26 ianuarie 2003

1. Emigrația a devenit un fenomen foarte răspândit în lumea modernă și privește toate națiunile, fie ca țări de plecare, fie de tranzit sau de sosire. Ea se referă la milioane de ființe umane și reprezintă o provocare pe care Biserica pelerină, în slujba întregii familii umane, trebuie să o primească și să o înfrunte în spiritul evanghelic al dragostei universale. Și anul acesta, Ziua Mondială a Emigrantului și a Refugiatului trebuie să fie ocazie de rugăciune deosebită pentru necesitățile tuturor celor care, din orice motiv, sunt departe de casă și de propria familie. De asemenea, trebuie să fie o zi de reflecție profundă asupra îndatoririlor tuturor catolicilor în raport cu acești frați și surori.

Între persoanele în mod deosebit în necesitate străinii sunt cei mai vulnerabili; adică emigranții fără documente, refugiații care au nevoie de azil, refugiații din cauza conflictelor persistente și violente din multe părți ale lumii și victimele – în majoritate femei și copii – crimei teribile care este traficul de persoane. Chiar recent am fost martori de cazuri tragice de mișcări forțate de persoane din motive etnice și naționaliste care au adus o suferință de negrăit în viața grupurilor lovite. La baza acestor situații sunt intenții și acțiuni păcătoase în contradicție cu evanghelia și constituie un apel pentru creștini, pretutindeni, de a învinge răul prin bine.

2. Apartenența la comunitatea catolică nu este determinată nici de naționalitate nici de originea socială sau etnică, ci, în mod fundamental, de credința în Isus Cristos și de Botezul în numele Preasfintei Treimi. Ei bine, constituția „cosmopolită” a poporului lui Dumnezeu este astăzi vizibilă practic în fiecare Biserică locală, deoarece emigrația a transformat și comunitățile mici, anterior izolate, în realități pluraliste și interculturale. Într-adevăr, locuri care până cu puțin timp în urmă vedeau rar prezența unui străin, acum s-au transformat în casă pentru persoane ce provin din diferite părți ale lumii. Ascultarea veștii bune în limbi neauzite înainte devine tot mai frecventă, de exemplu în Euharistia duminicală, dând astfel o expresie nouă îndemnului din vechiul psalm: „Lăudați-l pe Domnul, toate popoarele, aduceți-i mărire, toate națiunile” (Ps 116,1). De aceea, aceste comunități au oportunități noi de a trăi experiența catolicității, o caracteristică a Bisericii care își exprimă deschiderea esențială spre tot ceea ce este operă a Duhului în orice popor.

Biserica este conștientă că a limita apartenența la o comunitate locală pe bază etnică sau pe alte caracteristici externe ar reprezenta o sărăcire pentru toți și ar contrazice dreptul fundamental al celui botezat de a îndeplini acte de cult și a participa la viața comunității. În afară de aceasta, dacă noii sosiți nu se simt acceptați atunci când se apropie de o anumită comunitate parohială pentru că nu vorbesc limba locală sau nu respectă uzanțele locului, ei devin ușor „oi rătăcite”. Pierderea acestor „mici”, din cauza discriminărilor chiar latente, trebuie să fie un motiv de mare preocupare atât pentru păstori cât și pentru credincioși.

3. Această considerație ne duce la o temă pe care am menționat-o adesea în Mesajele mele pentru Ziua Mondială a Emigrantului și a Refugiatului, adică îndatorirea creștină de a primi pe tot cel care bate la ușa noastră din cauza necesității. Această deschidere zidește comunități creștine vii, îmbogățite de Duhul Sfânt cu daruri care le sunt aduse de noii ucenici ce provin din alte culturi. Această expresie fundamentală de iubire evanghelică este în același timp inspiratoare de nenumărate programe de solidaritate în favoarea emigranților și a refugiaților în toate părțile lumii. Pentru a înțelege dimensiunea acestui patrimoniu eclezial de slujire concretă față de emigrați și refugiați va fi suficient să amintim realizările și moștenirea personajelor precum sfânta Francisca Xaveriu Cabrini sau episcopul Giovanni Battista Scalabrini, sau, actual, activitatea vastă a agenției catolice „Caritas” și a Comisiei Catolice Internaționale pentru Emigrări.

Însă adesea solidaritatea nu este ceva spontan. Ea cere formare și îndepărtare de atitudini de închidere, care în multe societăți de astăzi au devenit mai subtile și răspândite. Pentru a face față acestui fenomen, Biserica posedă vaste resurse educative și formative la toate nivelurile. Mă adresez deci părinților și învățătorilor, pentru ca ei să combată rasismul și xenofobia, cultivând atitudini pozitive bazate pe doctrina socială catolică.

4. Tot mai înrădăcinați în Cristos, creștinii trebuie să se străduiască să învingă orice tendință de a se închide în sine și să învețe să discearnă lucrarea lui Dumnezeu în persoane din alte culturi. Însă numai iubirea evanghelică autentică va putea să fie atât de puternică încât să ajute comunitățile să treacă de la simpla toleranță față de ceilalți la respectarea autentică a diversității lor. Numai harul răscumpărător al lui Cristos poate să ne facă victorioși în provocarea zilnică de a trece de la egoism la altruism, de la frică la deschidere, de la refuz la solidaritate.

De altfel este evident că, în timp ce îi îndemn pe catolici să exceleze în spiritul de solidaritate față de noii veniți în mijlocul lor, îi invit și pe emigranți să recunoască îndatorirea de a cinsti țările care îi primesc și de a respecta legile, cultura și tradițiile oamenilor care i-au primit. Numai așa va prevala armonia socială.

De fapt, drumul spre adevărata acceptare a emigranților în diversitatea lor culturală este dificil, uneori se prezintă chiar ca o adevărată via crucis. Însă acest lucru nu trebuie să descurajeze pe nimeni ca să urmeze voința lui Dumnezeu. Într-adevăr, el dorește să atragă la sine pe toți în Cristos, prin intermediul instrumentalității Bisericii sale, sacrament al unității întregului neam omenesc (cf. Lumen gentium, nr. 1).

Uneori acest drum are nevoie de un cuvânt profetic care să arate ceea ce este greșit și să încurajeze ceea ce este drept. De fapt, atunci când apar tensiuni, credibilitatea Bisericii, referitor la învățătura sa cu privire la respectul fundamental datorat oricărei persoane, se bazează pe curajul moral al păstorilor și al credincioșilor de a „pune totul pe iubire” (cf. Novo millennio ineunte„, nr. 47).

5. Apoi, este evident că și comunitățile culturale mixte oferă oportunități unice pentru a aprofunda darul unității cu celelalte Biserici creștine și comunități ecleziale. Într-adevăr, multe din ele au lucrat în cadrul propriilor comunități, și împreună cu Biserica Catolică, pentru a forma o societate în care culturile emigranților și darurile lor particulare să fie apreciate cu sinceritate, în care orice manifestare de rasism, xenofobie și naționalism exasperat să fie combătută în mod profetic.

Fie ca preasfânta Maria, Maica noastră – care și ea a experimentat refuzul, chiar în momentul în care îl dăruia lumii pe Fiul său – să ajute Biserica pentru ca să fie semn și instrument al unității culturilor și al națiunilor într-o unică familie! Fie ca ea să ne ajute pe noi toți, în viața noastră, să fim martori ai Întrupării și ai prezenței constante a lui Cristos, care prin intermediul nostru dorește să continue, în istorie și în lume, opera sa de eliberare de orice formă de discriminare, refuz și marginalizare. Fie ca binecuvântările îmbelșugate ale lui Dumnezeu să-i însoțească pe toți cei care îl primesc pe cel străin în numele lui Cristos.

Vatican, 24 octombrie 2002

Ioan Paul al II-lea

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 26.01.2003
Publicarea pe acest sit: 05.02.2003
Etichete: ,

Lasă un răspuns