Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru a 50-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale
8 mai 2016

Comunicare și milostivire: o întâlnire rodnică

Iubiți frați și surori,

Anul Sfânt al Milostivirii ne invită să reflectăm asupra raportului dintre comunicare și milostivire. De fapt, Biserica, unită cu Cristos, întrupare vie a lui Dumnezeu milostiv, este chemată să trăiască milostivirea ca trăsătură distinctivă a întregii sale existențe și acțiuni. Ceea ce spunem și cum o spunem, fiecare cuvânt și fiecare gest ar trebui să poată exprima compasiunea, duioșia și iertarea lui Dumnezeu pentru toți. Iubirea, prin natura sa, este comunicare, conduce la deschidere și nu la izolare. Și dacă inima noastră și gesturile noastre sunt însuflețite de caritate, de iubirea divină, atunci comunicarea noastră va fi purtătoare a forței lui Dumnezeu.

Suntem chemați să comunicăm ca fii ai lui Dumnezeu cu toți, fără excludere. Îndeosebi, este caracteristic limbajului și acțiunilor Bisericii să transmită milostivire, așa încât să atingă inimile persoanelor și să le susțină pe drumul spre plinătatea vieții, pe care Isus Cristos, trimis de Tatăl, a venit să o aducă tuturor. Este vorba de a primi în noi și de a răspândi în jurul nostru căldura Bisericii mame, pentru ca Isus să fie cunoscut și iubit; acea căldură care dă substanță cuvintelor credinței și care aprinde în predică și în mărturie „scânteia” care le face vii.

Comunicarea are puterea de a crea punți, de a favoriza întâlnirea și incluziunea, îmbogățind astfel societatea. Cât de frumos este a vedea persoane angajate să aleagă cu grijă cuvinte și gesturi pentru a depăși neînțelegerile, a vindeca amintirea rănită și a construi pace și armonie. Cuvintele pot face punți între persoane, familii, grupuri sociale, popoare. Și aceasta fie în mediul fizic, fie în cel digital. De aceea, cuvintele și acțiunile să fie de așa natură încât să ne ajute să ieșim din cercurile vicioase ale condamnărilor și răzbunărilor, care continuă să atragă în capcană persoanele și națiunile și care conduc la exprimarea cu mesaje de ură. În schimb, cuvântul creștinului își propune să încurajeze comuniunea și, chiar și atunci când trebuie să condamne cu fermitate răul, încearcă să nu frângă niciodată relația și comunicarea.

Așadar, aș vrea să invit toate persoanele de bunăvoință să redescopere puterea milostivirii de a însănătoși relațiile sfâșiate și de a readuce pacea și armonia între familii și în comunități. Cu toții știm în ce mod vechile răni și resentimentele prelungite pot face persoanele captive și să le împiedice să comunice și să se reconcilieze. Și acest lucru este valabil și pentru raporturile dintre popoare. În toate aceste cazuri milostivirea este capabilă să activeze un nou mod de a vorbi și de a dialoga, cum a exprimat așa de elocvent Shakespeare: „Milostivirea nu este o obligație. Coboară din cer ca răcorirea ploii pe pământ. Este o dublă binecuvântare: binecuvântare pentru cel care o dă și pentru cel care o primește” (Neguțătorul din Veneția, actul IV, scena I).

Este de dorit ca și limbajul politicii și al diplomației să se lase inspirat de milostivire, care niciodată nu consideră pierdut nimic. Fac apel mai ales la cei care au responsabilități instituționale, politice și în formarea opiniei publice, pentru a fi mereu vigilenți asupra modului de a se exprima față de cel care gândește sau acționează în mod diferit și chiar față de cel care poate că a greșit. Este ușor de a ceda tentației de a exploata asemenea situații și a alimenta astfel flăcările neîncrederii, fricii, urii. În schimb, e nevoie de curaj pentru a orienta persoanele spre procese de reconciliere și tocmai această îndrăzneală pozitivă și creativă oferă adevărate soluții la conflicte vechi și oportunitatea de a realiza o pace durabilă. „Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire […] Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu” (Mt 5,7.9).

Cât aș vrea ca modul nostru de a comunica, precum și slujirea noastră de păstori în Biserică, să nu exprime niciodată orgoliul mândru al triumfului asupra unui dușman, nici să-i umilească pe cei pe care mentalitatea lumii îi consideră perdanți și de aruncat! Milostivirea poate ajuta la îmblânzirea adversităților vieții și la oferirea de căldură celor care au cunoscut numai răceala judecății. Stilul comunicării noastre să fie de așa natură încât să depășească logica separării clare a păcătoșilor de cei drepți. Noi putem și trebuie să judecăm situațiile de păcat – violență, corupție, exploatare etc. – dar nu putem judeca persoanele, pentru că numai Dumnezeu poate citi în profunzime în inima lor. Este misiunea noastră să-l avertizăm pe cel care greșește, denunțând răutatea și nedreptatea anumitor comportamente, cu scopul de a elibera victimele și a ridica pe cel care a căzut. Evanghelia după sfântul Ioan ne amintește că „adevărul ne va elibera” (In 8,32). Acest adevăr este, în definitiv, însuși Cristos, a cărui milostivire blândă este măsura manierei noastre de a vesti adevărul și de a condamna nedreptatea. Este misiunea noastră principală de a afirma adevărul cu iubire (cf. Ef 4,15). Numai cuvinte rostite cu iubire și însoțite de blândețe și milostivire ating inimile noastre, ale păcătoșilor. Cuvintele și gesturile dure sau moraliste riscă să-i înstrăineze ulterior pe cei pe care am vrea să-i conducem la convertire și la libertate, întărind sentimentul lor de refuz și de apărare.

Unii cred că o viziune despre societate înrădăcinată în milostivire este în mod nejustificat idealistă sau excesiv de indulgentă. Dar să încercăm să ne gândim din nou la primele noastre experiențe de relație în sânul familiei. Părinții ne-au iubit și ne-au apreciat mai mult pentru ceea ce suntem decât pentru capacitățile și succesele noastre. Părinții vor, desigur, ceea ce este cel mai bun pentru copiii lor, dar iubirea lor nu este niciodată condiționată de atingerea obiectivelor. Casa paternă este locul în care ești primit mereu (cf. Lc 15,11-32). Aș vrea să-i încurajez pe toți să se gândească la societatea umană nu ca la un spațiu în care niște străini concurează și încearcă să se impună, ci mai degrabă ca la o casă sau o familie unde poarta este mereu deschisă și se încearcă să se primească reciproc.

Pentru aceasta este fundamental a asculta. A comunica înseamnă a împărtăși, iar împărtășirea presupune ascultarea, primirea. A asculta este mult mai mult decât a auzi. A auzi se referă la domeniul informației; în schimb, a asculta face trimitere la domeniul comunicării și cere apropierea. Ascultarea ne permite să asumăm atitudinea corectă, ieșind din condiția liniștită de spectatori, de utilizatori, de consumatori. A asculta înseamnă și a fi capabili să împărtășim întrebări și îndoieli, să parcurgem un drum umăr la umăr, să ne eliberăm de orice prezumție de atotputernicie și să punem cu umilință propriile capacități și propriile daruri în slujba binelui comun.

A asculta nu este niciodată ușor. Uneori este mai comod să ne prefacem că suntem surzi. A asculta înseamnă a acorda atenție, a avea dorința de a înțelege, de a da valoare, a respecta, a păstra cuvântul altuia. În ascultare se consumă un soi de martiriu, o jertfire de sine în care se reînnoiește gestul sacru săvârșit de Moise în fața tufișului care ardea: a-și scoate sandalele din picioare pe „pământul sfânt” al întâlnirii cu celălalt care îmi vorbește (cf. Ex 3,5). A ști să asculți este un har imens, este un dar care trebuie invocat pentru a trece apoi la practicarea lui.

Și e-mailurile, sms-urile, rețelele sociale, chat-urile pot fi forme de comunicare pe deplin umane. Nu tehnologia determină dacă este sau nu comunicarea autentică, ci inima omului și capacitatea sa de a folosi bine mijloacele pe care le are la dispoziție. Rețelele sociale sunt capabile să favorizeze relațiile și să promoveze binele societății, dar pot și să conducă la o ulterioară polarizare și diviziune între persoane și grupuri. Mediul digital este o piață publică, un loc de întâlnire, unde putem fie să ne încurajăm, fie să ne înjosim reciproc, să ne angajăm într-o discuție rodnică sau într-un linșaj moral. Mă rog ca Anul Jubiliar trăit în milostivire „să ne facă mai deschiși la dialog pentru a ne cunoaște și a ne înțelege mai bine; să elimine orice formă de închidere și de dispreț și să elimine orice formă de violență și de discriminare” (Misericordiae vultus, 23). Și în rețea se construiește o adevărată cetățenie. Accesul la rețelele digitale comportă o responsabilitate față de celălalt, pe care nu-l vedem, dar este real, are demnitatea sa care trebuie respectată. Rețeaua poate fi bine folosită pentru a face să crească o societate sănătoasă și deschisă la împărtășire.

Comunicarea, locurile sale și instrumentele sale au comportat o lărgire a orizonturilor pentru atâtea persoane. Acesta este un dar al lui Dumnezeu și este și o mare responsabilitate. Îmi place să definesc această putere a comunicării ca „proximitate”. Întâlnirea dintre comunicare și milostivire este rodnică în măsura în care generează o proximitate care se îngrijește, întărește, vindecă, însoțește și face sărbătoare. Într-o lume divizată, fragmentată, polarizată, a comunica folosind milostivire înseamnă a contribui la proximitatea bună, liberă și solidară între fiii lui Dumnezeu și frați în umanitate.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.01.2016
Publicarea pe acest sit: 22.01.2016
Etichete: ,

Lasă un răspuns