Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru a 48-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale
1 iunie 2014

Comunicarea în serviciul unei
autentici culturi a întâlnirii

Dragi frați și surori,

Astăzi trăim într-o lume care devine din ce în ce mai «mică» și în care, așadar, ar părea să fie ușor să ne apropiem unii de alții. Dezvoltarea transporturilor și a comunicațiilor ne apropie, conectându-ne tot mai mult, și globalizarea ne face tot mai interdependenți. Cu toate acestea, în sânul omenirii rămân dezbinări, uneori foarte vizibile. La nivel global vedem distanța scandaloasă dintre opulența celor bogați și sărăcia celor săraci. Deseori este îndeajuns să mergi pe străzile unui oraș pentru a vedea contrastul dintre lumea care trăiește pe străzi și luminile strălucitoare ale magazinelor. Ne-am obișnuit atât de mult cu toate acestea încât nu ne mai impresionează. Lumea suferă de multiple forme de excluziune, de marginalizare și de sărăcie, dar și de conflicte în care se amestecă deopotrivă cauze economice, politice, ideologice și, din nefericire, chiar religioase.

În această lume, mass-media ne pot ajuta să ne simțim tot mai aproape unii de alții, să simțim un reînnoit simț al unității familiei umane, care să împingă la solidaritate și la angajare serioasă în favoarea unei vieți mai demne pentru toți. A comunica bine ne ajută să fim mai aproape și să ne cunoaștem mai bine între noi, să fim mai uniți. Zidurile care ne despart pot fi depășite numai dacă suntem dispuși să ne ascultăm între noi și să învățăm unii de la alții. Este nevoie să ne rezolvă diferențele prin forme de dialog care să ne permită să creștem în înțelegere și respect reciproc. Cultura întâlnirii cere să fim dispuși nu doar să dăm, ci și să primim de la alții. Mass-media ne pot ajuta în această privință, mai ales în timpurile de față, când rețelele de comunicații umane au ajuns la un progres fără precedent. În special internetul poate oferi posibilități imense de întâlnire și solidaritate între toți, și acesta este un lucru bun, este un dar al lui Dumnezeu.

Nu înseamnă că nu există și aspecte problematice. Viteza cu care se comunică informația depășește capacitatea noastră de reflecție și de judecată, și aceasta nu ne îngăduie o exprimare de sine echilibrată și corectă. Varietatea opiniilor exprimate poate fi percepută ca bogăție, dar este posibilă și baricadarea după surse de informații care corespund doar așteptărilor noastre și ideilor noastre, sau chiar anumitor interese politice și economice. Lumea comunicațiilor poate contribui la creșterea noastră în cunoaștere, sau, dimpotrivă, la dezorientarea noastră. Dorința de conexiune digitală poate ajunge să ne izoleze de aproapele nostru, de cel care este mai aproape de noi. Să nu uităm că cel care, din diferite motive, nu are acces la media sociale, riscă să fie exclus.

Aceste limite sunt reale, dar cu toate acestea, nu justifică o respingere a media sociale, mai degrabă ne amintesc că în cele din urmă, comunicarea este o realizare mai mult umană decât tehnologică. Așadar, ce anume ne ajută în mediul digital să creștem în umanitate și înțelegere reciprocă? De exemplu trebuie să recuperăm un anumit simț al chibzuinței și calmului. Aceasta cere timp și capacitatea de a face liniște pentru a asculta. Avem nevoie și să fim răbdători dacă vrem să îl înțelegem pe cel care este altfel decât noi: persoana se exprimă deplin pe sine nu când este doar tolerată, ci când știe că este cu adevărat acceptată. Dacă dorim cu adevărat să îi ascultăm pe ceilalți, atunci vom învăța să privim lumea cu ochi diferiți și să prețuim experiența umană așa cum se manifestă în diversele culturi și tradiții. Vom învăța să prețuim mai bine și marile valori inspirate de creștinism, de exemplu, viziunea asupra omului ca persoană, căsătoria și familia, distincția dintre sfera religioasă și sfera politică, principiile de solidaritate și subsidiaritate, și altele.

Cum poate fi, așadar, comunicarea în serviciul unei autentice culturi a întâlnirii? Și pentru noi, discipolii Domnului, ce înseamnă a întâlni o persoană la lumina Evangheliei? Cum este posibil, în ciuda tuturor limitelor și păcatelor noastre, să fim cu adevărat apropiați unii de alții? Aceste întrebări sunt cuprinse în cea pe care, într-o zi, un cărturar, adică un comunicator, i-a adresat-o lui Isus: «Și cine este aproapele meu?» (Lc 10,29). Această întrebare ne ajută să înțelegem comunicarea în termeni de „proximitate”. Am putea să o traducem astfel: cum se manifestă „proximitatea” în utilizarea mijloacelor de comunicare și în noul ambient creat de tehnologiile digitale? Găsesc un răspuns în parabola Bunului Samaritean, care este și o parabolă despre comunicare. Cine comunică, de fapt, se face aproapele. Bunul Samaritean nu numai că se face aproapele, dar își asumă răspunderea pentru acel om pe care îl vede pe jumătate mort pe marginea drumului. Isus inversează perspectiva: nu este vorba de a recunoaște în celălalt pe unul asemenea mie, ci de capacitatea mea de mă face asemenea celuilalt. A comunica înseamnă, deci, a deveni conștienți că suntem ființe umane, fii ai lui Dumnezeu. Îmi place să definesc această putere a comunicării ca «proximitate».

Când comunicarea are ca scop principal îndemnul la consum sau manipularea persoanelor, ne aflăm în fața unei agresiuni violente precum cea suferită de omul bătut de tâlhari și abandonat la marginea drumului, despre care citim în parabolă. Levitul și preotul nu îl văd pe aproapele în acest om, ci văd un străin față de care este mai bine să stea la distanță. În acea vreme erau condiționați de regulile purității rituale. Noi, cei de acum, riscăm să ne lăsăm într-atât de mult condiționați de unele mijloace de comunicare în masă încât putem ajunge să îl ignorăm pe cel care este cu adevărat aproapele nostru.

Nu este suficientă trecerea de-a lungul „străzilor” digitale, fiind doar conectați: este necesar ca această conexiune să fie însoțită de o întâlnire autentică. Nu putem trăi de unii singuri, închiși în noi înșine. Avem nevoie să iubim și să fim iubiți. Avem nevoie de bunătate. Strategiile media nu pot garanta frumusețea, bunătatea și adevărul comunicării. Nici lumea mass-media nu poate rămâne complet ruptă de grija față de umanitate, ci este chemată să exprime bunătate. Rețeaua digitală poate fi un loc bogat de umanitate; nu o rețea alcătuită din fire, ci din persoane umane. Neutralitatea mass-media este doar aparentă: numai cine iese din sine în comunicare poate reprezenta un punct de referință pentru ceilalți. Implicarea personală este tocmai baza pentru un comunicator de încredere. Mărturia creștină, mulțumită internetului, poate astfel să ajungă la periferiile existenței umane.

Repet mereu că între o Biserică imperfectă care merge pe străzi, în mijlocul oamenilor, și o Biserică bolnavă de autoreferențialitate, nu am rețineri în a o prefera pe cea dintâi. Iar străzile sunt lumea unde oamenii trăiesc și pot fi întâlniți efectiv și afectiv. Printre aceste străzi se află și cele digitale, aglomerate de o umanitate deseori rănită: bărbați și femei care caută salvare și speranță. Și datorită internetului, mesajul creștin poate călători „până la capătul pământului” (Fap 1,8). A deschide ușile bisericilor înseamnă deschidere și față de ambientul digital, fie pentru ca lumea să intre, în orice condiție de viață s-ar afla, fie pentru ca Evanghelia să poată păși dincolo de pragul Bisericii pentru a-i întâlni pe toți. Suntem oare capabili să comunicăm o astfel de imagine a Bisericii? Comunicarea este un mijloc de exprimare a vocației misionare a întregii Biserici, iar rețelele de socializare reprezintă azi unul dintre spațiile de trăire a vocației de a redescoperi frumusețea credinței, frumusețea întâlnirii cu Cristos. Și în spațiul comunicațiilor este necesară o Biserică purtătoare de căldură sufletească și capabilă să înflăcăreze inimile.

Mărturia creștină nu se dă printr-un bombardament de mesaje religioase, ci prin disponibilitatea de a te dărui pe tine celorlalți „prin disponibilitatea implicării cu răbdare și respect în întrebările și dubiile oamenilor, în drumul lor de căutare a adevărului și a sensului existenței umane” (Papa Benedict al XVI-lea, mesajul pentru a 47-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, 2013). Să ne gândim la episodul discipolilor din Emaus. Trebuie să știm cum să ne inserăm în dialogul cu bărbații și femeile de azi, pentru a le înțelege așteptările, îndoielile, speranțele și a le oferi Evanghelia, adică pe Isus Cristos, Dumnezeu făcut om, mort și înviat pentru a ne elibera de păcat și de moarte. Această provocare necesită profunzime, atenție față de ce se întâmplă în jurul nostru și sensibilitate spirituală. A dialoga înseamnă a avea convingerea că celălalt are ceva bun de spus, înseamnă a face loc punctului său de vedere, propunerilor sale. A dialoga nu înseamnă să renunți la propriile idei și tradiții, ci să renunți la pretenția că sunt unice și absolute.

Fie ca icoana Bunului Samaritean, care leagă rănile omului bătut, vărsând peste acestea ulei și vin, să ne fie călăuză. Ceea ce comunicăm să fie ulei parfumat care alină durerea și vin bun care veselește inimile. Strălucirea noastră să nu provină de la machiaj sau efecte speciale, ci din apropierea cu iubire și bunătate față de cei răniți pe care îi întâlnim de-a lungul drumului. Nu vă temeți să deveniți cetățeni ai mediului digital. Este importantă atenția și prezența Bisericii în lumea comunicațiilor, pentru a comunica cu omul de azi și a-l conduce la întâlnirea cu Cristos: O Biserică ce însoțește știe să pornească la drum alături de toți. În acest context, revoluția mijloacelor de comunicare și de informare reprezintă o mare și palpitantă provocare, ce necesită energii proaspete și o imaginație nouă pentru a transmite și altora frumusețea lui Dumnezeu.

Autor: Papa Francisc
Traducător: (după) Radio Vatican
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; RadioVaticana.va
Publicarea în original: 24.01.2014
Publicarea pe acest sit: 23.01.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns