Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru a XXVI-a Zi Mondială a Bolnavului 2018

Mater Ecclesiae: „«Iată fiul tău… Iată mama ta».
Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el…” (
In 19,26-27)

Iubiți frați și surori,

Slujirea Bisericii adusă celor bolnavi și celor care se îngrijesc de ei trebuie să continue cu vigoarea mereu reînnoită, în fidelitate față de mandatul Domnului (cf. Lc 9,2-6; Mt 10,1-8; Mc 6,7-13) și urmând exemplul foarte elocvent al Întemeietorului și Învățătorului său.

Anul acesta tema Zilei Bolnavului ne este dată de cuvintele pe care Isus, înălțat pe cruce, le adresează mamei sale Maria și lui Ioan: „«Iată fiul tău… Iată mama ta». Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el” (In 19,26-27).

1. Aceste cuvinte ale Domnului luminează profund misterul crucii. Ea nu reprezintă o tragedie fără speranță, ci locul în care Isus își arată gloria sa și lasă voințele sale extreme de iubire, care devin reguli constitutive ale comunității creștine și ale vieții fiecărui discipol.

Înainte de toate, cuvintele lui Isus dau naștere vocației materne a Mariei față de întreaga omenire. Ea va fi îndeosebi mama discipolilor Fiului său și se va îngriji de ei și de drumul lor. Și noi știm că îngrijirea maternă a unui fiu sau a unei fiice cuprinde fie aspectele materiale fie cele spirituale ale educației sale.

Durerea de nedescris a crucii străpunge sufletul Mariei (cf. Lc 2,35), dar nu paralizează. Dimpotrivă, ca Mamă a Domnului începe pentru ea un nou drum de dăruire. Pe cruce Isus se preocupă de Biserică și de întreaga omenire, iar Maria este chemată să împărtășească chiar această preocupare. Faptele Apostolilor, descriind marea revărsare a Duhului Sfânt la Rusalii, ne arată că Maria a început să-și desfășoare misiunea sa în prima comunitate a Bisericii. o misiune care nu se termină niciodată.

2. Discipolul Ioan, cel iubit, reprezintă Biserica, popor mesianic. El trebuie s-o recunoască pe Maria ca mamă proprie. Și în această recunoaștere este chemat să o primească, să contemple în ea modelul uceniciei precum și vocația maternă pe care Isus i-a încredințat-o, cu preocupările și proiectele pe care aceasta le comportă: Mama care iubește și dă naștere la copii capabili să iubească după porunca lui Isus. De aceea vocația maternă a Mariei, vocația de îngrijire față de copiii săi, trece la Ioan și la toată Biserica. Toată comunitatea discipolilor este implicată în vocația maternă a Mariei.

3. Ioan, ca discipol care a împărtășit totul cu Isus, știe că Învățătorul vrea să-i conducă pe toți oamenii la întâlnirea cu Tatăl. El poate da mărturie că Isus a întâlnit multe persoane bolnave în spirit, pentru că erau pline de orgoliu (cf. In 8,31-39) și bolnave în trup (cf. In 5,6). El a dăruit tuturor milostivire și iertare, iar bolnavilor și vindecare fizică, semn al vieții îmbelșugate a Împărăției, unde orice lacrimă este ștearsă. Ca Maria, discipolii sunt chemați să se îngrijească unii de alții, dar nu numai. Ei știu că inima lui Isus este deschisă tuturor, fără excluderi. Tuturor trebuie să li se vestească Evanghelia Împărăției și la toți cei care sunt în nevoie trebuie se îndrepte caritatea creștinilor, pur și simplu pentru că sunt persoane, fii ai lui Dumnezeu.

4. Această vocație maternă a Bisericii față de persoanele nevoiașe și față de bolnavi s-a concretizat, în istoria sa bimilenară, într-o serie foarte bogată de inițiative în favoarea bolnavilor. Această istorie de dăruire nu trebui uitată. Ea continuă și astăzi, în toată lumea. În țările în care există sisteme de sănătate publică suficiente, lucrarea congregațiilor catolice, a diecezelor și a spitalelor lor, în afară de a furniza îngrijiri medicale de calitate, încearcă să pună persoana umană în centrul procesului terapeutic și desfășoare cercetarea științifică respectând viața și valorile morale creștine. În țările în care sistemele sanitare sunt insuficiente sau inexistente, Biserica lucrează pentru a oferi oamenilor cât mai mult este posibil pentru îngrijirea sănătății, pentru a elimina mortalitatea infantilă și a elimina unele boli larg răspândite. Pretutindeni ea încearcă să îngrijească, chiar și atunci când nu este în măsură să vindece. Imaginea Bisericii ca „spital de campanie”, primitoare pentru toți cei care sunt răniți de viață, este o realitate foarte concretă, pentru că în unele părți ale lumii numai spitalele misionarilor și ale diecezelor furnizează îngrijirile necesare populației.

5. Amintirea istoriei lungi de slujire a celor bolnavi este motiv de bucurie pentru comunitatea creștină și îndeosebi pentru cei care desfășoară această slujire actualmente. Dar trebuie privit la trecut mai ales pentru a ne lăsa îmbogățiți. De la el trebuie să învățăm: generozitatea până la jertfa totală a multor întemeietori de institute în slujba celor bolnavi; creativitatea, sugerată de caritate, a multor inițiative întreprinse în decursul secolelor; angajarea în cercetarea științifică, pentru a oferi bolnavilor îngrijiri inovatoare și credibile. Această moștenire a trecutului ajută la proiectarea bună a viitorului. De exemplu, pentru a ocroti spitalele catolice de riscul profitului, care în toată lumea încearcă să introducă îngrijirea sănătății în cadrul pieței, ajungând să-i rebuteze pe cei săraci. Inteligența organizatoare și caritatea cer mai degrabă ca persoana bolnavului să fie respectată în demnitatea sa și menținută mereu în centrul procesului de îngrijire. Aceste orientări trebuie să fie proprii și creștinilor care lucrează în structurile publice și care cu slujirea lor sunt chemați să se dea bună mărturie despre Evanghelie.

6. Isus a lăsat în dar Bisericii puterea sa vindecătoare: „Acestea sunt semnele care îi vor însoți pe cei care cred: […] Își vor pune mâinile peste cei bolnavi și aceștia se vor vindeca” (Mc 16,17-18). În Faptele Apostolilor citim descrierea vindecărilor făcute de Petru (cf. Fap 3,4-8) și de Paul (cf. Fap 14,8-11). Darului lui Isus îi corespunde misiunea Bisericii, care știe că trebuie să aducă asupra bolnavilor aceeași privire a Domnului său bogată în duioșie și compasiune. Pastorația sănătății rămâne și va rămâne mereu o misiune necesară și esențială, de trăit cu elan reînnoit pornind de la comunitățile parohiale până la cele mai excelente centre de îngrijire. Nu putem uita aici duioșia și perseverența cu care multe familii îi însoțesc pe copiii, părinții și rudele lor, bolnavi cronici sau grav neputincioși. Îngrijirile care sunt prestate în familie sunt o mărturie extraordinară de iubire pentru persoana umană și trebuie susținute cu recunoaștere adecvată și cu politici adecvate. De aceea, medici și infirmieri, preoți, consacrați și voluntari, rude și toți cei care se angajează în îngrijirea bolnavilor, participă la această misiune eclezială. Este o responsabilitate împărtășită care îmbogățește valoarea slujirii zilnice a fiecăruia.

7. Mariei, Mama duioșiei, vrem să-i încredințăm pe toți bolnavii în trup și în spirit, pentru ca să-i susțină în speranță. Ei îi cerem și să ne ajute să fim primitori față de frații bolnavi. Biserica știe că are nevoie de un har special pentru a putea fi la înălțimea slujirii sale evanghelice de îngrijire față de cei bolnavi. De aceea rugăciunea Maicii Domnului să ne aibă pe toți uniți într-o implorarea insistentă, pentru ca fiecare membru al Bisericii să trăiască vocația la slujirea vieții și a sănătății cu iubire. Fecioara Maria să mijlocească pentru această a XXVI-a Zi Mondială a Bolnavului; să ajute persoanele bolnave să trăiască propria suferință în comuniune cu Domnul Isus și să-i susțină pe cei care se îngrijesc de ei. Tuturor, bolnavi, lucrători sanitari și voluntari, împart din inimă Binecuvântarea Apostolică.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.11.2017
Publicarea pe acest sit: 11.12.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns