Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru a XXII-a Zi Mondială a Bolnavului 2014

Credință și caritate:
„Și noi trebuie să ne dăm viața pentru frați”
(
1In 3,16)

Iubiți frați și surori,

1. Cu ocazia celei de-a XXII-a Zile Mondiale a Bolnavului, care are ca temă anul acesta Credință și caritate: „Și noi trebuie să ne dăm viața pentru frați” (1In 3,16), mă adresez în mod deosebit persoanelor bolnave și tuturor celor care le acordă asistență și îngrijire. Biserica recunoaște în voi, dragi bolnavi, o prezență specială a lui Cristos suferind. Este așa: alături, ba chiar înlăuntrul suferinței noastre este cea a lui Isus, care poartă împreună cu noi povara ei și îi revelează sensul. Când Fiul lui Dumnezeu s-a urcat pe cruce, a distrus singurătatea suferinței și i-a luminat întunericul. Suntem puși în acest fel în fața misterului iubirii lui Dumnezeu față de noi, care revarsă în noi speranță și curaj: speranță, pentru că în planul lui Dumnezeu chiar și noaptea durerii se deschide la lumina pascală; și curaj, pentru a înfrunta orice adversitate în compania lui, uniți cu el.

2. Fiul lui Dumnezeu făcut om nu a eliminat din experiența umană boala și suferința, ci asumându-le în sine, le-a transformat și le-a redimensionat. Le-a redimensionat, pentru că nu mai au ultimul cuvânt, care în schimb este viața nouă în plinătate; le-a transformat, pentru că în unire cu Cristos din negative pot deveni pozitive. Isus este calea și cu Duhul său putem să-l urmăm. Așa cum Tatăl l-a dăruit pe Fiul din iubire și Fiul s-a dăruit pe sine însuși din aceeași iubire, și noi putem să-i iubim pe ceilalți așa cum ne-a iubit Dumnezeu pe noi, dându-ne viața pentru frați. Credința în Dumnezeul cel bun devine bunătate, credința în Cristos Răstignit devine forță de a iubi până la sfârșit și chiar pe dușmani. Dovada credinței autentice în Cristos este dăruirea de sine, răspândirea iubirii față de aproapele, în special față de cel care nu o merită, față de cel care suferă, față de cel care este marginalizat.

3. În virtutea Botezului și a Mirului suntem chemați să ne conformăm cu Cristos, Samariteanul Milostiv al tuturor celor suferinzi. „În aceasta am cunoscut iubirea: el și-a dat viața pentru noi. La fel și noi trebuie să ne dăm viețile pentru frați” (1In 3,16). Când ne apropiem cu tandrețe de cei care au nevoie de îngrijiri, purtăm speranța și zâmbetul lui Dumnezeu în contradicțiile lumii. Când dăruirea generoasă față de ceilalți devine stilul acțiunilor noastre, facem spațiu Inimii lui Cristos și suntem încălziți de ea, oferind astfel contribuția noastră la venirea Împărăției lui Dumnezeu.

4. Pentru a crește în tandrețe, în caritatea respectuoasă și delicată, noi avem un model creștin spre care să ne îndreptăm privirea cu siguranță. Este Mama lui Isus și Mama noastră, atentă la glasul lui Dumnezeu și la necesitățile și dificultățile fiilor săi. Maria, determinată de milostivirea divină care se face trup în ea, uită de ea însăși și pornește la drum în grabă din Galileea în Iudeea pentru a o întâlni și a o ajuta pe verișoara Elisabeta; mijlocește la Fiul său la nunta din Cana, când vede că s-a terminat vinul pentru sărbătoare; poartă în inima sa, de-a lungul pelerinajului vieții, cuvintele bătrânului Simeon care îi prevestesc o sabie care-i va străpunge sufletul și cu tărie rămâne la picioarele Crucii lui Isus. Ea știe cum se parcurge acest drum și pentru aceasta este Mama tuturor celor bolnavi și suferinzi. Putem recurge încrezători la ea cu devoțiune filială, fiind siguri că ne va asista, ne va susține și nu ne va părăsi. Este Mama Celui Răstignit Înviat: rămâne alături de crucile noastre și ne însoțește pe drumul spre învierea și viața deplină.

5. Sfântul Ioan, discipolul care stătea cu Maria la picioarele crucii, ne face să urcăm din nou la izvoarele credinței și carității, la inima lui Dumnezeu care „este iubire” (1In 4,8.16), și ne amintește că nu putem să-l iubim pe Dumnezeu dacă nu-i iubim pe frați. Cel care stă sub cruce împreună cu Maria, învață să iubească asemenea lui Isus. Crucea „este certitudinea iubirii fidele a lui Dumnezeu față de noi. O iubire așa de mare încât intră în păcatul nostru și-l iartă, intră în suferința noastră și ne dăruiește forța pentru a o purta, intră și în moarte pentru a o învinge și a ne mântui… Crucea lui Cristos ne invită și să ne lăsăm contagiați de această iubire, ne învață să-l privim mereu pe celălalt cu milostivire și iubire, mai ales pe cel care suferă, pe cel care are nevoie de ajutor” (Via Crucis cu tinerii, Rio de Janeiro, 26 iulie 2013).

Încredințez această a XXII-a Zi Mondială a Bolnavului mijlocirii Mariei, pentru ca să ajute persoanele bolnave să trăiască propria suferință în comuniune cu Isus Cristos și să-i susțină pe cei care se îngrijesc de ele. Tuturor, bolnavi, lucrători sanitari și voluntari, împart din inimă Binecuvântarea Apostolică.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.12.2013
Publicarea pe acest sit: 10.12.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns