Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

A XIX-a Zi Mondială a Bolnavului

„Prin rănile lui ați fost vindecați” (1Pt 2,24)

Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

(11 februarie 2011)

Iubiți frați și surori!

În fiecare an, cu ocazia comemorării Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, care se celebrează la 11 februarie, Biserica propune Ziua Mondială a Bolnavului. Această circumstanță, așa cum a voit venerabilul Ioan Paul al II-lea, devine ocazie propice pentru a reflecta asupra misterului suferinței și, mai ales, pentru a face mai sensibile comunitățile noastre și societatea civilă față de frații și surorile care sunt bolnavi. Dacă fiecare om este fratele nostru, cu atât mai mult cel slab, cel suferind și cel care are nevoie de îngrijire, trebuie să fie în centrul atenției noastre, pentru ca niciunul dintre ei să nu se simtă uitat sau marginalizat; de fapt, „măsura umanității se determină în mod esențial în raport cu suferința și cu cel suferind. Acest lucru este valabil atât pentru fiecare în parte, cât și pentru societate. O societate care nu reușește să-i accepte pe cei suferinzi și nu este capabilă să contribuie prin compasiune pentru a face în așa fel încât suferința să fie împărtășită și purtată și în interior este o societate crudă și inumană” (Scrisoarea enciclică Spe salvi, 38). Inițiativele care vor fi promovate în fiecare dieceză cu ocazia acestei zile să fie stimulent pentru a face tot mai eficace grija față de cei suferinzi, și în perspectiva celebrării în mod solemn, care va avea loc, în anul 2013, la sanctuarul marian din Altötting, în Germania.

1. Încă am în inimă momentul în care, în cursul vizitei pastorale la Torino, am putut să rămân în reflecție și rugăciune în fața sfântului giulgiu, în fața acelui chip suferind, care ne invită să medităm despre cel care a luat asupra sa pătimirea omului din orice timp și din orice loc, precum și suferințele, dificultățile și păcatele noastre. Câți credincioși, în decursul istoriei, nu au trecut prin fața acelui acoperământ de mormânt, care a înfășat trupul unui om răstignit, care corespunde în toate cu ceea ce ne transmit evangheliile despre pătimirea și moartea lui Isus! Contemplarea lui este o invitație de a reflecta despre ceea ce scrie sfântul Petru: „Prin rănile lui ați fost vindecați” (1Pt 2,24). Fiul lui Dumnezeu a suferit, a murit, dar a înviat, și tocmai pentru aceasta rănile acelea devin semnul răscumpărării noastre, al iertării și al reconcilierii cu Tatăl; însă devin și un banc de probă pentru credința discipolilor și pentru credința noastră: de fiecare dată când Domnul vorbește despre pătimirea și moartea sa, ei nu înțeleg, refuză, se opun. Pentru ei, ca și pentru noi, suferința rămâne mereu încărcată de mister, greu de acceptat și de purtat. Cei doi discipoli din Emaus merg triști din cauza evenimentelor întâmplate în zilele acelea la Ierusalim și numai atunci când Cel Înviat parcurge drumul cu ei se deschid la o nouă viziune (cf. Lc 24,13-31). Și apostolul Toma arată greutatea de a crede în calea pătimirii răscumpărătoare: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor și nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor și nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede” (In 20,25). Însă în fața lui Cristos care arată rănile sale, răspunsul lui se transformă într-o emoționantă mărturisire de credință: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (In 20,28). Ceea ce înainte era un obstacol insurmontabil, pentru că era semn al aparentului eșec al lui Isus, devine, în întâlnirea cu Cel Înviat, dovada unei iubiri victorioase: „Numai un Dumnezeu care ne iubește până acolo încât ia asupra sa rănile noastre și durerea noastră, mai ales cea nevinovată, este vrednic de credință” (Mesaj Urbi et orbi, Paște 2007).

2. Dragi bolnavi și suferinzi, tocmai prin rănile lui Cristos noi putem vedea, cu ochi de speranță, toate relele care chinuiesc omenirea. Înviind, Domnul nu a eliminat suferința și răul din lume, ci le-a învins la rădăcină. Prepotenței răului i-a opus atotputernicia iubirii sale. Așadar, ne-a arătat că iubirea este calea păcii și a bucuriei: „Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul” (In 13,34). Cristos, învingător al morții, este viu în mijlocul nostru. Și în timp ce spunem și noi împreună cu sfântul Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, îl urmăm pe Învățătorul nostru în disponibilitatea de a ne dedica viața pentru frații noștri (cf. 1In 3,16), devenind mesageri ai unei bucurii care nu se teme de durere, bucuria Învierii.

Sfântul Bernard afirmă: „Dumnezeu nu poate pătimi, dar poate compătimi”. Dumnezeu, adevărul și iubirea în persoană, a voit să sufere pentru noi și cu noi; s-a făcut om pentru a putea com-pătimi cu omul, în mod real, în carne și sânge. Așadar, în orice suferința umană a intrat unul care împărtășește suferința și suportarea; în orice suferință se răspândește acea con-solatio, consolarea iubirii părtașe a lui Dumnezeu pentru a face să răsară steaua speranței (cf. Scrisoarea enciclică Spe salvi, 39).

Vouă, iubiți frați și surori, vă repet acest mesaj, ca să-i fiți martori prin suferința, prin viața și prin credința voastră.

3. Privind la întâlnirea de la Madrid, din august 2011, pentru Ziua Mondială a Tineretului, aș vrea să îndrept și un gând deosebit către tineri, în special către cei care trăiesc experiența bolii. Adesea pătimirea, crucea lui Isus provoacă frică, pentru că par să fie negare a vieții. În realitate, este exact contrariul! Crucea este „da”-ul lui Dumnezeu spus omului, expresia cea mai înaltă și mai intensă a iubirii sale și izvorul din care curge viața veșnică. Din inima străpunsă a lui Isus a țâșnit această viață divină. Numai el este capabil să elibereze lumea de rău și să facă să crească împărăția sa de dreptate, de pace și de iubire la care cu toții tânjim (cf. Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2011, 3). Dragi tineri, învățați să-l „vedeți” și să-l „întâlniți” pe Isus în Euharistie, unde este prezent în mod real pentru noi, până acolo încât se face hrană pentru drum, dar să știți să-l recunoașteți și să-l slujiți și în cei săraci, în cei bolnavi, în frații suferinzi și în dificultate, care au nevoie de ajutorul vostru (cf. ibid., 4). Vouă tuturor tinerilor, bolnavi și sănătoși, vă repet invitația de a crea punți de iubire și solidaritate, pentru ca nimeni să nu se simtă singur, ci aproape de Dumnezeu și parte din marea familie a fiilor săi (cf. Audiența generală, 15 noiembrie 2006).

4. Contemplând rănile lui Isus, privirea noastră se îndreaptă spre inima lui preasfântă, în care se manifestă în cel mai mare grad iubirea lui Dumnezeu. Inima sfântă este Cristos răstignit, cu coasta deschisă de suliță din care țâșnesc sânge și apă (cf. In 19,34), „simbol al sacramentelor Bisericii, pentru ca toți oamenii, fiind atrași de inima Mântuitorului, să scoată cu bucurie apă din izvoarele mântuirii” (Liturghierul roman, Prefața din solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus). În special voi, dragi bolnavi, să simțiți apropierea acestei inimi încărcată de iubire și să luați cu credință și cu bucurie din acest izvor, rugându-vă: „Apa coastei lui Cristos, spală-mă! Patima lui Cristos, mântuiește-mă! O bune Isuse, ascultă-mă! În rănile tale ascunde-mă!” (Rugăciunea sfântului Ignațiu de Loyola).

5. La încheierea acestui mesaj al meu pentru Ziua Mondială a Bolnavului, doresc să exprim iubirea mea față de toți și față de fiecare, simțindu-mă părtaș de suferințele și de speranțele pe care le trăiți zilnic în unire cu Cristos răstignit și înviat, ca să vă dăruiască pacea și vindecarea inimii. Împreună cu el să vegheze alături de voi Fecioara Maria, pe care o invocăm cu încredere Tămăduitoarea bolnavilor și Mângâietoarea mâhniților. La picioarele crucii se realizează pentru ea profeția lui Simeon: inima ei de mamă este străpunsă (cf. Lc 2,35). Din abisul durerii ei, participare la durerea Fiului, Maria este făcută capabilă să primească noua misiune: să devină Mamă a lui Cristos în mădularele sale. În ora crucii, Isus îl prezintă ei pe fiecare dintre discipolii săi spunându-i: „Iată fiul tău!” (cf. In 19,26-27). Compasiunea maternă față de Fiul devine compasiune maternă față de fiecare dintre noi în suferințele noastre zilnice (cf. Omilia la Lourdes, 15 septembrie 2008).

Iubiți frați și surori, în această Zi Mondială a Bolnavului, invit și autoritățile să investească tot mai multe energii în structurile sanitare care să fie de ajutor și de sprijin pentru cei suferinzi, mai ales pentru cei mai săraci și nevoiași, și, îndreptând gândul meu spre toate diecezele, trimit un salut afectuos episcopilor, preoților, persoanelor consacrate, seminariștilor, lucrătorilor sanitari, voluntarilor și tuturor celor care se dăruiesc cu iubire să îngrijească și să ușureze rănile oricărui frate sau oricărei surori care sunt bolnavi, în spitale sau în case de îngrijire, în familii: în chipurile bolnavilor să știți să vedeți mereu chipul chipurilor: cel al lui Cristos.

Vă asigur pe toți de amintirea mea în rugăciune, în timp ce împart fiecăruia o specială binecuvântare apostolică.

Vatican, 21 noiembrie 2010, sărbătoarea lui Cristos, Regele Universului.

Benedict al XVI-lea

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.11.2010
Publicarea pe acest sit: 17.12.2010
Etichete: , ,

Lasă un răspuns