Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
pentru a XVIII-a Zi Mondială a Bolnavului
11 februarie 2010

Iubiți frați și surori!

La 11 februarie, comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, se va celebra, în bazilica vaticană, Cea de-a XVIII-a Zi Mondială a Bolnavului. Coincidența fericită cu împlinirea a 25 de ani de la înființarea Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari constituie un motiv ulterior de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru drumul parcurs până acum în sectorul pastorației sănătății. Doresc din inimă ca această zi să fie ocazie pentru un elan apostolic mai generos în slujba bolnavilor și a celor care se îngrijesc de ei.

Cu anuala Zi Mondială a Bolnavului, Biserica intenționează, de fapt, să sensibilizeze în mod capilar comunitatea eclezială cu privire la importanța slujirii pastorale în lumea vastă a sănătății, slujire care face parte integrantă din misiunea ei, pentru că se înscrie în urma misiunii mântuitoare înseși a lui Cristos. El, medicul divin, „a trecut făcând bine și vindecându-i pe toți cei care erau stăpâniți de diavol” (Fap 10,38). Din misterul pătimirii, morții și învierii sale, suferința umană scoate sens și plinătate de lumină. În scrisoarea apostolică Salvifici doloris, slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea are cuvinte iluminante în acest sens: „Suferința umană – a scris el – a ajuns la apogeu în pătimirea lui Cristos. Și, în același timp, ea a intrat într-o dimensiune complet nouă și într-o ordine nouă: a fost legată de iubire…, de acea iubire care creează binele scoțându-l chiar și din rău, scoțându-l prin intermediul suferinței, așa cum binele suprem al răscumpărării lumii a fost scos din crucea lui Cristos și, în mod constant, pornește de la ea. Crucea lui Cristos a devenit un izvor, din care curg fluvii de apă vie” (nr. 18).

Domnul Isus la Cina de Taină, înainte de a se întoarce la Tatăl, s-a aplecat să spele picioarele apostolilor, anticipând supremul act de iubire al crucii. Cu acest gest i-a invitat pe discipolii săi să intre în aceeași logică a iubirii care se dăruiește în special celor mai mici și celor nevoiași (cf. In 13,12-17). Urmând exemplul lui, fiecare creștin este chemat să retrăiască, în contexte diferite și mereu noi, parabola samariteanului milostiv, care, trecând pe lângă un om lăsat pe jumătate mort de către tâlhari pe marginea drumului, „văzându-l, i s-a făcut milă. Apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând untdelemn și vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară și ducându-l la un han, i-a purtat de grijă. În ziua următoare, a scos doi dinari, i-a dat hangiului și i-a spus: «Îngrijește-te de el și ceea ce vei mai cheltui îți voi da când mă voi întoarce»” (Lc 10,33-35).

În concluzia parabolei, Isus spune: „Mergi și fă și tu la fel!” (Lc 10,37). Cu aceste cuvinte ni se adresează și nouă. Ne îndeamnă să ne aplecăm asupra rănilor trupului și spiritului atâtor frați și surori ai noștri pe care-i întâlnim pe drumurile din lume; ne ajută să înțelegem că, prin harul lui Dumnezeu primit și trăit în viața de fiecare zi, experiența bolii și suferinței poate să devină școală de speranță. Într-adevăr, așa cum am afirmat în enciclica Spe salvi, „nu evitarea suferinței, fuga din fața durerii, îl vindecă pe om, ci capacitatea de a accepta încercarea, de a crește în ea, de a găsi sens prin unirea cu Cristos, care a suferit cu iubire infinită” (nr. 37).

Deja Conciliul Vatican II amintea de misiunea importantă a Bisericii de a se îngriji de suferința umană. În constituția dogmatică Lumen gentium citim că „așa cum Cristos a fost trimis de Tatăl «pentru a aduce vestea cea bună săracilor… pentru a vindeca pe cei cu inima zdrobită» (Lc 4,18), «pentru a căuta și salva ceea ce era pierdut» (Lc 19,10), la fel și Biserica înconjoară cu dragostea sa pe toți cei apăsați de povara slăbiciunii umane; ba mai mult, ea recunoaște în săraci și suferinzi chipul întemeietorului ei sărac și suferind, își dă toată silința să înlăture mizeria lor și vrea să-l slujească pe Cristos în ei” (nr. 8).

Această acțiune umanitară și spirituală a comunității ecleziale față de cei bolnavi și suferinzi în decursul secolelor s-a exprimat în multiple forme și structuri sanitare chiar cu caracter instituțional. Aș vrea să amintesc aici formele gestionate direct de dieceze și cele născute din generozitatea diferitelor institute călugărești. Este vorba de un „patrimoniu” prețios care răspunde la faptul că „iubirea are nevoie și de organizare ca bază pentru o slujire comunitară ordonată” (Deus caritas est, nr. 20). Crearea Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari, în urmă cu douăzeci și cinci de ani, face parte din această grijă eclezială pentru lumea sănătății. Și doresc să adaug că, în actualul moment istorico-cultural, se simte și mai mult exigența unei prezențe ecleziale atente și capilare lângă bolnavi, precum și a unei prezențe în societate capabilă să transmită în manieră eficace valorile evanghelice pentru tutelarea vieții umane în toate fazele, de la zămislire până la sfârșitul ei natural.

Aș vrea să reiau aici Mesajul adresat celor săraci, celor bolnavi și tuturor celor care suferă, pe care părinții conciliari l-au adresat lumii, la sfârșitul Conciliului Vatican II: „Voi toți care simțiți mai apăsătoare povara crucii – au spus ei – … voi care plângeți… voi necunoscuții în durere, recăpătați curaj: voi sunteți preferații împărăției lui Dumnezeu, împărăția speranței, a fericirii și a vieții; sunteți frații lui Cristos suferind; și, împreună cu el, dacă vreți asta, voi mântuiți lumea!” (Ench. Vat., I, nr. 523*, [pag. 313]. Mulțumesc din inimă persoanelor care, în fiecare zi, „desfășoară slujirea față de bolnavi și suferinzi”, făcând în așa fel încât „apostolatul milostivirii lui Dumnezeu, de care se ocupă, să răspundă tot mai bine la noile exigențe” (Ioan Paul al II-lea, Pastor bonus, art. 152).

În acest An al Sfintei Preoții, gândul meu se îndreaptă în mod deosebit spre voi, iubiți preoți, „slujitorii celor bolnavi”, semn și instrument al compasiunii lui Cristos, care trebuie să ajungă la orice om marcat de suferință. Vă invit, iubiți preoți, să nu încetați să le dați îngrijire și alinare. Timpul petrecut lângă cel care este în încercare se revelează rodnic în har pentru toate celelalte dimensiuni ale pastorației. În sfârșit, mă adresez vouă, iubiți bolnavi, și vă cer să vă rugați și să oferiți suferințele voastre pentru preoți, ca să se poată menține fideli față de vocația lor și slujirea lor să fie bogată în roade spirituale, în folosul întregii Biserici.

Cu aceste sentimente, implor asupra bolnavilor, precum și asupra celor care-i asistă, ocrotirea maternă a Mariei Salus Infirmorum, și tuturor împart din inimă binecuvântarea apostolică.

Vatican, 22 noiembrie 2009, solemnitatea Domnului Nostru Isus Cristos, Regele Universului

Papa Benedict al XVI-lea

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.11.2009
Publicarea pe acest sit: 08.12.2009
Etichete: , ,

Lasă un răspuns