Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
pentru a XVII-a Zi Mondială a Bolnavului
11 februarie 2009

Iubiți frați și surori,

Ziua Mondială a Bolnavului, care se celebrează la 11 februarie, în memoria liturgică a Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, va reuni comunitățile diecezane împreună cu episcopii în momente de rugăciune, pentru a reflecta și pentru a lua inițiative de sensibilizare în ceea ce privește realitatea suferinței. Anul Paulin, pe care îl celebrăm, ne oferă ocazia potrivită pentru a ne opri să medităm împreună cu apostolul Paul asupra faptului că, „după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisosește și mângâierea noastră” (2Cor 1,5). Legătura spirituală cu Lourdes ne readuce în amintire și grija maternă a mamei lui Isus față de frații Fiului său „care sunt încă pe cale și amenințați de primejdii și strâmtorări, până ce vor fi duși în patria fericită” (Lumen gentium, 62).

În acest an atenția noastră se îndreaptă în mod deosebit spre copii, creaturile cele mai slabe și mai lipsite de apărare și, dintre aceștia, către copiii bolnavi și suferinzi. Sunt copii care poartă în trupul lor consecințele unor boli care provoacă invaliditate, iar alții care luptă cu boli care nici în ziua de azi nu pot fi vindecate, în ciuda progresului medicinei și a asistenței unor cercetători și profesioniști valoroși din domeniul sănătății. Sunt copii răniți trupește și sufletește în urma conflictelor și a războaielor, și alte victime nevinovate ale urii unor adulți inconștienți. Sunt copii „ai străzii”, lipsiți de căldura unei familii și lăsați singuri, și minori profanați de oameni fără scrupule care le violează nevinovăția, provocând în ei o plagă psihologică ce îi va marca pentru tot restul vieții. Nu putem uita nenumărații minori care mor din pricina setei, a foamei, a lipsei de asistență medicală, și nici pe micii exilați și fugari din propria țară împreună cu părinții lor în căutarea unor condiții de viață mai bune. Din toți acești copii se înalță un tăcut strigăt de durere care interpelează conștiința noastră de oameni și de credincioși.

Comunitatea creștină, care nu poate să rămână indiferentă în fața unor situații atât de dramatice, simte datoria urgentă de a interveni. Biserica, de fapt, așa cum am scris în enciclica Deus caritas est, „este familia lui Dumnezeu în lume. În această familie, nimeni nu trebuie să sufere din cauza lipsei celor necesare” (25, b). De aceea sper ca și Ziua Mondială a Bolnavului să le ofere comunităților parohiale și diecezane oportunitatea de a conștientiza tot mai mult că sunt „familia lui Dumnezeu”, și să le încurajeze să facă vizibilă în sate, în cartiere și în orașe iubirea Domnului, care spune că „în Biserică, în calitate de familie, nici un membru nu trebuie să sufere pentru că se află în nevoi” (ibid.). Mărturia carității face parte din însăși viața fiecărei comunități creștine. Și încă de la început Biserica a transpus în gesturi concrete principiile evanghelice, așa cum citim în Faptele Apostolilor. Astăzi, date fiind condițiile de asistență medicală diferite, se observă necesitatea unei colaborări mai strânse între profesioniștii din domeniul sănătății care lucrează în diferite instituții sanitare și comunitățile ecleziale prezente în teritoriu. În această perspectivă, se confirmă în întreaga sa valoare o instituție legată de Sfântul Scaun, și anume „Spitalul Pediatric Pruncul Isus”, care celebrează în acest an 140 de ani de existență.

Dar nu numai atât. Întrucât copilul bolnav aparține unei familii care împărtășește cu el suferința, adesea cu mari necazuri și dificultăți, comunitățile creștine nu pot să nu-și asume și ajutorarea familiilor lovite de boala unui fiu sau a unei fiice. După exemplul „bunului samaritean” trebuie să ne îngrijim de persoanele care sunt atât de greu încercate și să le oferim sprijinul unei solidarități concrete. În acest fel, acceptarea și împărtășirea suferinței se exprimă printr-un sprijin util pentru familiile cu copii bolnavi, creând în sânul lor un climat de seninătate și de speranță, și făcând să se perceapă în jurul lor o familie mult mai largă de frați și surori în Cristos. Compasiunea lui Isus față de plânsul văduvei din Nain (cf. Lc 7,12-17) și pentru rugăciunea stăruitoare a lui Iair (cf. Lc 8,41-56) constituie, printre altele, câteva puncte de referință utile pentru a învăța să împărtășim momentele de suferință fizică și morală a multor familii încercate. Toate acestea presupun o iubire dezinteresată și generoasă, care este reflectarea și semnul iubirii milostive a lui Dumnezeu, care nu-i abandonează niciodată pe fiii săi în încercări, ci le dăruiește mereu minunate resurse pentru inimă și inteligență pentru a putea face față cum se cuvine greutăților vieții.

Dăruirea de zi cu zi și angajarea neobosită în slujba copiilor bolnavi constituie o mărturie elocventă de iubire față de viața omenească, îndeosebi pentru viața celui mai slab și pe deplin dependent de alții. Trebuie, într-adevăr, să afirmăm cu putere absoluta și suprema demnitate a fiecărei vieți omenești. Cu trecerea timpului, nu se schimbă învățătura pe care Biserica o proclamă fără încetare: viața omului este frumoasă și trebuie trăită din plin chiar și atunci când este slabă și învăluită în misterul suferinței. Trebuie să ne îndreptăm privirea spre Isus răstignit: murind pe cruce el a voit să împărtășească durerea întregii omeniri. În suferința sa din iubire întrevedem o coparticipare supremă la suferințele micilor bolnavi și ale părinților lor. Veneratul meu predecesor Ioan Paul al II-lea, care, prin acceptarea suferinței, a oferit un exemplu luminos îndeosebi în amurgul vieții sale, a scris: „Pe cruce este pus «Răscumpărătorul omului», omul durerilor, care a luat asupra sa suferințele fizice și morale ale oamenilor din toate timpurile, pentru ca în iubire să poată afla sensul salvific al durerii lor și răspunsuri corespunzătoare la toate întrebările lor” (Salvifici doloris, 31).

Doresc să exprim aici aprecierea și încurajarea mea față de organizațiile internaționale și naționale care se îngrijesc de copiii bolnavi, mai ales în țările sărace, și care, cu generozitate și abnegație, își oferă contribuția pentru a le asigura îngrijiri adecvate și pline de dragoste. În același timp adresez un apel insistent responsabililor națiunilor ca să fie dezvoltate legile și prevederile în favoarea copiilor bolnavi și a familiilor lor. Mereu, dar cu atât mai mult atunci când e în joc viața copiilor, Biserica, la rândul său, este disponibilă să-și ofere colaborarea cordială pentru transformarea întregii civilizații umane într-o „civilizație a iubirii” (cf. Salvifici doloris, 30).

Încheind, aș vrea să exprim apropierea mea spirituală față de voi toți, iubiți frați și surori, care sunteți bolnavi. Le adresez un salut afectuos celor care vă asistă: episcopilor, preoților, persoanelor consacrate, lucrătorilor sanitari, voluntarilor și tuturor acelora care se dedică cu iubire îngrijirii și alinării suferințelor celor care se luptă cu boala. Un salut cu totul deosebit vă adresez vouă, dragi copii bolnavi și suferinzi: papa vă îmbrățișează cu afecțiune paternă împreună cu părinții voștri și rudele voastre, și vă asigură că vă va aminti în mod special în rugăciunea sa, invitându-vă să vă încredințați ajutorului matern al neprihănitei Fecioare Maria, pe care, în timpul Crăciunului trecut, am contemplat-o încă o dată în timp ce-l strângea cu bucurie în brațe pe Fiul lui Dumnezeu făcut prunc. Invocând asupra voastră și asupra fiecărui bolnav ocrotirea maternă a Fecioarei sfinte, tămăduitoarea bolnavilor, vă împart din inimă tuturor o specială binecuvântare apostolică.

Vatican, 2 februarie 2009

Benedict al XVI-lea

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ARCB
Publicarea în original: 02.02.2009
Publicarea pe acest sit: 10.02.2009
Etichete: , ,

Lasă un răspuns