Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

A X-a Zi Mondială a Bolnavului
„Eu am venit pentru ca să aveți viață și să o aveți din plin” (In 10,10)
Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului
11 februarie 2002

1. De câțiva ani, ziua de 11 februarie, în care este comemorată în Biserică Apariția Sfintei Fecioare la Lourdes, a fost bine asociată cu un eveniment important: celebrarea Zilei Mondiale a Bolnavului. Anul 2002 marchează cea de-a zecea celebrare, care va avea loc la cunoscutul centru de pelerinaj marian din India meridională, sanctuarul „Sfânta Fecioară a Sănătății” din Vailankanny, cunoscut ca „Lourdes-ul Orientului” (Angelus, 31 iulie 1988). Sigure de ajutorul nelipsit al Mamei lui Dumnezeu în necesitățile lor, cu devoțiune și încredere profundă, milioane de persoane ajung la sanctuarul situat pe coastele golfului Bengala într-o zonă liniștită, bogată în palmieri. Vailankanny nu atrage numai pelerini creștini, dar și mulți membri ai altor religii, mai ales hinduși, care văd în sfânta Fecioară a sănătății mama grijulie și compătimitoare a omenirii suferinde. Într-o țară cu o religiozitate veche și profundă cum este India, acest sanctuar dedicat Mamei lui Dumnezeu este cu adevărat un punct de întâlnire pentru membrii diferitelor religii și un exemplu excepțional de armonie și de schimb interreligios.

Ziua Mondială a Bolnavului va începe cu un moment de rugăciune intensă pentru cei care suferă și sunt bolnavi. Astfel le vom exprima celor care suferă solidaritatea noastră care se naște din conștiința naturii misterioase a durerii și a rolului ei în planul de iubire al lui Dumnezeu pentru fiecare persoană. Ziua va continua cu o reflecție și un studiu serios asupra răspunsului creștin dat suferințelor umane care par să se multiplice zi de zi, nu în ultimul rând provocate de calamități cauzate de om și datorită unor alegeri nesănătoase făcute de indivizi și de societate. Reexaminând rolul și datoria structurilor sanitare ale spitalelor creștine și ale personalului lor, această reflecție va sublinia și va reafirma valorile creștine autentice care ar trebui să îi inspire. Urmarea lui Isus, taumaturgul divin, care a venit „pentru ca să avem viață și să o avem din plin” (In 10,10) – tema de reflecție a zilei – implică o luare clară de poziție în favoarea culturii vieții și o angajare totală pentru apărarea vieții de la concepere până la moartea naturală.

2. Este bine să căutăm modalități noi și eficiente pentru ușurarea suferinței, dar suferința rămâne un fapt fundamental al vieții umane. Într-un anumit sens ea este tot atât de profundă cât omul însuși și atinge însăși esența lui (cf. Salvifici doloris, nr. 3). Cercetarea și îngrijirile medicale nu explică în totalitate, nici nu înving complet suferința. În profunzimea ei și în multiplele ei forme, ea este analizată dintr-un punct de vedere care transcende aspectul pur fizic. Diferitele religii ale omenirii au căutat întotdeauna să răspundă problemei semnificației durerii și recunosc necesitatea de a le arăta celor care suferă compasiune și bunătate.

Pentru acest motiv condițiile religioase au dat naștere unor practici medicale orientate spre îngrijire și vindecare a bolii, și istoria diferitelor religii prezintă forme organizate de asistență sanitară existente deja în timpuri foarte vechi.

Chiar dacă Biserica vede că în interpretările necreștine ale suferinței sunt prezente multe elemente vitale și nobile, felul în care înțelege ea marele mister uman este unic. Pentru a descoperi semnificația fundamentală și definitivă a suferinței „trebuie să ne îndreptăm privirea spre revelația iubirii divine, izvor ultim al sensului a tot ceea ce există” (ibidem, nr. 13). Răspunsul la întrebarea referitoare la semnificația suferinței „este dat de Dumnezeu omului în crucea lui Isus Cristos” (ibidem). Suferința, urmare a păcatului originar, dobândește o semnificație nouă: devine participare la opera mântuitoare a lui Isus Cristos (cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1521). Prin suferința pe cruce, Cristos a depășit răul și ne permite și nouă să îl învingem. Suferințele noastre dobândesc semnificație și valoare dacă sunt unite cu ale sale. Ca Dumnezeu și om, Cristos a luat asupra sa suferințele omenirii și în el suferința umană însăși dobândește o semnificație de răscumpărare. În această unire dintre uman și divin, suferința manifestă binele și depășește răul. În exprimarea solidarității mele profunde cu cei care sunt în durere, ridic rugăciuni fierbinți pentru ca această celebrare a Zilei Mondiale a Bolnavului să fie pentru ei un moment providențial capabil să deschidă un orizont nou de semnificație în viața lor.

Credința ne învață să căutăm semnificația ultimă a suferinței în patima, moartea și învierea lui Cristos. Răspunsul creștin la durere și la suferință nu este caracterizat niciodată de pasivitate. Impulsionată de caritatea creștină, care își găsește cea mai înaltă formă de exprimare în viața și în operele lui Isus, care „a trecut făcând bine” (Fap 10,38), Biserica vine în întâmpinarea bolnavilor și suferinzilor, oferindu-le ușurare și speranță. Nu este vorba despre un simplu exercițiu de bunăvoință, ci este motivată de compasiune și grijă, care pleacă de la o slujire atentă și generoasă. Aceasta implică, în ultimă instanță, dăruirea generoasă de sine pentru alții, îndeosebi celor care suferă (cf. Salvifici doloris, nr. 29). Parabola evanghelică a samariteanului milostiv explică foarte bine sentimentele cele mai nobile și reacția unei persoane în fața unei alte ființe omenești aflate în suferință și nevoie. Samariteanul milostiv este cel care se oprește pentru a se îngriji de cei care suferă.

3. Mă gândesc aici la numărul mare de bărbați și femei din toată lumea care lucrează în domeniul asistenței medicale: directori de centre medicale, capelani, medici, cercetători, infirmiere, farmaciști, asistenți și voluntari. Așa cum am amintit în exortația mea postsinodală Ecclesia in Asia, în timpul vizitelor mele în Biserica din diferite părți ale lumii am rămas în numeroase ocazii profund mișcat de mărturia creștină extraordinară a diferitelor grupuri de lucrători sanitari, îndeosebi de cei care se ocupă de persoane cu handicap și de bolnavi terminali, ca și de cei care luptă împotriva răspândirii unor boli noi precum SIDA (cf. nr. 36). Prin celebrarea Zilei Mondiale a Bolnavului, Biserica își exprimă recunoștința și aprecierea pentru slujirea dezinteresată a multor preoți, călugări și laici angajați în asistența medicală, care se ocupă cu generozitate de bolnavi, de suferinzi și de muribunzi, scoțând putere și inspirație din credința în Domnul Isus și din imaginea evanghelică a samariteanului milostiv. Porunca Domnului din timpul ultimei Cine: „Faceți aceasta în amintirea mea”, mai mult decât la frângerea pâinii, face aluzie și la trupul oferit și la sângele vărsat de Cristos pentru noi (cf. Lc 22,19-20), cu alte cuvinte, la dăruirea de sine pentru alții. O expresie deosebit de semnificativă a acestei dăruiri de sine este slujirea bolnavilor și a suferinzilor. De aceea, cel care se dedică ei va găsi întotdeauna în Euharistie un izvor inepuizabil de putere și un stimulent spre o generozitate mereu nouă.

4. În apropierea de bolnavi și de suferinzi, Biserica este călăuzită de o viziune clară și completă asupra persoanei umane, „creată după imaginea lui Dumnezeu și dotată cu demnitate și drepturi umane inalienabile” (Ecclesia in Asia, nr. 33). Prin urmare, Biserica insistă asupra principiului că nu tot ceea ce este realizabil din punct de vedere tehnic este admisibil moral. Progresele recente și enorme și capacitatea științei medicale ne dau nouă, tuturor, o mare responsabilitate cu privire la darul vieții pe care Dumnezeu îl oferă și care rămâne întotdeauna ca atare în toate fazele și în toate condițiile ei. Trebuie să veghem împotriva oricărei violări și suprimări a vieții. „Suntem (1) ocrotitorii vieții, nu proprietarii ei1 Din momentul conceperii, viața omului antrenează acțiunea creatoare a lui Dumnezeu și rămâne pentru totdeauna în legătură specială cu Creatorul, izvor al vieții și unicul ei scop” (Ecclesia in Asia, nr. 35).

Înrădăcinate profund în caritate, instituțiile medicale creștine continuă misiunea lui Isus de asistență a celor slabi și bolnavi. Sunt sigur că, întrucât sunt locuri în care se afirmă și se asigură cultura vieții, ele vor continua să satisfacă așteptările pe care le pune în ei fiecare membru suferind al omenirii. Mă rog ca Maria, tămăduitoarea bolnavilor, să își continue protecția iubitoare asupra celor care sunt răniți în trup și în spirit și să mijlocească pentru cei care au grijă de ei. Ea să ne ajute să ne unim suferințele cu cele ale Fiului ei, în timp ce suntem în drum cu o speranță plină de bucurie spre mântuirea din casa Tatălui.

Castel Gandolfo, 6 august 2001
Ioan Paul al II-lea

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: pr. Leonard Diac
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Editura Presa Bună
Publicarea în original: 06.08.2001
Publicarea pe acest sit: 15.01.2002
Etichete: ,

Lasă un răspuns