Mesaj cu ocazia Postului Mare

Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
pentru Postul Mare 2007

„Vor privi la cel pe care l-au străpuns” (In 19,37)

Iubiți frați și surori!

Vor privi la cel pe care l-au străpuns” (In 19,37). Aceasta este tema biblică pentru a călăuzi anul acesta reflecția noastră de Postul Mare. Postul Mare este timp propice pentru a învăța să stăm împreună cu Maria și Ioan, discipolul preaiubit, alături de cel care pe cruce consumă pentru întreaga omenire sacrificiul vieții sale (cf. In 19,25). De aceea, să ne îndreptăm privirea cu mai multă intensitate, în acest timp de pocăință și de rugăciune, spre Cristos răstignit care, murind pe Calvar, ne-a revelat pe deplin iubirea lui Dumnezeu. Asupra temei iubirii m-am oprit în enciclica Deus caritas est, scoțând în evidență două forme fundamentale ale ei: agape și eros.

Iubirea lui Dumnezeu: agape și eros

Termenul agape, prezent de multe ori în Noul Testament, indică iubirea oblativă a celui care caută exclusiv binele celuilalt; în schimb, cuvântul eros denotă iubirea celui care dorește să posede ceea ce îi lipsește și tânjește la unirea cu cel iubit. Iubirea cu care Dumnezeu ne înconjoară este fără îndoială agape. De fapt, poate omul să-i dea lui Dumnezeu ceva bun pe care el să nu-l aibă deja? Tot ceea ce creatura umană este și are este dar divin: așadar, creatura are nevoie de Dumnezeu în toate. Însă iubirea lui Dumnezeu este și eros. În Vechiul Testament, Creatorul universului arată spre poporul pe care și l-a ales o predilecție care transcende orice motivație umană. Profetul Osea exprimă această pasiune divină cu imagini îndrăznețe ca aceea a iubirii unui bărbat față de o femeie adulteră (cf. 3,1-3); la rândul său, Ezechiel, vorbind despre raportul lui Dumnezeu cu poporul lui Israel, nu se teme să folosească un limbaj arzător și pasionat (cf. 16,1-22). Aceste texte biblice arată că erosul face parte din însăși inima lui Dumnezeu: Atotputernicul așteaptă „da”-ul creaturilor sale așa cum așteaptă un tânăr mire pe cel al miresei sale. Din păcate, încă de la originile sale omenirea, sedusă de minciunile Celui Rău, s-a închis în fața iubirii lui Dumnezeu, având iluzia unei autosuficiențe imposibile (cf. Gen 3,1-7). Bazându-se pe sine însuși, Adam s-a îndepărtat de acel izvor al vieții care este însuși Dumnezeu și a devenit primul dintre „aceia care, de frica morții, toată viața lor erau reduși la sclavie” (Ev 2,15). Însă Dumnezeu nu s-a lăsat învins, dimpotrivă, acel „nu” al omului a fost ca un stimulent decisiv care l-a făcut să-și manifeste iubirea în toată puterea ei răscumpărătoare.

Crucea revelează plinătatea iubirii lui Dumnezeu

În misterul crucii se revelează în mod deplin puterea irezistibilă a milostivirii Tatălui ceresc. Pentru a recuceri iubirea creaturii sale, el a acceptat să plătească un preț foarte mare: sângele unicului său Fiu. Moartea, care pentru primul Adam era semn extrem de singurătate și de neputință, s-a transformat astfel în actul suprem de iubire și de libertate al noului Adam. Așadar, se poate afirma pe bună dreptate, împreună cu sfântul Maxim Mărturisitorul, că Isus Cristos „a murit, dacă se poate spune așa, în mod divin, pentru că a murit în mod liber” (Ambigua, 91, 1956). În cruce se manifestă erosul lui Dumnezeu față de noi. De fapt eros este – așa cum se exprimă Pseudo-Dionisie – acea forță „care nu permite celui care iubește să rămână în sine însuși, ci-l face să se unească cu cel iubit” (De divinis nominibus, IV, 13: PG 3, 712). Ce „eros mai nebun” (N. Cabasilas, Viața în Cristos, 648) este decât cel care l-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să se unească cu noi până într-acolo încât să sufere, ca pe ale sale, urmările delictelor noastre?

„Cel pe care l-au străpuns”

Iubiți frați și surori, să privim la Cristos străpuns pe cruce? El este revelația cea mai răscolitoare a iubirii lui Dumnezeu, o iubire în care eros și agape, departe de a se contrapune, se luminează reciproc. Pe cruce însuși Dumnezeu cerșește iubirea creaturii sale: lui îi este sete de iubirea fiecăruia dintre noi. Apostolul Toma l-a recunoscut pe Isus ca „Domn și Dumnezeu” atunci când a pus mâna în rana coastei sale. Nu surprinde faptul că, între sfinți, mulți au găsit în inima lui Isus expresia cea mai emoționantă a acestui mister de iubire. Chiar s-ar putea spune că revelarea erosului lui Dumnezeu față de om este, în realitate, expresia supremă a lui agape al lui. Într-adevăr, numai iubirea în care se unesc dăruirea gratuită de sine și dorința pasionată de reciprocitate revarsă o beție care face ușoare sacrificiile cele mai apăsătoare. Isus a spus: „Când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la mine” (In 12,32). Răspunsul pe care Domnul îl dorește cu ardoare de la noi este înainte de toate ca noi să primim iubirea sa și să ne lăsăm atrași de el. Însă a accepta iubirea sa nu este suficient. Trebuie să corespundem acestei iubiri și să ne dăm silința apoi să o comunicăm celorlalți: Cristos „mă atrage la sine” pentru a se uni cu mine, pentru ca să învăț să-i iubesc pe frați cu însăși iubirea sa.

Sânge și apă

„Vor privi la cel pe care l-au străpuns”. Să privim cu încredere la coasta străpunsă a lui Isus, din care țâșnesc „sânge și apă” (In 19,34)! Părinții Bisericii au considerat aceste elemente ca simboluri ale sacramentelor Botezului și Euharistiei. Cu apa Botezului, grație acțiunii Duhului Sfânt, ni se deschide intimitatea iubirii trinitare. În drumul din Postul Mare, amintindu-ne de Botezul nostru, suntem îndemnați să ieșim din noi înșine pentru a ne deschide, într-o abandonare încrezătoare, la îmbrățișarea milostivă a Tatălui (cf. Sfântul Ioan Crisostomul, Cateheză, 3,14 și urm.). Sângele, simbol al iubirii bunului păstor, curge în noi în special în misterul euharistic: „Euharistia ne atrage în actul oblativ al lui Isus… suntem implicați în dinamica dăruirii sale” (Enciclica Deus caritas est, 13). Așadar, să trăim Postul Mare ca pe un timp „euharistic”, în care, primind iubirea lui Isus, să învățăm să o răspândim în jurul nostru cu orice gest și cuvânt. A-l contempla pe „acela pe care l-au străpuns” ne va face în felul acesta să deschidem inima celorlalți recunoscând rănile provocate demnității ființei umane; îndeosebi ne va face să luptăm împotriva oricărei forme de disprețuire a vieții și de exploatare a persoanei și să alinăm dramele singurătății și ale abandonării atâtor persoane. Postul Mare să fie pentru orice creștin o reînnoită experiență a iubirii lui Dumnezeu dăruită nouă în Cristos, iubire pe care în fiecare zi trebuie, la rândul nostru, „să o redăm” aproapelui, mai ales celui care suferă mai mult și este în nevoie. Numai așa vom putea participa în mod deplin la bucuria Paștelui. Maria, Maica Iubirii Frumoase, să ne conducă în acest itinerar din Postul Mare, drum de convertire autentică la iubirea lui Cristos. Vouă, iubiți frați și surori, vă urez un timp al Postului Mare cât mai rodnic și vă trimit tuturor cu afecțiune o binecuvântare apostolică specială.

Vatican, 21 noiembrie 2006

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Editura Presa Bună
Publicarea în original: 21.11.2006
Publicarea pe acest sit: 14.02.2007
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns