Mesaj cu ocazia Postului Mare

Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
cu ocazia Postului Mare 2002

„În dar ați primit, în dar să dați” (Mt 10,8).

Dragi frați și surori,

1. Ne pregătim să reluăm drumul Postului Mare, care ne va conduce la celebrările solemne ale misterului central al credinței, misterul pătimirii, morții și învierii lui Cristos. Ne pregătim să trăim timpul propice pe care Biserica îl oferă credincioșilor pentru a medita asuprea operei de mântuire realizată de Domnul pe cruce. Planul mântuitor al Tatălui ceresc s-a împlinit în liberă și totală dăruire a Fiului unul-născut oamenilor. „Nimeni nu îmi ia viața, eu însumi o dau” (In 10,18), afirmă Isus, punând în lumină faptul că el își sacrifică propria viață de bună voie, pentru mântuirea lumii. Ca dovadă a unui atât de mare dar de iubire, Mântuitorul adaugă: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: sa-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13).

Postul Mare, ocazie providențială de convertire, ne ajută să contemplăm acest admirabil mister de iubire. El constituie o întoarcere la rădăcinile credinței, pentru că, meditând asupra darului harului incomensurabil care este răscumpărarea, nu putem să nu ne dăm seama că totul ne-a fost dat printr-o iubitoare inițiativă divină. Tocmai pentru a medita asupra acestui aspect al misterului mântuitor, am ales ca temă a mesajului de Postul Mare din acest an cuvintele Domnului: „În dar ați primit, în dar să dați” (Mt 10-8).

2. Dumnezeu ne-a dat în mod liber pe Fiul său: cine a putut sau poate merita un asemenea privilegiu? Sfântul Paul afirmă: „Toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu, dar sunt îndreptățiți gratuit prin harul sau” (Rom 3,23-24). Dumnezeu ne-a iubit cu o milostivire infinită fără a se lăsa oprit de condiția de gravă ruptură în care păcatul pusese persoana umană. S-a aplecat cu bunăvoință asupra infirmității noastre, folosindu-se de aceasta ca ocazie pentru o nouă și mai minunată revărsare a iubirii sale. Biserica nu încetează să proclame acest mister de bunătate infinită, preamărind libera alegere divină și dorința sa nu de a condamna, dar de a-l readmite pe om la comuniunea cu sine.

„În dar ați primit, în dar să dați”. Aceste cuvinte evanghelice să răsune în inima fiecărei comunități creștine în pelerinajul penitențial spre Paști. Amintind misterul morții și învierii Domnului, Postul Mare să facă pe orice creștin să fie profund uimit de măreția unui asemenea dar. Da! Am primit în dar. Oare existența noastră nu este în întregime marcată de bunăvoința lui Dumnezeu? Este dar înmugurirea vieții și minunata sa dezvoltare. Și tocmai pentru că este dar, existența nu poate fi considerată o posesie sau o proprietate privată, chiar dacă potențialitățile, de care dispunem astăzi pentru a-i ameliora calitatea, ar putea să ne facă să credem că omul îi este „stăpân”. Într-adevăr, cuceririle medicinei și ale biotehnologiei ar putea uneori să-l facă pe om să se creadă propriul creator și să cedeze tentației de a manipula „pomul vieții” (Gen 3,24).

E bine să amintim și aici că nu tot ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic este și licit din punct de vedere moral. Dacă este admirabil efortul științei pentru a asigura o calitate de viață mai conformă cu demnitatea omului, nu trebuie în schimb să se uite niciodată că viața umană e un dar, și că ea rămâne o valoare chiar și atunci când este marcată de suferință și de limite. Este un dar de primit și de iubit mereu: de primit gratuit și de pus gratuit în slujba celorlalți.

3. Propunându-ne din nou exemplul lui Cristos jertfit pentru noi pe Calvar, Postul Mare ne ajută într-un mod unic să înțelegem că viața este răscumpărată în el. Prin Duhul Sfânt, el reînnoiește viața noastră și ne face părtași de aceeași viață divină care ne introduce în intimitatea lui Dumnezeu și ne face să experimentăm iubirea sa față de noi. Este vorba de un dar sublim, pe care creștinul nu poate să nu-l proclame cu bucurie. Sfântul Ioan scrie în Evanghelie: „Aceasta este viața veșnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe cel pe care l-ai trimis, Isus Cristos” (In 17,3). Această viață, comunicată nouă prin Botez, trebuie s-o alimentăm fără încetare cu un răspuns fidel, individual și comunitar, prin rugăciune, celebrarea sacramentelor și mărturia evanghelică.

Într-adevăr, întrucât am primit gratuit viața, trebuie, la rândul nostru, să o dăruim fraților în mod gratuit. O cere Isus discipolilor, trimițându-i ca martori ai săi în lume: „În dar ați primit, în dar să dați”. Și primul dar de oferit mai departe este acela al unei vieți sfinte, martoră a iubirii gratuite a lui Dumnezeu. Itinerarul Postului Mare să fie pentru toți credincioșii o constantă chemare la aprofundarea acestei vocații particulare. În calitate de creștini trebuie să ne deschidem la o existență marcată de „gratuitate”, dedicându-ne fără rezerve pe noi înșine lui Dumnezeu și aproapelui.

4. „Ce ai tu – întreabă sfântul Paul – fără să fi primit” (1Cor 4,7). A-i iubi pe frați, a ne dedica lor reprezintă o exigență care decurge din această conștiință. Cu cât au ei mai multă nevoie, cu atât mai urgentă devine pentru credincios datoria de a-i sluji. Oare Dumnezeu nu permite să existe condiții de necesitate, pentru ca mergând în întâmpinarea celorlalți să învățăm să ne eliberăm de egoismul nostru și să trăim din iubirea evanghelică autentică? Porunca lui Isus e limpede: „Dacă iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată veți primi? Oare nu fac aceasta și vameșii?” (Mt 5,46). Lumea estimează raporturile cu ceilalți pe baza interesului și a propriului avantaj, alimentând o viziune egocentrică a existenței, în care prea adesea nu este loc pentru cei săraci și slabi. Fiecare persoană, chiar și cea mai puțin dotată, trebuie în schimb să fie primită și iubită pentru ea însăși, dincolo de calitățile și defectele sale. Mai mult, cu cât e mai în dificultate, cu atât mai mult trebuie să fie obiectul iubirii noastre concrete. Aceasta este iubirea pe care Biserica, prin nenumăratele instituții, o mărturisește, îngrijindu-se de cei bolnavi, marginalizați, săraci și exploatați. Astfel creștinii devin apostoli ai speranței și constructori ai civilizației iubirii.

Este foarte semnificativ faptul că Isus pronunță cuvintele: „În dar ați primit, în dar să dați” chiar în momentul în care-i trimite pe apostoli să răspândească evanghelia mântuirii, primul și cel mai important dar adus de el umanității. El vrea ca împărăția sa, de-acum aproape, (cf. Mt 10,5 ș.u.) să se răspândească prin gesturi de iubire gratuită din partea discipolilor săi. Așa au făcut apostolii la începuturile creștinismului, și cei care îi întâlneau recunoșteau în ei pe purtătorii unui mesaj mai mare decât ei înșiși. Și astăzi, ca și atunci, binele făcut de credincioși devine un semn și adesea o invitație la a crede. Chiar și atunci când, la fel ca în cazul bunului samaritean, creștinul iese în întâmpinarea nevoilor aproapelui, ajutorul său nu e niciodată doar material. Întotdeauna este și vestire a împărăției, care comunică sensul deplin al vieții, al speranței, al iubirii.

5. Dragi frați și surori! Iată spiritul în care trebuie să ne pregătim să trăim Postul Mare: generozitatea activă față de frații cei mai săraci! Deschizându-ne inima în fața lor, devenim mereu mai conștienți că darul nostru făcut celorlalți este un răspuns la numeroasele daruri pe care Domnul continuă să ni le facă. În dar am primit, în dar să dăm!

Există oare vreo perioadă mai oportună decât cea a Postului Mare pentru a da această mărturie de gratuitate de care lumea are atâta nevoie? În însăși iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi se află chemarea de a ne dărui gratuit, la rândul nostru, celorlalți. Le mulțumesc tuturor – laici, persoane consacrate, preoți – care în toate colțurile lumii dau această mărturie a carității. La fel să fie pentru orice creștin, în diferitele situații în care el se află.

Maria, Fecioara și Mama frumoasei iubiri și a speranței să fie călăuza și sprijinul în acest itinerar al Postului Mare. Vă asigur pe toți, cu afecțiune, de rugăciunea mea și cu bucurie împart fiecăruia, în special celor care lucrează zilnic pe multiplele frontiere ale carității, o binecuvântare apostolică specială.

Vatican, 4 octombrie 2001, în sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi
Ioan Paul al II-lea

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: pr. Cazimir Budău
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Editura Presa Bună
Publicarea în original: 05.02.2002
Publicarea pe acest sit: 05.02.2002
Etichete: ,

Lasă un răspuns