La 25 de ani de păstorire

Scrisoare pastorală

La 25 de ani de păstorire

Misericordias Domini in aeternum cantabo! (Ps 88,2)

Sfințiile voastre confrați preoți, dragi suflete consacrate, iubiți credincioși,

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de când milostivul Dumnezeu s-a îndreptat spre mine și prin hotărârea Sfântului Părinte papa Paul al VI-lea am fost numit „ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolicis” începând cu data de 21 februarie 1978, o misiune pe cât de importantă pe atât de grea și plină de răspundere.

Reîntorcându-mă în timp și făcând o analiză a acelor zile, pot să declar cu toată umilința și cu toată responsabilitatea că nu pentru meritele mele am fost ales la o asemenea misiune, ci numai din orânduirea plină de milostivire și generozitate a bunului Dumnezeu, care hotărăște toate după planurile sale (cf. 1Cor 1,26).

În momente grele, când întreaga Biserică trecea prin proba de foc a persecuției, a supravegherii și a limitărilor de tot felul din partea regimului totalitar, o asemenea alegere și numire nu avea decât rolul unei soluții tranzitorii menită să aștepte timpuri de normalizare a situației Bisericii, iar un asemenea mandat cerea nu numai sacrificii, ci și o prudență deosebită.

Dieceza noastră, chemată de Dumnezeu, ca și celelalte Biserici locale, să treacă prin ani grei de probă și sacrificii, trebuia să ducă mai departe stindardul credinței și al mărturiilor vrednicilor înaintași și păstori, episcopi și preoți. Învredniciți de Dumnezeu cu un seminar plin de spirite tinere și generoase, Biserica noastră locală trebuia să facă față tuturor furtunilor și valurilor înspumate și să conducă Biserica la limanul libertății.

Trebuie să recunosc că în fața unor astfel de probleme, în misiunea de a conduce Biserica în larg, lipsa mea de experiență și de pregătire specială a fost suplinită și întărită de toți confrații preoți, atât cei din seminarul nostru (seminar care a rămas în tot acest timp „inima diecezei”), cât și de cei din pastorație.

Sunt fericit să spun că în toată această perioadă de timp forța noastră, a Bisericii noastre locale de Iași, a fost comuniunea fraternă, colegialitatea care ne-a făcut să fim uniți și curajoși și de multe ori plini de inițiative surprinzătoare, chiar și pentru cei care controlau totul.

Faptul că cei mai mulți preoți erau tineri și că nu cunoșteau ororile închisorilor și pericolele, aceasta le-a dat avânt pentru activitățile pastorale, pentru celebrarea sfintelor sacramente, pentru cateheze și pentru lucrări de construcții de biserici, multe fără nici o aprobare.

Mă întorc, așadar, în istorie la acei ani grei de început, din 1978, și mă simt obligat să aduc mulțumiri și laudă tuturor preoților noștri: celor în vârstă pentru mărturia, curajul și exemplul lor, iar celor tineri – cei mai mulți absolvenți ai Seminarului din Alba-Iulia și ai Seminarului nostru din Iași, pentru fidelitatea și inițiativele lor.

Dacă astăzi dieceza noastră dispune de un număr frumos de preoți tineri, de vocații, de suflete consacrate, de noi și bogate structuri și instituții, acest lucru îl datorăm fără doar și poate bunului Dumnezeu care a binevoit să privească spre înaintașii noștri misionari, spre episcopi și păstori, spre jertfele lor, unele mai mari decât altele, ca și spre credința și disponibilitatea poporului nostru generos și a familiilor noastre sănătoase și sfinte.

La acest popas de bilanț și aduceri aminte, la 25 de ani de responsabilitate în fruntea diecezei ca ordinarius și apoi ca episcop, mă simt obligat ca în spirit de umilință și adevăr să recunosc că anumite lucruri nu le-am împlinit așa cum Dumnezeu și Biserica le-ar fi dorit de la mine, că poate au fost multe lucruri pe care le-am omis sau prin care am supărat pe Dumnezeu și pe ceilalți frați. Pentru toate cer iertare lui Dumnezeu și fraților mei întru preoție și slujire.

Peste toate acestea însă, analizând cu minuțiozitate trecutul, este o bucurie să constat că s-au făcut atâtea pe plan spiritual, educativ și administrativ, că avem bucurii deosebite în școlile de formare, în seminarii, care în ultimul timp s-au înmulțit, că avem un cler numeros, cu mulți apostoli tineri, atât diecezani cât și călugări, că în dieceză avem atâtea familii călugărești noi, că acțiunile socio-caritative prin Caritasul diecezan s-au extins și se acordă persoanelor cu probleme sprijin și ajutor, că tinerii noștri s-au putut organiza în diferite asociații, cum sunt Acțiunea Catolică, Scout, Serviciul de Ajutor Maltez, că avem școli teologice speciale pentru laici, licee catolice în diferite centre, că medicii au știut să se ofere în diferite grupuri, în spitale și dispensare locale, că avem personal sanitar bine pregătit și generos, că publicațiile cu caracter religios și formativ au căpătat un drept între mijloacele de comunicare, că avem presă catolică, dar mai ales este o mare satisfacție să știm că familiile creștine cu toate greutățile prin care trec, cu toată confuzia tranziției și a pierderii speranței într-un viitor mai bun, se străduiesc să păstreze valorile spirituale și tradiționale.

Ne bucurăm să știm că perspectivele dobândite pe plan diecezan cu restabilirea ierarhiei, cu formarea celor 9 decanate, cu multele inițiative pe plan administrativ și pastoral ne dau garanția unei vieți spirituale în ogorul Bisericii noastre locale.

Faptul că Dieceza de Iași, la cererea și insistența mea, din cauza numărului mare de probleme pastorale, organizatorice și activități în atâtea domenii, a beneficiat de numirea unui episcop auxiliar în persoana Preasfințitului Aurel Percă, ne-a oferit cu adevărat posibilitatea să ne angajăm într-o muncă de adâncă analiză și, mai ales, într-o activitate intensă în toate domeniile Bisericii noastre locale, prin Sinodul diecezan, început în anul 2001, la 8 decembrie, sub deviza mobilizatoare „Duc in altum!” (Lc 5,4).

La acest moment aniversar se cuvine să ne oprim o clipă, să ne rugăm și mai ales să ne bucurăm împreună pentru toate câte Dumnezeu ne-a dat, să-l preamărim împreună pe bunul Dumnezeu cântând cu psalmistul „Misericordias Domini in aeternum cantabo!” (Ps 88,2).

Dragi frați și surori,

Vă sunt recunoscător dacă în ziua de 21 februarie, ziua numirii mele ca administrator diecezan, și în ziua de 4 aprilie, ziua luării în primire a acestui mandat, vă veți aminti de persoana mea la altar pentru a mulțumi pentru acest mare dar, pentru această mare misiunea și pentru munca mea în fruntea Bisericii noastre locale și a poporului nostru credincios.

Vă invit ca în ziua de 1 mai 2003, când voi aminti ziua consacrării mele ca episcop și când voi celebra sfânta Liturghie pontificală în catedrala din Iași, să vă uniți cu mine în a implora binecuvântarea lui Dumnezeu asupra muncii mele și a noastră, a întregii Biserici, când voi preamări pe Dumnezeu pentru tot binele ce mi l-a făcut, mie, nevrednicului său slujitor, și prin mine întregului popor creștin.

Tuturor o îmbrățișare părintească, o largă binecuvântare arhierească și o profundă rugăciune: „Ca toți să fie una!” (In 17,21)

Iași, 11 februarie 2003

Petru Gherghel, episcop de Iași

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 11.02.2003
Publicarea pe acest sit: 16.02.2003
Etichete:

Lasă un răspuns