IPS Ioan Robu despre Inter mirifica

IPS Ioan Robu despre
documentul „Inter mirifica”
în seria „50 de ani de la
începerea Conciliului Vatican II”
Actualitatea creștină, nr. 10/2012

A existat mereu o legătură între Biserică și mijloacele de comunicare. Când, în secolul al XV-lea, a apărut tiparul, păstorii Bisericii au lăudat această invenție pusă în folosul culturii umane și al formării religioase a credincioșilor, în ciuda pericolelor care stăteau în puterea tiparului de a răspândi și învățături greșite și scrieri imorale.

În secolul al XX-lea, secolul cinematografului, al radioului, al televiziunii și al internetului, avem și prima enciclică privind mijloacele de comunicare. Ea a fost dată Bisericii de Sfântul Părinte Pius al XI-lea cu titlul Vigilanti cura (1936) și trata în mod deosebit cele legate de cinematografie, scoțând în evidență oportunitățile pastorale oferite de acest mijloc de comunicare. Papa Pius al XII-lea avea să continue preocuparea pentru media, dovadă cele peste 60 de intervenții privind lumea comunicațiilor sociale și enciclica Miranda prorsus, din 8 septembrie 1957 care, în afară de cinema, vorbește și despre radio și televiziune.

Conciliul Vatican II avea să țină cont de cele semnalate mai sus atunci când a trecut în agenda lucrărilor proiectul unui document despre mijloacele de comunicare. Era pentru prima oară că un Conciliu se ocupa de această temă a mijloacelor de comunicare socială, iar decretul Inter mirifica devenea unul dintre roadele de valoare ale Conciliului Vatican II și, cum spunea Papa Paul al VI-lea, „semn al capacității pe care o are Biserica de a uni viața interioară cu cea exterioară, contemplația cu acțiunea, rugăciunea cu apostolatul…, instrument și document în exercițiul slujirii pastorale și a misiunii catolice în lume” (L’Osservatore Romano, 5 decembrie 1963).

În Introducerea care premerge cele două capitole și concluzia decretului Inter mirifica sunt motivate grija și preocuparea Bisericii pentru mijloacele de comunicare socială: „Sfânta Maică Biserică știe că aceste mijloace, bine întrebuințate, oferă neamului omenesc avantaje mari, întrucât contribuie mult la destinderea și îmbogățirea sufletelor și la răspândirea și întărirea Împărăției lui Dumnezeu. Mai știe însă că oamenii le pot folosi împotriva planului Creatorului divin și le pot întoarce spre propria pierzare; mai mult, ea se neliniștește și inima ei de mamă se umple de durere văzând pagubele pe care reaua lor folosire le-a adus adeseori omenirii” (nr. 2).

Primul capitol, intitulat Norme pentru dreapta folosire a mijloacelor de comunicare socială cuprinde 10 subcapitole, având următoarele titluri: Îndatoririle Bisericii (nr. 3), Legea morală (nr. 4), Dreptul la informare (nr. 5), Artă și morală (nr. 6), Prezentarea răului moral (nr. 7), Opinia publică (nr. 8), Îndatoririle publicului receptor (nr. 9), Îndatoririle tinerilor și ale părinților (nr. 10), Îndatoririle autorilor (nr. 11), Îndatoririle autorităților civile (nr. 12).

Putem spune că găsim în primul capitol partea de doctrină și partea de morală privind mijloacele de comunicare socială. Minunatele descoperiri ale tehnicii pe care geniul uman le-a extras din lucrurile create intră în planul creator și mântuitor; prin ele, pe de o parte, omul imită activitatea creatoare a lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, participă la dezvoltarea spirituală a omenirii în vederea împlinirii destinului supranatural. „Întrucât Biserica Catolică a fost instituită de Cristos Domnul pentru a aduce mântuirea tuturor oamenilor și de aceea este presată de necesitatea de a le vesti Evanghelia, ea consideră de datoria ei să predice vestea mântuirii și cu ajutorul mijloacelor de comunicare socială și să-i învețe pe oameni folosirea dreaptă a acestor mijloace. Biserica are, așadar, dreptul înnăscut de a folosi și de a poseda orice mijloc de acest fel în măsura în care e necesar sau util pentru educația creștină și pentru întreaga ei operă de mântuire a sufletelor. E de datoria păstorilor să-i educe și să-i orienteze pe credincioși astfel încât aceștia să urmărească și cu ajutorul acestor mijloace mântuirea și desăvârșirea proprie și a întregii familii umane” (nr. 3).

Partea morală a decretului este mult mai amplă (nr. 4-12), iar ea se deschide prin enunțarea unui principiu fundamental cuprins în articolul 4: „Pentru o dreaptă folosire a acestor mijloace este absolut necesar ca toți aceia care le utilizează să cunoască normele ordinii morale și să le aplice cu fidelitate în acest domeniu. Să țină, așadar, seama de conținutul comunicării, în funcție de natura proprie a fiecărui mijloc; totodată să nu scape din vedere condițiile și împrejurările în care se realizează comunicarea: scopul, persoanele, locul, timpul etc., căci acestea îi pot modifica valoarea morală, ba chiar o pot schimba total. În acest sens, trebuie avut în vedere și modul propriu de acțiune al fiecăruia dintre mijloace, adică puterea lui de convingere; aceasta poate fi atât de mare încât oamenii, mai ales cei care nu sunt pregătiți, reușesc cu greu să o observe, să o domine și, dacă e cazul, să o respingă” (nr. 4). Tot din capitul 1 aș mai da un citat care poartă titlul: Îndatoririle tinerilor și ale părinților: „Receptorii, mai ales cei tineri, trebuie să aibă grijă să se deprindă cu o utilizare moderată și disciplinată a acestor mijloace; să se străduiască să înțeleagă profund cele văzute, auzite, citite; să discute despre ele cu educatorii lor și cu persoanele competente, învățând astfel să emită asupra acestor lucruri o judecată dreaptă. Părinții să-și amintească de îndatorirea lor de a veghea cu grijă ca nu cumva să treacă pragul casei lor spectacole, publicații etc. contrare credinței sau moravurilor bune și nici copiii lor să nu vină în contact cu ele în altă parte” (nr. 10).

Capitolul II al decretului, Mijloacele de comunicare socială și apostolatul catolic, cuprinde sfaturi practice pentru păstorii sufletești și pentru laici, directive speciale pentru presă, cinematografie, radio, televiziune și teatru, mijloace de formare a specialiștilor și a publicului receptor, îndemnuri pentru susținerea materială a tuturor proiectelor privind mijloacele de comunicare socială, recomandări ca toate diecezele lumii să sărbătorească în fiecare an o zi dedicată mijloacelor de comunicare socială, să se înființeze oficii naționale media care să coopereze cu asociațiile internaționale de același gen.

Concluzia decretului stabilea următoarele: „Pentru ca toate principiile și normele acestui sfânt Conciliu referitoare la mijloacele de comunicare socială să fie aplicate, se va publica din porunca expresă a Conciliului o Instrucțiune pastorală prin grija Oficiului Sfântului Scaun, despre care este vorba la nr. 19, cu ajutorul unor experți din diferite națiuni” (nr. 23).

Într-adevăr, la 23 martie 1971, Suveranul Pontif Paul al VI-lea aproba Instrucțiunea pastorală Communio et progressio despre comunicațiile sociale, document mult mai elaborat decât decretul conciliar și mult mai extins. În Instrucțiunea pastorală întâlnim teme deja menționate de decretul Inter mirifica, precum elemente doctrinale și morale, formare, implicarea Bisericii în media, contribuția comunicațiilor sociale la progresul uman, influența comunicațiilor în societate, opinia publică, dar și teme aparte, ca dreptul de a fi informat și de a informa, dreptul de a avea acces la surse și canale de știri, libertatea de a comunica, educația, cultura și timpul, formele expresiei artistice, publicitatea, colaborarea dintre cetățeni și autoritățile civile, colaborarea dintre națiuni, colaborarea în Biserică, dialogul dintre Biserică și lume etc.

„Poporul lui Dumnezeu, fiind în pas cu evenimentele care țes firul istoriei și îndreptându-și cu imensă încredere privirea spre viitor, atât în calitate de comunicator, cât și ca receptor, întrevede deja cât este de promițătoare noua eră: cea a comunicațiilor sociale” (Communio et progressio, nr. 187).

Și, într-adevăr, Communio et progressio, publicată la 23 martie 1971, avea dreptate, căci acum ne aflăm într-o nouă eră, cea a comunicațiilor sociale.

Autor: IPS Ioan Robu
Copyright: Actualitatea creștină
Publicarea în original: 01.10.2012
Publicarea pe acest sit: 01.10.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns