Îngerii – mesageri ai lui Dumnezeu

Predica Mons. Jozef Michalik,
Arhiepiscop de Przemyœl, Polonia
la Adunarea Consiliului Conferințelor
Episcopale Europene (CCEE)
27-30 septembrie 2012 la Sankt Gallen, în Elveția

Cultul îngerilor era cunoscut deja în Vechiul Testament și se bucura de așa mare popularitate, care provine în parte din apocrife, încât s-a decis să se trateze această temă în timpul a trei Sinoade: din Laodiceea (361) și din Roma (492 și 745). În urma discuțiilor serioase a fost permis cultul liturgic numai al celor trei arhangheli: sfântul Mihail, sfântul Gabriel și sfântul Rafael, pentru că numai despre aceștia trei se găsesc mărturii explicite în Sfânta Scriptură.

Sfântul Ioan, în Apocalips (12,7 șu), vorbește despre victoria lui Mihail și a îngerilor săi asupra Balaurului, care se numește Diavol și Satana, care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu. Tocmai grație arhanghelului Mihail au venit: mântuirea, puterea și Împărăția Dumnezeului nostru. Și, de vreme ce istoria mântuirii se remarcă prin continuitate și învață credința amintind de evenimentele mântuitoare, atunci până în ziua de astăzi recităm rugăciunea către sfântul Mihail, cerând ajutorul său și ocrotirea sa în momentele deosebit de dificile ale istoriei. Papa Leon al XIII-lea a compus o rugăciune specială pe care, până la Conciliul al II-lea din Vatican, preoții erau obligați s-o recite în fiecare zi după Sfânta Liturghie.

Pe arhanghelul Gabriel îl cunoaștem grație Evangheliei lui Luca, în care se descrie misiunea sa specială și dialogul său foarte frumos cu Maria care revelează misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Însă sfântul Gabriel este venerat și de mahomedani, care cred că întemeietorul lor a primit de la Dumnezeu, prin intermediul sfântului Gabriel, misiunea de a întemeia o nouă religie.

Eficacitatea de ajutor a arhanghelului Rafael în momentele de boală și în călătorie le cunoaștem grație figurii biblice a lui Tobia. Și pentru noi, pelerini neobosiți, el se poate dovedi ca un patron special.

În textul din Evanghelia lui Ioan, tocmai proclamat (1,47-51), Domnul Isus îi revelează lui Natanael, numit „un adevărat israelit în care nu este prefăcătorie”, adevărata funcție a îngerilor lui Dumnezeu care vestesc și confirmă misiunea mântuitoare a Fiului Omului.

Este interesantă istoria lui Natanael. Desigur, Isus și-a îndreptat privirea spre el, a legat cu el un dialog, foarte interesant și important, care s-a încheiat cu mărturisirea de credință în Fiul lui Dumnezeu, însă numele de Natanael nu se află în lista celor doisprezece apostoli. Probabil că el a primit o altă funcție sau avea nevoie de mai mult timp pentru a înțelege și a asimila ceea ce s-a întâmplat în timpul întâlnirii sub smochin. Cu siguranță, această întâlnire trebuia să fie importantă și pentru ceilalți, pentru că sfântul Ioan a relatat-o în mod așa de detaliat.

În viața noastră există și întâlniri cu Dumnezeu și cu persoanele, există contacte cu evenimentele și cu expresiile spuse, citite sau ascultate care au nevoie de timp pentru a se maturiza în noi și a dobândi acea forță care ne permite să fim oameni pe deplin convinși.

Vechea vorbă ebraică spunea că omul aude numai ceea ce vrea să audă și că vede numai ceea ce vrea să vadă. De câte ori privim realitatea care ne înconjoară în manieră selectivă? Cât de greu este, uneori, să observăm și să cerșim lucrurile adevărate, dar nu întotdeauna plăcute? Cum ne ascundem uneori sau fugim chiar din fața adevărului care nu corespunde viziunii noastre despre viață și programelor noastre. De aceea sunt așa de importante și utile toate întâlnirile noastre, toate confruntările cu preocupările noastre și cu speranțele noastre de a avea succes. Sunt necesare colocviile tăcute cu Dumnezeu și cu ceilalți pentru a putea auzi și ceea ce ne spune Domnul și orice om care este aproape de noi, dar și ceea ce vor să ne transmită semnele timpurilor.

Robert Schuman în „Recherches et Débats” a scris: „Este necesar de amintit că Europa nu se poate limita numai la structuri, pur economice. Este nevoie ca ea să devină garant a tot ceea ce face mare civilizația noastră creștină… Europa trebuie să reia din nou rolul său de a fi educator dezinteresat pentru națiunile care abia au cucerit libertatea… Dacă ne limităm să le oferim numai un ajutor economic și militar, fără a le da lor un exemplu de viață, întemeiat pe principiile morale, atunci am făcut nu numai un lucru inutil, ci chiar periculos… Dacă Europa nu-și va regăsi propria conștiință și conștiința propriei responsabilități, dacă nu se va întoarce la principiile creștine de solidaritate și de fraternitate, ea nu va supraviețui și nu se va salva” (30 Giorni, nr. 5 [2003]).

Noi slujim Europa cu reflecția noastră și cu grija noastră față de destinele sale, dar trebuie s-o slujim și cu rugăciunea noastră, pentru că golul existențial și spiritual pe care-l observăm pe continentul nostru poate duce lent la dispariția sa, din cauza lipsei marilor idei și a fundamentelor morale solide.

Autor: Arhiepiscopul Jozef Michalik
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 29.09.2012
Publicarea pe acest sit: 29.09.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns