Discusul Papei către comunităţile călugăreşti din Coreea

Discusul Sfântului Părinte Papa Francisc
către comunitățile călugărești din Coreea
Centrul de pregătire „Școala iubirii”
Kkottongnae, sâmbătă, 16 august 2014

Bună seara! Există o mică problemă. Dacă există un lucru care nu trebuie neglijat niciodată este rugăciunea, dar astăzi vom face rugăciunea personal. Vă explic de ce nu putem să ne rugăm Vesperele împreună: pentru că avem o problemă cu decolarea elicopterului. Dacă nu decolăm la timp, există pericolul de a ajunge „prăbușiți” pe munte! Acum vom face numai o rugăciune către Mama. Toți împreună, s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria toți împreună. Și apoi vor vorbi cei doi președinți și apoi eu.

Bucură-te, Marie…

Iubiți frați și surori în Cristos,

Vă salut pe toți cu afect în Domnul: este frumos să fiu cu voi astăzi și să împărtășesc acest moment de comuniune. Marea varietate de carisme și de activități apostolice reprezentată de voi îmbogățește viața Bisericii în Coreea și nu numai, în mod minunat. În această celebrare a Vesperelor, în care am cântat – trebuia să cântăm! – laudele bunătății lui Dumnezeu, vă mulțumesc vouă și tuturor fraților și surorilor pentru angajarea pe care o puneți în edificarea Împărăției lui Dumnezeu. Îi mulțumesc părintelui Hwang Seok-mo și sorei Scholastica Lee Kwang-ok, președinți ai conferințelor coreene a călugărițelor și a călugărilor.

Cuvintele Psalmului: „Chiar dacă se mistuie trupul meu și inima mea, stânca inimii mele și partea mea e Dumnezeu în veci” (Ps 73,26) ne fac să ne gândim la viața noastră. Psalmistul exprimă încredere bucuroasă în Dumnezeu. Toți știm că, deși bucuria nu se exprimă în același mod în toate momentele vieții, în special în cele de mare dificultate, „rămâne mereu cel puțin ca o rază de lumină care se naște din certitudinea personală că sunt iubit în mod infinit” (Evangelii gaudium, 6). Certitudinea fermă că suntem iubiți de Dumnezeu este în centrul vocației voastre: a fi pentru alții un semn tangibil al prezenței Împărăției lui Dumnezeu, o anticipare a bucuriilor veșnice ale cerului. Numai dacă mărturia noastră este bucuroasă vom putea să-i atragem pe bărbați și femei la Cristos; și această bucurie este un dar care se hrănește dintr-o viață de rugăciune, de meditare a Cuvântului lui Dumnezeu, din celebrarea Sacramentelor și din viața comunitară, care este foarte importantă. Atunci când astea lipsesc, vor apărea slăbiciunile și dificultățile care vor întuneca bucuria cunoscută așa de intim la începutul drumului nostru.

Pentru voi, bărbați și femei consacrați lui Dumnezeu, această bucurie este înrădăcinată în misterul milostivirii Tatălui revelată în jertfa lui Cristos pe cruce. Fie că este orientată carisma Institutului vostru mai mult spre contemplație, fie mai degrabă spre viața activă, provocarea voastră este aceea de a deveni „experți” în milostivirea divină tocmai prin viața în comunitate. Din experiență știu că viața comunitară nu este întotdeauna ușoară, dar este un teren providențial pentru formarea inimii. Nu este realist să nu ne așteptăm la conflicte: vor apare neînțelegeri și va trebui să fie înfruntate. Dar în pofida acestor dificultăți, în viața comunitară suntem chemați să creștem în milostivire, în răbdare și în caritatea perfectă.

Experiența milostivirii lui Dumnezeu, hrănită de rugăciune și de comunitate, trebuie să plăsmuiască tot ceea ce sunteți și tot ceea ce faceți. Castitatea, sărăcia și ascultarea voastră vor deveni o mărturie bucuroasă a iubirii lui Dumnezeu în măsura în care rămâneți întemeiați pe stânca milostivirii sale. Aceasta este stânca. Acest lucru se întâmplă în mod deosebit în ceea ce privește ascultarea călugărească. O ascultare matură și generoasă cere ca să aderați în rugăciune la Cristos, care, luând forma de sclav, a învățat ascultarea prin suferință (cf. Perfectae caritatis, 14). Nu există scurtături: Dumnezeu dorește inimile noastre complet și asta înseamnă că trebuie „să ne dezlipim” și „să ieșim din noi înșine” tot mai mult. O experiență vie a milostivirii grijulii a lui Dumnezeu susține și dorința de a ajunge la acea caritate perfectă care provine din curăția inimii. Castitatea exprimă dăruirea voastră exclusivă iubirii lui Dumnezeu, care este stânca inimilor noastre. Știm cu toții câtă angajare personală și exigentă comportă asta. Ispitele în acest domeniu cer încredere umilă în Dumnezeu, vigilență, perseverență și deschidere a inimii față de fratele înțelept sau față de sora înțeleaptă, pe care Domnul îi pune pe drumul nostru.

Prin sfatul evanghelic al sărăciei veți fi capabili să recunoașteți milostivirea lui Dumnezeu nu numai ca izvor de tărie, ci și ca o comoară. Pare contradictoriu, dar a fi săraci înseamnă a găsi o comoară. Chiar dacă suntem obosiți, putem să-i oferim inimile noastre îngreunate de păcate și slăbiciuni; în momentele în care ne simțim mai fragili, putem să-l întâlnim pe Cristos, care s-a făcut sărac pentru ca noi să devenim bogați (cf. 2Cor 8,9). Această nevoie fundamentală a noastră de a fi iertați și vindecați este în sine o formă de sărăcie pe care n-ar trebui s-o uităm niciodată, în pofida tuturor progreselor pe care le vom face spre virtute. În afară de asta, ar trebui să găsească exprimare concretă în stilul vostru de viață, atât personală cât și comunitară; mă gândesc îndeosebi la nevoia de a evita toate acele lucruri care vă pot distrage și pot provoca descumpănire și scandal în ceilalți. În viața consacrată sărăcia este atât un „zid” cât și o „mamă”. Este un „zid” pentru că protejează viața consacrată, este o „mamă” pentru că o ajută să crească și o conduce pe drumul corect. Ipocrizia acelor bărbați și femei consacrați care fac votul de sărăcie și totuși trăiesc ca bogați, rănește sufletele credincioșilor și dăunează Bisericii. Gândiți și la cât de periculoasă este ispita de a adopta o mentalitate pur funcțională și mondenă, care ne induce să ne punem speranța noastră numai în mijloacele umane, distruge mărturia sărăciei pe care Domnul nostru Isus Cristos a trăit-o și ne-a învățat-o. Și mulțumesc, cu privire la acest punct, părintelui președinte și sorei președinte pentru că au vorbit pe bună dreptate despre pericolul pe care globalizarea și consumismul îl aduc sărăciei călugărești. Mulțumesc.

Iubiți frați și surori, cu mare umilință, faceți tot ceea ce puteți pentru a demonstra că viața consacrată este un dar prețios pentru Biserică și pentru lume. Nu-l țineți numai pentru voi înșivă; împărtășiți-l, ducându-l pe Cristos în orice colț din această iubită țară. Lăsați ca bucuria voastră să continue să găsească exprimare în eforturile voastre de a atrage și a cultiva vocații, recunoscând că voi toți aveți parte în a forma bărbații și femeile consacrați pe cei care vor veni după voi, mâine. Fie că vă dedicați vieții contemplative, fie celei apostolice, fiți zeloși în iubirea față de Biserica din Coreea și în dorința de a contribui, prin carisma voastră specifică, la misiunea sa de a proclama Evanghelia și de a edifica poporul lui Dumnezeu în unitate, în sfințenie și în iubire.

Vă încredințez pe toți, în mod special pe membri bătrâni și bolnavi ai comunităților voastre – un salut special pentru ei din inimă. Vă încredințez grijilor iubitoare ale Mariei, Mama Bisericii, și vă dau din inimă binecuvântarea. Să vă binecuvânteze Dumnezeu Atotputernicul, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.08.2014
Publicarea pe acest sit: 16.08.2014
Etichete: , ,

Lasă un răspuns