Discursul PS Petru Gherghel la simpozionul „Identitatea culturala a romano-catolicilor din Moldova”

Cuvântul PS Petru Gherghel, Episcop de Iași,
la Simpozionul Internațional
„Identitatea culturală a romano-catolicilor din Moldova”
București, 29 aprilie 2002

„Iar adevărul vă va face liberi” (In 8,32)

Excelența voastră, domnule președinte al Academiei Române, domnule ministru, stimați parlamentari, onorat auditoriu,

Sunt îndreptățit să exprim în numele meu și al tuturor catolicilor din Moldova, mai ales al celor din ținutul Romanului și al Bacăului, un gând de prețuire și recunoștință față de toți cei care au luat inițiativa organizării unei astfel de întâlniri, unui astfel de seminar internațional cu tema „Identitatea culturală a romano-catolicilor din Moldova”.

Este o inițiativă destinată descifrării originii și identității unei comunități prezentă de sute de ani pe meleagurile Moldovei și care n-a avut parte în trecutul mai îndepărtat sau mai recent decât de greutăți și obstacole în calea afirmării propriilor convingeri și a propriei culturi.

Acești creștini romano-catolici au dorit și doresc să-și exprime propria trăire și să se prezinte cu propriile aspirații.

Mă bucur că în sfârșit s-au deschis zorile unei cercetări științifice, academice, la nivelul cel mai înalt și că aportul oamenilor de știință, adăugat la prezentarea deschisă și sinceră a celor ce constituie această comunitate, va duce la aflarea și confirmarea „adevărului”, un lucru absolut necesar pentru stabilirea liniștii, nu numai pentru membrii acestei comunități, dar și pentru cei care au avut sau au alte păreri despre catolicii din Moldova.

Trebuie să subliniez că membrii acestei comunități au fost și sunt liniștiți, pașnici, și că, dacă au avut uneori de suferit, au făcut-o în tăcere, continuându-și eforturile lor de a fi alături de ceilalți locuitori, părtași la binele poporului întreg, oferind chiar exemple de eroism. Despre ele ne vorbesc cronicile, ne vorbește cu autoritate marele și vrednicul Kogălniceanu, care face, ca nimeni altul, în adunarea legislativă a Principatului Moldovei, la 18 noiembrie 1857, apologia contribuției acestor credincioși catolici din ținutul Romanului „la consolidarea nației noastre”.

Iată cum îi prezintă un alt vrednic urmaș al clăcașilor din Săbăoani (la care făcea referință Mihail Kogălniceanu), episcopul Mihai Robu, cel dintâi ridicat la acest rang.

„Pe plaiurile frumoase ale Moldovei, mai ales în județele Roman și Bacău trăiește de veacuri o populație românească de religie creștină catolică, care a stat totdeauna în termeni buni și de înțelegere cu populația creștină ortodoxă, în mijlocul căreia sunt stabiliți, socotindu-se frați de sânge în timp de pace și în timp de război”.

„Credincioșii mei au fost și sunt cetățeni pașnici și-și împlinesc datoriile lor către țară, la fel ca frații lor ortodocși: dau biruri, plătesc impozite, fac armata, ascultă de superiorii lor, fac toate angaralele la care sunt supuși și ceilalți fii ai țării;…sute și mii de soldați au luptat în 1916 și luptă și azi cu însuflețire pentru integritatea și mărirea țări fără să se dea înapoi de la jertfa supremă a vieții pe toate câmpurile de bătaie, – mulți soldați catolici au dat dovadă de eroism extraordinar și au fost decorați. Toți se simt români și sunt mândri a fi români, și-i doare inima că sunt considerați străini sau unguri numai pentru că sunt catolici”.

El continuă în memoriul său adresat mareșalului Antonescu, astfel:

„Dacă m-am adresat dumneavoastră, am făcut-o pentru a-mi împlini o datorie sfântă față de păstoriții mei și pentru a lua apărarea lor, într-o cauză dreaptă, fiindcă nu este nimeni altul care să o facă. Am făcut-o cu deplina convingere că dumneavoastră veți înțelege situațiunea în care ne aflăm noi, toți românii catolici moldoveni, și veți binevoi a pune capăt acestei situațiuni și a reda pacea și seninătatea sufletească de odinioară, celor peste 100.000 (una sută mii) români catolici moldoveni, considerându-i și pe dânșii ca adevărați fii ai țării românești și dându-le putința de a se dedica cu tot sufletul la munca pentru binele obștesc, fără frica de a fi alungați peste hotarele țării, ca străini, ori ca periculoși, ori ca nesimpatizanți, numai pentru că sunt creștini catolici” (Memoriul către domnul mareșal Ion Antonescu, 6 martie 1943).

Domnule președinte, domnule ministru, onorată asistență, stimați oameni de știință și cultură,

Am început intervenția și salutul meu cu un cuvânt biblic „Adevărul vă va face liberi”, cuvânt ce aparține tezaurului evanghelic proclamat de Domnul nostru Isus Cristos. Chiar dacă aceste cuvinte au referință directă la cuvântul lui Dumnezeu, ele trebuie să fie normă în orice situație și în orice domeniu. Cine ajunge la cunoașterea adevărului este liniștit, nu mai este sclavul îndoielii și ca atare rămâne liber. În lumina acestui cuvânt și în acest cadru academic doresc să subliniez câteva gânduri:

  1. Mă bucur să vă spun că spre acest lucru au năzuit și năzuiesc credincioșii catolici, atunci când se preocupă de originea lor, de limba și credința lor, să urmeze adevărul, să lucreze însoțiți de el. Am putea spune că ei îl simt, îl trăiesc, îl urmează și acest lucru îi îmbucură.

  2. Încurcăturile vin de la cei din afară, care îi tulbură, îi taxează că sunt străini, că sunt altceva decât ceea ce simt. Mulți nu dau atenție la aceste acuze, afirmații, speculații și își caută liniștiți de viața lor. Alții în schimb se agită, suferă se revoltă și caută să-și (demonstreze) cunoască și mai profund trecutul, să-și analizeze simțămintele și să-și prețuiască cultura.

  3. În această zbuciumată situație, liderii bisericești care au lucrat sau care s-au ridicat din mijlocul acestei comunități, oamenii învățați s-au simțit obligați să studieze, să cerceteze pentru a cunoaște adevărul. Amintesc aici pe câțiva din sânul acestor creștini catolici: pr. Ion Ferenț, pr. Iosif P.M. Pal, pr. Ion Mărtinaș, pr. Iosif Gabor, prof. Dumitru Mărtinaș etc.

  4. Grija și responsabilitatea noastră, a mea ca episcop și a colaboratorilor mei este foarte mare. Nu putem să ne desprindem de sentimentul bunilor și străbunilor noștri părinți, a cercetătorilor din sânul comunităților noastre, nu putem să rămânem pasivi, și afirmăm cu tărie și curaj ceea ce au simțit și simt catolicii din satele noastre din zona Bacăului și a Romanului. Ei se simt pământeni ai acestor locuri, chiar dacă mulți au venit de peste munți și au adus de unde au venit graiul lor specific și ceea ce au deprins acolo; ei se simt legați de aceste meleaguri, le iubesc și le prețuiesc ca și meleaguri natale, ei vorbesc cu toți cei din jur limba locului, limba română, și sunt mândri să spună că sunt români alături de ceilalți. Ei se simt fii ai acestui popor și nu doresc altceva decât să li se recunoască sentimentele lor, dreptul lor, și să fie ascultați. Nu cer privilegii, nu vor să se ridice peste alții; ei vor să fie pașnici și să fie recunoscuți ca și ceilalți frați ai lor, chiar dacă sunt catolici și pentru asta au suferit și suferă și azi.

Vă rog să-mi permiteți, în concluzie, să cer și să fac câteva propuneri cu privire la credincioșii pe care îi reprezint aici.

  1. Să fie ascultată vocea simplă și clară a acestor credincioși catolici și să fie respectată, atât la nivel local, național, cât și la nivel internațional, opțiunea și convingerea lor.

  2. Insist ca cercetarea să se extindă și mai mult asupra trecutului, dar mai ales asupra valorilor prezentului și a tezaurului tradițional al acestor credincioși catolici, care au specificul lor ardelenesc și vorbesc românește cu un limbaj particular.

  3. Resping și respingem orice fel de imixtiune de interes politic, atunci când este vorba de valorile lor spirituale și, mai ales, de forma de celebrare a cultului, domeniu care îi aparține direct Bisericii și nu altor organisme.

  4. Le mulțumesc tuturor acelor care, într-un fel sau altul, se apleacă cu interes științific spre această comunitate și realitățile ei și sunt animați de un singur interes: cunoașterea, afirmarea și confirmarea adevărului.

  5. Mulțumesc forurilor internaționale și naționale care ocrotesc valorile spirituale ale tuturor popoarelor și ale grupurilor religioase și promovează cultura și spiritualitatea tuturor minorităților, deci și a credincioșilor romano-catolici numiți de unii „ceangăii din Moldova”.

Sunt recunoscător Academiei Române, oamenilor de știință, cercetătorilor din orice domeniu și, în mod cu totul particular, le mulțumesc în numele tuturor credincioșilor catolici, al tuturor celor care s-au implicat direct în acest sector atât de sensibil, dar atât de important al descoperirii și evocării identității catolicului ce vorbește românește și al comunităților acestor credincioși din Moldova.

Vreau să nominalizez aici specialiștii de la Iași, Cluj, și desigur, nu în ultimul rând, de la București, de la Academia Română.

Mă bucur să știu că în vederea unui dialog loial și fructuos, credincioșii catolici s-au constituit într-o asociație culturală cu denumirea Asociația „Dumitru Mărtinaș” și sper să-i reprezinte cu cinste și responsabilitate pe toți, în dialog cu celelalte foruri, asociații și parteneri.

Vă rog să-mi permiteți să vă mulțumesc tuturor și să implor binecuvântarea lui Dumnezeu în munca pe care o depuneți în favoarea adevărului.

Dacă vom cunoaște adevărul, el ne va face liberi (cf. In 8,32).

București, 29 aprilie 2002
+ Petru GHERGHEL, episcop de Iași

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 29.04.2002
Publicarea pe acest sit: 01.05.2002
Etichete:

Lasă un răspuns