Discursul Papei la vizita la templul valdez

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la vizita la templul valdez
Torino, duminică, 21 iunie 2015

Iubiți frați și surori,

Cu mare bucurie mă aflu astăzi printre voi. Vă salut pe toți cu cuvintele apostolului Paul: „Vouă, care sunteți ai lui Dumnezeu Tatăl și ai Domnului Isus Cristos, noi vă urăm har și pace” (1Tes 1,1 – Traducerea interconfesională în limba obișnuită). Salut îndeosebi pe Moderatorul Mesei Valdeze, Reverendul Pastor Eugenio Bernardini, și pe Pastorul acestei comunități din Torino, Reverendul Paolo Ribet, spre care se îndreaptă mulțumirea mea vie pentru invitația pe care mi-au adresat-o așa de respectuos. Primirea cordială pe care mi-o rezervați astăzi mă face să mă gândesc la întâlnirile cu prietenii din Biserica Evanghelică Valdeză din Rio della Plata, a căror spiritualitate și credință am putut să le apreciez și să învăț atâtea lucruri bune.

Unul dintre principalele roade pe care mișcarea ecumenică a permis deja să se culeagă în acești ani este redescoperirea fraternității care îi unește pe toți cei care cred în Isus Cristos și au fost botezați în numele său. Această legătură nu este bazată pe criterii pur și simplu umane, ci pe împărtășirea radicală a experienței care se află la baza vieții creștine: întâlnirea cu iubirea lui Dumnezeu care ni se revelează în Isus Cristos și acțiunea transformatoare a Duhului Sfânt care ne asistă pe drumul vieții. Redescoperirea acestei fraternități ne permite să percepem legătura profundă care deja ne unește, în pofida diferențelor noastre. Este vorba de o comuniune încă pe drum – și unitatea se face pe drum – o comuniune care, cu rugăciunea, cu continua convertire personală și comunitară și cu ajutorul teologilor, noi sperăm, încrezători în acțiunea Duhului Sfânt, să poată deveni deplină și vizibilă comuniune în adevăr și în caritate.

Unitatea care este rod al Duhului Sfânt nu înseamnă uniformitate. De fapt, frații sunt uniți de una și aceeași origine dar nu sunt identici între ei. Acest lucru este foarte clar în Noul Testament, unde, deși sunt numiți frați toți cei care împărtășeau aceeași credință în Isus Cristos, se intuiește că nu toate comunitățile creștine, din care ei făceau parte, aveau același stil, nici o organizare internă identică. Ba chiar, chiar în cadrul comunității mici se puteau observa diferite carisme (cf. 1Cor 12-14) și chiar în vestirea Evangheliei existau diversități și uneori contraste (cf. Fap 15,36-40). Din păcate, s-a întâmplat și continuă să se întâmple ca frații să nu accepte diversitatea lor și să ajungă să ducă război unul împotriva altuia. Reflectând asupra istoriei relațiilor noastre, nu putem decât să ne întristăm în fața certurilor și violențelor comise în numele propriei credințe și îi cer Domnului ca să ne dea harul de a ne recunoaște cu toții păcătoși și de a ști să ne iertăm unii pe alții. Prin inițiativa lui Dumnezeu, care nu se resemnează niciodată în fața păcatului omului, se deschid noi drumuri pentru a trăi fraternitatea noastră și de la asta nu putem să ne sustragem. Din partea Bisericii catolice vă cer iertare. Vă cer iertare pentru atitudinile și comportamentele necreștine, chiar inumane pe care, în istorie, le-am avut împotriva voastră. În numele Domnului Isus Cristos, iertați-ne!

De aceea suntem profund recunoscători Domnului constatând că relațiile dintre catolici și valdezi sunt astăzi tot mai întemeiate pe respectul reciproc și pe caritatea fraternă. Nu sunt puține ocaziile care au contribuit să se facă mai trainice aceste raporturi. Mă gândesc, numai pentru a cita câteva exemple – și reverendul Bernardini a făcut asta – la colaborarea pentru publicarea în italiană a unei traduceri interconfesionale a Bibliei, la înțelegerile pastorale pentru celebrarea căsătoriei și, mai recent, la redactarea unui apel comun împotriva violenței față de femei. Printre multele contacte cordiale în diferite contexte locale, unde se împărtășesc rugăciunea și studiul Scripturilor, aș vrea să amintesc schimbul ecumenic de daruri făcut, cu ocazia Paștelui, la Pinerolo, de Biserica valdeză din Pinerolo și de Dieceză. Biserica valdeză a oferit catolicilor vinul pentru celebrarea Veghii de Paști, iar Dieceza a oferit fraților valdezi pâinea pentru Sfânta Cină din Duminica de Paști. Este vorba despre un gest între cele două Biserici care merge cu mult dincolo de simpla politețe și care face să se preguste, în anumite privințe – să se preguste, în anumite privințe – acea unitate a mesei euharistice la care tânjim.

Încurajați de acești pași, suntem chemați să continuăm să mergem împreună. Un domeniu în care se deschid posibilități ample de colaborare între valdezi și catolici este cel al evanghelizării. Conștienți că Domnul ne-a precedat și mereu ne precede în iubire (cf. 1In 4,10), să mergem împreună în întâmpinarea bărbaților și femeilor de astăzi, care uneori par așa de distrați și indiferenți, pentru a le transmite inima Evangheliei adică „frumusețea iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu manifestate în Isus Cristos mort și înviat” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 36). Un alt domeniu în care putem lucra tot mai uniți este cel al slujirii față de omenirea care suferă, față de săraci, față de bolnavi, față de migranți. Mulțumesc pentru ceea ce dumneavoastră ați spus despre migranți. Din opera eliberatoare a harului în fiecare dintre noi derivă exigența de a mărturisi fața milostivă a lui Dumnezeu care se îngrijește de toți și, îndeosebi, de cel care se află în nevoie. Alegerea săracilor, a celor din urmă, a celor pe care societatea îi exclude, ne apropie de însăși inima lui Dumnezeu, care s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăți cu sărăcia sa (cf. 2Cor 8,9), și, prin urmare, ne apropie mai mult unii de alții. Diferențele cu privire la chestiuni antropologice și etice importante, care continuă să existe între catolici și valdezi, nu ne împiedică să găsim forme de colaborare în aceste domenii și în altele. Dacă mergem împreună, Domnul ne ajută să trăim acea comuniune care precede orice contrast.

Iubiți frați și surori, vă mulțumesc din nou pentru această întâlnire, care aș vrea să ne întărească într-un nou mod de a fi unii cu alții: privind înainte de toate măreția credinței noastre și a vieții noastre în Cristos și în Duhul Sfânt, și, numai după aceea, divergențele care încă subzistă. Vă asigur de amintirea mea în rugăciune și vă cer vă rog să vă rugați pentru mine: am nevoie de asta. Domnul să ne dea nouă tuturor milostivirea sa și pacea sa.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.06.2015
Publicarea pe acest sit: 23.06.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns