Discursul Papei la vizita la spitalul Bambino Gesu

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiență acordată comunității
Spitalului Pediatric „Bambino Gesù” din Roma
joi, 15 decembrie 2016

Dragi prieteni, bună ziua!

Sunt bucuros să vă întâlnesc; vă mulțumesc pentru că ați venit și pentru mărturiile voastre. Îi mulțumesc președintei, dr. Mariella Enoc, pentru cuvintele sale respectuoase.

Valentina, întrebarea ta despre copiii care suferă este mare și dificilă; nu am un răspuns, cred că este bine ca această întrebare să rămână deschisă. Nici Isus n-a dat un răspuns în cuvinte. În fața unor cazuri, petrecute atunci, de nevinovați care au suferit în circumstanțe tragice, Isus nu a făcut o predică, un discurs teoretic. Desigur se poate face, dar El n-a făcut asta. Trăind în mijlocul nostru, nu ne-a explicat de ce se suferă. În schimb Isus ne-a arătat calea pentru a da sens și acestei experiențe umane: nu a explicat de ce se suferă, ci îndurând cu iubire suferința ne-a arătat pentru cine se oferă. Nu de ce, ci pentru cine. El și-a oferit viața pentru noi și cu acest dar, care l-a costat atât de mult, ne-a mântuit. Și cine-l urmează pe Isus face același lucru: mai mult decât să caute niște de ce-uri, trăiește în fiecare zi pentru.

Valentina a fost exigentă și a cerut și un „medicament” pentru cel care este în contact cu suferința. Este o cerere frumoasă; aș spune numai un mic lucru, care se poate învăța de la copii: a redescoperi în fiecare zi valoarea recunoștinței, a ști să spui mulțumesc. Îi învățăm asta pe copii și apoi n-o facem noi adulții. Dar a spune mulțumesc, pur și simplu pentru că suntem în fața unei persoane, este un medicament împotriva răcirii speranței, care este o boală contagioasă urâtă. A spune mulțumesc alimentează speranța, acea speranță în care, cum spune sfântul Paul, am fost mântuiți (cf. Rom 8,24). Speranța este „benzina” vieții creștine, care ne face să mergem înainte în fiecare zi. Așadar este frumos a trăi ca persoane recunoscătoare, ca fii ai lui Dumnezeu simpli și fericiți, mici și bucuroși.

Tu, Dino, ne-ai vorbit chiar despre frumusețea lucrurilor mici. Poate să pară o logică perdantă, mai ales astăzi, cu mentalitatea de a apare care cere rezultate imediate, succes, vizibilitate. În schimb, gândiți-vă la Isus: cea mai mare parte a vieții sale pe acest pământ a petrecut-o în ascuns; a crescut în familia sa fără grabă, în fiecare zi învățând, muncind și împărtășind bucuriile și durerile celor din casa lui. Crăciunul ne spune că Dumnezeu nu s-a făcut tare și puternic, ci fragil și slab ca un prunc.

Dino, în timp ce ne vorbea cum trăiește această micime, cerea însă spații mai mari. Este o cerere justă. Trăim într-un timp în care spațiile și timpii se restrâng tot mai mult. Se aleargă așa de mult și se găsesc tot mai puține spații: nu numai parcări pentru automobile, ci și locuri pentru întâlnire; nu numai timp liber, ci timp pentru a se opri și a se întâlni. Este mare nevoie de timpi și de spații mai umane. Din ceea ce știu, Spitalul Bambino Gesù în cursul istoriei sale s-a dezvoltat tocmai răspunzând la multe exigențe care se prezentau treptat; s-au deschis alte sedii și serviciile au fost dislocate tocmai pentru a oferi noi spații pentru pacienți, pentru rude, pentru cercetători. Această istorie trebuie amintită, este cea mai bună premisă pentru viitor! În pofida spațiilor restrânse, orizonturile s-au lărgit: Bambino Gesù n-a privit la restrângerile sale, ci a creat noi spații și atâtea proiecte, chiar și departe, în alte continente. Asta ne spune că nu depinde calitatea îngrijirii numai de aspectele logistice, ci de spațiile inimii. Este esențial a lărgi spațiile inimii: apoi Providența nu va înceta să se gândească și la spațiile concrete!

Tu, Luca, în schimb, întrebai care trebuie să fie marca de fabrică a spitalului „Bambino Gesù” în afară de capacitățile profesionale, desigur indispensabile. Unui tânăr creștin care, ca Luca, după studii se arată lumii muncii – care trebuie să fie deschisă tinerilor, nu numai pieței – i-aș sfătui două ingrediente. Primul este să mențină vii visurile. Visurile nu trebuie niciodată anesteziate, aici anestezia este interzisă! Vom auzi în Evanghelia de duminică, însuși Dumnezeu comunică uneori prin visuri; dar mai ales invită să realizăm visuri mari, chiar dacă sunt dificile. Ne determină să nu ne oprim în a face binele, să nu stingem niciodată dorința de a trăi mari proiecte. Îmi place să cred că Dumnezeu însuși are visuri, chiar și în acest moment, pentru fiecare dintre noi. O viață fără visuri nu este demnă de Dumnezeu, nu este creștină o viață obosită și resemnată, unde există mulțumire, se vegetează fără entuziasm, ca să mai treacă o zi.

Aș adăuga un al doilea ingredient, după visuri: darul. Tu, Serena, ne-ai mărturisit forța celui care dăruiește. În fond, se poate trăi urmărind două obiective diferite: punând pe primul loc a avea sau a da. Se poate lucra gândind mai ales la câștig, sau încercând să se dea ceea ce e mai bun din sine însuși în folosul tuturor. Atunci munca, în pofida tuturor dificultăților, devine o contribuție la binele comun, uneori chiar o misiune. Și suntem mereu în fața acestei răscruci: pe de o parte a face ceva pentru interesele mele, pentru succes, pentru a fi recunoscut; pe de altă parte, a urma intuiția de a sluji, a dărui, a iubi. Adesea cele două lucruri se amestecă, merg împreună, dar este important mereu a recunoaște care vine mai întâi. În fiecare dimineață se poate spune: acum trebuie să merg acolo, să fac treaba asta, să întâlnesc persoane, să înfrunt probleme; dar vreau să trăiesc această zi așa cum ar vrea Domnul: nu ca o povară – care apoi apasă mai ales asupra altora care trebuie să mă suporte – ci ca un dar. Este rândul meu pentru a face un pic de bine, pentru a-l duce pe Isus, pentru a mărturisi nu prin cuvinte ci prin fapte. În fiecare zi se poate ieși din casă cu inima un pic închisă în ea însăși, sau cu inima deschisă, gata să întâlnim, să dăruim. Dă mult mai multă bucurie a trăi cu inima deschisă decât cu inima închisă! Sunteți de acord? Vă urez așadar un astfel de Crăciun, de trăit cu inima deschisă, păstrând acest frumos spirit de familie, și vă mulțumesc mult.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.12.2016
Publicarea pe acest sit: 15.12.2016
Etichete: ,

Comments are closed