Discursul Papei la vizita la penitenciarul mexican

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la vizita la penitenciarul din Ciudad Juárez
miercuri, 17 februarie 2016

Cuvinte (liber) adresate personalului și preoților din pastorația din închisori

Bună ziua!

Vă mulțumesc pentru prezența voastră aici și vă mulțumesc pentru tot binele pe care-l faceți aici. Este un bine care nu se vede.

Voi vă întâlniți cu multe fragilități. Pentru aceasta am voit să aducă această imagine [Răstignit] făcută din materialul cel mai fragil: cristalul este fragil, se rupe imediat. Cristos pe Cruce este cea mai mare fragilitate a omenirii. Totuși, cu această fragilitate, El ne mântuiește, El ne ajută, ne face să mergem înainte, ne deschide porțile speranței.

Doresc ca fiecare dintre voi, cu binecuvântarea Fecioarei și contemplând fragilitatea lui Cristos, care s-a făcut păcat, s-a făcut moarte pentru a ne mântui, să poată semăna semințe de speranță și de înviere.

„Bucură-te, Marie…”

Binecuvântare

Și nu uitați să vă rugați pentru mine.

* * *

Discursul Sfântului Părinte

Iubiți frați și surori,

Închei vizita mea în Mexic și nu puteam să plec fără să vin să vă salut, fără a celebra Jubileul Milostivirii cu voi.

Mulțumesc din inimă pentru cuvintele de salut pe care mi le-ați adresat, în care se manifestă atâta speranță și atâtea aspirații, precum și atâtea dureri, temeri și întrebări.

În călătoria mea în Africa, în orașul Bangui am putut să deschid prima Poartă a Milostivirii pentru întreaga lume – a acestui Jubileu, pentru că prima poartă a milostivirii a deschis-o Dumnezeu Tatăl nostru cu Fiul său Isus. Astăzi, împreună cu voi și cu voi, doresc să reafirm încă o dată încrederea la care Isus ne încurajează: milostivirea care îi îmbrățișează pe toți și în toate colțurile pământului. Nu există loc unde milostivirea sa să nu poată ajunge, nu există spațiu nici persoană pe care ea să nu poată să le atingă.

A celebra Jubileul Milostivirii cu voi înseamnă a aminti drumul urgent pe care trebuie să-l întreprindem pentru a rupe cercurile vicioase ale violenței și delicvenței. Deja am pierdut multe decenii gândind și crezând că totul se rezolvă izolând, separând, încarcerând, eliminându-și problemele din jur, crezând că aceste mijloace rezolva într-adevăr problemele. Am uitat să ne concentrăm asupra a ceea ce realmente trebuie să fie adevărata noastră preocupare: viața persoanelor; viața lor, cea a familiilor lor, cea a celor care au suferit și ei din cauza acestui cerc vicios al violenței.

Milostivirea divină ne amintește că închisorile sunt un simptom al modului în care suntem în societate, în multe cazuri sunt un simptom de tăceri, de omisiuni provocate de cultura rebutului. Sunt un simptom al unei culturi care a încetat să parieze pe viață; al unei societăți care, puțin câte puțin, i-a abandonat pe fiii săi.

Milostivirea ne amintește că reinserarea nu începe aici, între acești pereți, ci începe înainte, „afară”, pe străzile orașului. Reinserarea sau reabilitarea începe creând un sistem pe care l-am putea numi de sănătate socială, adică, o societate care încearcă să nu se îmbolnăvească poluând relațiile în cartier, în școli, în piețe, în locuințe, în tot spectrul social. Un sistem de sănătate socială care face în așa fel încât să genereze o cultură care să fie eficace și care să încerce să prevină acele situații, acele căi care ajung să rănească și să deterioreze țesutul social.

Uneori ar putea să pară că închisorile își propune să pună persoanele în condiția de a continua să comită delicte, mai mult decât să promoveze procese de reinserare care permit să se facă față problemelor sociale, psihologice și familiale care au dus persoana la o atitudine determinată. Problema siguranței nu se rezolvă numai încarcerând, ci este un apel de a interveni pentru a înfrunta cauzele structurale și culturale ale nesiguranței care lovesc întregul țesut social.

Preocuparea lui Isus față de cei înfometați, însetați, fără adăpost sau deținuți (Mt 25,34-40) intenționa să exprime viscerele de milostivire ale Tatălui și ea devine un imperativ moral pentru toată societatea care dorește să dispună de condițiile necesare pentru o conviețuire mai bună. În capacitatea unei societăți de a-i include pe săracii săi, pe bolnavii săi sau pe deținuții săi se află posibilitatea pentru ei de a putea vindeca rănile lor și de a fi constructori ai unei conviețuiri bune. Reinserarea socială începe cu frecvența la școală a tuturor copiilor noștri și cu o muncă demnă pentru familiile lor, creând spații publice pentru timpul liber și pentru recreere, abilitând instanțele de participare civică, serviciile sanitare, accesul la serviciile de bază, pentru a numi numai câteva măsuri. Aici încep toate procesele de reinserare.

A celebra Jubileul Milostivirii cu voi înseamnă a învăța să nu rămânem prizonieri ai trecutului, ai zilei de ieri. Înseamnă a învăța să deschidem poarta viitorului, zilei de mâine: înseamnă a crede că lucrurile pot să fie diferite. A celebra Jubileul Milostivirii cu voi înseamnă a vă invita să vă ridicați capul și să lucrați pentru a obține acest dorit spațiu de libertate. A celebra Jubileul Milostivirii cu voi înseamnă a repeta acea frază pe care am ascultat puțin mai înainte și care a fost spusă cu atâta forță: „Când au dat sentința mea, cineva mi-a spus: Nu te întreba pentru ce motiv ești aici, ci pentru ce scop„. Și acest „pentru ce scop” să ne ducă înainte; și acest „pentru ce scop” să ne facă să depășim înșelăciunile sociale care cred că siguranța și ordinea se dobândesc numai încarcerând.

Știm că nu putem să ne întoarcem înapoi, știm că ceea ce este făcut este făcut; de aceea am voit să celebrez cu voi Jubileul Milostivirii, pentru ca să fie clar că asta nu înseamnă că nu există o posibilitate de a scrie o nouă istorie, o nouă istorie de acum înainte – „pentru ce scop” -. Voi suferiți durerea căderii – de-am suferi noi toți durerea căderilor ascunse sau oculte! -; simțiți părerea pentru faptele voastre și știu că în atâtea cazuri, în mijlocul marilor limitări, încercați să reconstruiți această viață pornind de la singurătate. Ați cunoscut forța durerii și a păcatului; nu uitați că aveți la dispoziție și forța învierii, forța milostivirii divine care face noi toate lucrurile. Acum vă poate reveni partea cea mai dură, cea mai dificilă, însă, pentru ca să poată fi aceea care să genereze un rod mai mare, angajați-vă încă de aici dinăuntru să răsturnați situațiile care generează o altă excludere. Vorbiți cu cei dragi ai voștri, povestiți-le experiența voastră, ajutați să se frâneze cercul vicios al violenței și al excluderii. Cine a suferit profund durerea și, am putea spune, „a experimentat iadul” poate să devină un profet în societate. Lucrați pentru ca această societate care folosește și aruncă oamenii să nu continue să secere victime.

Spunându-vă aceste lucruri, mi-am amintit despre momentul când Isus a spus: „Cine este fără păcat, să arunce prima piatră” (cf. In 8,7). Și eu ar trebui să plec… Spunându-vă aceste lucruri, nu fac asta ca acela care o face de la catedră, cu degetul ridicat, fac asta pe baza experienței înseși rănilor mele, a greșelilor, a păcatelor, pe care Domnul a voit să le ierte și să mă reeduce. Fac asta pe baza conștiinței că fără harul său și vigilența mea aș putea să le repet din nou. Fraților, mă întreb mereu, intrând într-o închisoare: „De ce ei și nu eu?”. Și acesta este un mister al milostivirii divine. Însă această milostivire divină astăzi o celebrăm toți, privind înainte în speranță.

Aș vrea să încurajez și personalul care lucrează în acest centru sau în altele asemănătoare: conducătorilor, agenților din poliția penitenciară, tuturor celor care prestează vreun tip de asistență în acest Centru. Și mulțumesc pentru efortul capelanilor, al persoanelor consacrate, al laicilor care se dedică să mențină vie speranța Evangheliei Milostivirii în închisoare, păstorilor, tuturor celor care se apropie pentru a vă da Cuvântul lui Dumnezeu. Voi toți nu uitați asta, puteți să fiți semne ale viscerelor Tatălui. Avem nevoie unii de alții. Ne spunea sora noastră, amintind Scrisoarea către Evrei: „Simți-vă închiși cu ei”.

Înainte de a vă da binecuvântarea mi-ar plăcea ca să ne rugăm un moment în tăcere, toți împreună. Fiecare dintre voi știe ceea ce îi va spune Domnului, fiecare știe pentru ce să ceară iertare. Dar vă cer și ca în această rugăciune în tăcere, să putem lărgi inima pentru a putea ierta societatea care n-a știut să ne ajute și care de atâtea ori ne-a împins să comitem greșeli. Fiecare să-i ceară lui Dumnezeu, din intimitatea inimii, ca să ne ajute să credem în milostivirea sa. Să ne rugăm în tăcere.

Și să deschidem inima noastră pentru a primi binecuvântarea Domnului.

Domnul să vă binecuvânteze și să vă ocrotească. Să vă facă să vedeți fața sa și să vă arate harul său. Să-și descopere fața sa și să vă dăruiască pacea. Amin.

Și vă cer, vă rog, să nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 17.02.2016
Publicarea pe acest sit: 18.02.2016
Etichete: , ,

Comments are closed