Discursul Papei la vizita la penitenciarul din Santiago

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la vizita la penitenciarul pentru femei
San Joaquin din Santiago,
marți, 16 ianuarie 2018

Iubiți frați și surori,

Mulțumesc. Mulțumesc pentru ceea ce ați făcut și mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-o oferiți de a vă putea vizita: pentru mine este important să împărtășesc acest timp cu voi și să pot fi mai aproape de atâția frați ai noștri care sunt privați de libertate. Mulțumesc sorei Nelly pentru cuvintele sale și în special pentru mărturia că viața triumfă mereu asupra morții. Mereu. Mulțumesc, Janeth, pentru că ai avut curajul de a împărtăși cu noi toți durerile tale și acea curajoasă cerere de iertare. Cât avem de învățat din această atitudine a ta plină de curaj și umilință! Te citez: „Cerem iertare de la toți cei pe care i-am rănit cu delictele noastre”. Mulțumesc pentru că ne amintește această atitudine fără de care noi ne dezumanizăm. Noi toți trebuie să cerem iertare, eu cel dintâi, toți. Asta ne umanizează. Fără această atitudine de a cere iertare, pierdem conștiința că am greșit și că în fiecare zi suntem chemați să reîncepem, într-un mod sau în altul.

În acest moment inima mă face să amintesc și fraza lui Isus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea” (In 8,7) [papa aude că unele deținute o citează împreună cu el]… o cunoașteți bine! Și știți ce spun adesea în omilii atunci când vorbesc despre faptul că toți avem ceva înăuntru, ori din slăbiciune, ori pentru că mereu cădem, și a ascuns asta mult? Spun persoanelor: „Toți suntem păcătoși, toți avem păcate. Nu știu: este cineva aici care nu are păcate? Să ridice mâna…”. Nimeni nu are curajul să ridice mâna! El ne invită – Isus – să abandonăm logica simplistă de a împărți realitatea în buni și răi, pentru a intra în cealaltă dinamică aptă să asume fragilitatea, limitele și chiar păcatul, pentru a ne ajuta să mergem înainte.

Când am intrat, mă așteptau mamele cu copiii lor. Ei mi-au adresat bun-venit, care se poate exprima în două cuvinte: mamă și copii.

Mamă: multe dintre voi sunt mame și știți ce înseamnă a da viața. Ați știut „să purtați” în sânul vostru o viață și ați adus-o pe lume. Maternitatea nu este și nu va fi niciodată o problemă, este un dar, este unul dintre cele mai minunate cadouri pe care îl puteți avea. Astăzi sunteți în fața unei provocări foarte asemănătoare: este vorba tot de a genera viață. Astăzi vouă vi se cere să aduceți pe lume viitorul. Să-l faceți să crească, să-l ajutați să se dezvolte. Nu numai pentru voi, ci pentru copiii voștri și pentru toată societatea. Voi, femeile, aveți o capacitate incredibilă de a vă adapta la situații și de a merge înainte. Astăzi aș vrea să fac apel la capacitatea de a genera viitor. Capacitate de a genera viitor care trăiește în fiecare dintre voi. Acea capacitate care vă permite să luptați împotriva atâtor determinisme „transformatoare în lucruri”, adică transformă persoanele în lucruri, care ajung să ucidă speranța. Niciunul dintre noi nu este un lucru: toți suntem persoane, și ca persoane avem această dimensiune a speranței. Să nu ne lăsăm „transformați în lucruri”. Nu sunt un număr, nu sunt deținutul numărul cutare, sunt Tițius sau Caius care poartă înlăuntrul său speranța și vrea să aducă pe lume speranță.

A fi private de libertate, cum ne spunea bine Janeth, nu este sinonim al pierderii viselor și a speranțelor. Este adevărat, e foarte dur, e dureros, dar nu înseamnă a pierde speranța. Nu înseamnă a înceta să visezi. A fi privat de libertate nu este același lucru cu a fi privat de demnitate, nu, nu este același lucru. Demnitatea nu se atinge, la nimeni. Se îngrijește, se păzește, se mângâie. Nimeni nu poate să fie privat de demnitate. Voi sunteți private de libertate. De aici rezultă că trebuie să luptați împotriva oricărui tip de clișeu, de etichetă care să spună că nu se poate schimba, sau că nu se merită, sau că rezultatul este mereu același. Așa cum spune tangoul argentinian: „Hai, înainte așa, că totul este egal, că acolo în iad ne vom întâlni…”. Nu, nu este totul același lucru. Dragi surori, nu! Nu este adevărat că rezultatul este mereu același. Fiecare efort făcut luptând pentru o zi de mâine mai bună – chiar dacă de atâtea ori ar putea să pară că el cade în gol – va da mereu rod și vă va fi răsplătit.

Al doilea cuvânt este copii: ei sunt forță, sunt speranță, sunt stimulent. Sunt amintirea vie că viața se construiește privind înainte și nu înapoi. Astăzi sunteți private de libertate, dar asta nu înseamnă că această situație este definitivă. Nicidecum. A privi mereu orizontul, înainte, spre reinserarea în viața obișnuită a societății. O pedeapsă fără viitor, o condamnare fără viitor nu este o condamnare umană: este o tortură. Fiecare pedeapsă pe care trebuie s-o ispășească o persoană pentru a plăti o datorie față de societate trebuie să aibă un orizont, orizontul de a mă reinsera din nou, deci de a mă pregăti pentru reinserare. Asta cereți-o, de la voi înșivă și de la societate. Priviți mereu orizontul, priviți mereu înainte spre reinserarea în viața obișnuită a societății. Pentru aceasta, apreciez și invit să se intensifice toate eforturile posibile pentru ca proiectele precum „Espacio Mandela” și „Fundación Mujer levántate” să poată crește și să se întărească.

Numele acestei Fundații mă face să amintesc acel text evanghelic în care mulți îl luau în râs pe Isus pentru că spunea că fiica șefului sinagogii nu era moartă, ci adormită. Își băteau joc de El pentru asta. În fața batjocurii, atitudinea lui Isus este paradigmatică: intrând unde era fetița, a luat-o de mână și i-a spus: „Fetiță, scoală-te!” (Mc5,41). Pentru toți era moartă, pentru Isus nu. Acest tip de inițiative sunt semn viu al lui Isus care intră în viața fiecăruia dintre noi, care merge dincolo de orice batjocură, care nu consideră pierdută nicio bătălie, ne ia de mână și ne invită să ne ridicăm. Ce frumos e că există creștini și persoane de bunăvoință, că există persoane de orice credință, de orice opțiune religioasă în viață, sau chiar nereligioasă, dar de bunăvoință, care merg pe urmele lui Isus, care au curajul să intre și să fie semn al acelei mâini întinse care ne ridică. Eu îți cer: ridică-te! Mereu să ne ridicăm.

Toți știm că de multe ori, din păcate, pedeapsa închisorii se reduce mai ales la o pedeapsă, fără a oferi instrumente adecvate pentru a demara procese. Este ceea ce spuneam despre speranță: a privi înainte, a genera procese de reinserare. Acesta trebuie să fie visul vostru: reinserarea. Și dacă este lung să se ducă înainte acest drum, să se facă tot ce-i mai bun posibil pentru ca să fie mai scurt. Dar mereu reinserare. Societatea are obligația – obligația! – de a vă reinsera pe voi toate. Când spus „a vă reinsera pe voi toate” spun a reinsera pe fiecare dintre voi, fiecare cu un proces personal de reinserare: una cu un drum, alta cu un alt drum, una pentru un timp mai lung, alta mai scurt; dar o persoană care este în drum spre reinserare. Asta trebuie să vă intre în cap și trebuie să cereți. Și asta înseamnă a genera un proces, a demara un proces. Și aceste spații care promovează programe de ucenicie de muncă și de însoțire pentru a reface legături sunt semn de speranță și de viitor. Să ne străduim pentru ca să crească. Siguranța publică nu trebuie redusă numai la măsuri de control mai mare, ci mai ales trebuie construită cu măsuri de prevenție, cu muncă, educație și mai multă viață comunitară.

Cu aceste gânduri vreau să vă binecuvânteze pe voi toate și să salut și pe lucrătorii pastorali, pe voluntari, personalul și, în mod special, pe funcționarii Jandarmeriei și familiile lor. Mă rog pentru voi. Voi aveți o misiune delicată și complexă și pentru aceasta doresc ca autoritățile să vă poată asigura și condițiile necesare pentru a desfășura munca voastră cu demnitate. Demnitate care generează demnitate. Demnitatea se contagiază, se contagiază mai mult decât gripa; demnitatea se contagiază. Demnitatea generează demnitate.

Mariei, care este Mamă și pentru care suntem fii – și voi sunteți fiicele sale -, îi cerem ca să mijlocească pentru voi, pentru fiecare dintre copiii voștri, pentru persoanele pe care le aveți în inimă, și să vă acopere cu mantia sa. Și, vă rog, vă cer să vă rugați pentru mine, pentru că am nevoie de asta. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.01.2018
Publicarea pe acest sit: 16.01.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns