Discursul Papei la vizita la parohia anglicană „Toți Sfinții”

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la vizita la parohia anglicană „Toți Sfinții”
duminică, 26 februarie 2017

Iubiți frați și surori,

Vă mulțumesc pentru invitația respectuoasă de a celebra împreună această aniversare parohială. Au trecut peste două sute de ani de când s-a ținut la Roma prima celebrare liturgică anglicană de către un grup de rezidenți englezi care trăiau în această parte a orașului. La Roma și în lume multe s-au schimbat de atunci. În cursul acestor două secole multe s-au schimbat și între anglicani și catolici, care în trecut se priveau cu suspiciune și ostilitate; astăzi, mulțumire fie lui Dumnezeu, ne recunoaștem așa cum suntem cu adevărat: frați și surori în Cristos, prin botezul nostru comun. Ca prieteni și pelerini dorim să mergem împreună, să-l urmăm împreună pe Domnul nostru Isus Cristos.

M-ați invitat să binecuvântez noua icoană a lui Cristos Mântuitorul. Cristos ne privește și privirea sa îndreptată spre noi este o privire de mântuire, de iubire și de compasiune. Este aceeași privire milostivă care a străpuns inima apostolilor, care au început un drum de viață nouă pentru a-l urma și a-l vesti pe Învățătorul. În această imagine sfântă Isus, privindu-ne, pare să îndrepte și spre noi o chemare, un apel: „Ești gata să lași ceva din trecutul tău pentru mine? Vrei să fii mesager al iubirii mele, al milostivirii mele?”.

Milostivirea divină este izvorul întregii slujiri creștine. Ne spune asta apostolul Paul, adresându-se corintenilor, în lectura pe care tocmai am ascultat-o. El scrie: „Având această slujire pe care am primit-o din îndurare, nu ne descurajăm” (2Cor 4,1). De fapt, sfântul Paul n-a avut mereu un raport ușor cu comunitatea din Corint, așa cum demonstrează scrisorile sale. A fost și o vizită dureroasă la această comunitate și s-au schimbat în scris cuvinte provocatoare. Însă acest text îl arată pe apostol care depășește divergențele din trecut și, trăind slujirea sa conform milostivirii primite, nu se resemnează în fața dezbinărilor ci se dedică pentru reconciliere. Atunci când noi, comunitatea creștinilor botezați, ne aflăm în fața dezacordurilor și ne punem în fața chipului milostiv al lui Cristos pentru a le depăși, facem exact cum a făcut sfântul Paul într-una din primele comunități creștine.

Cum se cimentează Paul în această misiune, de unde începe? De la umilință, care nu este numai o virtute frumoasă, este o chestiune de identitate: Paul se înțelege pe sine ca un slujitor, care nu se vestește pe sine însuși, ci pe Cristos Isus Domnul (v. 5). Și îndeplinește această slujire conform milostivirii care i-a fost acordată (v. 1); nu pe baza bravurii sale și bazându-se pe forțele sale, ci în încrederea că Dumnezeu îl privește și susține cu milostivire slăbiciunea sa. A deveni umili înseamnă a ne descentra, a ieși din centru, a recunoaște că avem nevoie de Dumnezeu, cerșetori ai milostivirii: este punctul de plecare pentru ca Dumnezeu să fie cel care acționează. Un președinte al Consiliului Ecumenic al Bisericilor a descris evanghelizarea creștină ca „un cerșetor care-i spune unui alt cerșetor unde să găsească pâinea” (dr. D. T. Niles). Cred că sfântul Paul l-ar fi aprobat. El se simțea „săturat de milostivire” și prioritatea sa era să împărtășească altora pâinea sa: bucuria de a fi iubiți de Domnul și de a-l iubi.

Acesta este bunul nostru cel mai prețios, comoara noastră, și în acest context Paul introduce una dintre imaginile sale cele mai cunoscute, pe care o putem aplica nouă tuturor: „Noi avem această comoară în vase de lut” (v. 7). Suntem numai vase de lut, dar păstrăm înlăuntrul nostru cea mai mare comoară din lume. Corintenii știau bine că era nesăbuit a păstra ceva prețios în vase de lut, care erau ieftine, dar se crăpau repede. A ține în ele ceva prețios însemna a risca să fie pierdut. Paul, păcătos iertat, cu umilință recunoaște că este fragil ca un vas de lut. Dar a experimentat și știe că tocmai acolo, unde mizeria umană se deschide la acțiunea milostivă a lui Dumnezeu, Domnul realizează minunății. Așa lucrează „puterea neobișnuită” a lui Dumnezeu (v. 7).

Încrezător în această putere umilă, Paul slujește Evanghelia. Vorbind despre unii adversari ai săi de la Corint, îi va numi „superapostoli” (2Cor 12,11), probabil și cu o anumită ironie, pentru că l-au criticat datorită slăbiciunilor sale, de care ei se considerau scutiți. În schimb Paul învață că numai recunoscându-ne slabe vase de lut, păcătoși care avem nevoie mereu de milostivire, comoara lui Dumnezeu se revarsă în noi și asupra celorlalți prin intermediul nostru. Altminteri, vom fi plini numai de comorile noastre, care putrezesc și se strică în vase aparent frumoase. Dacă recunoaștem slăbiciunea noastră și cerem iertare, atunci milostivirea vindecătoare a lui Dumnezeu va străluci înlăuntrul nostru și va fi vizibilă și în afară; ceilalți vor observa în vreun fel, prin intermediul nostru, frumusețea gentilă a feței lui Cristos.

La un moment dat, probabil în momentul cel mai dificil cu comunitatea din Corint, Paul a anulat o vizită pe care o programase, renunțând și la ofertele pe care le-ar fi primit (2Cor 1,15-24). Existau tensiuni în comuniune, dar n-au avut ultimul cuvânt. Raportul s-a restabilit și apostolul a acceptat oferta pentru susținerea Bisericii din Ierusalim. Creștinii din Corint au reînceput să lucreze împreună cu celelalte comunități vizitate de Paul, pentru a susține pe cel care era în nevoie. Acesta este un semn puternic de comuniune refăcută. Și lucrarea pe care comunitatea voastră o desfășoară împreună cu altele de limbă engleză aici la Roma poate să fie văzută în acest mod. O comuniune adevărată și solidă crește și se întărește atunci când se acționează împreună pentru cel care are nevoie. Prin mărturia comună a carității, fața milostivă a lui Dumnezeu se face vizibilă în orașul nostru.

Catolicii și anglicanii, suntem recunoscători cu umilință pentru că, după secole de neîncredere reciprocă, suntem acum în măsură să recunoaștem că harul rodnic al lui Cristos este în acțiune și în ceilalți. Să-i mulțumim Domnului pentru că între creștini a crescut dorința unei apropieri mai mari, care se manifestă în a ne ruga împreună și în mărturia comună a Evangheliei, mai ales prin diferite forme de slujire. Uneori, progresul pe drumul spre comuniunea deplină poate să apară lent și nesigur, dar astăzi putem scoate încurajare din întâlnirea noastră. Pentru prima dată un Episcop de Roma vizitează comunitatea voastră. Este un har și este și o responsabilitate: responsabilitatea de a întări relațiile noastre spre lauda lui Cristos, spre slujirea Evangheliei și a acestui oraș.

Să ne încurajăm unii pe alții ca să devenim discipoli tot mai fideli ai lui Isus, tot mai liberă de respectivele prejudecăți din trecut și tot mai doritori de a ne ruga pentru și cu alții. Un semn frumos al acestei voințe este „înfrățirea” realizată între parohia voastră „All Saints” și cea catolică „Toți Sfinții”. Sfinții din orice confesiune creștină, pe deplin uniți în Ierusalimul de sus, să ne deschidă calea pentru a parcurge aici pe pământ toate căile posibile ale unui drum creștin fratern și comun. Acolo unde ne reunim în numele lui Isus, El este acolo (cf. Mt 18,20) și îndreptând privirea sa de milostivire ne cheamă să ne dedicăm pentru unitate și pentru iubire. Fie ca fața lui Dumnezeu să strălucească asupra voastră, asupra familiilor voastre și asupra acestei comunități!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.02.2017
Publicarea pe acest sit: 27.02.2017
Etichete: ,

Comments are closed