Discursul Papei la vizita la Institutul San Jose

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la vizita la Fundația „Instituto S. José”
Madrid, sâmbătă, 20 august 2011

Domnule Cardinal Arhiepiscop de Madrid,
Venerați frați întru episcopat,
Dragi preoți și călugări din Ordinul Sf. Ioan al lui Dumnezeu,
Stimate autorități,
Dragi tineri, rude și voluntari prezenți aici,

Mulțumesc din inimă pentru salutul afectuos și primirea cordială pe care mi-ați rezervat-o.

În această noapte, înainte de Veghea de rugăciune cu tinerii din toată lumea care au venit la Madrid pentru a participa la această Zi Mondială a Tineretului, avem ocazia de a petrece câteva momente împreună și astfel să vă pot manifesta aproprierea și aprecierea Papei față de fiecare dintre voi, față de familiile voastre și față de persoanele care vă însoțesc și vă asistă în această Fundație a Institutului „Sfântul Iosif”.

Tinerețea, am amintit altă dată, este vârsta la care viața se revelează persoanei cu toată bogăția și plinătatea potențialităților sale, stimulând la căutarea de ținte mai înalte care să dea sens vieții însăși. Pentru aceasta, atunci când durerea apare la orizontul unei vieți tinere rămânem descumpăniți și probabil ne întrebăm: poate continua să fie mare viața atunci intră cu năvală în ea suferința? În această privință, în enciclica mea despre speranța creștină spuneam: „Măsura umanității se determină esențialmente în raportul cu suferința și cu cel suferind (…). O societate care nu reușește să-i accepte pe cei suferinzi și nu este capabilă să contribuie prin com-pasiune să facă în așa fel încât suferința să fie împărtășită și purtată și interior, este o societate crudă și inumană” (Spe salvi, 38). Aceste cuvinte reflectă o lungă tradiție de umanitate care provine din oferirea de sine însuși pe care Cristos o face pe cruce pentru noi și pentru răscumpărarea noastră. Isus și, mergând pe urmele sale, Mama sa Îndurerată și sfinții sunt martorii care ne învață să trăim drama suferinței pentru binele nostru și mântuirea lumii.

Acești martori ne vorbesc, înainte de toate, despre demnitatea oricărei vieți umane, creată după imaginea lui Dumnezeu. Nici o suferință nu este capabilă să șteargă această amprentă divină imprimată în adâncul omului. Și nu numai atât: din momentul în care Fiul lui Dumnezeu a voit să îmbrățișeze liber durerea și moartea, imaginea lui Dumnezeu ni se oferă și în chipul celui care suferă. Această predilecție specială a Domnului față de cel care suferă ne face să-l privim pe celălalt cu ochi limpezi pentru a-i da, în afară de lucrurile externe de care are nevoie, privirea iubitoare de care are nevoie. Însă acest lucru este posibil de realizat numai ca rod al unei întâlniri personale cu Cristos. Despre aceasta sunteți foarte conștienți voi, persoane consacrate, rude, personal medical și voluntari care trăiți și lucrați zilnic cu acești tineri. Viața și dedicarea voastră proclamă măreția la care este chemat omul: a avea compasiune și a însoți cu iubire pe cel care suferă, așa cum a făcut Dumnezeu. Și în profesia voastră fericită răsună cuvintele evanghelice: „Tot ceea ce ați făcut unuia dintre acești frați ai mei mai mici, mie mi-ați făcut” (Mt 25,40).

Pe de altă parte, voi sunteți și martori ai binelui imens pe care îl reprezintă viața acestor tineri pentru cel care le stă alături și pentru întreaga omenire. În mod misterios dar foarte real prezența sa trezește în inimile noastre, frecvent împietrite, o duioșie care ne deschide la mântuire. Desigur, viața acestor tineri schimbă inima oamenilor și, pentru aceasta, suntem recunoscători Domnului pentru că i-am cunoscut.

Dragi prieteni, societatea noastră în care prea des se pune la îndoială demnitatea inestimabilă a vieții, a oricărei vieți, are nevoie de voi: voi contribuiți în mod clar la edificarea civilizației iubirii. Încă și mai mult, sunteți protagoniști ai acestei civilizații. Și ca fii ai Bisericii oferiți Domnului viețile voastre, cu greutățile sale și bucuriile sale, colaborând cu El și intrând astfel „să faceți parte într-un fel din comoara de compasiune de care are nevoie neamul omenesc” (Spe salvi, 40).

Cu mare afecțiune și prin mijlocirea sfântului Iosif, a sfântului Ioan al lui Dumnezeu și a sfântului Benito Menni, vă încredințez din toată inima Domnului Dumnezeului nostru: El să fie forța voastră și răsplata voastră. Să fie semn al iubirii sale Binecuvântarea Apostolică pe care v-o împart vouă și tuturor rudelor și prietenilor voștri. Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 20.08.2011
Publicarea pe acest sit: 23.08.2011
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns